ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 20.06.2016
--- F ---
GR. VÂRSTĂ: 20-30 ani
DIN: Timisoara
ÎNSCRIS: 18.06.11
STATUS: SENATOR
DATE SEJUR
JUN-2016
DURATA: 1 zile
cuplu fara copii

GRAD SATISFACȚIE
CADRUL NATURAL:
100.00%
Încântat, fără reproș

NOTA MEDIE REZULTATĂ
100.00%
OBS: Spre deosebire de GRADUL de SATISFACŢIE (care se selectează de autor si se exprimă in procente, 0 - 100 %), MEDIA se calculeaza AUTOMAT, ca notă de la 1 (foarte slab) la 10 (excelent)

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
[fb]
TIMP CITIRE: 6 MIN

Fundatura Ponorului - Palma lui Dumnezeu

TIPĂREȘTE

Fundatura Ponorului este un loc pitoresc, o zona joasa aflata in Parcul National Gradistea Muncelului-Ciclovina, in Muntii Sureanu, locul de resedinta al stramosilor nostrii, dacii, si este unul din cele mai frumoase parti ale judetului Hunedoara. Accesul se face de pe soseaua dintre Petrosani spre Hateg, unde se face dreapta spre satul Ponor - Ohaba Ponor Federi. Drumul este bun, asfaltat pana in Federi.

Am vazut din intamplare niste fotografii cu acest loc si am stiut ca trebuie sa ajung aici. Nu conteaza cum si cand, doar ca trebuie. Peste tot am gasit poze cu Fundatura Ponorului, descrieri si intreceri in epitete, dar nici o persoana nu a descris concret traseul pe jos pana acolo. M-a dezamagit acest lucru, pentru ca e normal sa sti cum sa ajungi, nu doar sa iti tranteasca toti pozele minunate ca si cum se afla langa o sosea principala. Stiam doar ca e nemarcat traseul.

Traseul Federi - Fundatura Ponorului a durat 2 h dus si 1 h:30 min intors. De la placuta cu intrarea in satul Federi, am urmat soseaua asfaltata pana cand aceasta s-a terminat. Acesta se continua cu un drum forestier, de tara, neasfaltat, asa ca am lasat masina acolo. Sunt un fel de garaje chiar in acel punct. Din acel loc am facut stanga, in sus. Pe o portiune se mai poate continua si cu masina, pentru ca nu e asa de rau, mai ales daca aveti masina de teren. Vreau sa va spun ca nu stiu daca traseul pe care l-am facut noi e cel mai scurt sau cel mai usor pana la Fundatura, dar pe aici ne-au aratat satenii ca trebuie sa o luam. Stiu ca sunt mai multe drumuri care ajung in Fundatura Ponorului. Eu va voi da repere despre traseul nostru, si va sigur ca nu e greu de gasit chiar daca nu este marcat traseul.

Noi am vrut sa mergem pe jos, intr-o plimbare frumoasa spre acest loc, asa ca am inceput sa urcam in stanga pe drumul forestier, lasand in urma casutele tot mai rare, cocotate pe coline. Aproape in intregime cele 2 h doar se urca, de aceea la coborare am facut mai putin. Asadar, mergand pe drumul forestier, am castigat altitudine si ni s-au deschis in spate vai impadurite si sate risipite peste tot. Pana la un moment dat mi s-a parut ca seamana traseul cu acela de la catunele din Valea Cernei.

Am ajuns la o intersectie apoi si am avut norocul sa treaca un satean care ne-a explicat clar pe unde sa o luam si ce ne asteapta. Era cu masina de teren si ne-a spus ca trebuie sa o luam dreapta, usor in sus, el continuandu-si drumul pe forestier. O sa atasez si o poza ca sa vedeti exact. Este chiar acolo la intersectie o casuta de lemn, si trebuie sa o luati in sus, pe langa ea. Ei, acum incepe distractia. Traseul s-a schimbat de la urcarea usoara la una mai grea pe o carare bolovanoasa, cu sol rosiatic. Nu-i nimic, ne descurcam noi. Soarele ne mai ingreuna situatia, dar atunci nu stiam cat de mult ii vom simti lipsa in continuare pe traseu. Ne era cald si era grea urcarea si abia asteptam sa mai vina si portiuni de padure. Am urcat in continuare pe carare si cam dupa 1h, 30min de la plecarea din Federi am ajuns in zona de padure. A inceput sa se intunece afara din cauza norilor si nu dupa mult timp, a inceput sa ploua puternic. Ne-am adapostit in padurea deasa, unde eram protejati si am asteptat sa se termine ploaia. Deja ne intrebam oare cum o sa coboram la intoarcere, pentru ca terenul fiind ud si destul de inclinat, puteam usor aluneca.

Nu se mai oprea ploaia, fulgera si tuna si nu stiam ce alegere sa facem. Dupa vreo 15 min am iesit din padure, ploaia incetase. Si nu stiam daca e ok sa continuam spre Fundatura, riscand sa ne mai prinda vreo ploaie sau sa ne intoarcem. Mai aveam 30 min pana la destinatia noastra. Chiar nu vroiam sa fi fost in zadar efortul nostru. Am ales toti cu sufletul si am continuat traseul, fara sa gandim prea mult, ca daca gandeam, ne intorceam sigur, era cel mai logic.

Cararea a ajuns la o intersectie, si acolo am facut dreapta, trecand pe langa un bustean de cativa metri chiar langa carare si apoi, nu dupa mult timp, stanga, brusc in jos, spre Fundatura. A fost singura portiune unde am coborat, in rest doar am urcat. Aceea a fost cea mai frumoasa parte a traseului, pentru ca, coborand, usor, usor am ajuns in alta lume. Salasele cum le numesc satenii, sau casutele ciobanilor, au inceput sa apara pe coline, intr-o vale superba cu raul Ponor care se onduleaza, traversand-o. Ne-am sprijinit pe garduletele de lemn care ingradeau poienite cu flori si de-a dreptul ne-am emotionat. E incredibil cat poate sa te surprinda un astfel de loc. Am coborat usor in lunca pe langa o casuta si am vrut sa mergem exact pana la rau, dar nu aveam pe unde trece pentru ca de la ploi, lunca se inunda si e apa peste tot. Oile pasteau in departare, la unele casute iesea fum din horn, si Muntii Sureanu incadrau acest loc plin de liniste si pace.

Inca visand, ne-am trezit repede la realitate de ploaie, si am fost nevoiti sa cautam adapost undeva. Prima casuta de langa noi era cea mai buna varianta, si am alergat spre ea. Nu era nimeni acolo, pentru ca aceste salasuri nu sunt locuite in permanenta, doar in anumite perioade cand satenii vin cu animalele. Usa de la intrare era inchisa dar a fost dechisa un fel de camera in stanga, unde era si o masa si o saltea, si paie, asa ca ne-am bagat acolo, desi era bezna. Ne-am asezat care pe unde a putut, si am aprins lanterna de la telefon, am mancat ceva si asteptam sa se termine ploaia. Dar nici gand de asa ceva. Din acel moment pe mine nu m-a mai intersat aboslut nimic. Eram constienta ca o sa ajung leoarca la masina si ca poate voi si aluneca inapoi pe traseu, pentru ca e abrupt. Dar savuram peisajul acela minunat, cu casutele si Fundatura lor, printre stropi de ploaie. Dintr-o alta casuta de lemn, cu o usa mica si cu o prispa. De acolo din usa, ma uitam cum se dezlantuie natura, cum se ridica caldura din iarba spre cer, ca niste nori care au ajuns pe Pamant.

Trebuia sa ne hotaram cat mai stam, pentru ca sanse sa coboram la rau nu erau, si ploaia nu inceta. Of, de s-ar fi oprit si ar fi iesit soarele. Imi doream sa merg acolo jos, sa vad tot ce se poate vedea din celalalt unghi, sa stau pe malul raului. Daca doar picura nu era problema, dar era o ploaie torentiala. Dupa o sesiune de poze in ploaie, ne-am luat rucsacurile ude si ele, si am plecat de acolo, promitandu-ne ca venim sa stam cu cortul cand e soare, macar o noapte. Nu ai cum sa nu te intorci acolo. Am continuat cararea spre Federi, si ploua si iar ploua, si eram uzi pana la piele. Dar noi radeam si ne bucuram de tot, pentru ca plecand din acel loc, chiar nu am mai putut sa ne gandim la faptul ca puteam raci, sau cadea pe pietrele acelea. Noi eram fericiti. Dupa ce am iesit din padure si am ajuns pe cararea bolovanoasa, pe solul rosiatic inundat curgeau suvoaie sangerii de apa. Odata cu noi, coborau si ele.

A fost singura data cand chiar ne-a prins ploaia pe un traseu de munte, dar mi-am dat seama ca nu e nimic grav nici daca se intampla asa ceva. Dupa experienta aceasta sigur nu imi mai va pasa de nici o ploaie.

Fundatura Ponorului a fost pentru mine locul unde m-am dizolvat pur si simplu. Intr-un loc stravechi, incremenit in timp, unde fiecare copac sau piatra a prins viata si mi-a soptit legende, si unde ma cheama, iar si iar. Te linistesti acolo dintr-o data, e o senzatie de pace incredibila. Prietenul nostru, Radu, a descris cel mai bine Fundatura. Cand a ajuns in Fundatura Ponorului a zis ca e locul lui preferat din lume din acel moment.Acest loc mai este numit de sateni Palma lui Dumnezeu. Acum inteleg de ce.

selectat ca MiniGhid AmFostAcolo

[fb]
---
Trimis de noi doi in 20.06.16 14:19:43
Validat / Publicat: 20.06.16 14:54:27
VIZUALIZĂRI: 16643INFO ADIȚIONALE
  • Nu a fost singura vizită/vacanţă în M-ȚII ȘUREANU (Orăștiei).
SESIZEAZĂ
greșeală / conținut, limbaj
Adn. FAVORIT
18 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (noi doi); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo sau ale administratorilor.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P04 De sus, o vedem in toata splendoarea
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol:
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 33500 PMA (din 35 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.

ECOURI la acest articol

18 ecouri scrise, până acum

Mitica49 [20.06.16 15:13:37] »

@noi doi - Frumoasă descrierea aventurii voastre, iar fotografiile sunt deosebite.

Am înțeles că uneori este util să iei hotărâri și cu inima, nu neapărat cu mintea. Altfel nu făceați excursia asta frumoasă și, pe cale de consecință, nu aveam un review nou de citit.

Am votat cu plăcere.

Drumuri bune și excursii frumoase!

noi doi [20.06.16 15:35:51] »

@Mitica49: Da, uneori e frumos si sa risti. Mai ales cand e vorba despre a ajunge in astfel de locuri.

Multumesc pentru vot!

Zoazore [20.06.16 17:44:09] »

@noi doi - Și-un minunat SB pentru o minune de articol! Cât despre poze... nu știu care e mai frumoasă!

noi doi [20.06.16 18:27:11] »

@Zoazore - Multumesc mult!

webmaster [20.06.16 20:17:29] »

Mutat, la reorganizare, în rubrica "Parcul Natural Grădiştea Muncelului - Cioclovina, MASIVUL PARÂNG-ȘUREANU" (deja existentă pe sait)

-

Articolul a fost deasemenea selectat ca MiniGhid AmFostAcolo pentru această destinaţie.

noi doi [20.06.16 20:51:01] »

@webmaster: Ok, multumesc!

liviu49 [21.06.16 14:20:30] »

@noi doi - Citind articolul si, mai ales, vazand pozele imi vine sa va cert pentru unele articole. Cum puteti gasi mereu locuri extraordinare, de care nu prea stie lumea? Si cum sa nu ma supar, cand dvs. ati putut vedea asemenea locuri deosebite, iar eu incep sa visez la ele? Toata admiratia mea pentru drumetii facute si modul in care sunt prezentate. Eu nu as avea rabdare sa descriu cu atatea amanunte aceste frumuseti. Daca mai scrieti cateva articole de asemenea frumusete, cu poze la fel de frumoase, s-ar putea sa incep sa imi para rau ca m-am nascut intr-o asemenea tara. Prea e frumoasa Romania!

Va felicit pentru tenacitatea cu care ati parcurs acest traseu si sunt convins ca toate vicisitudinile naturii n-au facut decat sa memorati cu mai multa placere aceasta drumetie.

Numai bine si calatorii placute!

noi doi [21.06.16 15:15:41] »

@liviu49: Ma bucur sa impartasesc cu voi toate aceste locuri, macar prin fotografii. Am vazut pentru prima data Fundatura Ponorului la stiri daca va vine sa credeti, intr-un reportaj. Apoi cautand informatii pe internet, am gasit satul de unde se pleaca spre ea.

Am plecat fara marcaj, fara sa stim exact unde e, ca doar nu aveam noi atat ghinion incat sa nu o gasim. Ce nu pot intelege e motivul pentru care cei din administrarea Parcului National Gradistea Muncelului-Ciclovina nu au marcat traseul. E prea frumos sa nu fie vazut! Si nu multi se aventureaza daca nu au marcaj...

Multumesc mult!

tata123 🔱 [21.06.16 15:22:43] »

@noi doi - No comment! Și asta e doar o părticică mică, mică din România. Superbe imagini!

noi doi [21.06.16 18:16:11] »

@tata123 - Romania noastra pitoreasca! Multumesc!

steph [04.04.17 07:45:53] »

@noi doi: Articolul publicat de voi in 2016 mi-a fost de mare ajutor pentru orientare in parcurgerea drumului catre Fundatura Ponor. Nu cred ca am fi reusit fara indicatiile voastre.

As mai adauga ceva foarte important pentru cei care vor sa mearga acolo. Pe traseu nu sunt izvoare, deci trebuie sa aveti apa la voi.

Drum bun!

danaeldreny* [08.09.17 00:21:23] »

Am citit întâi excursia numărul doi și abia apoi excursia numărul unu astfel ca știam că de data asta a fost ploaie dar chiar și pe ploaie este o zonă absolut superbă… cu tot bolovănișul ei roșu…

Prima data când m-au dus aici aveam 18 ani și-mi părea că ce este aici este starea de normalitate și că este firesc să fie așa, abia apoi am înțeles că nu este pe toate drumurile la fel ca aici, abia după ce accesul în astfel de locuri nu mi-a mai venit atât de facil.

noi doi [18.02.19 14:34:19] »

@steph: Ma bucur nespus ca v-am putut fi de ajutor! 😊

noi doi [18.02.19 14:36:26] »

@danaeldreny: In Fundătura mi a ramas o părticică mica din suflet asa cum ramane in fiecare loc drag in care ajung.

Multumesc pt ecou! 😊

liviu49 [18.02.19 14:43:41] »

@noi doi: Poate frumusetea deosebita a locurilor este raspunsul. La noi, din pacate, mediatizarea unui loc prea frumos si cumva ferit de prezenta neavenitilor in turism, precum si facilitarea accesului la acesta a contribuit de prea multe ori la deteriorarea frumusetii locului respectiv. Cei care stiu sa pretuiasca natura nu s evor crampona de absenta unei autostrazi sau sosele asfaltate, de un marcaj nu tocmai bun pentru a vizita ce e de vazut.

Numai bine si calatorii placute!

steph [18.02.19 15:08:20] »

@noi doi: Foarte frumos articolul. Nu este nici aceasta descriere foarte bogata in detalii. Spun asta pentru ca si eu am mers acolo tot dupa un articol publicat pe acest site si am avut indoieli serioase daca e OK sau nu calea pe care am mers, mai ales ca nici satenii nu descriu drumul prea amanuntit. Important este sa incerci sa mergi si drumul il descoperi pana la urma. Merita cu prisosinta. Nici o descriere in cuvinte nu este suficient de relevanta pentru ce vezi sau ce simti cand esti acolo.

webmasterX [18.02.19 16:52:51] »

@steph: Ne-am bucura să putem citi impresiile tale de acolo scrise ca articol (review) nou.

Procedând astfel, ai avea ocazia ca prin notele şi evaluările proprii să contribui la o medie mai reprezentativă a acestei destinaţii.

Daca doreşti, copiază textul de mai sus şi reincarcă-l - cu eventuale ajustări, completări etc - folosind linkul ADAUGĂ IMPRESII NOI

noi doi [18.02.19 23:02:18] »

@steph: Articolul meu a fost ghidul dvs spre Fundătura, asa mi-ati spus intr-un ecou, mai sus 😊 ma bucur ca ati gasit-o si cred ca oricine ajunge acolo o data, se v-a intoarce cu siguranta!

Plimbări frumoase in continuare!

Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul articolului (review-ului) de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine linkul ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
7 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
danaeldreny*, liviu49, Mitica49, noi doi, steph, tata123 🔱, Zoazore
Alte impresii din această RUBRICĂ:

    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

[C] Copyright 2008-2023 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
pagină generată în 0.213912010193 sec
ecranul dvs: 1 x 1