La Siliștea Gumești, urma lui Marin Preda se șterge ușor...

TIPĂREȘTE

Cine nu îl cunoaște pe Niculae Moromete, pe „Marele Singuratic” sau pe „Cel mai iubit dintre pământeni”? E scriitorul care a adus printre noi viața interbelică și postbelică a familiei Moromete, și anume Marin Preda (historia.ro/sectiune/gene ... stazi-92-de-ani). La început de iunie am avut prilejul să revăd meleaguri teleormănene și să ajung în localitatea de baștină a scriitorului Marin Preda.

În centrul câmpiei Găvanu-Burdea, într-o zonă cu aspect colinar, pe malul stâng al râului Câinelui se află un sat adunat care și-a păstrat în cea mai mare parte aspectul tradițional: Siliștea Gumești. Atestat documentar într-un hrisov din veacul al XVI-lea sub forma „Siliștea”, satul de pe Valea Câinelui ajunge trei sute de ani mai târziu să numere circa 50 de case și o moară. Alăturarea termenului „Gumești” vine în a doua jumătate a secolului al XIX-lea, după moartea proprietarului moșiei, boierul de origine greacă Nicolae Guma.

Satul e destul de sărăcăcios, multe case bătrânești sunt părăsite, o parte din ulițe sunt de pământ, sunt cotloane unde timpul a încremenit în loc. Punctul cel mai animat este cârciuma din centrul satului, în rest, la ceasurile amiezii abia dacă zărești câțiva oameni. În așezarea amorțită și la propriu și la figurat te simți cu adevărat „la țară”, exact cum scria Marin Preda în romanul „Viața ca o pradă”: ... îmi plăceau, ca altădată ulițele, gardurile, salcâmii care acopereau satul... .

Lanuri de grâne încă verzi, pigmentate de flori colorate înconjoară satele din această zonă. Venim dinspre Tătărăștii de Sus, acolo unde boierul Constantin Bălăceanu (ginerele domnului Șerban Cantacuzino) a ridicat o frumoasă curte boierească unde vroia să mute capitala Țării Românești (vezi impresii). Ruinele reședinței feudale și a bisericii de curte arată la fel ca în 2014, mănăstirea „Sf. Ecaterina” de alături și-a încheiat de ridicat biserica.

Borne kilometrice șterse ne anunță distanța ce o mai avem de parcurs până în satul copilăriei lui Niculae Moromete. Șoseaua nu este foarte circulată, poate și fiindcă e weekend, astfel că oprim de câteva ori la marginea câmpurilor cu roade și flori pentru fotografii. Satul așezat pe o terasă a râului Câinelui apare la orizont, noi urmăm breteaua din dreapta la prima întretăiere de drumuri. Chiar la intrare în localitate, pe partea dreaptă zărim clădirea vechii mori din 1926, cu suprastructura sa înaltă de lemn, celebră în zonă altădată pentru făina de bună calitate pe care o producea (La marginea dinspre răsărit a comunei, pe un câmp deschis, împrejmuit cu un gard înalt de sârmă ghimpată, se afla moara cu valţuri a lui Aristide şi presa de ulei).

Primul loc în care ne oprim este Centrul Memorial „Marin Preda”, de fapt vechea școală a satului, construită în 1910. Clădirea școlară de tip „Spiru Haret” a fost locul în care tânărul Călărașu T. Marin a studiat între 1930-1937. Reabilitată, fosta școală găzduiește azi centrul memorial, fundația înființată în 2018, precum și o expoziție muzeală dedicată scriitorului teleormănean (cărți, fotografii, ziare și reviste, copii ale unor documente). În curte se află un bust din bronz reprezentându-l pe Marin Preda, realizat de artistul Panaite Chifu în 2006.

Centrul memorial găzduiește și biblioteca școlară a satului, iar într-una din încăperi mai există vechile bănci de lemn ale unei săli de clasă de altădată. Pentru a vizita acest obiectiv trebuie să sunați la numărul de telefon ce aparține domnului care se ocupă de Centrul memorial, număr ce îl găsiți pe site-ul oficial al Primăriei (primariasilisteagumesti.ro/contact).

Dar unde este „casa memorială” propriu-zisă? E la 800 m distanță de vechea școală, în linie dreaptă, după ce depășim Monumentul Eroilor, acea variantă standardizată – o coloană cu un vultur în vârf, închinat eroilor locali din războaiele balcanice și cele două războaie mondiale. Pe prima uliță la dreapta după monument se află școala „Marin Preda”, corpuri de clădiri ridicate în anii '60-'70, precum și Primăria veche.

„Casa memorială” Marin Preda

Deși un indicator montat în ultimii ani în intersecția de la Monumentul Eroilor ne anunță că avem de parcurs 1500 m până la casa natală a scriitorului, în realitate nu sunt decât vreo 650 m. Dacă nu mergi încet cu autoturismul și nu ai privit măcar o imagine înainte pe Internet nu prea ai cum să găsești casa; la șosea nu există nici un panou informativ, iar plăcuța montată pe casă are dimensiuni mici și nu e lizibilă de la distanță. E pompos spus „casă memorială”, întrucât construcția e degradată, transformată în timp și... închisă.

Să încercăm să rememorăm cu ajutorul fragmentelor din Moromeții cum arăta casa în care a copilărit scriitorul: Ei se urcară pe prispă şi intrară amândoi în casă. Moromete rămase pe prispă tăcut, fumând liniştit..... Jupuitu intră în odaia cea mare unde stăteau Moromeţii şi se repezi spre capul unui pat unde, deasupra unei lăzi vopsite cu fel de fel de înflorituri, se aflau puse unele peste altele vreo cinci-şase covoare ţărăneşti şi câteva velinţe.

Cât ieşeau din iarnă şi până aproape de Sfântul Niculaie, Moromeţii mâncau în tindă la o masă joasă şi rotundă, aşezaţi în jurul ei pe nişte scăunele cât palma.

Alte amănunte din interiorul casei aflăm continuând lectura: Nu avea însă ce lua. Pereţii erau goi. Odaia mare cu două paturi largi, cu soba de cărămidă dată proaspăt cu var, cu icoana deasupra firidei dinspre tindă, cu cele două ferestre mari, una spre bătătură lângă patul în care stătea culcat Moromete şi una spre drum, sub care se afla o masă acoperită cu o faţă brodată şi pe care se aflau cărţile şi caietele lui Niculae şi la care se mânca la Crăciun, Anul Nou şi Paşte, totul era gol, nu se vedea nimic de preţ nicăieri, în afară de un ştergar mare înflorat care încadra icoana şi de păturile cu bătătură din betelii colorate de cârpe, care nu valorau nimic, erau bune de pus pe jos şi nu pe pat. Perceptorul se apropie de lada braşovenească aşezată la capul celuilalt pat - covoarele de pe ladă, lucrurile din ea, cât şi covoarele de pe paturi fuseseră pitite de fete la vecini - şi-i deschise capacul. Nu era nimic înăuntru şi perceptorul rânji; deschise uşa şi trecu tinda spre cealaltă odaie. Aci se afla o parte din grâu, cerga mare de cânepă, o mulţime de oale şi străchini, o damigeana, războiul de ţesut, desfăcut şi aşezat în cele două colţuri, sucala de răsucit, fusceii, parul de pus porumb şi încă ceva tare, acoperit cu saci şi peste care zăcea un balot de lână legat cu o basma neagră şi ruptă.

Citind rândurile de mai sus și privind casa degradată din Siliștea-Gumești ne dăm seama cum arăta această locuință tradițională, specifică zonei de sud a României. Casa avea pereți din lut și lemn, acoperiș din șiță, traforaje din lemn sub streașină, prispă, tindă și două odăi. Încăperea mai mare, cea dinspre drum, încălzită de o sobă de cărămidă și luminată de două ferestre, constituia căminul familiei Moromete. Singurele piese de mobilier de aici erau cele două paturi mari, o masă, o ladă brașovenească și icoana înconjurată de ștergar.

Astăzi casa nu mai arată la fel suferind modificări la exterior în cea de-a doua parte a secolului al XX-lea: acoperișul e din tablă, prispa a fost închisă cu o structură de fier și sticlă, pereții au fost acoperiți cu o tencuială de ciment. Anexele aflate lângă casă au dispărut în timp. De altfel, casa se află în stare foarte proastă – ușor, ușor, urmele lui Marin Preda se șterg...

De ce nu se iau măsuri de protejare, restaurare și valorificare? E o enigmă... mai ales că se cunoaște faptul că de câțiva ani casa natală a lui Marin Preda a fost achiziționată în 2014 de la nepoata scriitorului de către Asociația „Mișcarea de Rezistență Marius Tucă”. Oare se potrivesc situației aceste cuvinte: Nu am ști cât de frumos e cerul dacă nu ar avea nori pe el!

Am poposit doar câteva minute în fața casei asaltate de vegetație și supusă vitregiilor vremurilor, după care am pornit din nou la explorarea satului, mai întâi spre râul Câinelui unde surorile lui Niculae Moromete mergeau la scăldat (Pe drum se văzură cele două fete apropiindu-se de casă..... Şi pe voi v-a găsit scăldatul? Dacă vă iau de păr şi mătur bătătura cu voi, vă scutesc de-o treabă mâine dimineaţă). Albia râului e destul de lată formând prin coturi bălți mai mari și având maluri îmbrăcate în pâlcuri de stuf și papură; mai multe păsări de apă plutesc nepăsătoare pe luciul apei, lângă un pod un pâlc de maci bicolori ne atrage atenția, câțiva pescari încearcă să păcălească norocul.

Vis-a-vis de căminul cultural al localității (o clădire anostă) se află biserica „Sfânta Paraschiva”, lăcașul de cult cel mai vechi al satului (ctitorită/reparată de boierii Guma și refăcută din temelii în 1913). În capătul celălalt al așezării se află biserica „Sf. Nicolae”, ceva mai nouă decât precedenta (1933-1940). Ambele biserici sătești sunt menționate în romanul „Moromeții”: ... apoi casa celui de al doilea paroh al comunei, un tânăr învăţător care se făcuse popă şi reuşise să împartă chiar anul acesta parohia în două (acum umbla prin sat şi strângea de la oameni să repare vechea biserică) . Sau alt fragment: Se ştia că părintele Provinceanu avea de gând să strângă de la oameni să zugrăvească biserica, dar celălalt paroh strângea şi el pentru biserica lui care era neterminată și oamenii nu vroiau să dea pentru două biserici.

Vizita în satul Siliștea Gumești reprezintă o incursiune în universul sătesc teleormănean, așezarea păstrând încă multe elemente tradiționale. Case vechi, fântâni cu cumpănă, căruțe, ulițe pline de praf încă există la Siliștea Gumești. Doar amintirea lui Marin Preda se pierde treptat. Chiar și producătorii celor două filme „Moromeții” au preferat drept casă a familiei Moromete o locuință din satul Talpa, la circa 35 km distanță.

E o situație similară cu cea pe care am găsit-o la Salcia, la Casa memorială Zaharia Stancu (vezi impresii). După ce că județul Teleorman nu are un patrimoniu turistic atât de bogat, nici cele câteva obiective importante nu sunt îngrijite și puse în valoare așa cum trebuie. Planuri există, voință mai puțină, bani și mai puțini...

---

VIZUALIZĂRI: 1329 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI