GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
Festivalul Bahus 2010 - o zarva mare
După atîta reclamă agresivă pe media mi-am zis că o să fie un festival pe cinste și merită sa nu îl pierd. Acestea fiind spuse am pornit la drum.
Festivalul se desfășoară în zona gării din Focșani mai exact în Piața Gării.
Nu mai ajunsesem niciodată la gara din Focșani dar sigur o să o găsesc după miros.
Aglomerația de mașini începe de la cica 500-800 de metri de locul unde se desfășoara festivalul.
Claxoane, înjuraturi, semne obscene tot ce vrei la tot pasul mă strecor pe o străduță găsesc cu greu un loc de parcare, răsuflu ușurat. Mă găndesc la acei locuitori zin zonă ce chin pe ei că în aceste zile nu vor mai găsi loc de parcare sau poate vor găsi mașina zgîriată.
Mă gîndeam pe un stadion sau într-un loc la marginea orașului nu se putea organiza festivalul, dar probabil aici era mai ieftin pentru municipalitate.
Îmi iau un recipient pentru a cumpara cîțiva litri din licoarea lui Bahus și acum partea a doua slalom printre mulțime.
La acest festival “Internațional” pe lîngă must, tulburel, vin nou sau vechi se mai găseau și produse gastronomice tradiționale.
Ajuns mai pe înserat vînzători de tulburel erau gata afumați de la atîtea degustari făcute cot la cot “hîc” pahar la pahar cu mușterii.
După ce am înotat printre tarabe cu papuci, oale din lut, jucări și fel de fel de acareturi prezente la mai toate bîlciurile de prin țară, am ajuns și la standurile producătorilor de vin.
Trecînd în revistă standurile autohtone de vin că de cele internaționale nici că am dat de ele (poate era prea tîrziu pentru ei), doar cîteva tractoare pentru viticultură mi-au a tras atenția.
Pe lîngă standurile cu produse viticole mai erau și standuri cu articole de artizanat care se bucurau de atenția vizitatorilor,
După zona standurilor urma zona cea mai zgomotoasă, zona scenei de spectacol.
Muzica era asurzitoare, dar cei din fața scenei și nu puțini la număr simțeau ritmul muzicii și se legănau în voie.
Nu știu cum făceau față cei care locuiau în zonă că sigur cîntăreți ajungeam și la ei în casa cu sau fără voia lor, dar nu pur și simplu ci împreună cu foarte mulți decibel.
Unde mai pui că prin zonă nu am văzut toalete ecologice și conform zicalei “vinul după bere este o plăcere” trebuie să le și eliberezi, balcoanele de la parter era luate cu asalt de cei care oboseau în a căuta o toaletă ecologică.
Pe scenă invițati își făceau numărul printre ei enumăr vreo cîțiva: Octavian Ursulescu, Cătălin Măruță prezentatori, Andrea Bălan, Sofia Vicoveanca, etc….
Pe marginea pieței Gării grătarele sfîrîiau iar numărul lor era destul de mare ca să poți savura orice produs la grătar făra să stai la coadă sau să aștepți pînă comanda era gata.
Dar scopul meu era printre altele să caut vreun producător de vin să pot cumpăra de la cep un bidon de vin.
După cîteva scanări observ umbreluțele producătorului vizat mă uit avea acea licoare de care aveam nevoie întreb vînzătoarea dacă mă poate servi și primesc un răspuns sec: am primit ordin de la conducere să nu dăm în cantități mari, ca nu mai ajunge pînă la sfîrșitul spectacolului. Cum eu aveam un ditamai bidonul de 5 litri am zis că nu mă încadrez în acea categorie dar culmea mă încadram. Așa că am luat numai 2 litri.
Explicînd că nu sunt din Focșani că am venit special pentru așa ceva că nu pot veni zilnic să cumpăr, cu toate acestea nu am putut să înduplec vînzătoarea. De vină nu era sărmana ci acea persoană care trebuia să asigure aprovizionarea.
Nu pot să înțeleg cum un așa producător de vinuri poate să recurgă la metode odioase și de mult apuse.
Am plecat de la festival cu un gust amar pe care nu l-am mai avut de mult.
Trimis de dannek in 25.10.10 22:43:12
6 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (dannek); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
ECOURI la acest articol
6 ecouri scrise, până acum, la acest articol
M-am distrat copios citind povestirea ta... Stii ce faceam pe vremuri cand se dadea cate un kg, sa ajunga la toti? Stateam de doua ori la coada... ha ha ha!
Am incercat dar nu se putea si nici nu am avut sticle ca nu am crezut ca se poate intimpla asa ceva.
Ai fost singur acolo? o puneai si pe sotie cu un bidon)))) macar a fost bun?
In ce perioada se desfasoara acest festival? Sa purcedem si noi la drum anul viitor!
pentru ca review-ul nu se refera la o unitate de alimentatie publica explicita, am creat o noua rubrica - Focsani si imprejurimi - si l-am mutat aici.
hmm, sa bati atata drum pentru un bidon de vin! inseamna ca est pasionat de vinuri. Din cate cunosc eu calitatea vinurilor oferite de marii producatori la acest festival este una indoielnica. Daca vrei vin natural de Vrancea din comuna Jaristea pomenita intr-un review despre Lepsa, iti ofer un bidon cu draga inima, pe alese si pe gustate.
Si poate nu trebuie sa bati atata drum pana la Focsani. la una din intalnirile organizate de acest site putem sa ne vedem.
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
- Mar.2023 Teatrul Municipal Maior Gheorghe Pastia - un mod minunat de a sparge rutina — scris în 30.03.23 de raluca banu din GOLEşTI [VN] - RECOMANDĂ
- Dec.2022 Targul de Craciun de acasa (de a doua casa) – Focsani — scris în 29.12.22 de mishu din BUCURESTI - RECOMANDĂ
- Jan.2022 Hai-hui prin Vrancea. Borna de hotar din Focșani — scris în 21.01.22 de Yersinia Pestis din MăRăşEşTI [VN] - RECOMANDĂ
- Dec.2021 Crângul Petrești, de lângă Focșani — scris în 12.12.21 de Yersinia Pestis din MăRăşEşTI [VN] - RECOMANDĂ
- Nov.2021 Evul Mediu — scris în 21.04.22 de Mioritik din BUCUREșTI - nu recomandă
- Aug.2020 Statuia ecvestră de la Dumbrăveni — scris în 06.09.20 de iulianic din BUCURESTI - RECOMANDĂ
- Apr.2017 Focsani - Patru parcuri plus bonus — scris în 19.04.17 de mishu din BUCURESTI - RECOMANDĂ