Muzeul Național de Istorie a României, Columna lui Traian

TIPĂREȘTE

Vă spuneam în articolul meu de ieri despre M. N. I. R. că sub picioarele noastre se află încă istorii nedeslușite, că noi călcăm zilnic fără să știm peste rămășițele unor culturi înfloritoare cândva care ne-au format ca popor. Atunci când arheologii primesc fonduri, muncesc cu pasiune și mereu descoperă lucruri noi, uneori din pură întâmplare, alteori ca o răsplată a sorții pentru efortul depus timp îndelungat. Așa s-a întâmplat în 2010 la Drobeta- Turnu Severin când, din pură întâmplare, muncitorii unui șantier de construcții au găsit ruinele unui amfiteatru roman reprezentat pe Columna lui Traian, căutat de peste 100 de ani! Pentru că Drobeta a fost un oraș foarte important în timpul Imperiului Roman - aici fiind capătul de peste Dunăre a Podului lui Traian și un castru - se speră ca până în 2020 și ruinele acestui amfiteatru să fie introduse în circuitul turistic.

Ceea ce v-am povestit mai sus are legătură cu ultima mea vizită la M. N. I. R., unde există copia Columnei lui Traian și unde este redat, pe un fragment de pe columnă, amfiteatrul descoperit recent și despre care istoricii ajunseseră să creadă că era doar un plan al lui Apolodor, care rămăsese neîmplinit.

Revenind la M. N. I. R., copia columnei se află în sala special amenajată, de 1.700 mp, de fapt transformată din curtea interioară a Palatului Poștelor într-o încăpere mare cu bolta transparentă pentru a lăsa să pătrundă lumina, numită sala Lapidarium; pe două nivele, unul la subsol, la care se ajunge pe scările largi din stânga și dreapta ușilor prin care se intră venind din holul mare al muzeului. Privirea este atrasă imediat ce pășești în Lapidarium de soclul columnei la scara 1/1 ce se ridică de la nivelul de jos prin golul liber din mijlocul sălii și scenele prime, 1-6 de pe fus. În dreapta se află o machetă a Forului lui Traian, de jur împrejurul sălii sunt pietre funerare, sarcofage de piatră, statui de zei, fragmente de piatră din diverse lăcașe de cult, chiar o cristelnița de piatră, pisanii de la mânăstiri ce astăzi nu mai există. La nivelul de jos al sălii, se poate vedea de aproape soclul columnei, toată lucrată din amestec de praf de marmură cu ciment alb care are de câțiva ani o ușă noua de bronz; "filmul" de pe corpul ei, fusul cum i se zice, este expus fragmentar pe pereții din jur, scenele 7 -19 fiind jos, în ordine, fiecare tablou fiind numerotat și având câteva explicații. De asemeni pe balustrada sălii sunt fotografii ale scenelor de pe columnă, prezentate ca un film, cu numărul și explicațiile necesare. Tot aici, în laterale, sunt și panouri grafice explicative, fotografii ale columnei așa cum se pare că a fost inițial, colorată dar și poziția ei în Forul lui Traian de la Roma: în stânga este copia unei stampe din sec. XVIII ce redă columna cum era inițial, cu statuia lui Traian iar în dreapta o alta cu statuia Sf. Petru în vârful columnei. Ghizii muzeului vă recomandă să nu ratați câteva scene: portretul lui Decebal 101, pacea primului război 64 - 65, luarea tezaurului dar și sinuciderea lui Decebal 122 și 116, scena predării capului lui Decebal, implicarea femeilor dace care torturau prizonierii, discursul lui Traian în fața armatei, construirea de drumuri de către soldații romani, Traian în ritualurile religioase.

De ce avem noi o copie în mărime naturală la București? Pentru că, spun unii istorici, Columna lui Traian poate fi considerată actul de naștere al poporului român și pentru că acest monument colosal al antichității, ca valoare istorică, artistică și mărime, dovedește că strămoșii pământeni ai noștri, dacii, au fost un popor deosebit pentru acele vremuri, greu de cucerit, bogați, singurul popor învins de Imperiul Roman căruia i s-a purtat respect. Copii ale Columnei lui Traian mai sunt, 4 la număr, în Franța, Anglia și Italia.

Copia care se află la noi are o poveste mai lungă. Ideea susținută de M. Kogălniceanu, Al. Odobescu, Tzigara-Samurcaș își găsește împlinirea în 1934 -'36 când arheologul Emil Panaitescu, director al Școlii Române din Roma, obține finanțarea de la statul român și comandă lucrarea la Vatican, șef al comisiei fiind directorul tehnic al muzeelor pontificale; deși terminată în 1943, este împiedicată aducerea în țară din cauza războiului și apoi instalarea comunismului; păstrate în diverse muzee, componentele columnei ajung totuși în România în 1967, eforturile fiind făcute de ministrul de atunci, Cornel Burtică. Discuțiile inițiate de N. Ceaușescu prin ministrul C. Burtică au fost secrete, cuvântul ultim asupra sumei ce trebuia dată l-a avut Papa Paul al VI-lea (cel care 6 ani mai târziu îl primește la Vatican pe N. Ceaușescu). Este expusă întâi la Muzeul Satului, apoi la Muzeul de Istorie al P. C. R., de aici în 1972 ajunge la M. N. I. R.

Și câteva cuvinte despre Columna lui Traian cea de la Roma, originala. Decebal, regele Daciei, obținuse, înainte de urcarea pe tron a lui Traian, un acord de pace cu Roma care- l transformase într-un rege clientelar și nu tributar, adică el primea anual sume mari de bani de la Imperiul Roman, specialiști în construcții și instructori militari, fapt ce nu a fost pe placul noului împărat, cu atât mai mult cu cât starea financiară a imperiului se degradase dramatic dar și pentru că dacii nu doreau să se supună romanilor. Aurul ce era în pântecele Apusenilor a fost de asemeni un factor hotărâtor pentru pregătirea meticuloasă și foarte costisitoare de cucerire a Daciei, fapt ce avea să se întâmple, cele două războaie, 101 -102 și 105-106 fiind decisive. Traian, împăratul care a reușit să-i înfrângă pe daci, se întoarce la Roma în toamna lui 106, ducând ca pradă 165 tone de aur și 331 tone argint, pe lângă alte bogații. Dăruiește câte 650 de dinari fiecărui contribuabil al Romei, dă scutire de taxe timp de un an și organizează jocuri cu 10.000 de gladiatori timp de 123 de zile. Apoi îi comandă lui Appolodor din Damasc construirea celui mai mare for imperial al antichității și a columnei care va avea în final o înălțime de 40 m, adică atât cât a avut dealul care trebuia desființat pentru a se ridica forul lui Traian. Forul este inaugurat în 112 iar la 12 mai 113 columna. Columna din 18 blocuri de marmură de Carara, reprezintă scene din cele două războaie, primul în partea superioară și al doilea în partea de jos, toate concepute după comentariile împăratului Traian în a sa "De bello dacico", manuscris pierdut definitiv ca și restul scrierilor despre războaiele cu dacii (dacă nu apar cândva din subsolurile Vaticanului, cum se mai comentează). Scenele sculptate și care au fost și pictate inițial sunt sub forma unui papirus ce se înfășoară de 23 de ori pe fusul columnei, are o lungime de 200 m și o lățime variabilă -0,89 m în partea de jos și 1,25 m la vârf, tocmai pentru a fi ușor văzute -sunt cam 2500 de chipuri și 123 sau 124 de scene. În vârf era statuia lui Traian, din bronz, în uniformă militară, statuie dispărută nu se știe când și înlocuită în sec. XVI cu cea a Sf. Petru. Sub soclul columnei se află camera mortuară unde a fost depusă urna de aur cu cenușa împăratului, furată de vizigoți când au cucerit Roma.

Columna lui Traian este un monument dedicat triumfului unui împărat care a dus imperiul pe cele mai înalte culmi dar, prin reprezentarea dacilor, demni și viteji, este un semn de prețuire pentru un dușman puternic, greu de cucerit și demn, singurul care a primit această cinste dintre toate popoarele învinse de romani.

Voi încheia transmițându-vă un mesaj, de fapt amintindu-vă de celebrul "Badea Cârțan" care, după 43 de zile de mers pe jos și 4 perechi de opinci rupte pe drum, a reușit să presare pământ românesc și spice de grâu pe soclul columnei și, tot el, "dacul coborât de pe columnă", avea sa fie propus la al XII-lea congres de istorie al orientaliștilor ținut la Roma în 1899, să depună coroana de lauri, din partea a 700 de participanți veniți din 40 de țări!

---

VIZUALIZĂRI: 1948 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI