GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
"Avem valori incomensurabile care vor fi îngropate în ignoranța noastră" scria azi pe fb unul din colegii AFA, constănțeanul care ne încântă cu frumoasele poze de la malul mării, Pepsi70ro. Renunțasem să scriu un articol separat despre un loc din Constanța plin de istorie veche, unic iarăși la noi și nu numai, un loc despre care a scris acum câțiva ani și Urjanclaudiu. Citind însă cuvintele lui Pepsi70ro am considerat că merită amintit mozaicul roman și în același timp să înțelegem de ce mulți dintre noi au un respect pentru vecinii noștri de la sud de Dunăre care, veniți mai târziu pe pământurile Europei, fac din fiecare piatră și comoară găsită aici, cartea sfântă a neamului lor. Sau poate repetând o zicală populară, Dumnezeu dă dar nu bagă-n traistă!
Lângă clădirea Muzeului Național de Arheologie Constanța se află un alt muzeu, de fapt un satelit al primului, Edificiul Mozaicul Roman. La recenta vizită am dorit să-l revedem și noi, cu speranța că arată mai bine decât în urmă cu mulți ani.
Ajunși în dreptul intrării ne-a întâmpinat paznicul care citea ziarul pe un scaun la umbră. O doamnă ne-a spus scurt "10 lei de persoană" și ne-a indicat traseul. Pliante nu, de ghid n-am întrebat căci mimica doamnei spunea tot. Așa că ne-am forțat neuronii pentru a aduce la lumină ce știam noi și ne-am ascuțit privirile spre ziduri dar mai ales spre mozaicul prăfuit, cel care în vremea comuniștilor, cu părere de rău o spun, arăta mult mai bine, fiind întreținut de studenții facultăților de profil ce făceau practică aici.
Edificiul Roman cu Mozaic este situat între drumul cunoscut azi drept Aleea Marinarilor și Piața Ovidiu. În trecut, în perioada romano-bizantină, pe acest mal înalt din fața portului antic, s-a ridicat o clădire fastuoasă pe trei nivele, care servea proprietarilor de nave și negustorilor pentru depozitarea mărfurilor, a tranzacțiilor comerciale, întâlniri de toate felurile pentru cei ce tranzitau Marea Neagră și Mediterana, căci aici în zonă era și centrul comercial al înfloritoarei cetăți Tomis.
Clădirea a fost ridicată în sec. III sau IV, nu se știe sigur și primul nivel făcea legătura direct cu portul, având 11 camere-magazii, lucrate în boltă pentru a prezenta stabilitate. Acest nivel a fost cercetat parțial de arheologi și apoi acoperit cu pământ, situația actuală a zonei nu permitea altă formă de conservare. Aceeași împărțire este și la nivelul de mijloc, tot 11 magazii înalte de 8 m și cu o suprafață de peste 60 mp fiecare, la care se ajungea pe niște trepte solide de calcar.
Nivelul superior însă este o sală unică necompartimentată, a cărei suprafață depășea 2000 mp, din care astăzi se mai păstrează o parte. Se bănuiește că această clădire era acoperită cu o boltă mare pe coloane, arhitectură specifică vremii. Se vede încă o mică scenă cu trepte, acoperită atunci și ea cu marmură precum restul pereților, se bănuiește că era locul de unde se făceau strigările licitațiilor. Printre resturile descoperite aici este și bustul împăratului Constantin cel Mare. Dar cea mai mare comoară a sălii este mozaicul de pe pardoseală, cunoscut drept mozaicul roman. Peretele care încă este bine conservat, este lucrat în tehnica specifică romană, cărămizi alternând cu blocuri de calcar cochilifer, încă se văd găurile făcute din construcție pentru aerisire vara și circulația aerului cald iarna, sistemul de încălzire fiind de tip hypocaust, dovedit și de tuburile de ceramică din exteriorul clădirii. Funcțional este și astăzi, după atâtea sute de ani, sistemul de drenare a apelor pluviale.
Cercetările arheologilor au scos la lumină de la primul nivel, foarte multe amfore sparte cu grâu carbonizat și cuie de fier iar din magaziile nivelului mediu, 120 de amfore întregi sau fisurate, cu diverse produse în ele.
Întregul edificiu a fost distrus în sec. V sau VI, se bănuiește de un cutremur în largul mării dar el a continuat să fie locuit, nu se cunosc amănunte dar sunt dovezi arheologice, de exemplu opaițele specifice sec. VI -VII, aceleași cu cele descoperite în băile din apropriere.
Ce face deosebit acest complex este pavimentul sălii de la nivelul superior, mozaicul care în epoca de glorie se desfășura pe o suprafață de 2000 mp, din care azi mai sunt undeva la aprox. 800 mp / 49,8 m * 16,6 m, aveam să găsesc undeva datele, din păcate nu pe pagina muzeului. Diferența până la cei 2000 mp s-a prăbușit, fiind deasupra magaziilor.
Mozaicul făcea parte dintr-un întreg desen sub aspect de covor, cu chenar și tablou central, lucrat din marmură și piatră colorată în alb, verde, negru, crem, roșu, toate așezate pe un pat de mortar din var amestecat cu multă pulbere de cărămidă. Dintr-o lucrare unde este descris cu lux de amănunte acest mozaic, pot să vă spun că acel chenar are mai multe desene, unul este cel al vrejului de iederă, apoi funia simplă specifică și ea artei epocii dar și artei românești, funia vieții, apoi motivul numit "valul etrusc" alb, orientat spre stânga și valul etrusc cărămiziu orientat spre dreapta. "Nodul lui David" este un alt model ce are o interesantă împletitură pe care, privind-o prea mult să-i înțelegi sensul, amețești.
Tabloul central al mozaicului se pare ca era împărțit în mai multe câmpuri, astăzi se pot admira două, fiecare având acel vas stilizat, kantharos, din care pleacă două tulpini de iederă și pe care stă câte un porumbel alb, de asemeni crucea gammată, securi duble, alte reprezentări vegetale, solzi de pește, etc.
Arta mozaicului, "pictură pentru veșnicie" cum o numea un artist al sec. XV, această acoperire practică și elegantă a pereților și pardoselilor cu marmură și piatră colorată, a apărut în Mesopotamia, a fost preluată de Egipt și apoi de grecii care au excelat folosind marmura de multe culori. Romanii au învățat arta mozaicului după ce i-au cucerit pe greci, au dezvoltat tehnicile de lipire și desenele, apoi au răspândit-o prin toate continentele unde și-au purtat legiunile. Se spune că în trecut romanii au creat mozaicul perfect prin modalitatea de șlefuire a bucăților de mineral, dimensiuni aproape perfecte și realizare lianților noi și durabili în timp. Lucrul era migălos, mai ales la paviment: locul se netezea perfect, apoi se turna adezivul pe o suprafață foarte mică de până la 1 mp, se desena modelul după care trebuiau fixate corect pietricelele cubice.
Sala mozaicului roman ne-a lăsat, cum altfel, un gust amar, nici pozele nu pot fi de calitate pe un mozaic pe care praful nu este curățat. Dând ocol sălii, am întâlnit câteva ancore vechi și amfore în care se transportau mărfuri de preț, mastixul, o rășină din insula Kios, tămâia din Somalia, smirna arăbească, materiale de construcții, alimente. Tăblițe cu indicații sunt puține iar cele existente sunt în franceză și germană, mai puține în engleză, fapt ce a creat nedumerire grupului numeros de străini veniți în urma noastră. Geamurile ce au rolul de a proteja mozaicul sunt incredibil de murdare, este o senzație foarte neplăcută să privești prin ele spre ruinele dinspre Aleea Marinarilor.
Edificiul Roman cu Mozaic a fost descoperit întâmplător în 1959 când în zonă se construiau locuințe iar cercetările arheologice s-au întins pe o perioadă de mulți ani, rezultatele științifice fiind foarte bogate. Pentru a proteja cel mai mare mozaic roman din partea estică a Europei, acum aprox. 40 de ani a fost acoperit cu o structură de fier și sticlă. De atunci însă se pare că nu s-a investit nimic, nici măcar în a schimba informațiile ce însoțesc puținele poze cu zona, aflate pe un panou la intrare, nu vorbesc de un pliant ce ar putea da câteva date, un minim dacă ghid nu există. Este supărător și aici, să constați că vin străinii să viziteze și multi dintre ei cunosc câte ceva din istoria locului.
Totuși, așa amărât cum este, vă recomand să-i treceți pragul, nu se știe când autoritățile vor închide porțile lui, din atât de marea și nejustificata motivație, "lipsa banilor". Biletul cumpărat acolo este 10 lei de persoană. Neplăcut surprinși de cum arată, am uitat să văd dacă au reduceri.
Mozaicul Roman din Constanța este o bogăție enormă a românilor dar pe care o lăsăm să se piardă cu bună știință.
Trimis de elviramvio in 25.11.16 11:10:32
3 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (elviramvio); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
- sait oficial al acestei destinații:
- Coordonate GPS: 44.17388800 N, 28.65822200 E - neconfirmate încă
ECOURI la acest articol
3 ecouri scrise, până acum, la acest articol
Mutat, la reorganizare, în rubrica "Muzeul de Istorie Naţională şi Arheologie, CONSTANȚA" (deja existentă pe sait)
@elviramvio: Muzeul de istorie l-am vizitat cu mai mulți ani în urmă, în schimb Edificiul Roman cu Mozaic l-am tot „ocolit„ prin exterior. Este alt exemplu de monument istoric neglijat și puțin pus în valoare.
Mi-am adus aminte de o reconstituire 3D pe care am văzut-o cu ceva timp în urmă: este vorba de proiectul Tomis Reborn. Găsiți filmulețe pe contul lor de FB (pe FB) și pe Yotube (youtube).
@tata123:
Acum am reusit sa vad filmuletul. Este interesant desi de banii dati cred ca era corect sa se faca ceva pentru edificiu pana nu e prea tarziu. Si nu sunt convinsa ca asa arata edificiul si portul caci nici arheologii n-au reusit macar sa banuiasca cum aratau unele parti ale zonei. Edificiul roman a suferit modificari chiar in perioada lui de glorie, unele modificari sunt vizibile dar cercetatorii sunt rezervati in a fi categorici. Chiar acolo unde mozaicul a fost reparat acum poate 1500 de ani, ei spun ca "banuiesc" ca s-a facut reparatia.
Multumesc pentru completari, voi vedea si alte filmulete ale T. R.
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
- Jul.2021 Muzeu Constanța — scris în 19.11.22 de AZE din SIBIU - RECOMANDĂ
- Mar.2019 Expoziția Comunismul în Dobrogea — scris în 27.07.21 de adso din IAşI - RECOMANDĂ
- Sep.2016 Istoria și misterele ei, Muzeul de Istorie Națională și Arheologie — scris în 21.11.16 de elviramvio din JUD. ILFOV - RECOMANDĂ
- Jun.2012 Edificiul Roman cu Mozaic — scris în 14.09.12 de urjanclaudiu din BRAşOV - RECOMANDĂ
- Jun.2012 O adevarata calatorie prin istorie — scris în 11.09.12 de urjanclaudiu din BRAşOV - RECOMANDĂ
- Aug.2009 Un muzeu care merita vizitat — scris în 21.11.09 de ancamariagadea* din CONSTANTA - RECOMANDĂ
- Jul.2009 Muzeul de Istorie Naţională şi Arheologie din Constanţa — scris în 21.10.09 de Costi din PITEşTI - RECOMANDĂ