Istoria și misterele ei, Muzeul de Istorie Națională și Arheologie

TIPĂREȘTE

Dobrogea, "acasă la oamenii pământului dintre Dunăre și Marea Neagră, pământ pârjolit de veacuri, dar totdeauna viu. "/ Vasile Canarache

După ce am încercat în zadar să-l facem să zâmbească pe nefericitul poet al iubirii din centrul Constanței, am intrat în clădirea din spatele lui căutând să ne îndulcim, doar un afiș ne invita să-l vedem pe Glykon. Doar că și Glykon era rece, însă ce am revăzut și informațiile puține primite ne-au îmbogățit oarecum cultural căci am intrat de fapt în clădirea centrală a Muzeului de Istorie Naturală și Arheologie din Constanța, MINAC.

Muzeul acesta este deosebit nu doar pentru Constanța și Dobrogea ci pentru întreaga cultură românească. Artefactele expuse aici, cu trimiteri spre istoria bătrânei zone dobrogene, de fapt se încadrează în întreaga cultură ce aparține teritoriului românesc, cultură antică locală influențată puternic de cultura colonizatorilor sau cotropitorilor. Nu degeaba specialiștii l-au clasat al doilea ca mărime și profil după Muzeul Național de Istorie al României ce funcționează în București și despre care și eu am scris deja.

Istoria acestui muzeu se întinde pe 137 de ani și fără nici o urmă de îndoială trebuie recunoscut că cea mai frumoasă perioadă a lui, gloria, a fost în epoca roșie.

După celebrul an 1877 Constanța începe o perioadă de dezvoltare și extindere a orașului, lucrări în timpul cărora descoperirile arheologice sunt numeroase și foarte bogate. Dar cum mereu artefactele antice au fost atractive, multe persoane luau în proprietate obiecte vechi valoroase scoase la suprafață, așa că primul prefect al Dobrogei române, Remus Opreanu, propune și obține de la Academia Română înființarea unui muzeu de "antichități", o lucrare ce a durat extrem de mult, cu perioade de neînțeles când artefactele au fost mutate prin diverse clădiri. Actul de naștere oficial poate fi considerat raportul istoricului Vasile Pârvan și ordinul de ministru al cultelor din 27 octombrie 1911, când muzeul, legal, poate primi o clădire doar pentru folosința lui. Abia în 1930 se mută într-o aripă a actualului local și din 1935 este organizat pe epoci istorice, științific. Funcționa însă cu secții separate în diverse locații constănțene, a fost închis în perioada ultimului război dar în în 1957 este numit aici directorul ce avea să aducă multă faimă Dobrogei, arheologul și ziaristul gălățean Vasile Canarache (cu dedicație colegului nostru Mihai18 care oricum știe, Canarache este și organizatorul primului tur ciclist al României) iar în 1977, cu ocazia sărbătoririi centenarului independenței, muzeul primește spre folosință întreaga clădire istorică a primăriei și capătă numele pe care îl știm azi, Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța, inaugurat la 25 decembrie 1977. Despre viața lui V. Canarache, revista muzeului constănțean, Pontica, are un articol frumos iar în alte publicații de specialitate se spune că a fost cel mai bun director pe care l-a avut muzeul de-a lungul timpului.

Clădirea frumoasă arhitectonic, în stil neoromânesc, este proiectată de același Victor Ștefănescu ce și-a pus semnătura pe Moscheia Regală, este ridicată în 1912-1921 și, ca un fapt aparte care trebuie menționat, fundația de 17 m adâncime s-a realizat nu după proiectul inițial ce prevedea cam 4m, ci după realitatea constatată de constructori în timpul săpăturilor. Piatra de inaugurare pentru clădirea administrativă a primăriei a fost pusă de regele Ferdinand I.

Muzeul actual este organizat cu sala Tezaur la parter iar etajul 1 prezintă expoziția permanentă cronologică a descoperirilor care certifică prezența primilor locuitori pe teritoriul Dobrogei, apoi toate perioadele până în epoca modernă. Se organizează și expoziții itinerante, când am fost noi erau ultimele zile ale "Aurul și argintul antic al României", organizată de MNIR cu ajutorul a încă 31 muzee din țară și care expunea peste 1000 de artefacte din metale rare, descoperite în ultimele două secole pe teritoriul țării și care aveau, unele, frumoasa vârstă de 6000 de ani.

Noi ne-am oprit un timp să admirăm și să încercăm să înțelegem comoara de la parter din colecția "Tezaur". Este, așa cum a fost data din calendar care ne-a făcut celebri în lume, o mare păcăleală să poți crede că înțelegi un șarpe, fie el și de marmură elegantă!

Glykon, paznicul tezaurului, este acea statuie pe care o știm cei mai mulți dintre noi, simbolul muzeului, găsită întâmplător în ziua păcălelilor 1962, de un grup de muncitori ce lucrau la noua gară a orașului. Chemați urgent, arheologii conduși de V. Canarache au decopertat cu grijă o groapă în care, cu mult timp în urmă au fost ascunse statui păgâne precum Isis, Cibela, Dioscurii, Grațiile, Nemesis, Asclepios, Hermes, Cavalerul Trac, Fortuna și altele, în total 24 piese de marmură, de mare valoare, adică 10 statui, 13 basoreliefuri și un altar mic, însă așa cum au constatat specialiștii, toate așezate cu multă grijă pentru a nu se deteriora sub greutatea pământului. Vă voi povesti puțin de trei dintre ele, prima este cea mai valoroasă.

Șarpele Glykon este piesa fără egal în lume pe care o deține MINAC. Fără egal, nici o altă reprezentare de acest gen nu a fost găsită, doar asemănări, fapt care a făcut ca până astăzi acest artefact să nu părăsească muzeul constănțean pentru expoziții itinerante, refuzul expunerii în alt loc fiind logic; chiar Chinei i-a fost refuzată oferta generoasă de a găzdui un timp statuia. Șarpele numit Glykon, animal ciudat cu bot de miel, păr în plete lungi lipit de cap și împărțit în șuvițe, urechi de om, ochi de bou, coadă de leu, solzii foarte bine proporționați raportat la poziția pe corp, este lucrat dintr-un singur bloc de marmură albă, are diametrul postamentului rotund de jumătate de metru, 66 cm înălțime, 4.76 m ar măsura șarpele dacă s-ar putea întinde iar tot ansamblul se înscrie într-un con perfect. Soții cercetători Popovici spuneau că "șarpele Glykon, încolăcit spre verticală, are tot atâtea secrete cât are și statuia lui Keops. " Asta deoarece a fost studiat atât de români cât și de cercetători din lumea întreagă și încă nu se știe dacă aparține cultului Ofit, cei care vedeau în șarpe mântuirea divină, creștină sau aparține unui profet ce se folosea de un șarpe îmblânzit căruia îi confecționase o mască de pânză cu chip uman pentru a-l reprezenta pe noul Asclepios, în sec. II sau III. Alții se referă la simbolul nemuririi lui Zamolxis sau la cultul șarpelui macedonean sub care se transformase Zeus pentru al procrea pe Alexandru cel Mare. Legenda cea mai plauzibilă este cea a falsului profet care sparge în văzul lumii un ou uriaș de șarpe din care iese un pui de reptilă cu chip aproape uman, șarpe ce crește rapid căpătând ochi albaștri pătrunzători, păr blond și lung dar care vorbește și oferă remedii, în special despre fertilitate. Chiar contemporanii l-au considerat pe profet un șarlatan ce mânuia o păpușă uriașă. Cert este că povestea a prins și aproape un secol cultul a existat în multe zone balcanice. Cercetătorii nu au căzut de acord asupra timpului scurs de la îngroparea șarpelui și a celorlalte artefacte, totuși sunt voci care dovedesc că îngroparea s-a făcut în sec. XIX când se făcea negoț cu antichități.

Fortuna cu Pontos este a doua piesă faimoasă a tezaurului de la MINAC, ea reprezintă grupul zeiței norocului, Fortuna la romani sau Tyche la greci, care pare a fi protectoarea orașului Tomis. Doar că acea cunună simbolică pe care trebuia să o aibă pe cap se află pe capul zeului Pontos, un zeu de dinainte de zeii Olimpului, cu o legendă frumoasă, fiul mamei pământ Geea și al Aether, zeul aerului pur pe care îl respirau doar cei veșnici. El apare în grupul statuar în stânga Fortunei, cu trupul și părul ude, ducând o corabie iar pe cap are ziduri de cetate cu poartă, deci el era patronul Tomisului de acum 1800 de ani. Totuși grupul respectă canoanele grupurilor statuare romane din sec. II când o divinitate de mică însemnătate era plasată la picioarele unei zeițe de panteon. Grupul lor era respectat de marinari ca reprezentând norocul și neprevăzutul pe valurile mării.

Tot în sala aceasta sunt și celelalte 22 de piese ale tezaurului, dintre ele dubla reprezentare a zeiței Nemesis - zeița ordinii universale ce pedepsea acțiunile oamenilor împotriva zeilor și care, dublă fiind, reprezintă armonia. Alături de aceste piese incredibile primite de ziua păcălelilor, aici sunt expuse figurine de Tanagra descoperite prin Dobrogea, diverse alte tipuri de ceramică antică, podoabe de aur, tezaurul de vase de argint de la Sucidava, colecția de busturi și portrete imperiale romane, multe obiecte mai mici și mai puțin valoroase. Este expus și Cavalerul Trac găsit mai de curând, cel găsit alături de Cybele în groapă alături de Glykon este dispărut fără urmă, furat acum câțiva ani din muzeu.

Mormântul "Prințesei" este o altă piesă grea a muzeului și este inclus în podeaua sălii Tezaur, de fapt în 2007 la renovare s-au făcut și modificările pentru includerea lui după modelele muzeului din Varna. "Prințesa" este numele pe care muzeografii l-au dat inițial în glumă unui schelet de femeie tânără descoperit în 1988 în aproprierea Consulatului Turc într-un mormânt nejefuit, așa că s-au găsit bijutierii de aur în greutate de 162 g, obiecte de os și bronz, obiecte funerare scumpe, un opaiț, încrustații deosebite. Se pare că aparține sec. II și zona în care a fost descoperit era un cimitir. Este cel mai bogat mormânt găsit până azi iar bijuteriile cu capete de zei sunt depuse în mormântul reconstituit și acoperit cu sticlă transparentă.

La etaj sunt exponate aranjate cronologic, de la primele obiecte găsite ce atestă locuirea Dobrogei în paleolitic și până la epoca evului mediu. Colecția s-a tot îmbogățit, lucrări de modernizare a orașului Constanța din ultimii 3-4 ani au adus la lumină noi obiecte antice. Dintre piesele expuse, colții de mamut foarte mari descoperiți în 1958 aproape de penitenciarul Poarta Albă, la 12 m adâncime, apoi sabia miceniană descoperită în groapa cărămidarilor de la Medgidia, alături de un schelet uman din sec. XIV î. Hr., grupul de la Hamangia reprezentând un bărbat și o femeie șezând, Gânditorul și nevasta lui, se pare zeul vegetației cu zeița recoltei, ambele statuete lucrate din lut amestecat cu scoici pisate; artefacte aparținând epocii romane reprezentată de busturi de zeități, documente epigrafice de metal, piatră, bronz, stele funerare, podoabe, monezi, obiecte casnice, arme de vânătoare, etc. Cel mai mult mi-au plăcut "biberoanele" antice din sticlă, semn că nimic nu-i nou, doar forma de astăzi a acestora.

Un loc aparte în muzeu îl ocupă locuința refăcută după urmele găsite la Capidava, locuință ce redă viața din sec. X într-o casă din zonă, perioadă ce corespunde formării poporului român.

Mormântul Hipogeu (sub pământ) sau "Banchetul", o altă piesă împortantă a MINAC, este reconstituit după mormântul descoperit întâmplător în cartierul Tomis în februarie 1988 și unde accesul publicului nu este permis, explicația fiind aceea că aerul l-ar distruge. Anul trecut a fost donată muzeului constănțean o copie la aceeași dimensiune cu originalul, din policarbonat cimentat pe care s-a pictat fidel atât banchetul funerar cât și motivele ornamentale cu plante și păsări. Creatorii copiei sunt de la Institutul de Optoelectronică Măgurele, lucrarea lor a început în 2006. Culorile și tematica se aseamănă cu mormintele din Bulgaria din Valea Regilor. Acest mormânt de familie, unic la noi are o istorie interesantă, scheletele găsite aici, se bănuiește cinci sunt încă studiate, ultimele servicii funerare fiind făcute, se pare, în sec IV când încă populația oscila între idolii păgâni și creștinism. De asemeni specialiștii susțin că pictura indică această trecere spre creștinism și are elemente comune cu picturi din catacombele italiene dar nimic din studiu nu este definitivat.

Un mormânt hypogeu asemănător a fost descoperit acum câțiva ani în Galați, într-o zonă de blocuri, am locuit în apropriere. Nimeni nu dă fonduri pentru el, ba mai mult, primăria a instalat tomberoane de gunoi deasupra lui !!

MINAC are și alte exponate deosebite dar nu de importanța și valoarea acestora. Nu am vizitat și restul colecției exterioare și nici expoziția itinerantă.

Muzeul este interesant, are exponate deosebite și se pare mereu se măresc colecțiile dar din păcate există o mare problemă, a banilor de la buget, care nu știu cum fac dar iau mai ușor calea cultului ortodox și mult mai greu calea culturii românești. Din păcate se pare că dispar și unele artefacte de valoare, ușor de înțeles prin lipsa personalului de serviciu în spațiile mari sau din alte motive oculte. Despre vizitatori, destui străini, chiar multi tineri însă foarte puțini români!

Tariful a fost ceva cam complicat de înțeles la momentul vizitei noastre, am primit un teanc de bilete mici ca valoare și marele of al persoanei ce dădea aceste bilete era că nu dorim să vizităm o expoziție Rembrandt al cărei bilet valora totuși prea mult comparând cu prețul muzeului propriu zis. Apoi prețul combinat cu mozaicul roman era mai mare decât dacă le luam separat, un fapt pe care nu l-am înțeles dar nici nu am primit o explicație bună, așa că am plătit doar muzeul. Fotografiatul este gratis dar este dificil căci vitrinele strălucesc destul de puternic.

Programul este afișat pe pagina muzeului, pagină tot în construcție, doar cu puține informații despre istoric și expoziții diverse.

Muzeul constănțean este un loc ce merită vizitat, are, așa cum am spus exponate unicat în lume, de foarte mare valoare istorică pentru noi românii dar la care râvnesc alte muzee. Este foarte ușor de găsit fiind în Piața Ovidiu alături de multe terase de vară.

---

VIZUALIZĂRI: 2559 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI