Pastel de toamnă la Covasna

TIPĂREȘTE

Anul acesta s-au făcut 25, ba nu, 26 de ani de când ne tot ducem, an de an, la Covasna. Pentru a ne căta de sănătate, dar în special pentru că ne place zona și pentru aero- și mișco-terapie.

De ani buni călcăm zona și nu am scris nimic despre ce și cum îi pe acolo. Au mai scris câțiva colegi și mi-am zis ce-aș mai putea scrie eu despre niște locuri arhicunoscute din două-trei review-uri.

Însă azi, luând legătura pe facebook cu niște amici, ce ni i-am făcut anul acesta la Covasna și care au postat niscaiva poze cu noi, m-am uitat și eu pe fotografiile făcute de noi acolo (ș-am făcut multe de când cu camera asta nouă cu care m-am dotat la Iași) și tare mi-au plăcut. Și am zis. Hai să scriu două-trei rânduri despre ce am făcut acolo toamna asta și, în special, să postez „minunatele" imagini. Minunate pentru că niciodată nu am imortalizat cu aparatul foto așa imagini deosebite. Le veți vedea și-mi veți da sau nu dreptate.

Și încă ceva. Titlul review-ului “Pastel de toamnă la Covasna” mi-a fost sugerat de spectacolul de culoare și măreție pe care ni-l oferă muntele toamnă de toamnă, spectacol pe care am reușit, într-o oarecare măsură, să îl prind și eu în fotogafiile postate aici.

Mai întâi drumul. Am luat și anul acesta calea spre Covasna, alegând DN 10, pe Valea Buzăului.

Mai sunt și alte posibilități de a ajunge acolo de la Brăila: pe la Focșani, apoi Vidra, se ține Valea Putnei pe la Lepșa până la Greșu și de aici Ojdula – Tg. Secuiesc – Covasna – Voinești (de fapt aceasta-i destinația noastră). Traseul este deosebit de frumos. Străbătând Parcul natural Putna – Vrancea ai ce vedea: păduri de toate felurile, peisaje mirifice, apa Putnei pe care o traversăm de câteva ori (în zonă este de văzut cascada Putnei, aproape de Lepșa), șosea foarte bună (asfaltată în totalitate acum vreo 4-5 ani), serpentine, unele amețitoare (anul trecut când am mers pe acolo șoseaua nu era marcată). E cel mai scurt drum spre astă destinație.

Alt drum este pe la Adjud, Valea Trotușului, Onești, Oituz (de două ori: de Bacău – adică Oituz și de Covasna – adică Ojtoztelep), Brețcu, Tg. Secuiesc și de aici la locul faptei.

Să vă mai zic și de alte posibilități? Ar mai fi pe Valea Prahovei (mult mai lung și foarte aglomerat) sau cine are timp și chef de plimbare poate alege traseul pe la Bacău – Suceava – Bistrița - Sf. Gheorghe – Covasna, cu variantă de la Bistrița prin Cluj-Napoca – Tg. Mureș – Brașov – Sf. Gheorghe – Covasna :) :). N-ajungi în aceeași zi dar te bucuri de plimbare și priveliști minunate.

Ajungem cu bine la Voinești într-o zi ploioasă de octombrie, mohorâtă, răcoroasă. Ne cazăm, despachetăm câteva dintre lucrurile noastre, în primul rând mâncarea și ceva de întărire după un drum așa lung. Mâncăm și cu toată oboseala acumulată nu rezistăm să nu plecăm într-o primă plimbare prin împrejurimi, mai ales că ploaia stătuse. Pașii ne poartă spre ceea ce este cunoscut în zonă și de toți turiștii, “Vila lui Ceaușescu”. Multitudinea de culori a pădurii, în lumina apusului de soare ne-a revigorat, am simțit o energie care parcă ne-a topit de tot oboseala drumului.

Plimbarea fu scurtă, mai ales că se apropia și seara, însă aerul de acolo, dar și dorul revederii, ne-au făcut foarte bine, bucurându-ne, apoi, de o odihnă binemeritată.

Traseul de care vorbeam mai sus este unul dintre cele foarte circulate și frecventate de cei care vin la tratament la Covasna-Voinești. E o rută de aproape 4 km. ce se parcurge ușor, prin pădure cu conifere și foioase, cu arbuști specifici vegetației de munte (zmeur, mur, alun, etc.), din care poți culege gustoasele fructe de pădure, dacă n-ai cumva norocul ca să fi ajuns Moș Martin înainte și să fi ocupat locul, până la ceea ce se numește “Releu” și care se face, dus-întors, cam în 1 – 1,5 ore, după putința călătorului. Și mai zice lumea că ar mișuna și niscaiva urși :( . Nu mă pronunț pro sau contra, pentru că noi n-am întâlnit nici un ursulache, dar prea multă lume vorbește despre ei.

Drumul este betonat până la “Vila lui Ceaușescu” (cam 1 km.), apoi drum forestier. Plimbarea ar fi tare plăcută dacă n-ar trece, din când în când, diverși tipi cu ATV-uri ce au diverse afaceri prin păduri. La capătul plimbării te așteaptă un platou acoperit cu iarbă și vreo 2 -3 bănci făcute din bușteni, pentru a-ți trage sufletul după urcuș, dar și o construcție metalică, un releu radio (de aici și supranumele traseului), care nu știu dacă mai funcționează.

Pentru cei ce vin în plimbare aici, pentru un sejur de câteva zile, sunt numeroase posibilități de cazare, funcție de buzunar sau... pretenții. Două hoteluri de 4* ("Clermont" și mai noul "TTS"), un hotel de 3* ("Bradul" – hotel construit înainte de 1989, acum aparținând de Episcopia Ortodoxă a Covasnei și Harghitei), hoteluri în orașul Covasna sau pensiuni în Voinești și Covasna.

Cel mai frecventat traseu pentru plimbare este cel ce duce la ceea ce era odată “Planul înclinat” (Șiclăul) , un parcurs de cca. 2,5 km., rută ce urmează malul drept al râului Covasna. Plimbarea se face pe sub poala pădurii sau pe marginea șoselei ce duce la Comandău. La capătul drumului te așteaptă ruinele unei construcții inginerești deosebite, care era folosită, până prin 1995 la transportul trunchiurilor de copaci care erau tăiați din pădurile din zona Comandău.

Anul 1995 a fost un an extrem de rău pentru zona aceea. A fost, dacă mi se permite să spun așa, începutul dezastrului pentru pădurile de acolo. În toamna acelui an o furtună deosebit de puternică a culcat la pământ, rupând ca pe niște bețe de chibrit, copacii pe o suprafață foarte mare. Am văzut cum arăta ce a mai rămas din pădure la cca. 3 săptămâni după catastrofă. Toți acei munți falnici, din împrejurimi, pe care-i văzusem, cu un an, doi sau mai mulți ani înainte de nefericitul eveniment, erau acum niște pricăjite de delușoare fără podoaba falnică care o constituiau brazii, molizii, având pe ele niște bețe rupte de furia furtunii. A început, după cum era normal, exploatarea a ceea ce căzuse la pământ. Iar de aici și până la dezastrul, făcut de om nu de mama natură, care se întâmplă cu pădurile noastre în ziua de azi, nu a mai fost decât un pas.

Furtuna a afectat și planul înclinat datorită copacilor ce au căzut pe calea de rulare. Ulterior un incendiu a distrus cabina de comandă amplasată în partea de sus a construcției. Mai târziu ca urmare a scăderii volumului de masă lemnoasă care se exploata, dar și a interesului cumulat al celor ce exploatează fondul forestier dar și al transportatorilor, acest ansamblu tehnic a fost trecut în conservare. Care conservare nu a fost ceea ce este îndeobște cunoscut, adică luarea unor măsuri pentru păstrarea acestuia în vederea transformării lui într-un obiectiv turistic. Nepăsarea și dezinteresul autorităților au transformat un monument tehnic unic în Europa într-o ruină din care se mai vede scheletul cabinei de jos, de la sosirea vagonetelor și o cărare printre brazi ce duce în vârful muntelui, care va dispărea și ea prin creșterea vegetației. Astfel foarte curând nici măcar un semn nu va mai rămâne din ce a fost odată o minune inginerească :( .

Înainte de a sosi la “Planul înclinat”, pe partea dreaptă în sensul de mers, se poate vedea o mică cascadă pe valea râului Covasna. Un curs de apă vesel, vijelios după ploile mari.

Din acest punct (“Planul înclinat”) șoseaua își urmează cursul încă vreo 15 km. până la Comandău, drum forestier, destul de prost sau foarte prost după vreo ploaie puternică. Ca atare nu am ajuns acolo în toți acești ani.

Pentru amatorii de drumeții, în locul unde șoseaua se desparte de râul Covasna, luînd-o la dreapta spre Comandău, se poate merge înainte, pe valea râului, încă vreo 2 – 3 km. spre, ceea ce localnicii numesc “Vârful Vulturilor”, un loc deosebit de frumos prin sălbăticia sa.

Alt traseu, altă plimbare, tot per-pedes. Pe Valea Zânelor spre Comandău iarăși, pe un drum forestier, urmând, de data asta, malul stâng al râului Covasna. Spre deosebire de cel descris mai sus, acest traseu parcurge o zonă împădurită (sau mă rog, ce a mai rămas din ea) pe ambele părți ale drumului.

Din nou o rută foarte bună pentru mersul pe jos, lipsită de fumul autovehiculelor, cu un aer curat de-ți “plesnesc” plămânii de tare ce este. Ai ocazia să vezi pe această rută ruinele unei cetăți dacice, ce datează din sec. II-I î. d. H. Se pare că furtuna de care vorbeam mai sus a avut și partea ei bună deoarece, prin ruperea copacilor și a culcării lor la pământ, au apărut ceva vestigii aparținând acestei cetăți. Spre cetate este un traseu marcat ce pornește din acest drum forestier. Informații mai multe despre cetate găsiți și aici https://www.agerpres.ro/social/2014/04/07/destinatie-romania-cetatea-dacica-si-valea-zanelor-din-covasna-intre-realitate-si-legenda-13-03-12.

Mergând în continuare se poate ajunge la capătul de sus a fostului plan înclinat, trecând pe lângă un izvor cu o apă nemaipomenită și mai departe pe cărări marcate poți ajunge la Comandău.

Traseul este destul de lung, plimbarea pe acest traseu poate dura 2 – 3 ore, pe un sens, și chiar mai mult, funcție de locul de destinație pe care ți l-ai ales.

În anii din urmă când nu prea erau urși prin zonă, ne abăteam de la drum prin pădure ore întregi în căutarea unor bunătăți ce ți le pune la dispoziție Mama Natură: plante de ceai, muguri de brad și, pentru cei ce se pricep, ciuperci extraordinar de bune. Am cules atunci mănătârci, hribi, creasta cocoșului, bășica porcului, piciorul căprioarei. Acum de teama urșilor se merge în astfel de plimbare în grupuri mari, fără prea multe abateri de la drum.

După o astfel de plimbare, la întoarcere se poate face un mic popas la Campingul “Valea Zânelor”, situat în imediata apropiere a hotelurilor, unde îți poți liniști foamea cu un mic, o friptură, o brânzoaică și să-ți stingi setea cu o bere. Localul este aglomerat, în special seara când se și poate dansa. Într-o poiană, adiacentă campingului, se poate face un picnic.

Toamna e frumoasă iar imaginile înregistrate pe retină îți rămân lipite de suflet...

Web rog de pe youtube melodia https://www.youtube.com/watch?v=XHfuQVdEKxM.

---

VIZUALIZĂRI: 3119 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI