Comitatul Trei Scaune

TIPĂREȘTE

Cele trei zile petrecute in judetul Covasna, numit in trecut Comitatul Trei Scaune, au debutat cu cazarea la Conacul Nagy, loc perfect pentru relaxare si punctul de plecare in explorarea acestei regiuni turistice, aproape necunoscuta noua.

“Wichi”a fost principalul nostru ajutor in schitarea planului de explorare, chiar daca la cazare am gasit si pliante despre atractiile zonei, iar informatiile primite de la gazde au fost mai mult decat amanuntite, binevenite si extrem de utile.

Si pentru ca ne-am dorit un week-end linistit, nu mai departe de 200 de km de casa, dar departe de aglomeratie si trafic, recomand locatia si zona, in care am gasit ce ne-am propus, tuturor doritorilor!

Despre Cazare, in cateva vorbe:

Coacul poarta numele familiei de nobili maghiari care l-a construit in 1802 si este administrat de urmasul acesteia, adica chiar de proprietar. Dupa renovare conacul, pune la dispozitia turistilor 7 camere situate la etaj, care, desi mansardate, sunt foarte spatioase. Mobilierul tipic secuiesc, se imbina excelent cu beneficiile moderne: televizor, mini-bar, aer conditionat si baie proprie. Absenta balcoanelor este compensata de curtea conacului, spatioasa si ea, dar si de de pozitia locatiei, cu foarte putini vecini. Amplasarea la marginea satului Coseni, la doar la 2 km de drumul Brasov - Sf. Gheorghe, usureaza accesul si sporeste intimitatea locului.

La parter, pe toata lungimea cladirii este o singura camera, care aminteste de Salile Cavalerilor, existente in incintele diferitelor castele, al carei rol este de spatiu pentru servitul micului dejun, cinei sau de organizarea a meselor festive. Este incantatoare simplitatea si originalitatea cu care a fost amenajata aceasta camera de asemenea amplitudine. Pentru ca, eu cred ca ea este cea care ofera ambianta unica. La micul dejun, de tip bufet si la cina, m-am bucurat sa descopar, produse si preparate locale, o binevenita schimbare, in ton cu locatia si regiunea aleasa...

Despre Restaurante, alte doua - trei vorbe:

Restaurantul Castel, din Sf. Gheorghe, recomandat de gazda noastra, prin cuvintele:” Baiatul a lucrat in Budapesta, acolo a invatat... ” situat in apropierea hotelului cu aceelasi nume, are o incinta moderna si o terasa, probabil in curs de amenajare, pentru care descrierea de modesta este un compliment. Cu toate acestea, meniul …. te lasa paf!!! Termenul de - fine dishes – se potriveste exact cu ceea ce ofera chef-ul... un gust impecabil si o prezentare pe masura. Pretul cat se poate de modest, raportat, ma repet, la calitatea si gustul mancarii... care se pastreaza de la supa pana la desert. Dar ceea ce m-am impresionat cel mai mult a fost ca scobitorile se aflau pe etajera, langa oglinda de la toaleta si nu in mijlocul mesei.

Restaurantul Ca la Mama Acasa, din Covasna, traditional ca exterior si meniu propus, a fost o adevarata provocare prin generozitatea portiilor. Sfatuiti, am fost, aici de simpatica domnisoara care servea si care si-a cantarit atent musterii, atentionandu-ne ca portiile sunt mari. De fapt uriase! Ne-am multumit cu o singura portie de ciorba taraneasca, adusa intr-o supiera aproape plina, din care ne-am servit singuri... si pe care abia am terminat-o. Felul urmator, tot o singura portie de gulas secuiesc, in care varza era mai mult pentru décor, aproape ca ne-a pus capac... la amandoi... desi eram morti de foame, dupa o plimbare de aproape 9 km. La nota de plata am adaugat doua beri si o cafea, pentru ca suma finala sa ajunga la 56 de lei. Daca am fi comandat doua portii pentru fiecare? Nu indraznesc sa ma gandesc, ,,banii ca banii... dar cu cantitatea de mancare petreceam o saptamana.

Despre Plimbare, cat mai concis:

Prima dupa amiaza (cea de vineri) am petrecut-o in Sf. Gheorghe, fosta capitala a Comitatului Trei Scaune, uimita fiind de armonia ce o gasesti intr-un mic oras. O inevitabila intalnire cu Balaurul, rapus din fericire de Sfantul Gheorghe, am avut chiar in parcare, intr-o interpretare moderna. Urmatoarea intalnire a fost cu turta dulce! A treia intalnire a fost cu parcul Elisabeta. In jurul sau, de-a lungul fiecarei laturi sunt insirate principalele cladirii ale orasului, muzeele, bisericile, dar si terase, fantani arteziene. si un ingenios loc de joaca pentru copii. In interior, alei bine intretinute, statui si aproape toate bancile ocupate. O cafenea, un obelisc, un helesteu a carui vedeta, o broscuta testoasa adunase o multime de copii pe podul arcuit deasupra apei... atmosfera relaxata. Aproape de plecare, bifam clasicul obiectiv cu intrari separate, care aici, in parc, are cu look de restaurant si miros de parfumerie de lux. Serios, chiar merita laudata toaleta publica de aici.

Sambata dimineata, o tura prin centrul orasului Covasna si o plimbare cu pretentie de drumetie, la pas spre Spitalul Cardiovascular. Dupa ce trecem de bustul primului episcop al armatei romane, Justinian Teculescu, vedem cum marea majoritate a caselor, daca nu chiar toate au arborat steagul Romaniei atat in balconele sau prispa casei, dar si pe catarge special construite plasate de obicei in apropierea gardului de la strada. In fine... am numarat pe o distanta de aproximativ doi km, pana la mocanita, mult mai multe drapele, decat numar de obicei pe data de 1 Decembrie in Ploiesti, pe o distanta aproape dubla. Iar acoperisurile caselor sunt impodobite cu cruci, una sau doua in general, uneori chiar trei, in functie de varfurile acestuia. La plimbarea cu mocanita am renuntat de teama ca nu vom avea timp si pentru obiectivul propus pentru dupa amiaza...

Sambata a continuat, cu vizitarea satului Bicfalau, ale carui vechi si numeroase conace bat la portiile UNESCO. Chiar daca am sperat initial ca vom putea merge din “poarta in poarta” fara masina, la fata locului, am renuntat, partial datorita intinderii surprinzator de mare a localitatii, partial datorita pantelor dar si datorita starii drumului, asfaltat doar pe artera principala... Nici cu masina nu a fost mereu simplu, in lipsa oricarui indicator, dar pitorescul satului uitat de lume, aflat in padure si rasfirat pe coasta dealului, ne-a aruncat intradevar in trecut. Sansa a fost de partea noastra si am descoperit cu un pic de rabdare, pitite in spatele unor porti, vechi si maiestuase ce se continua cu ziduri asemanatoare celor de cetate, conacele, numeroase, unele renovate ce asteapta rabdatoare de mult prea multi ani recunoasterea pe care o merita. Recunoastere ce ar aduce inevitabil turistii, zona fiind cu adevarat o frumusete.

Dimineata de duminica, am dedicat-o Targului Secuiesc. ispititi de reclama internetului cum ca orasul ar fi capitala romaneasca a turtei dulci. Doar ca aici, aproape de ora pranzului, cand am ajuns, totul era inchis. Vizita s-a rezumat asadar, la a parcurge circulara Piata Gabor Aron, pustie in acel moment. Vechiul pavaj al strazii ultracentrale, din celedra “piatra cubica”, imi aminteste de copilarie. Aici nimic nu pare modificat de trecerea timpului. Dar renovarea a inceput, totusi, marturie fiind cladirea Primariei si cea a Casei de Cultura Vigado si cea a bisericii Reformate. Tot de copilarie imi aminteste si Muzeul Papusilor intilnit in drumul nostru, de cautatori ai turtei dulci, prin toate cele trei cofetarii gasite deschise. Regret ca nu am ajuns “sa aruncam un ochi” si in Parcul Jozsias si nici nu am aprofundat, pe fondul unei plimbarii, cunoscutele curti sau porti interioare, ce alcatuiesc Centrul Istoric al orasului, unic si special datorita lor.

Despre Valea Pantalonilor, am aflat intamplator, vazand firma unui magazin, vis-a vis de benzinaria in care am oprit la iesirea din Tg Secuiesc spre Focsani, in drumul de intoarcere spre casa.

Marturisesc ca am omis multe - pareri, impresii, informatii - doar de dragul de a va lasa sa le descoperiti la fata locului.

---

VIZUALIZĂRI: 914 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI