GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
O Vizită Plăcută la Mănăstirea Pasărea
După vizita de la Mănăstirea Cernica am ales ca de fiecare dată să mergem și spre Mănăstirea Pasărea, aflată relativ aproape... la nici 10 km de mers cu mașina.
Mașinile parcate de obicei în perioada sezonului mai cald, pe stânga și pe dreapta drumului de până în poarta mănăstirii, nu mai erau existente, fie din cauza zăpezii, noroiului de la marginea drumului, fie din cauza orei târzii. Slujba de Duminică se terminase, drept urmare nu mai erau atât de mulți pelerini. Am ajuns cu mașina la poartă unde am achitat 3 lei pentru parcare. Parcarea este renovată și dispune de multe locuri, probabil câteva zeci. Este asfaltată iar locurile sunt trasate, se poate parca la nevoie (dacă este ridicată bariera) și pe al doilea drum secundar ce duce spre Mănăstire.
De asemenea, cred... nu sunt sigur, că au amenajat o parcare și pe dealul din spatele toaletelor publice. Probabil aici se parchează atunci când este foarte foarte aglomerat.
Istoria Mănăstirii
În 1813, trei călugărițe au cerut starețului Mănăstirii Cernica, Arhimandritul Timotei, să le ajute să înființeze un schit în pădure. Împreună cu alt părinte, au mers într-o călătorie de rugăciune, având o pasăre alături care le-a indicat locul potrivit pentru viitoarea mănăstire. Starețul Timotei a binecuvântat locul și a stabilit că altarul bisericii să fie acolo. Schitul s-a numit "Pasărea" după pasărea care i-a călăuzit.
Arhimandritul Timotei a murit în 1816, dar mănăstirea a crescut rapid, având 159 de călugărițe în doar 15 ani. Locuitorii au tăiat copacii pentru a face loc mănăstirii, și prima biserică, construită din lemn, avea hramul Sfântului Nicolae. Astăzi, Mănăstirea Pasărea continuă tradiția, iar icoana Sfântului Nicolae este expusă pe biserica actuală.
În 1813, Arhimandritul Timotei de la Mănăstirea Cernica a înființat schitul Pasărea pentru călugărițe. În 1838, biserica a fost distrusă de un cutremur, dar a fost reconstruită în 1846 de către Arhimandritul Calinic. Schitul a avut doar două biserici, ambele din zid, dar surse indică existența unei biserici de lemn înainte de acestea, ctitorită tot de Arhimandritul Timotei. Mănăstirea a cunoscut dezvoltare și susținere din partea comunității, având o istorie complexă legată de ctitori și evenimente sociale și religioase.
După Primul Război Mondial, Mănăstirea Pasărea a fost revitalizată sub îndrumarea Patriarhului Miron Cristea. S-au înființat ateliere și grupuri de lucru, aducând noi mijloace de venit și îmbunătățind condițiile pentru călugărițe. În 1921, s-a deschis o Școală a Societății Orfanilor de Război, iar în 1928 erau 74 de orfane. A fost înființat și Institutul de Caritate al Călugărițelor Ortodoxe în 1936, oferind educație pentru maici de la diferite mănăstiri.
În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, mănăstirea a devenit adăpost pentru personalități culturale și a găzduit pe Patriarhul Nicodim. Călugărițele au participat activ la îngrijirea răniților de pe front.
După război, activitatea călugărițelor în spitale a fost restricționată, iar sub regimul comunist, unele mănăstiri au fost desființate. Mănăstirea Pasărea a fost afectată, iar călugărițele au fost forțate să părăsească mănăstirea în 1959. Abia în 1971 s-a permis primirea de ucenice tinere.
Despre mănăstire
Așadar, cum spunea, am avut ocazia de a vizita Mănăstirea Pasărea într-o frumoasă zi de ianuarie, în timpul unei duminici pline de liniște... Atmosfera locului este una relaxantă, lucru confirmat de simpaticii câini ce se odihneau pe aleile ce duceau spre Mănăstire.
Am remarcat eforturile depuse pentru conservarea și renovarea diverselor zone din jurul mănăstirii, fapt ce denotă atenția acordată patrimoniului său religios și cultural.
Personalul și cei implicați în întreținerea mănăstirii merită felicitări pentru atmosfera liniștitoare și frumoasă pe care au creat-o. Întregul loc emană o pace profundă, iar grija manifestată față de această așezare religioasă este evidentă în fiecare detaliu.
Cu toate acestea, am remarcat că în unele momente parcarea poate fi aglomerată (așa cum spuneam nu a fost cazul acum), iar biserica poate fi destul de plină. Cu toate acestea, acest aspect nu ar trebui să fie o problemă pentru cei care vin la slujbe.
În timpul vizitei mele, am fost impresionat de atmosfera caldă și devoțiunea manifestată de călugărițe. Am avut ocazia să explorez și magazinul bisericesc, unde am găsit produse locale de calitate. Așa cum am făcut mereu și acum am cumpărat crochete făcute de măicuțe, crochete pe care ca de fiecare dată a fost bătaie mare.
În concluzie, Mănăstirea Pasărea este un loc special, plin de istorie și trăiri spirituale. Recomand cu căldură această mănăstire tuturor celor care caută liniște, frumusețe și o experiență autentică într-un lăcaș sfânt.
PS
Locația Mănăstirii este liniștită dar nu departe de agitația din satul Cozieni, sat vecin cu mănăstirea. Satul a devenit foarte activ în ultima perioadă. Nu ai cum să NU remarci frumoasa construcție de la ultima intersecție ce duce spre mănăstire sau mai simplu, cum intri pe Strada Mănăstirii.
Este vorba despre Mercure Conacul Cozieni. Locația este clasificată cu 4 stele iar o noapte de cazare (din verificările mele) sare de 100 de euro și poate ajunge și la 200, cu mic dejun inclus.
Pentru cine dorește să se cazeze la această locația exclusivistă, am zis să scriu de ea ca și pont.
Tot aici la Cozieni există și un centru de echitație, bălți pentru pescuit sportiv dar și o măcelărie.
De precizat faptul că Mănăstirea Pasărea, deși aflată geografic pe partea cu satul Cozieni, aparține administrativ de satul Pasărea. Am atașat și un screen shot în acest sens. Satul Pasărea începe defapt de la poarta mănăstirii și se întinde peste balta Șindrilița ajungând pe celălalt mal și cuprinzând mai departe întregul sat Pasărea, ceva mai mare față de vecinul Cozieni.
O zi frumoasă! 🙂
Trimis de ⭐ValentinB_88⭐ in 29.01.24 12:00:00
- Alte destinații turistice prin care a fost: Europa
4 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (⭐ValentinB_88⭐); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
- sait oficial al acestei destinații:
- Coordonate GPS: 44.47632101 N, 26.30872812 E - CONFIRMATE
ECOURI la acest articol
4 ecouri scrise, până acum, la acest articol
@⭐ValentinB_88⭐: Îți recomand să mergi și primăvara-vara... este tare frumos! Totul verde și multe flori... curtea mănăstirii și chiliile sunt scăldate în flori! Poți face o plimbare pe insulă la troiță!
Pe mine asta mă impresionează la aceste mănăstiri, felul cum sunt îngrijite... pe lângă arhitectură și istoria locului.
Da, merită vizitate aceste mănăstiri din jurul Bucureștiului și nu numai!
@ANILU: Am fost în vizită cred că aproximativ prin toate anotimpurile. Posibil acum să fi fost prima dată când mergem iarna. Într-adevăr aceste locuri au o frumusețe aparte pe perioada verii când toate florile și toată vegetația din jur capătă viață. Probabil că fiecare anotimp are într-un fel farmecul său. 😀
Mulțumesc pentru completările utile dar și pentru vot și ecou.
@⭐ValentinB_88⭐: „Satul” mănăstiresc de la Pasărea te poartă într-o lume un pic mai altfel, un spațiu al rugăciunii, al reculegerii și al liniștii sufletești, o întoarcere în viața rurală de altădată, o incursiune pe malul unui lac, un loc în care să te încarci pozitiv.
Mă bucur că au amenajat parcarea, în zilele de sărbătoare și în weekendurile de vară e aglomerată zona. Este interesant și micuțul muzeu al mănăstirii (vezi impresii).
P. S. Gând la gând... Zilele trecute am vizionat câteva fotografii cu noul complex Mercure din Cozieni.
@⭐ValentinB_88⭐: Am fost și eu la Mânăstirea Pasărea” , în septembrie 2009.
Într-adevăr este un loc de relaxare, de liniște sufletească, de „încărcat bateriile” ! Am întâlnit acolo un grup de 4 turiști francezi, cărora mi-a făcut plăcere să le fiu ghid! M-au rugat să-i însoțesc în toată incinta mânăstirii, și să le explic ce vedeam cu toții, lucru pe care l-am și făcut! Așa am văzut și atelierele de artizanat ale călugărițelor, produsele lor, picturile lor.
Îmi amintesc că în curte era și un cimitir! Începutul lunii septembrie păstra - încă - florile proaspete, cu multicoloritul lor, care aducea un plus de frumusețe locului!
Felicitări pentru articol👋, am aflat din el despre istoricul lăcașului de cult!
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
- Jan.2021 Mănăstirea Pasărea - un loc legendar — scris în 19.01.21 de iulianic din BUCURESTI - RECOMANDĂ
- May.2019 Mănăstirea Pasărea – căsuțele monahale de lângă Capitală — scris în 30.05.19 de tata123 🔱 din BUCUREșTI - RECOMANDĂ
- Feb.2011 Manastirea Pasarea – unde linistea e suverana — scris în 20.04.11 de magdalena din BUCUREșTI - RECOMANDĂ
- Sep.2010 Manastirea Pasarea — scris în 02.10.10 de dannek din BRăILA - RECOMANDĂ
- May.2010 Mănăstirea Pasărea, vatră de pietate a ortodoxismului — scris în 09.06.10 de Costi din PITEşTI - RECOMANDĂ
- Apr.2010 Pasarea sora mai mica a Cernicai — scris în 01.04.12 de zambarescu din BRANESTI ILFOV - RECOMANDĂ