Sfinte lăcașuri dobrogene - Mănăstirea Cocoș

TIPĂREȘTE

Pentru noi, triunghiul mănăstirilor dobrogene s-a închis la Mănăstirea Cocoș. Cele trei sfinte așezăminte monahale din județul Tulcea - Mănăstirea Saon, Mănăstirea Celic-Dere și Mănăstirea Cocoș - importante lăcașuri de credință ortodoxă, se află la mici distanțe între ele, putând fi - deci - abordate toate în aceeași zi. Drumurile sunt foarte bune, asfaltate, marcate și cu indicatoare.

Din Isaccea până la Mănăstirea Cocoș sunt 11 km, iar de la Tulcea, prin localitățile Mineri și Niculițel, sunt 37 km.

Mai înainte de a ajunge la Mănăstirea Cocoș, în comuna Niculițel, drumul trece pe lângă Bazilica paleocreștină, astăzi un monument istoric și de credință, locul în care au fost descoperite rămășițele pământești ale primilor martiri români. Am poposit acolo în intenția unei vizite, dar - fiind o zi de luni - am găsit ușa ferecată. Prin geam, am reușit să vedem într-o oarecare măsură interiorul, apoi ne-am continuat drumul spre mănăstire. Mai aveam doar câțiva kilometri.

Prima atestare documentară a unui așezământ de credință pe aceste locuri datează din 1679 când se consemnează prădarea unui schit de sihaștri în timpul unei invazii.

Mai târziu, în 1833, călugărul Visarion de la Mănăstirea Neamț, împreună cu ucenicii săi Gherontie și Isaia, întorși de la Muntele Athos, s-au stabilit la Isaccea. Ajutați de credincioșii români din zonă, precum și de oierii transilvăneni aflați cu turmele în transhumanță, cei trei călugări au răscumpărat terenul devenit proprietate musulmană și au înălțat o mică biserică din nuiele împletite și lut, fără turle și fără clopote, așa cum impuneau autoritățile otomane stăpânitoare în acele vremuri. Cu mai multe reparații, acest mic lăcaș a dăinuit până în 1910 când s-a început construcția actualei biserici. Vechea biserică a fost demolată, iar locul altarului a fost marcat de troița pe care o vedem și în zilele noastre.

Turnul-clopotniță, construcție masivă, monumentală, care impresionează și astăzi, înaltă de 30 m, cu șase firide în jurul clopotelor, a fost înălțată în a doua jumătate a sec. XIX, sub stăreția lui Daniel. Tot acestuia i se datorează și corpul de chilii de pe latura vestică a incintei, din fața bisericii, construcție cu influențe orientale, cu pridvor și cerdac pe ambele părți.

De la Niculițel, din parcarea de lângă Bazilica paleocreștină, după numai câteva minute am ajuns la poarta Mănăstirii Cocoș. Parcarea mi s-a părut mare mai ales din cauză că - fiind o zi oarecare, luni, fără nici o sărbătoare - spațiul rezervat mașinilor era aproape gol atunci când am ajuns noi acolo. Ceea ce frapează de la bun început este Turnul-clopotniță, cu mai multe etaje, decorat pe toată înălțimea. Două steaguri tricolore flutură de o parte și de alta a porții masive, din lemn, cu o lucrătură care face din ea o operă de artă. Răstignirea lui Iisus și mai multe chipuri de sfinți în alternanță cu motive de inspirație florală au în partea de sus un cocoș sălbatic. O legendă locală spune că în vremuri îndepărtate, pe dealul din apropierea mănăstirii, s-a auzit cântecul unui cocoș sălbatic însoțit de bătăi de toacă. Se spune că acest cântec se mai aude și astăzi din când în când. Acesta este motivul pentru care dealul a fost numit "Dealul Cocoșului", iar sfântul lăcaș "Mănăstirea Cocoș".

Dincolo de poartă, prin gangul de sub Turnul-clopotniță, am ajuns în curtea interioară. Brazii, arbuștii, trandafirii și celelalte flori - nenumărate mușcate înflorite, aninate în pridvoarele chiliilor - înfrumusețează spațiul curții interioare.

Biserica mare, situată în centru, cu ziduri albe, fără pictură exterioară, are trei turle octogonale acoperite cu tablă de cupru. La fel ca și alte biserici dobrogene, biserica Mănăstirii Cocoș are și un mic pridvor deschis, pe peretele căruia, de o parte și de alta a intrării, sunt reprezentați Sfinții Apostoli Petru și Pavel. La nivelul superior, încadrată de chipurile celor patru evangheliști - Ioan, Marcu, Luca și Matei - în mozaic, este reprezentată "Sfânta Treime", icoana hramului.

Înteriorul cu compartimentarea specifică bisericilor ortodoxe este cu totul deosebit datorită decorațiunii cu mult mozaic pe fond auriu. Lumina care pătrunde prin ferestrele sfântului lăcaș, în zi de vară, accentuează și mai mult strălucirea. Catapeteasma bogat ornamentată, policandrele cu multe brațe, stranele sculptate, chiar și mocheta care acoperă pardoseala - roșie, cu mici medalioane în care se află câte un cocoș, toate atrag atenția. Dar, cel mai mult atrag atenția cele patru racle aurii cu moaștele sfinților martiri - Zotikos, Attalos, Kamasis și Filippos - descoperite la Niculițel în 1971 și depuse aici doi ani mai târziu.

În curtea interioară, dacă mai zăboviți pentru câteva momente de plimbare, veți observa Paraclisul cu hramul "Sfântul Ierarh Nicolae", chiliile și celelalte anexe mănăstirești, precum și - lângă biserica mare – crucea monumentală care marchează locul în care, în 1833, a fost ridicată prima biserică a mănăstirii.

În lucrarea sa Sfinți daco-romani și români apărută la Iași în 1994, Mircea Păcurariu - profesor teolog, specialist în istoria Bisericii Ortodoxe Române - acordă un spațiu larg celor patru sfinți martiri de la Niculițel subliniind că Bazilica de la Niculițel prezintă o mare însemnătate pentru istoria Bisericii Ortodoxe Române, acolo descoperindu-se singurele moaște de martiri din perioada paleocreștină de pe teritoriul țării noastre.

Iată câteva informații desprinse din lucrarea sus amintită: În septembrie 1971 s-a făcut o descoperire de mare însemnătate, care pune și mai mult în lumină vechimea și vigoarea creștinismului daco-roman. Este vorba de o bazilică paleocreștină, având trei nave și o absidă semicirculară (altar), descoperită în comuna Niculițel din județul Tulcea, la vreo 10 km de vechea cetate romană Noviodunum. Valoarea acestei bazilici stă în cripta sa cu moaște de martiri (martirion), de formă pătrată (3,70 x 3,40), construită din cărămidă cu mortar, așezată sub altar. În interiorul criptei s-a aflat o raclă din lemn așezată pe pavimentul de piatră, în care erau moaștele a patru martiri. În interior, pe peretele din stânga intrării, a fost zgâriată în mortarul crud o inscripție în grecește: "Martirii lui Hristos"; iar pe peretele din dreapta apare din nou cuvântul "martiri", precum și numele lor: Zotikos, Attalos, Kamasis și Filippos.

În anii următori, continuându-se cercetările arheologice, sub nivelul acestei cripte s-au mai descoperit resturi din trupurile altor martiri, ale căror nume nu se cunosc. Pe o lespede de calcar se află o inscripție, cu următorul cuprins: "Aici și acolo (se află) sângele martirilor". Arheologii și teologii care s-au ocupat cu aceste descoperiri de la Niculițel n-au putut stabili data și timpul pătimirii acestor șase martiri. Cei mai mulți consideră că au fost martirizați în localitatea învecinată Noviodunum (azi orașul Isaccea), fie în cursul persecuției lui Dioclețian, prin anii 303-304, fie în timpul împăratului Liciniu care a luat mai multe măsuri împotriva creștinilor, în anii 319-324.

În a doua jumătate a secolului al IV-lea, pe locul în care au fost îngropați, s-a ridicat o bazilică, în scopul cinstirii lor...

În 1973, la doi ani de la descoperirea lor, Sinodul Bisericii Ortodoxe Române a decis ca moaștele celor patru martiri să fie depuse în patru racle și să fie așezate la loc de cinste în biserica Mănăstirii Cocoș, cea mai apropiată. Acest eveniment a avut loc la 17 ianuarie 1973. Sfinții martiri români - Zotic, Atal, Camasie și Filip, mărturie incontestabilă a credinței stramoșești - sunt prăznuiți în fiecare an la 4 iunie.

Mănăstirea Cocoș - declarată monument istoric în 1959 - este un important centru monahal și totodată un obiectiv turistic de real interes care nu trebuie ratat de nici un turist iubitor de trecut, călător prin Dobrogea. Desigur, vizitarea tuturor lăcașurilor care alcătuiesc triunghiul de credință al județului Tulcea - mănăstirile Saon, Celic-Dere și Cocoș - ar constitui un plus.

---

VIZUALIZĂRI: 1375 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI