ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 07.07.2016
--- M ---
GR. VÂRSTĂ: 30-40 ani
DIN: București
ÎNSCRIS: 24.06.10
STATUS: POSEIDON
DATE SEJUR
JUN-2016
DURATA: 1 zile
cuplu fara copii
2 ADULȚI

GRAD SATISFACȚIE
CADRUL NATURAL:
100.00%
Încântat, fără reproș
DISTRACŢ. / RELAXARE:
100.00%
Încântat, fără reproș

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
100.00%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
TIMP CITIRE: 4 MIN

Renaşterea „Mănăstirii Brâncoveanu” – Sâmbăta de Sus

TIPĂREȘTE URM de aici

S-au scris pagini întregi despre acest ansamblu mănăstiresc, fiecare persoană privind în felul său propriu şi inconfundabil lăcaşul de cult. Am fost de mai multe ori pe cărările şi aleile de la Sâmbăta de Sus, am asistat la dezvoltarea complexului monahal de-a lungul a cel puţin 15 ani. Voi încerca să punctez doar câteva lucruri interesante şi utile despre Mănăstirea Brâncoveanu.

Despre Mănăstirea „Brâncoveanu”:

• Mănăstirea de sub poalele Munţilor Făgăraş este o ctitorie a familiei Brâncoveanu, şi anume a lui Preda Brâncoveanu, deţinător al moşiei Sâmbăta, bunic al cunoscutului domn Constantin Brâncoveanu.

• Biserica de zid a mănăstirii a fost terminată în anul 1707 de fondatorul Constantin Brâncoveanu.

• După doar câteva zeci de ani (în 1785) biserica este dărâmată de habsburgi şi timp de secole ruina a străbătut timpul, păstrându-se miraculos o parte din pictura originală (imagini interesante găsiți aici: manastireabrancoveanu.ro/istoric.php).

• Biserica a fost reconstruită în perioada interbelică de Mitropolitul Nicolae Bălan, iar incinta este ridicată de Mitropolitul Anton Plămădeală la sfârşitul anilor 80-începutul anilor 90.

• Mănăstirea se află la o distanţă aproximativ egală de oraşele Sibiu şi Braşov, accesul fiind foarte facil, pe şosele de calitate.

• Există parcare la intrare pe domeniul mănăstiresc, împărţită în două: pentru autoturisme (circa 25 locuri) şi autocare (în zilele de weekend şi sărbătoare locurile nu sunt suficiente). Pe înserat se poate intra cu autoturismul până în faţa incintei monahale unde sunt circa 15 locuri de parcare marcate. O parcare există şi în spatele Academiei Sâmbăta pentru cei cazaţi acolo ori sosiţi la diverse evenimente culturale ce se desfăşoară în acea clădire.

• Academia Sâmbăta oferă servicii de cazare şi masă la preţuri decente (academiasambata.ro/oferta.php).

• Locuri de luat masa găsiţi pe aleea de acces către domeniul mănăstiresc (restaurant, chioşc cu langoşi, chioşc răcoritoare şi crănţănele diverse), dar şi la restaurantele pensiunilor din zonă.

Magazinul de obiecte bisericeşti de la intrare în mănăstire este deschis doar până la ora 18.00, după această oră găsiţi doar lumânări în pridvorul bisericii Adormirea Maicii Domnului din complex.

• Există un muzeu cu tipărituri vechi, obiecte de cult şi icoane pictate pe sticlă. Programul de funcţionare este următorul: Marţi-Sâmbătă: 09.00-13.00; 14.00-18.00, Duminica/Sărbători: 12.00-18.00, Luni: închis. Tariful de acces este: 6 lei/adult, 4 lei elev/student/pensionar, 4 lei/ grup organizat (20 persoane), 20 lei ghidaj individual.

• Plimbaţi-vă pe sub galeriile sprijinite pe stâlpi şi înveselite de superbi trandafiri; urcaţi-vă în foişorul de la paraclis şi admiraţi zborul aparent haotic al rândunelelor ce îşi hrănesc puii; admiraţi silueta bisericii brâncoveneşti proiectată pe un cer sângeriu aflat la apus; beţi o gură de apă veche din fântâna bănuită a exista de pe la anii 1500 în acest loc; ascultaţi sunetul clopotelor şi bătăile ritmice ale toacei.

• Ar fi perfect să vizitaţi mănăstirea după-amiaza târziu când nu mai e aglomerat şi te poţi bucura în tihnă de toate colţurile mănăstirii, de liniștea din biserica centrală, de galeriile libere.

• Dacă aveţi timp suficient la dispoziţie puteţi merge chiar pe malul iazului mănăstirii, aflat în spatele careului de clădiri.

• Curtea din fața incintei monahale a fost amenajată foarte frumos: alei, fântână, un curs de apă, bănci, aranjamente decorative, trovanți. În pâlcul de copaci din partea dreaptă s-a ridicat un mare foișor de lemn.

Izvorul Părintelui Arsenie se află situat sub poale de pădure la circa 2 km distanță (30 minute de mers pe jos lejer). A fost amenajat recent prin construirea unui acoperiș de lemn și placarea cu piatră a întregului perimetru. În apropiere găsiți căsuțe de lemn ce vând diverse obiecte (religioase sau nu), miere, etc. Se poate ajunge și cu autoturismul fie prin stânga, fie prin dreapta mănăstirii – drumul este pietruit, există indicatoare.


Mănăstirea „Brâncoveanu” – Sâmbăta de Sus reprezintă un obiectiv important pentru cei ce vizitează Țara Făgărașului, fie din punct de vedere religios (având în vedere legătura sa cu părintele Arsenie Boca), fie din perspectivă istorică și arhitectonică. Stațiunea climaterică Sâmbăta de Sus - prin amplasarea sa într-un peisaj superb, la baza munților, accesul facil în zonă, aerul curat și posibilitățile de petrecere a timpului liber - constituie o opțiune demnă de luat în calcul atunci când ne planificăm un concediu în zonă.

Citește și CONTINUAREA aici

[fb]
---
Trimis de tata123 🔱 in 07.07.16 09:20:37
Validat / Publicat: 07.07.16 12:21:26
INFO ADIȚIONALE
  • Nu a fost singura vizită/vacanţă în SÂMBĂTA de SUS [BV].

VIZUALIZĂRI: 2574 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

2 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (tata123 🔱); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P08 În curtea Mănăstirii Brâncoveanu, Sâmbăta de Sus.
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol:
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 32600 PMA (din 35 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.

ECOURI la acest articol

2 ecouri scrise, până acum

Safta Radu
[07.07.16 12:53:45]
»

Frumos, frumos... Un articol marca @tata123, bine documentat, detaliat, ce nu mai are nevoie de vreo prezentare. Legat de Sâmbăta de Sus, eu nu aş spune decât atat : degeaba ai ajuns în acest loc frumos dacă nu ai trecut pe la mănăstirea Brâncoveanu, este emblema staţiunii. Începând cu 11 iulie, voi fi în zonă, la Drăguş, iar mănăstirea va fi primul obiectiv pe care-l voi vizita, pentru a nu ştiu câta oară, dar cu aceeaşi plăcere. Călătorii frumoase vă doresc!

Floryn81 CONS. ONORIFIC AFA / ROMÂNIA
[07.07.16 13:31:27]
»

@tata123 - Frumoasă această prezentare! Și utilă totodată celor care doresc să viziteze acest obiectiv! Ai punctat cam toate aspectele esențiale referitoare la frumosul lăcaș de cult de la Sâmbăta de Sus.

Și noi am vizitat mănăstirea Brâncoveanu anul trecut (impresii aici), într-o după-amiază călduroasă de august și pot confirma ceea ce ai precizat mai sus: nu era foarte aglomerat, iar asta ne-a permis să explorăm în voie obiectivul.

Intenționăm să revenim și anul acesta la Sâmbăta de Sus și să rămânem o noapte aici, pentru ca a doua zi de dimineață să urcăm pe Transfăgărășan (la fel cum am procedat și anul trecut). Și atunci vom merge cu siguranță la mănăstire pentru o nouă vizită...

Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
1 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
Safta Radu
Alte impresii din această RUBRICĂMănăstirea Brâncoveanu [Sâmbăta de Sus]:


    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

 
[C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.070392847061157 sec
    ecranul dvs: 1 x 1