Mănăstirea Arnota - ctitorie voievodală

TIPĂREȘTE

Satul Bistrița din Comuna Costești – Vâlcea găzduiește în arealul său două dintre cele mai importante monumente istorice și de artă religioasă din țară: Mănăstirea Bistrița și Mănăstirea Arnota. Dacă vă aflați prin partea locului, după un popas la Mănăstirea Bistrița – ctitoria craioveștilor, merită efortul de a vizita și Mănăstirea Arnota.

De la Bistrița și până la Arnota nu sunt decât câțiva kilometri - cred că vreo 6 - dar drumul este prost, în urcuș, cu serpentine, trecând printr-o carieră de piatră, pe sub benzile rulante care transportă în vale calcarul smuls din munte. Gropi, pietre, praf… vă închipuiți! Am aflat că există și o cale mai scurtă, de aprox. 3 km, pe o cărare străbătută la picior, dar nu am experimentat acest drum și nu știu ce efort ar presupune. Mai ales dacă timpul nu este prea favorabil.

În Munții Căpăţânii, pe piscul Arnota, la altitudinea de 840 m se află mănăstirea – ctitorie a voievodului Matei Basarab și păstrătoare a rămășițelor sale pământești. Valoarea patrimonială a sfântului lăcaș rezidă nu doar din acest fapt. Mănăstirea Arnota (ca și Mănăstirea Plătărești - ctitorie a aceluiași domnitor), păstrează în forma originală picturile murale din sec. XVII, executate din dispoziția lui Matei Basarab. Ușa bisericii, sculptată în lemn de castan, datează din vremea lui Constantin Brâncoveanu și are înscrisuri orginale, în limba slavonă: "Aceste uși le-a făcut Constantin Brâncoveanu vel-logofăt". În sec. XVIII Constantin Brâncoveanu a înzestrat lăcașul și cu o catapeteasmă de o rară frumusețe, din lemn de tei aurit. În prezent aceasta poate fi văzută la Muzeul de Artă din București.

În afară de mormântul lui Matei Basarab, în pronaosul bisericii se află mormântul lui Danciu vel-vornic (tatăl voievodului), căzut în luptele din Transilvania. Acesta a fost înmormântat "în catedrala din Alba-Iulia din grija și cu cheltuielile domniței Stanca, soția lui Mihai Viteazul". Inscripția funerară de pe piatra de mormânt menționează că Matei Basarab a strămutat osemintele tatălui său la Mănăstirea Arnota în 1649.

La rândul lui, Matei Basarab a fost înmormântat mai întâi la Biserica Domnească din Târgoviște, alături de Doamna Elina, soția sa, dar în vremurile tulburi care au urmat, osemintele voievodului au fost strămutate în biserica Mănăstirii Arnota, ctitoria sa. Piatra funerară din marmură albă, în stil baroc, lucrare a sculptorului Elias Nicolai din 1658-1659, păstrează un înscris de o deosebită finețe, un veritabil portret al voievodului: "Aici zace Matei Basarab, cu mila lui Dumnezeu odinioară stăpân și domn al Țării Românești, bărbat înțelept, îndurător și milostiv, înnoitor a multor biserici și mănăstiri, niciodată biruit, ci biruitor și a multor învingeri, învingător prea slăvit, dușmanilor înfricoșat, pretenilor de folos, îmbogățitor al țării sale, cel ce cu multă bogăție și întru toate îndestulat, în bună pace a domnit douăzeci și trei de ani, a adormit întru Domnul la cinstite bătrânețe, în anul Domnului 1654. "

Paul de Alep - arhidiacon, călător și cronicar - cel care ne-a lăsat multe informații din acea vreme, povestește că a asistat la ceremonia reînhumării lui Matei Basarab.

El consemnează faptul că, pe patul de moarte, domnitorul a cerut să fie înmormântat la ctitoria sa de la Arnota, dar Constantin Șerban - urmașul său la tron - a dispus înmormântarea în Biserica voievodală din Târgoviște, alături de soția sa Elina și de fiul lor Mateiaș. Dorința i-a fost îndeplinită de voievodul Mihnea Radu III, în urma invaziei turco-tătare din 1658, când mormântul voievodului a fost profanat.

Legenda întemeierii Mănăstirii Arnota

Legenda spune că Mănăstirea Arnota a fost ridicată de voievodul Matei Basarab drept mulţumire adusă lui Dumnezeu pentru că a scăpat cu viaţă în urma unei lupte cu turcii. Tradiţia spune că domnitorul urmărit de dușmani, s-a retras pe munte, ascunzându-se în rogozul unui mic lac în preajma căruia dăinuiau ruinele unei vechi biserici.

Schimbând straiele cu cele ale unui arnăut aflat în slujba sa, Matei Basarab a reuşit să scape din urmăritori. Recunoscător ajutorului divin, dar și în amintirea arnăutului care i-a salvat viața, domnitorul a ctitorit Mănăstirea Arnota pe care a dorit-o necropolă a familiei.

Câteva date istorice

Cu mult înainte de a urca pe tronul Țării Românești, în 1622, Matei Basarab și soția sa au dăruit lăcașului o cățuie de argint. După urcarea pe tron, domnitorul a făcut mai multe danii - clopote, întăriri de venituri, cumpărări de sfinte moaște "de la călugării de la Muntele Athos, plătindu-le foarte scump", moaște cu care a înzestrat mănăstirea după ce au fost așezate în prețioase racle din argint aurit, împodobite cu pietre scumpe. Este o întreagă poveste legată de sfintele moaște de la Mănăstirea Arnota, pe unde au mai călătorit și ce s-a ales de ele în cele din urmă. Este de reținut însă că aducerea moaștelor la Arnota coincide cu reînhumarea lui Danciu vel-vornic, în credința timpului prezența relicvelor sfinte într-o biserică indicând rolul funerar al acesteia.

În 1886, Safta Brâncoveanu, nepoată a domnitorului Constantin Brâncoveanu, trecând pe la Arnota şi văzând starea deplorabilă a acesteia, a luat sfintele odoare și le-a dus la Biserica Domniţa Bălaşa din Bucureşti. De acolo au ajuns în Rusia, odată cu tezaurul României cedat sovieticilor ca despăgubiri percepute Statului român în urma celui de-al Doilea Război Mondial. S-au întors numai în parte, fără prețioasa ferecătură. Păstrate un timp la Muzeul de Artă din Bucureşti, moaştele au fost împrăștiate, unele ajungând la Arnota, altele la Hurezi sau la Bistrița.

Ca dată a ctitoririi mănăstirii este reținut anul 1634, dată a actului de donație în care se precizează că a fost "făcută și întemeiată" de Matei Basarab. Totuși, cățuia din argint donată de Matei Basarab în 1622 (an inscripționat pe aceasta), atestă faptul că mănăstirea exista deja mai înainte.

Cert este că Mănăstirea Arnota a fost mai întâi o ctitorie boierească, Matei Basarab făcând din ea, ulterior, ctitorie și necropolă voievodală.

Paul de Alep, care a vizitat Arnota în 1658, consemnează tradiția locală conform căreia mănăstirea a fost ridicată pe locul unei biserici de lemn, construită de Danciu vel-vornic, tatăl lui Matei Basarab. Nu se știe în ce an a fost construită această biserică deoarece nu există documente care să ateste acest lucru, iar pisania vechii biserici s-a pierdut.

De-a lungul timpului, asemeni altor lăcașuri, Mănăstirea Arnota a avut perioade de înflorilre, dar și de declin. A trecut prin mai multe faze de renovare și consolidare. S-au construit noi chilii și s-a amenajat un muzeu care adăpostește odoarele sfântului lăcaș.

Cea mai mare problemă a Mănăstirii Arnota - ctitorie voievodală și monument istoric de importanță națională - este apropierea de cariera de piatră, dinamitările care au loc în exploatarea de calcar afectând grav lăcașul istoric, vechi de aproape 400 de ani. Fisurile provocate zidurilor duc la distrugerea frescelor și a picturilor, acestea necesitând dese reparații.

Mai trebuie spus că de la întemeierea sa și până în 2001, mănăstirea a fost lăcaș pentru călugări, dar pentru că mai rămăseseră în viață doar doi călugări, arhiepiscopia a decis transformarea Arnotei în mănăstire de maici, aducându-se câteva maici de la Mănăstirea Bistriţa. Pe lângă slujbele zilnice, acestea au în grijă o gospodărie cu animale, o grădină de legume, precum și ateliere de sculptură şi broderie unde se confecţionează cruci, metanii și veşminte preoțești.

Vizita noastră la Mănăstirea Arnota

Nu este prima oară când ajungem la Mănăstirea Arnota, dar de fiecare dată când ajungem acolo, sus, pe piscul muntelui, suntem impresionați de peisajul cu crestele împădurite, cu satul din vale și cu Mănăstirea Bistrița văzută de la înălțime.

Dincolo de turnul clopotniță încorporat în clădirea chiliilor, cea care atrage atenția este biserica. Mică, frumoasă, biserica având hramul "Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil" este înconjurată de chilii și de construcții administrative. Dacă ajungi acolo într-o zi frumoasă, albastrul cerului, verdele arborilor înfrunziți și albul chiliilor cu acoperiş roşu, într-o îmbinare perfectă, induc o stare de linişte și de relaxare.

Dacă nu cunoști nimic din istoria lăcașului, vei fi surprins aflând că mica biserică este locul de odihnă veșnică a unui atât de mare domnitor.

Inițial biserica avea o singură turlă, octogonală, pe naos. Prin adăugirea pridvorului s-a mai construit o turlă, tot octogonală, mai scundă decât prima. Pridvorul cu deschideri arcuite - cea din mijloc, mai scundă, servind de intrare - a fost construit de Preda Brâncoveanu, după anul 1644.

Fațadele bisericii sunt împărțite în două registre, cel inferior având săpate nișe dreptunghiulare cu colțuri rotunjite, iar cel superior, din cărămidă aparentă, având nișe scurte, cu terminație arcuită.

Pictura Mănăstirii Arnota este cea originală și asta dă valoare monumentului istoric. Lucrarea aparține lui Stroe ot Târgoviște și este datată 1644. Doar în pronaos, cu prilejul renovării din 1703-1705, zugravul Ioanichie Sin Preda a intervenit asupra picturii.

În liniștea lăcașului (atunci când am fost noi acolo nu era slujbă, iar vizitatori erau foarte puțini) am admirat în voie această pictură veche identificând scenele consacrate: Împărtășania Apostolilor, Soborul Sfinților Arhangheli, Cina cea de Taină, Rugăciunea din grădina Ghetsimani, Botezul, Învierea, Hristos Pantocrator înconjurat de serafimi și heruvimi în turlă, Maica Domnului cu Pruncul, arhanghelii Mihail și Gavriil din altar, precum și sfinți militari, mucenici și cuviosi.

Mare importanță prezintă tabloul ctitorilor aflat în pronaos. Pictorul - Stroe ot Târgoviște - a respectat tradiția conform căreia voievodul primește învestitura prin mâna lui Dumnezeu care apare din cer.

Tabloul votiv reprezintă pe voievodul Matei Basarab cu soția sa Elina ținând în mâini chivotul bisericii și pe Danciu vel-vornic, tatăl lui Matei Basarab. De cealaltă parte este reprezentat restul familiei - Preda vel spătar cu soția sa Stanca și fiul lor, Papa, tatăl lui Constantin Brâncoveanu, Datco și soția sa Calea, Radu, Barbu și Vâlsan. Se presupune că asupra acestor portrete a intervenit pictorul Ianache, fiul lui Preda, în perioada 1703-1705, când Constantin Brâncoveanu a dispus restaurarea picturii.

Ar mai fi multe de spus despre Mănăstirea Arnota, acest giuvaer al ortodoxiei românești. Studiile, presupunerile și concluziile specialiștilor sunt de mare folos celor care vor să pătrundă mai adânc în istoria lăcașului de pe piscul Arnota.

În încheiere, cei interesați pot afla că în afară de Mănăstirea Bistrița și Mănăstirea Arnota, comuna Costești te întâmpină și cu alte monumente istorice sau naturale. Dacă nu sunteți interesați de lăcașurile de cult (mai sunt încă multe: Schitul Păpușa - sec. XVI, Biserica din Peșteră - 1633, Biserica "Sfinții Îngeri" - sec. XVII, Biserica Peri - 1689, Biserica Ciorobești - 1750, Biserica Grușetu - 1801, Biserica Grămești - 1664, Biserica "44 de izvoare" - 1701), puteți vizita Muzeul Trovanților, Muzeul de artă "Dumitru D. Anghel", Peștera Liliecilor și alte peșteri sau vă puteți aventura pe trasee montane de o rară frumusețe.

De asemenea, menționez că la doar câțiva kilometri distanță se află o altă importantă ctitorie pentru neamul nostru românesc - Mănăstirea Hurezi, precum și orașul Horezu cu celebrii săi meșteri ceramiști.

---

VIZUALIZĂRI: 1681 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI