Bezidu Nou, una din multele drame ale epocii trecute

TIPĂREȘTE

În review-ul anterior, vezi impresii, plecam de la Muzeul din Crișeni spre următoarea noastră destinație, Bezidu Nou, Bözödújfalu pentru localnici, un vechi sat mureșean, azi componentă a Orașului Sângeorgiu de Pădure, tristă și dureroasă amintire a epocii trecute. 

Bezidu Nou este un sat vechi, prima sa mențiune documentată datând de la mijlocul secolului 16, apare pe Harta Iosefină din anii 1770, dar dispare în anul 1988 când prin construcția unui Baraj pe Râul Cușmed s-a format Lacul de acumulare Bezid care a acoperit satul, locuitorii fiind mutați, cei mai mulți în Sângeorgiu de Pădure. Aici li s-au dat locuințe la bloc, mici apartamente fără apă și căldură, adevărate ghetouri iar ca despăgubire au primit maxim 4.000 de lei, valoarea de piață a gospodăriilor distruse fiind atunci de 3, 4 ori mai mare. Mulți au plecat în alte localități, chiar și în alte țări, satul și comunitatea sa religioasă diversă, incluzând romano-catolici, unitarieni, reformați, greco-catolici, ortodocși și sabatarieni fiind distruse. Citisem aceste lucruri, dar ni le-a spus, mai târziu, și Ghidul Castelului Rhédey din Sângeorgiu de Pădure, când am vizitat, tot în acea zi, Sala memorială „Bezidu Nou” unde sunt expuse și am văzut Macheta satului înainte de inundare și multe imagini și obiecte din vechiul sat. Ne-a spus și câteva cuvinte despre Secuii sabatarieni, creștini maghiari din Ardeal care, diferit de celelalte culte, au ținut sâmbata ca zi de odihnă. Acum satul mai are câteva zeci de locuitori risipiți pe colinele de pe malul apei.

Satul se află în Lacul de acumulare Bezid pe versantul stâng al Râului Târnava Mică, la circa 42 kilometri de Târgu Mureș, circa 50 kilometri de Odorheiu Secuiesc. Noi veneam din satul Crișeni aflat la 5,5 kilometri pe Drumul Județean DJ136A, dar ne-am oprit după circa 4,5 kilometri, în fața Parcului Memorial Bezidu Nou.

Am mers mai întâi la Monumentul Eroilor ridicat în 1995 în memoria celor căzuți în Primul Război Mondial. Am adus eroilor un pios omagiu și am pătruns în incinta Parcului Memorial Bezidu Nou.

Am mers puțin pe ulițele satului, printre cele 180 de gospodării în care locuitorii trăiau în bună pace și înțelegere, pe lângă biserica catolică din sat, toate simbolizate prin stâlpi funerari sculptați, așezați de-a lungul unor poteci, respectându-se planul satului de odinioară, fiecare stâlp având inscripționat numele proprietarului și numărul casei dispărute. Am văzut și niște panouri mari cu peisaje și case din fostul sat și ne-am oprit la Zidul Plângerii, un perete ruinat, o bucată de zid ce a rezistat timpului, consolidată la realizarea Parcului. Pe o Placă de marmură comemorativă am citit următoarele: „Acum satul Bezidul-Nou se află pe fundul lacului. Foştii locuitori ai celor 180 de case, răspândiţi prin lume, îl plâng şi azi. Slujitorii servili ai fostei dictaturi l-au demolat şi l-au inundat. Astfel au desfiinţat o comunitate unică din punct de vedere istoric şi religios - în care au trăit laolaltă familii de diferite naţionalităţi şi credinţă, în deplină înţelegere şi bună pace, de-a lungul secolelor. Rugile romano-catolicilor, unitarianilor, greco-catolicilor şi ale sabatarianilor ardeleni s-au muţit pentru totdeauna. Acest loc să fie simbolul toleranţei între religii', se văd Simbolurile religiilor celor izgoniți, nu de ape ci de activiști și securiști. 

Lângă Zid a fost înălțată o Clopotniță simplă, cu un Clopot care bate în fiecare an, în prima sâmbătă a lunii august, când „foști localnici strămutați, descendenți și rude ale acestora se întâlnesc pentru a participa la o slujbă de comemorare a satului acoperit de ape” . 

Am părăsit Parcul pentru a merge la Lacul de acumulare Bezid aflat la circa 1 kilometru. Trebuia să părăsim DJ136 și să continuăm pe un Drum Necunoscut, nemodernizat, cum ne spunea Google Maps, copilotul nostru în acea zonă. Intrarea pe Drumul Necunoscut se face chiar de lângă Parc și aici dublă surpriză: una bună, drumul era asfaltat, alta rea, mai multe utilaje de drumuri blocau accesul pe el și mai mulți lucrători așteptau: se asfalta ultima porțiune din drumul până la Lac și circulația autovehiculelor era oprită drumul fiind destul de îngust. Mergem mai departe pe jos!! am gândit eu, dar lucrătorii amabili ne-au permis să mergem cu mașina și ne-au spus unde să oprim ca ei să poată continua lucrul. Am plecat la drum, am oprit unde ne spuseseră, erau și alte utilaje de drumuri acolo, și pe jos am ajuns la Lac. 

Construit între anii 1975 – 1989, Lacul de acumulare este astăzi loc de agrement pentru pescuit, pentru sporturi nautice sau pur și simplu pentru deconectare pe malul apei. Lung de 6,5 kilometri, lat de maxim 860 de metri poate acumula până la 31 milioane de metri cubi de apă folosită pentru producere de apă potabilă și energie electrică cu ajutorul unor hidrocentrale. 

Protejează contra inundațiilor localitățile din aval, dar a acoperit casele din Bezidu Nou. Vara în perioade mai secetoase ies la iveală ruinele unor case iar Turnul Bisericii Catolice construită în anul 1784, cunoscută după anul 1990 ca Biserica Scufundată, a fost vizibil până în anul 2014 când s-a prăbușit definitiv. Astăzi se vede Turnul și o parte din Biserica Ecumenică, Biserica reconstruită exact în locul în care se afla inițial, chiar dacă este amplasată pe apă. Și Turnul, înalt de 20 de metri, a fost reconstruit respectând fidel planurile originale astfel încât să reproducă cât mai exact amprenta fostei biserici. 

Astăzi este o Biserică Ecumenică ce amintește de „toleranţa între religiile” din vechiul sat și, ca mărturie, pe peretele Turnului scrie cu litere mari „DOAMNE AJUTĂ” și expresiile similare pentru celelalte religii din sat. 

Amplasată într-un peisaj natural impresionant, Biserica invită la reflecție asupra trecutului, arătând că o comunitate poate fi distrusă, dar amintirile despre ea niciodată.

Cu gânduri triste am părăsit biserica, am ieșit la șosea și am plecat spre mașină pe care o părăsisem cam cu trei sferturi de oră în urmă. 

În timpul de când plecasem de la mașină covorul de asfalt înaintase destul de mult așa că am plecat repede pentru a putea merge pe șosea până se turna asfaltul. Și aici lucrătorii au fost amabili, ne-au făcut loc să trecem printre utilajele, pe lângă ei și am ajuns la Parc, la Drumul Județean DJ136A pe care venisem și pe care ne-am continuat plimbarea spre Sângeorgiu de Pădure. 

Am fost acolo pe 28 iunie 2024 într-o zi de vineri când s-a asfaltat drumul ce duce la Biserica Scufundată. Se pregăteau de ziua de comemorare care este în prima sâmbătă din august. Dacă ajungeți în zonă vizitați atât Parcul Memorial Bezidu Nou cât și Biserica Scufundată, acum se ajunge foarte ușor cu mașina și este un binevenit popas pentru a cunoaște o bucățică din istoria acestui loc minunat dar zbuciumat! Este locul unde a fost îngropat pentru totdeauna cultul secuilor sabatarieni, ultima redută!

A fost o vizită interesantă, plină de emoții și trăiri sufletești diferite, un loc trist dar optimist, o amintire a celor ce au suferit în epoca comunistă. Mergeți acolo și nu veți regreta!

---

VIZUALIZĂRI: 269 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI