Ghid de vizitare (sau pelerinaj … ?) la Miercurea Ciuc, sau altfel spus: Szeklerburg (I – cheia etnică şi confesională)

TIPĂREȘTE

Titlul rewiewului este puţin adus din condei, deoarece intenţia scrierii textului porneşte de la dorinţa de a oferi o cheie culturală de abordare, a unui ansambu geografic în mod definitoriu distinct şi în acelaşi timp unitar, în raport cu cel care aparţine civilizaţiei româneşti. Ideea de la care pornesc este că vrând-nevrând, teritoriul în care se află oraşul este populat în mod relativ compact de multă vreme secui, grup etnografic maghiar care nu aparţine universului cultural românesc, indiferent de dorinţa de uniformizare a unora, doritori de a trece cu tăvălugul peste ceea ce este, evident diferit. Ca atare privirea asupra acestui loc trebuie să fie una deschisă şi ferită de idei preconcepute, pentru a oferi o perspectivă care să avantajeze turistul, de orice etnie ar fi acesta. Dar pentru că… între români şi maghiari există încă unele probleme care îşi aşteaptă rezolvarea, am ales în loc de denumirea maghiară a oraşului pe cea germană, deoarece tot din punct de vedere al tradiţiei, ceea ce vine românilor prin filiera germană este mai uşor digerabil şi mai simplu de asimilat.

I) O scurtă privire peste cifrele ultimului recensământ din anul 2011 este edificatoare: în populaţia de aproximativ 40.000 de oameni a oraşului Miercurea Ciuc, 78,55 % sunt declaraţi etnici maghiari, alături de o minoritate de 16,78 % români. Din punct de vedere confesional, majoritatea locuitorilor (70,82 %) sunt romano-catolici + 7,25 % reformați (sumă relativ apropiată de proporţia de maghiari), alături de 14,8 % ortodocşi + 1,86 % unitarieni (sumă relativ apropiată de proporţia de români). Q. E. D., iată că avem primul punct de abodare: suntem într-un oraş al maghiarilor de confesiune cu precădere catolică, ce are o minoritate sensibilă dar nu prea semnificativă de români ortodocşi sau greco-catolici (1 din 6 locuitori).

II) O altă privire asupra judeţului Harghita, al cărui centru administrativ este Miercurea Ciuc, este la fel de edificatoare: etnici maghiari sunt 85,2 %. De asemenea, Harghita este unul dintre cele două judeţe din România cu cea mai mare pondere în ce priveşte credincioşii care aparţin Bisericii catolice (66,4 %). Iată că avem cel de-al doile punct de abordare: suntem într-o regiune cu maghiari de confesiune cu precădere catolică, ce are o minoritate de aproximativ 1 din 8 locuitori, etnici români preponderent ortodocşi (12,5 % din totalul populaţiei judeţului, sunt ortodocşi).

III) Istoria reprezintă o altă cheie de abordare, dat fiind că Miecurea Ciuc a fost centrul administrativ atât al Scaunului secuiesc al Ciucului (iniţial aflat la Şumuleu Ciuc, localitate devenită astăzi cartier al oraşului) cât şi al Comitatului Ciuc.

IV) Geografia şi geologia locurilor conturează ultima cheie de abordare, prin specificul Depresiunii Ciucului şi a lanţurilor muntoase care o înconjoară (cristalin în stânga Oltului - mai puţin în zona Tuşnadului şi vulcanic pe dreapta râului).

Prima cheie, etnică şi confesională: în acest registru avem două mari obiective principale de vizitat şi câteva obiective importante, secundare, fiind necesar să ne păstrăm o minte deschisă, pentru a înţelege şi accepta fenomenul cultural ca atare. Astfel:

•la unul dintre poli se află Muzeul Secuiesc la Ciucului, situat în central oraşului vis-à-vis de primăria acestuia. După cum îi spune şi numele, obiectivul principal al existenţei sale este prezervarea memoriei secuilor şi nu a altor etnii. Este situat în mod simbolic în Cetatea Mikó, vechi centru militar şi cazarmă a trupelor imperiale, fost sediu al Regimentului I Secui, fost sediu al comandantului forțelor revoluționare din Secuime. Înafară de prezervarea memoriei etnice, are scopul de a prezerva istoria oraşului şi pe cel de a conserva istoria manifestărilor religiei catolice, pe plan local. Din acest ultim punct de vedere, este fundamental să-l vizitaţi “la pachet” cu biserica mănăstirii franciscane de la Şumuleu Ciuc, pentru a înţelege în mod exact şi corect despre ce este vorba. Nu uitaţi deci să bifaţi cele două obiective, ca pe unul singur. De asemenea, nu uitaţi că în cadrul muzeului există o secţie în aer liber situată în spatele lui, unde se găsesc reclădite câteva case ţărăneşti, împreună cu acareturi şi mai multe porţi secuieşti, din diferite zone ale judeţului Harghita.

• La celălalt pol se află Basilica minor a Sfintei Marii de la Şumuleu Ciuc (secolul XVIII), loc sacru de pelerinaj pentru întreaga maghiarime, lăca de cult deţinător al unei celebre statui de lemn a Sfintei Marii. Din punctul meu de vedere, biserica este o bijuterie arhitecturală care merită văzută, chiar şi numai pentru aceasta. Într-un registru redus la formal, Mănăstirea Franciscană de la Şumuleu, care include acest lăcaş de cult, a fost un fel de Mănăstirea Neamţ, important focar de cultură şi de conservare a fiinţei Bisericii Catolice, în Transilvania. Aici a fost prima tipografie catolică din Transilvania şi una dintre singurele două tipografii catolice din Regatul Ungariei, care au funcţionat fără întrerupere. De asemenea, în cadrul acestei mănăstiri a funcţionat un gimnaziu catolic, mutat apoi după 1900 în oraşul Mircurea Ciuc propriuzis. Colecţia de carte (incunabule) a mănăstirii se află astăzi la Muzeul Secuiesc al Ciucului. Tot acolo se află date explicative despre pelerinajul care are loc anual de Rusalii, la această biserică. După cum spuneam mai sus, bifaţi cele două obiective ca fiind de fapt unul singur.

• Obiective secundare importante, ale cheii etnice şi confesionale:

o Capelele Salvator (secolul XV) şi Sfântul Anton de Padova (secolul XVIIII), alături de Calea Crucii şi micuţa capelă a lui Isus cel Suferind, toate situate în mod uşor accesibil pe Dealul Şumuleu Mic, din apropierea bazilicii. Capela Salvator (numele său vine de la prescurtarea Schimbarii la Faţă a lui Hristos Salvatorul, în latină Transfiguratio Salvatoris) a fost construită în amintirea victoriei asupra turcilor de la Belgrad, atunci când de ziua Schimbării la Faţă a fost implorat ajutor în numele Salvatorului. Capela Anton aminteşte de una dintre năvălirile turco-tătare din secolul XVII, iar Capela lui Iisus cel Suferind este o mică nişă în care se află statuia lui Iisus, îngenunchiat. Drumul Crucii (sau Golgota de la Şumuleu) reprezintă o potecă abruptă spre Capela Salvator, potecă pe care se află 14 staţii marcate cu monumente religioase (cruci de piatră) care amintesc de cele 14 opriri ale lui Isus pe Dealul Golgotei.

o Biserica Mileniului (sau Milenială sau Milenară), este o construcţie futuristă în interiorul oraşului, care aminteşte de împlinirea a 1.000 de ani de la creştinarea poporului maghiar. Este în formă de iurtă (amintind de originile hunice ale maghiarilor), având cu o cupolă de sticlă străjuită de cei îngerii Mihail, Gabriel, Rafail şi Uriel. Structura include două turnuri – fiecare cu câte 5 cruci, amintind de cele 10 secole ale creştinătăţii maghiare. Cupolele turnurilor au o formă arcuită şi ansamblul întregii construcţii aminteşte de arhitectura orientală. Lângă ea se află (mai puţin accesibilă), biserica romano-catolică Înălţarea Sfintei Cruci (secolul XVIII), unde pot fi văzute câteva elemente care au legătură cu creştinarea Ungariei. Cel mai probabil, este accesibilă în timpul slujbelor (eu am găsit-o închisă).

o Clădirea Colegiului Naţional Márton Áron este o adevărată bijuterie arhitecturală, unde se pot remarca elemente neoromane, neogotice şi baroce, precum şi elemente secesioniste. A fost construită la începutul secolului 20 şi a servit iniţial ca sediu al gimnaziului catolic de la Şumuleu. Dacă găsiţi porţile principale închise, puteţi intra pentru a da ocol clădirii pe poarta de acces auto din laterala stîngă, situată pe strada care duce spre mănăstirea de la Şumuleu. În curte, în faţa aripii drepte a liceului, găsiţi un complex de stîlpi funerari secuieşti, iar în faţa aripii centrale, câteva busturi ale unor personalităţi reprezentative, pentru istoria locală.

o 1 din 6 locuitori români, deci să rezervăm o şesime din obiectivele importante, Catedralei ortodoxe episcopale Sfântul Ierarh Nicolae din centrul oraşului. Construită cu începere din anul 1929, este situată în aceeaşi zonă cu Primăria şi Muzeul Secuiesc al Ciucului. Evident, merită şi ea vizitată. Dacă mai există timp şi dispoziţie, o altă biserică, actual ortodoxă şi fostă greco-catolică, ce are şi ea o arhitectură particulară, ne poate atrage atenţia. E vorba de biserica Sfinţii Apostoli Petru, Pavel și Andrei. Ambele biserici au o istorie particulară ce aminteşte de perioada de martiraj, din epoca hortystă, ultima – pe lângă faptul că a fost transformată în closet public în acele vremuri, fiind cât pe ce să fie demolată în 1978, an în care pentru salvarea ei au acţionat printre alţii, poeţii Adrian Paunescu si Ioan Alexandru. Modestă la interior, ea se găseşte la o mică distanţă de centru şi se ajunge la ea coborând prin parcul central, de la Catedrală. În principiu, o găsiţi probabil deschisă în timpul slujbelor, în rest, nu ştiu ce să zic.

Ar mai fi de văzut, dacă există timp şi – bineînţeles dacă aţi bifat cele 2 obiective principale + cele 4 secundare, biserica catolică Sfânta Treime de pe strada Jigodin (secolul XV). Nu faceţi greşeala de a o căuta la Băile Jigodin, fiindcă nu o veţi găsi.

Notă: am lăsat Baia Călugărilor din ansamblul franciscan de la Şumuleu Ciuc pentru un alt articol, legat de geologia şi geografia locurilor.

P.S. Poze, eu nu am făcut. A făcut fie-mea, dar ca demnă urmaşă a tăticului excursionist, acum e plecată într-o altă excursie, cu tot cu aparatul deţinător pe card, al fotografiilor... Vedem, când s-o întoarce, ce merită selectat.

---

VIZUALIZĂRI: 777 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI