Ghid de vizitare (sau pelerinaj … ?) la Miercurea Ciuc, sau altfel spus: Szeklerburg (II – cheia istorică)

TIPĂREȘTE

Revin pentru a continua după reviewul anterior (vezi impresii) desluşirea abordării din punct de vedere cultural a ansamblului geografic reprezentat de zona MiercureaCiuc, ansamblu cu o amprentă personal accentuată în raport cu cele care aparţin civilizaţiei româneşti şi în acelaşi timp unitar.

Mai înainte am scris din perspectiva confesională şi etnică, acum reiau din perspective istorică şi am să termin scriind din perspectiva geografică. By the way, să nu uit: în completarea primului meu rewiew în cheie etnică şi confesională despre oraş, nu ezitaţi să citiţi alte două rewiewuri despre conservarea tradiţiilor pe plan local, scrise de alţii: cel despre cele festivalul “O mie de fete secuience” (vezi impresii) şi cel despre “Tradiţia sfinţirii bucatelor de Paşte” (vezi impresii)

După cum am mai spus, oraşul a fost, prin actualul cartier Şumuleu Ciuc, centrul administrativ atât al Scaunului secuiesc al Ciucului, cât şi al Comitatului Ciuc. Istoria, ca istoria, este prezervată cel mai bine de muzeul din Cetatea Mikó, despre care am scris anterior. A fost construită în stilul Renaşterii târzii şi refăcută ulterior arderii sale, de către năvălitorii otomani şi tătari. Devenită centru militar şi cazarmă a trupelor habsburgice, a ajuns sediu al Regimentului I Secui şi mai târziu sediu al comandantului forțelor revoluționare din Secuime, în perioada revoluției pașoptiste

Arhitectura mai veche a oraşului este conservată cel mai bine în zona centrală, de unde porneşte descendent strada Petőfi Sandor. Clădirile de pe stradă, cu foarte largi trotoare pietonale, în majoritate lor au fost construite la final de secol XIX şi început de secol XX (clădirea de la capătul inferior, aflată pe dreapta - şi ea interesantă, este a Consulatului Ungariei). Merită de aceea, să o parcurgeţi. Tot în piaţa centrală, vis-à-vis de Cetatea Mikó se găseşte bijuteria arhitectonică reprezentată de primăria oraşului (fost sediu al Comitatului Ciuc al Austro-Ungariei, construit în 1888) şi în diagonală cu aceasta o altă bijuterie: Palatul Justiţiei (aflat în stânga Cetăţii Mikó, construit în 1905). La dreapta acesteia se află clădirea Spitalului ORL (fost sediu al comandamentului trupelor de grăniceri). În diagonală cu aceasta, în dreapta cetăţii, se găseşte clădirea Spitalului Vechi. Despre altă clădire (a sediului Băncii Naţionale, construită în perioada interbelică), mai încolo.

Istoria ca istoria, cere sacrificii… Pentru asta facem un salt mental şi fizic până la cea mai veche construţie ecleziastică a localităţii (1758): biserica catolică situată la colţul format de străzile Inimii şi Harghita, lângă Biserica Mileniului (de care am vorbit anterior). Este o construcţie în stil baroc şi nu am avut bafta de a o prinde deschisă. Este aproximativ la 1 km de Parcul Cetăţii şi se poate ajunge pe jos, mergând pe lângă Parcul Central şi trecând de acesta şi apoi de Piaţa Centrală.

Una peste alta ajungem şi în timpurile moderne… Ce-ar putea fi mai ilustrativ pentru acestea decât Parcul Central şi Piaţa Libertăţii. Primul, se află la o azvârlitură de băţ de Piaţa Cetăţii, pornind din partea în care se află catedrala ortodoxă episcopală Sfântul Ierarh Nicolae, în jos pe lângă aceasta, iar cealaltă la încă un sfert de … azvârlitură de băţ de parc, “peste uliţa” care le desparte. În Parcul Central se află o statuie a ostaşului sovietic (eliberator, cum altfel … ?) şi un ansamblu statuar al unor eroi mai moderni ai oraşului, anume jucătorii de hochei pe gheaţă. M-au impresionat în parc liniştea, bunul simţ, lipsa de agitaţie şi discreţia, repere care mi-au creat un sentiment de securitate. Şi... că tot veni vorba de “uliţe” , peste cea din lateral se află Patinoarul Vákár Lajos, denumit astfel în cinstea celui care a fost jucător în Naţionala României şi participant la trei campionate mondiale de hochei în anii ‘30, aflat printre întemeietorii clubului HSC Csíkszereda, antrenor şi consilier ala acestuia. “Peste gard” , dincolo de “uliţa” din lateral opusă a parcului se găseşte Teatrul Municipal.

Despre Piaţa Libertăţii, vast spaţiu citadin de promenadă, este de spus că lângă ea se află edifiicii publice precum cel a Consiliului Judeţean şi cel al Prefecturii Harghitei, precum şi cele ale Casei de Cultură a Sindicatelor sau al Bibliotecii Judeţene. De asemenea se află aici Universitatea Sapientia. Pe lateral pieţei, în spatele Casei de Cultură, se află clădirea în care a fiinţat sucursala judeţeană a Băncii Naţionale a României, frumoasă clădire construită în perioada interbelică ăn anul 1938. Aceasta are o poveste interesantă, deoarece în anul 1984 a fost mutată cu totul (2.400 de tone) din poziţia iniţială în cadrul planului de sistematizare, fiind translatată 129 de m (fotografii din timpul translaţiei şi povestea acesteia găsiţi la informatiahr.ro/30-de-ani ... -miercurea-ciuc). Ca să nu uit, pe un colţ al pieţei se află biserica Sfinţii Apostoli Petru, Pavel şi Andrei, cea martirizată în perioada hortystă (vezi rewiewul anterior).

Per ansamblu, toate cele de mai sus pot fi vizitate per pedes apostolorum, într-o zi cu soare şi mult timp liber. Practic toate obiectivele sunt aglomerate în 3 zone, aflate dacă nu neapărat toate în contiguitate, cel puţin în apropiere: Prima este reprezentată de Piaţa Cetăţii şi Strada strada Petőfi din central istoric. Puţin mai jos spre nord-vest se află Parcul Central, iar în continuarea acestuia Piaţa Libertăţii. În apropierea Pieţei Libertăţii, cumva în spatele acesteia şi spre nord-vest, se găsesc biserica catolică din 1758 şi Biserica Mileniului (de care am vorbit în rewiewul anterior). În termeni de distanţă, toate se află într-un trapez cu înălţimea de 1 km şi bazele de 0,5 şi respectiv 0,35 km. Evident, distanţele de parcurs sunt un pic mai mari, ţinând cont că străzile sunt un pic sinuoase şi plimbarea nu se face după un traseu trasat cu rigla.

Enjoy it!

P. S. O completare excelentă şi corectă a perspectivei istorice, dacă aveţi timp (părerea mea fiind că ar merita să dedicaţi oraşului în total trei zile pline, poate chiar patru pentru a gusta din toate cele patru perspective, cum se cuvine), ar fi să ieşiţi cu maşina atât spre nord, până la Siculeni, cât şi spre sud, până la Pasul Caşin (sau Nyerges). La Siculeni (aflat la 10 - 10,5 km spre nord) aveţi de văzut Monumentul Siculicidum, care comemorează masacrul de la Siculeni, de care sunt responsabile trupele habsburgice (la 7 ianuarie 1764 acestea au masacrat secuii rebeli care se împotiveau interzicerii privilegiilor soldaţilor regimentelor de grăniceri secui ale Graniţei militare Transilvănene).

În Pasul Nyerges (sau Caşin, aflat la vreo 27 de km, parcă?) este un monument comemorativ dedicat celor 1.000 de secui de sub conducerea maiorului János Tuzson, uciși aici în lupta cu armatele austro-ungare şi țariste, pe 1 august 1849 în timpul Revoluției Pașoptiste. Lângă monument se află peste drum locul gropii comune unde au fost îngropaţi, deasupra acesteia aflându-se peste 100 de stâlpi funerari din lemn frumos sculptat, care îmbogăţesc memorialul.

---

VIZUALIZĂRI: 319 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI