GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
Pe meleaguri de acasa - Satul Magura
Printre munti, ascuns de ochii lumii, se afla satul Magura. Cu cei 400 de locuitori ai sai, majoritatea localnici care au pastrat traditiile din generatie in generatie si au conservat satul intr-o masura destul de mare. Ajuns aici, ai sa vezi o multime de gospodarii autentice, cu gaini prin curte (uneori si pe strada), oi si vaci pascand pe dealuri si din cand in cand cate o caruta pe strada.
Drumul de acces pana aici s-a conservat si el asa cum era si acum 100 de ani :)) Din Moieciu de Jos pana in Magura sunt aproximativ 4 km, distanta pe care o parcurgi pe un drum din pamant, prin care, de-a lungul anilor, ploaia a format niste santuri destul de mari care uneori te pun in dificultate daca nu esti soferul unui SUV.
Spre deosebire de zona din care face parte (Bran-Moieciu), satul Magura gazduieste mai putine pensiuni, n-ai sa vezi cate o pensiune care are curtea plina de masini la tot pasul. S-au strecurat insa cateva, una din ele fiind gazda primei emisiuni a lui Nea Marin de pe Pro TV, “Serviti, va rog! ”, unde aducea in fiecare saptamana 4 vedete autohtone care se ocupau de treburile casei. Cred ca a fost un lucru bun aceasta promovare a satului Magura, toata tara a putut vedea tot ce are mai frumos de oferit.
Cu ceva timp inainte, poate chiar si acum, multi localnici au dus o viata grea din punctul de vedere al “izolarii” satului, majoritatea fiind nevoiti sa parcurga zi de zi drumul pana in Moieciu de Jos, de unde luau autobuzul pentru a merge la locul de munca. In ziua de azi destul de multi localnici au cate o masina in familie, dar sa nu va mire cand o sa vedeti cate o batranica de vreo 80 de ani care urca nestingherita pe drumul inclinat. Ducand o viata sanatoasa, putini localnici nu ajung pe la varsta de 80 de ani.
Insa exact aceasta viata “grea”, lipsita de comfortul orasului, a atras aici un personaj aparte. Printre localnici s-a strecurat si o jurnalista si scriitoare britanica, Arabella McIntyre-Brown, care dupa prima vizita in Romania, s-a indragostit de satul Magura, iar in 2004 s-a mutat aici definitiv.
Drumul din Magura se leaga cu cel din Pestera, cele doua sate fiind vecine, despartindu-le cateva dealuri si vai. De multe ori am parcurs drumul asta, ori pe jos ori cu bicicleta, plecand din Moieciu de Jos, urcand pe drumul serpuit spre Magura si continuand pana in Pestera, dupa care ajuneam din nou acasa, in Moieciu. Ai parte de multa relaxare facand acest traseu, bucurandu-te de peisaje si de autenticitatea celor 2 sate. Tot din Magura se poate ajunge si la Prapastiile Zarnestilor, drumul iesind aproape de Fantana lui Botorog, punctul de plecare spre Cabana Curmatura. Este de asemenea si un traseu montan marcat, care pleaca din Bran de la Platoul Reginei si care trece prin Magura, ajungand tot la Curnatura.
Daca vreti sa fugiti de agitatia orasului va sfatuiesc din toata inima sa alegeti Magura ca si destinatie, si ve-ti vedea ca va fi prima vizita din sirul multor altora care vor urma. O sa va indragostiti de zona si o sa va intoarceti cu drag.
Cum ajungeti aici:
Venind pe DN73, dupa ce treceti de centrul Moieciului de Jos, faceti prima la dreapta si mergeti cam 1 km pana ajunteti la un pod, unde veti vedea un indicator spre Magura. Faceti dreapta si v-ati trezit pe mirificul drum de care ziceam, cu care o sa aveti ceva de furca pe cei 4 km ai sai. Dupa ce a-ti parcurs aceasta distanta, puteti incepe sa va bucurati de tot ce va inconjoara.
Excursii optionale:
1. Din Magura puteti face o excursie la Prapastiile Zarnestilor, unde va puteti plimba, puteti face un gratar pe marginea raului sau puteti face catarari pe stanca.
2. Tot de aici, puteti opta pentru o excursie de o zi in Piatra Craiului, pentru cei ce iubesc muntele, aveti posibilitatea de a urca cel mai inalt varf al masivului, Vf. “Piscu Baciului”, sau “La om”. Trebuie sa urmati drumul spre satul Pestera pana la Hotel Nibilis, apoi coborati putin pana la Casa Folea, de unde urmati marcajul care duce pana la Refugiul Grind. De acolo puteti urca pana pe varf, de unde puteti admira intreaga zona.
Trimis de CosminZichil in 28.05.15 15:21:33
- Nu a fost singura vizită/vacanţă în ZĂRNEȘTI.
4 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (CosminZichil); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
ECOURI la acest articol
4 ecouri scrise, până acum, la acest articol
Mutat, la reorganizare, în rubrica ""La pas prin Zărnești și împrejurimi" (deja existentă pe sait).
La Magura se poate ajunge si pe drumul care pleaca din Zarnesti spre Prapastii, se face stanga la indicatorul Magura. Drumul este in serpentine, dar accesibil.
@natalie - Am facut odata si drumul asta cand eram mai mic, am urcat de la Prapastii si cand am ajuns in magura nu stiam unde suntem pe atunci )
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
- Jun.2018 De la Zărnești până la Șinca Veche — scris în 27.08.18 de AZE din SIBIU - RECOMANDĂ
- Jun.2017 La plimbare prin oraşul Zărneşti şi prin împrejurimi — scris în 20.07.17 de Floryn81 din RâMNICU SăRAT - RECOMANDĂ
- Jan.2017 Iarna la Zarnesti! — scris în 05.02.17 de Testosu' din BUCURESTI - RECOMANDĂ
- Aug.2015 Folk Day Zarnesti — scris în 31.08.15 de mariusdany din ZăRNEşTI [BV] - RECOMANDĂ
- May.2015 Cheile Zarnesti si altele din zona — scris în 13.08.15 de fra din PAşCANI [IS], HANNOVER (îNCEPâND CU AUG2020) - RECOMANDĂ
- Jun.2012 Drum impracticabil — scris în 05.06.12 de sandman din BUCURESTI - RECOMANDĂ
- Apr.2011 Schitul Coltul Chiliilor -renascut din propria cenusa — scris în 18.05.11 de urjanclaudiu din BRAşOV - RECOMANDĂ