Schitul Coltul Chiliilor -renascut din propria cenusa

TIPĂREȘTE

Intr-un mai vechi review despre Piatra Craiului, in care am descris una din drumetiile noastre pe cararile acestui munte, am mentionat cate ceva si despre un loc deosebit, considerat de-a lungul secolelor sfant si binecuvantat dar care nu este foarte cunoscut sau mediatizat. Daca la vremea aceea eram doar in trecere prin zona si nu am avut timp sa zabovim prea mult timp (trebuia sa ajungem la locul de campare de pe creasta muntelui inainte de lasarea noptii), de aceasta data am plecat de acasa avand ca punct de destinatie SCHITUL COLTUL CHILIILOR.

Desi ne-am fi dorit sa luam parte la slujbele din Saptamana Mare si de Inviere, nu am reusit sa ajungem aici decat in saptamana urmatoare si sper sa nu gresesc daca spun ca poate a fost mai bine asa (pentru noi, care sincer nu suntem adeptii aglomeratiei). Nu ne-a fost dat sa intalnim prea multe persoane nici pe drum nici la schit, am avut parte de momente linistite de “reculegere sufleteasca”, am avut timpul si posibilitatea de a afla mai multe despre acest loc minunat.

Ca si LOCALIZARE, schitul se afla in partea nordica a Pietrei Craiului, in mijlocul padurii peste care se inalta blocurile calcaroase ale crestei masivului, in poiana din Saua Chiliilor, la o altitudine de aproximativ 1050-1100 m (este o apreciere personala, tinand cont ca varful Coltul Chiliilor are 1125 m). Pentru cel ce vine pentru prima data, amplasarea face ca “suspansul” sa tina pana in ultimul moment, deoarece poarta manastirii se intalneste exact dupa un cot al drumului astfel ca aceasta nu se poate observa de la distanta ci doar cand ai ajuns.

IMPRESIILE ce ne-au ramas dupa cele cateva ore petrecute aici sunt unele cat se poate de placute. Oamenii au fost foarte primitori iar ceea ce s-a realizat intregeste frumusetea locului. Primul lucru ce ne-a placut a fost poarta, destul de simpla, din lemn masiv, frumos sculptata. Nu am intrat inainte de a citi instintarea privitoare la tinuta vestimentara. Nici nu am trecut bine de aceasta poarta ca am si fost intampinati de un calugar, ce ne-a urat bun venit. Ne-a poftiti apoi in bisericuta insa nu a uitat sa ne indrume si spre pestera din padure (despre care noi oricum deja stiam). Biserica, construita din lemn, este destul de mica si caracterizata prin simplitate. In fata ei s-a ridicat si un paraclis de vara. Putin mai sus de acest foisor se afla clopotnita. Chiar daca este utilizata, aceasta inca nu este finalizata, cei patru stalpi ce sustin acoperisul, respectiv clopotul urmand a fi “imbracati” tot in lemn. Aceste trei constructii se afla pe partea stanga a drumului din curtea manastirii. Pe partea opusa, in dreptul bisericii se gaseste cladirea cu chiliile calugarilor. Imediat dupa aceasta gasim incinta ce gazduieste bucataria si sala de mese. Daca aceste doua constructii sunt finalizate, cea de-a treia este in plin santier. Cam aceasta ar fi o descriere sumara a curtii schitului. O imagine mai clara a ceea ce exista aici cred ca se poate deslusi din fotografii.

Ne-am indreptat apoi catre pestera. Foarte usor de reperat, poteca pleaca de langa clopotnita si urca usor prin padure. Treptele amenajate si cateva balustrade din lemn inlesnesc accesul iar drumul este “vegheat” din loc in loc de cate o cruce (din lemn, pe trunchiul unui copac sau din piata, pe cate o stanca). In maxim 5 minute am ajuns in gura pesterii, unde este amplasata o usa, deasupra careia este inscriptionat numele Cuvioasei Paraschiva. Este numele dat cu multe secole in urma acestui sfant locas. Grota are circa 15-20 m lungime si coboara usor in adancul muntelui. Aerul este rece iar umezeala destul de patrunzatoare. Zeci de icoane, unele mai vechi decat celelalte, sunt prinse de peretii de piatra iar prin scobiturile stancii se prelinge ceara lumanarilor ce au ars aici de-a lungul timpului. Chiar daca spatiul este destul de restrans, grota a fost amenajata, pe cat posibil, ca orice locas religios dar o mare parte din obiectele de cult nu par a fi cele din trecut. De altfel, este greu de imaginat cum arata acest loc acum cateva secole. In prezent, cu ocazia sarbatorilor mari, aici inca se oficiaza slujbe. De mentionat si ca pestera este deschisa tot timpul anului.

Am parasit grota (nu inainte de a asterne cateva cuvinte pe o fila umeda si rece) si am facut cale intoarsa. Am fost invitati in sala de mese pentru a servi un ceai cald si o felie de cozonac, facut de un calugar dupa “reteta” prescurii. In acest timp am ascultat istoria locului, povesti transmise din generatie in generatie, am aflat ce lucrari se deruleaza si ce planuri exista pentru viitor iar pentru mine, ca de obicei, a fost o adevarata placere sa aflu lucruri pe care nu le stiam. Din punctul meu de vedere, dupa fiecare experienta de acest fel, un om ar trebui sa se considere putin mai bogat ca inainte.

ISTORIA acestui loc a inceput in sec. XV, cand in timpul invaziilor otomane oamenii locurilor au fost obligati sa se refugieze in munti. Tot atunci, acestia si-au amenajat in grota si un altar. Dupa incetarea invaziilor, oamenii au revenit la vetrele lor iar pestera a fost transformata in schit. La inceputul sec. XVIII calugarii ce isi duceau traiul aici au fost alungati de catre oficialitatile vremii. Se spune ca cei 7 calugari si cu staretul lor s-au afundat in codru si nimeni nu le-a mai stiut soarta. Dupa incendierea schitului doar localnicii au fost cei ce nu l-au uitat, folosindu-l ca loc de pelerinaj. Cativa ani grota a fost din nou “locuita” de staretul Ioanichie Moroi. Acesta si-a dorit ridicarea unei biserici dar nu a putut sa isi duca dorinta la indeplinire. Insa a transmis-o parintelui Cleopa, care desi in 1975 a venit la Zarnesti, inundatiile de atunci l-au impiedicat sa ajunga la destinatie. Calugarul ce a pus piatra de temelie a actualei manastiri a aflat la randul lui de acest loc de la duhovnicul sau, chiar parintele Cleopa, care cu putin timp inainte de a trece in lumea celor drepti ii povestea despre acest locas sfant si ii spunea “du-te copile acolo unde eu nu am ajuns”. Astfel, dupa atatea secole de aparenta uitare, in 2001 tanarul calugar s-a stabilit aici si a inceput reconstructia schitului. Mai intai au fost ridicate chiliile apoi biserica, a carei finalizare si sfintire a avut loc in anul 2009. Pentru constructie au fost folosite si materiale primite de pe platourile unde s-a filmat “Cold Mountain” si de la demolarea fostei cladiri de partid, fapt ce l-a facut pe unul din cei ce lucrau aici sa glumeasca, afirmand ca schitul este construit prin imbinarea comunismului si capitalismului. In prezent se lucreaza la o noua cladire despre care ni s-a spus ca va avea 8 camere si va fi folosita pentru gazduirea pelerinilor (cate locuri vor fi inca nu se stie). Pentru viitor se pare ca exista si alte planuri in afara de finalizarea portii, clopotnitei si a spatiilor de cazare. Ramane de vazut ce se va realiza in continuare si cum va arata acest loc in vremurile viitoare.

ACCESUL catre manastire se face dinspre orasul Zarnesti. Din centrul orasului se urmareste sageata ce indica Plaiul Foii. Dupa 10-15 minute de la plecare, o sageata turistica informativa ne abate din drum spre stanga, pe o poteca marcata cu banda galbena si albastra. De mentionat ca pe langa aceste marcaje turistice, pe trunchiul copacilor e crestata si cate o cruce. Mai mult, din loc in loc, gasim si cate o cruce din piatra. Poteca se inscrie aproximativ paralel cu drumul ce l-am parasit dar pe care il vedem tot timpul, strabate poienile de la poalele muntelui, traverseaza o vale si izvorul aferent (de aici dispare banda galbena) si dupa circa o ora si un sfert de la plecare ajunge la o bifurcatie cu un drum forestier, acesta fiind defapt o alta varianta de a ajunge in acest punct si anume: din Zarnesti se urmareste acelasi drum catre Plaiul Foii. Dupa ce lasam in urma sageata informativa a primei optiuni apoi interesanta cladire a administratiei parcului national (in dreapta drumului) ajungem in dreptul unei gospodarii cu o stana. Imediat dupa aceasta curte, undrum forestier coteste la stanga si urca mai intai printr-o poiana apoi prin padure, ajungand la intersectia de care mentionam mai devreme. De aici, ghidati de acest drum, ajungem in aproximativ 25-30 de minute la poarta manastirii. Ar trebui sa se stie si faptul ca desi, dupa cum v-ati dat seama, se poate merge integral pe drum, acesta “este nereparat ca sa nu se poata ajunge cu masina mica pana aici” (dupa cum spuneau cei de la schit). Desi ambele trasee sunt destul de usor abordabile, personal recomand a se alege prima varianta, care este mult mai atractiva si mai frumoasa. Nu voi ezita sa va aduc la cunostinta si o avertizare. Exista posibilitatea, indiferent pentru care varianta optati, sa va intersectati cu vreo stana sau vreo ciurda de vaci iar “paznicii” acestora sa isi faca datoria. E drept ca de obicei ciobanii isi tin dulaii aproape insa totusi se mai intampla ca acesti caini sa devina agresivi.

Ca o impresie de final dupa ce AmFostAcolo, pot spune ca mi-a placut foarte mult acest schit si ma voi intoarce de cate ori voi avea ocazia. Este un loc deosebit pe care il recomand cu cea mai mare placere.

---

VIZUALIZĂRI: 11505 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI