... din nou prin Piatra Mare

TIPĂREȘTE

Dupa o perioada mai lunga de pauza am revenit pe cararile Pietrei Mari si cum a fost vorba de un traseu de care pana acum nu am povestit, iata-ma gata de a relua virtual drumetia noastra.

Dupa cum probabil multi stiu (sau tocmai vor afla), acest munte este des frecventat de turisti, in primul rand datorita accesibilitatii traseelor, ce au un grad de periculozitate foarte redus si sunt bine marcate. De asemenea, nici solicitarea fizica nu este foarte mare. In functie de acest ultim factor, turistul are mai multe optiuni, de la a urca pana pe varful Piatra Mare sau a se opri doar la cabana, de a se limita la a strabate Canionul 7 Scari (vezi impresii) pana doar la a se relaxa o zi la iarba verde pe pajistile de la poalele muntelui. Asadar, Piatra Mare este locul ideal pentru a petrece macar cateva ore in mijlocul naturii.

De aceasta data noi am ales un traseu prin care se poate considera ca am traversat muntele, plecand dinspre Brasov si ajungand in Predeal. Ca de obicei, punctul de plecare l-a constituit fosta cabana Dambul Morii, nume ce in prezent sa rasfrans asupra intregii zone, pe care eu o consider ca fiind deja un nou cartier. Pentru inceput am urmat drumul ce pleaca din DN 1, traverseaza apa Timisului, trece pe langa ruinele cabanei –in stanga, traverseaza zona de case dupa care lasa in urma o intersectie cu un alt drum forestier ce se ramifica spre stanga si care face legatura cu zona Bunloc. La mica distanta de intersectie se gaseste o ultima constructie si o bariera ce restrictioneaza (sau cel putin asa ar trebui!!!) accesul auto pe drumul forestier ce se continua pe valea Sipoaia (pentru cei care au fost prin zona, este vorba de drumul ce duce la 7 Scari). Imediat dupa acea constructie am gasit sageata indicatoare ce marcheaza practic intrarea in traseul propriu-zis.

Ghidati de aici inainte de punct rosu (PR) am parasit drumul principal si, prin pasune, dupa ce am traversat paraul Sipoaia am inceput urcusul, mai intai ceva mai accentuat apoi mediu, ocolind o rapa de pamant. In scurt timp am intrat intr-o padurice de braduti de unde poteca ne-a scos, dupa un sfert de ora de la plecare, la marginea padurii –intr-o culme, loc in care panta s-a domolit. Desi pana aici marcajul este mai rar, poteca nu se poate pierde caci deja este “evidentiata” de cei ce au preferat motoarele in locul mersului pe jos. De altfel, pana in apropiere de Sirul Stancilor poteca turistica a devenit si circuit de motociclete asa ca va dati seama ca este cat se poate de simplu de urmarit.

Mai departe poteca urmareste aproape in linie dreapta culmea impadurita, pasaje scurte de urcus usor alternand cu zone drepte sau chiar usoare coborari. De acest decor am avut parte timp de vreo jumatate de ora. Am uitat sa mentionez ca in acest interval a trebuit sa apara si “picatura ca a facut ca paharul sa nu mai fie plin” (de satisfactie), mai exact am traversat o zona defrisata. Oricat mi-as dori sa nu ma mai vad astfel de peisaje dezolante, se pare ca nu toti sunt de aceeasi parere cu a mea. Nici nu vreau sa mai insist pe acest subiect.

Treptat, padurea incepe sa fie dominata de lastaris iar poteca paraseste culmea si se abate in urcus usor spre stanga. Langa o stanca, ghidati de marcaj am cotit brusc la dreapta si am continuat urcusul domol orientandu-ne in continuare spre est. La scurt timp dupa ce am traversat doua mici izvoare aflate la circa 50 de metri distanta unul de altul, am ajuns la o bifurcatie de trasee, de unde spre dreapta se desprinde o poteca de legatura cu un alt traseu (marcata cu punct albastru). Trecuse fix o ora si un sfert de la plecare si o ora de cand intraseram in padure. Dupa alte 10 minute impartite intre o urcare urmata de o coborare ceva mai abrupta –de 10-15 metri, am ajuns la Sirul Stancilor, un perete impresionant de piatra, compact, modelat in fel de fel de forme, cu surplombe, fisuri, arcade, grote. Am inceput sa urcam sustinut pe la baza impunatorului bloc de piatra, de pe care apa picura la tot pasul. Trebuie sa mentionez ca traversarea acestei portiuni a traseului nu este dificila din punct de vedere al riscului dar este destul de solicitanta fizic. Dupa un sfert de ora de efort continuu, ne-am departat de peretele de piatra, urmand cararea ce coteste spre dreapta. Trebuie avut grija caci stanca se pelungeste si mai sus de punctul in care marcajul se departeaza de ea iar unii turisti, putin neatenti, au tendinta de a urca mai departe pe la baza acesteia. Mai mult, un copac cazut perpendicular pe poteca, o mascheaza putin si pentru orientare va trebui ceva atentie. Imediat dupa ce se trece de aceasta “bariera” (care cred ca nu va ramane prea mult acolo) si se reintra in padure, PR redevine ghidul de nadejde. Nu pentru mult timp insa caci dupa doar 10 minute traseul ajunge in culme, unde se intersecteaza cu poteca ce face legatura intre Bunloc si cabana Piatra Mare (marcaj: banda albastra -BA).

Desi nu aveam in plan, ajunsi aici ne-am zis ca nu ar fi rau sa facem un mic ocol, sa bifam si Pestera de Gheata, aflata la aproximativ 200 de metri distanta, pe celalalt versant al culmii. Intrarea in pestera se prezinta a fi o fisura verticala, un “canion” foarte ingust si cu saritori, destul de greu accesibil. Numele pesterii vine de la faptul ca in interior, datorita (in primul rand) orientarii intrarii spre nord, temperaturile sunt scazute tot timpul anului, ceea ce face ca gheata sa se pastreze. Pana acum, desi mi-am propus de mai multe ori sa intru in aceasta grota, nu m-am avantat decat vreo 10 metri de la intrare. De data aceasta nu am intrat deloc caci desi afara era foarte cald, la ce “costumatie” aveam, din cauza curentului rece ce iesea din stransoarea stancilor de abia am rezistat sa stam vreo cateva minute in fata intrarii. In plus, zapada inca nu oferea siguranta la catarare. Asa ca, dupa ce am facut cateva fotografii ne-am intors in culmea unde era bifurcatia de care spuneam. Cararea spre cabana este marcata de aici inainte cu BA.

Dupa o scurta urcare usoara a urmat o portiune unde am mers mai mult pe curba de nivel dupa care, la 10 minute de la schimbarea marcajului am iesit din padure in poiana Livada Mare. Cararea, semnalizata de aceasta data cu stalpi metalici, traverseaza in alte 10 minute poiana, aproape de limita ei superioara. Inainte de a parasi luminisul si a reintra in urcus usor prin padure, am gasit o alta ramificatie, respectiv cu poteca marcata cu banda rosie, ce urca tot de la Dambul Morii. Din acest loc am mai avut nevoie de un sfert de ora pentru a poposi langa cabana Piatra Mare.

Din pacate, de aceasta data nu sunt in masura sa va ofer vreo informatie despre cabana deoarece nici macar nu am reusit sa intru in ea pentru ca era foarte aglomerata. Se statea la o coada serioasa pentru a cumpara cate ceva de mancare -nu zic “a se sta la masa” pentru ca cei mai multi isi luau ce aveau de luat si mancau afara, pe iarba :). Adevarul e ca era frumos sa stai la iarba verde si sa manaci grabit, cu privirile atintite asupra norilor amenintatori ce deja cucerisera o parte a cerului anuntandu-si prezenta prin tunet dupa tunet.

Dupa pauza de masa si de odihna, am plecat din nou la drum indreptandu-ne chiar in directia de unde o preconizata ploaie se apropia. E vorba de poteca ce urca prin pasune, ocoleste prin stanga formatiunile stancoase denumite Sura de Piatra dupa care prin padure pe curba de nivel, ne-a scos dupa 10 minute de mers intr-o mica sa, loc in care traseul se ramifica. Nu ne-am indreptat catre varful Piatra Mare ci ne-am “lasat” in stanga, pe o poteca de legatura, marcata cu triunghi albastru (TA). Aceasta carare reintra prin padure, traverseaza cateva vai si se strecoara pe sub abrupturile Pietrei Scrise, urmand ca dupa un urcus mai accentuat sa iasa in gol alpin. Timpul necesar pentru a ajunge de la cabana pana in aceasta zona a fost de 40 de minute si trebuie sa mentionez ca in acest pasaj nu am dus lipsa nici de zapada. A urmat o coborare sustinuta pe pasune –in acelasi timp traversand si o vale larga, si dupa o zona impadurita am ajuns sub Coada Pietrei Mari, loc in care ne-am intersectat cu poteca -marcata cu cruce rosie ce face legatura cu varful Piatra Mare. Acest marcaj avea sa ne calauzeasca tot restul drumului, pana la Predeal. Imediat dupa ramificatie am reintrat in padure, momente in care stropii de ploaie au inceput sa-si faca serios simtita prezenta.

Trecuse o ora si 20 de minute, timp socotit de la cabana, cand am poposit in Poiana Stanei din Pietricica. Ploaia nu foarte “blanda” deja isi intrare pe deplin in drepturi, obligandu-ne sa apelam la echipamentul corespunzator conditiilor meteo, tot drumul ce a urmat nemaiputand lasa deoparte pelerinele. Despre urmatoarea portiune a traseului nostru nu sunt multe de spus: o alternanta de suisuri si coborasuri prin padure, pe o carare bine marcata (la un moment dat pe langa obisnuita CR a aparut si crucea albastra -CA) si deja transformata in drum de ATV. Dupa o ora de cand parasiseram poiana am ajuns la un drum forestier. De aici incolo ne-am despartiti de CA si urmand acest drum, dupa vreo 20 de minute am lasat in urma intersectia cu un altul ce duce la cabana Susai. Coborand in continuare prin ploaia deasa si prin noroaiele deja formate, am reintrat in padure, doar pentru a “taia” o serpentina a drumului. Nu peste mult timp am ajuns la drumul asfaltat, langa primele vile ale Predealului. Urmarind in continuare marcajul ce se inscrie paralel cu soseaua, dupa o ora si 45 de minute de mers, timp socotit din Poiana Stanei din Pietricica, am ajuns la cabana Cioplea, punct in care traseul montan practic ia sfarsit. Despre drumul (printre multimea de vile si hoteluri) pana la gara nu cred ca are rost sa mai spun ceva.

Aici se incheie aceasta descriere a drumetiei noastre si sunt nevoit sa promit ca pentru o perioada, nu va voi mai “stresa” cu astfel de review-uri. Poate o parte din colegi vor regreta, o alta parte nu insa nu am alta solutie deoarece conjunctura ne obliga sa renuntam momentan la drumetiile montane. Ce sa facem? Sa mai intampla si sa …PLECAM LA MARE!!!

---

VIZUALIZĂRI: 2160 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI