Peisaje de iarna, temperaturi de primavara (II)

TIPĂREȘTE

Chiar daca in majoritatea zonelor a sosit primavara, exista locuri unde zapada inca stapaneste peisajul. Pe crestele montane stratul de omat inca face fata razelor soarelui, facand ca aparitia verdelui primavaratic sa se amane. Profitand de vremea frumoasa, ne-am hotarat sa plecam (cel mai probabil) intr-o ultima drumetie printre nametile acestui sezon. Traseul nostru a cuprins cele mai cunoscute vai ale masivului PIATRA MARE, fiecare cu atractiile ei: valea Sipoaia cu canionul 7 Scari si valea Pietrei Mici cu canionul si cascada Tamina. Despre prima parte a drumetiei noastre si anume urcarea pe traseul Dambul Morii - 7 Scari - cabana Piatra Mare - varful Piatra Mare am scris intr-un review anterior. Revin acum cu cea de-a doua parte, ce a cuprins coborarea de la varf catre Tímisul de Sus.

Aflandu-ne in cel mai inalt punct al muntelui, am avut ocazia de a privi crestele inzapezite ale principalelor masive cu care se invecineaza si nu numai. Astfel, aflati la altitudinea de 1844 m si privind catre sud, respectiv sud-vest, am admirat muntii Baiului si Bucegii, despartiti de Valea Prahovei. La vest se deschide o frumoasa panorama cu Piatra Craiului si, in departare, muntii Fagarasului. Urmeaza pe rand, la nord-vest si la o distanta mult mai mica, Postavaru apoi la nord orasul de unde plecasem si spre care urma sa ne indreptam inainte de caderea noptii. Desi ceva mai departati si nu la fel de aspectuosi, catre nord-est am intrezarit muntii Buzaului. Nu am insistat cu privirea in acea directie deoarece atentia ne-a fost acaparata de mult mai impresionantul Ciucas, ale carui creste se inalta semet catre rasarit. Nici la sud-est locul nu este “vacant”, intre Ciucas si Baiului desfasurandu-se si Grohotisul. Descrisa sumar, cam aceasta ar fi panorama ce ne-a impresionat privirea de acolo, de la varful Piatra Mare.

Dupa un lung si meritat popas, ne-am pregatit din nou de drum. Ne-am departat de varf coborand usor pe singura poteca marcata ce pleaca din acest punct. Binenteles ca este aceeasi poteca pe care am si venit, marcata cu banda rosie, ce face legatura cu cabana si care de-a lungul ei “colecteaza” si alte trasee marcate. Dupa circa cinci minute de la plecare am intalnit prima bifurcatie. Daca nu am fi cunoscut locurile, noua sageata informativa de la aceasta intersectie ne-ar fi pus un pic in dificultate deoarece pe ea sunt mentionate doar detalii despre traseul marcat cu cruce rosie ce duce la Predeal, nu si despre cel cu banda albastra ce coboara spre Timisul de Sus. Asadar, am parasit banda rosie ce traverseaza platoul (coborand la cabana) si ne-am abatut la dreapta, calauziti de cruce rosie. Dupa circa o suta de metri am intalnit o alta sageata, mai veche, dar care ne-a informat cu privire la ambele tresee pe care le-am mentionat. Chiar si asa, marcajul s-a limitat in continuare doar la cruce rosie, deci atentie sa nu va lasati pacaliti. Daca pana aici am mers mai mult pe loc drept, in continuare poteca mai face un cot spre dreapta si incepe sa coboare usor, in scurt timp ajungand in dreptul unei stani, loc in care se desparte. Intersectia are indicatoarele aferente care ne informeaza ca poteca spre Predeal se orienteaza catre stanga iar traseul nostru, tot inainte. Aici apare si prima banda albastra, marcaj ce ne-a insotit apoi tot restul drumului. Tot de aici, desi suntem inca in zona neimpadurita, coborarea a inceput sa se accentueze. Dupa alte cateva sute de metri de coborare ne-am abatut usor spre stanga si am intrat in padure. La adapostul arborilor, stratul de zapada era semnificativ mai mare fata de cel de pe platou insa nu am intampinat nici o problema la deplasare. Era deja o carare facuta de alti drumeti iar zapada era destul de afanata cat sa ne asigure o aderenta optima. De gheata nici nu a fost vorba. A urmat o coborare sustinuta doar prin padure, urmatorul punct de reper fiind intersectia cu un drum forestier ce ajunge la o frumoasa cabana privata. Aceasta se poate vedea in drepta (cum coboram) iar in stanga, exact la jonctiunea potecii cu drumul, exista un izvor amenajat, numai bun pentru improspatarea rezervelor de apa. Din acest loc am fi putut urma doar drumul forestier insa am fi ocolit destul de mult asa ca am continuat pe poteca marcata (ce coboara direct, taind serpentinele pe care se inscrie drumul). Aceasta intra din nou prin padure si, din loc in loc, traverseaza acel drum. La mai putin de doua ore de la plecarea din varf, un panou aflat la marginea drumului ne aduce la cunostinta ca am ajuns la urmatorul obiectiv aflat in drumul nostru –Cascada Tamina. Precum 7 Scari, poate si aceasta destinatie ar fi meritat un review separat, cu o descriere mult mai amanuntita insa ma voi limita la a-l integra in drumetia noastra.

Micul dar frumosul canion se afla la aproximativ 1100 m altitudine si in prezent se poate strabate datorita unor scari metalice si unor cabluri ce faciliteaza accesul. Chiar daca nu depaseste lungimea de 20-25 m, stramtoarea inaltilor pereti de piatra si vuietul caderilor de apa au menirea de a impresiona. Cascada Tamina este constituita defapt dintr-o insiruire de cinci caderi de apa, dintre care cea mai inalta ajunge la aproape 10 m. Canionul se poate aborda in ambele sensuri. Din dreptul panoului informativ, chiar daca nu sunt indicatoare, cele doua poteci ce fac legaturile cu intrarile sunt foarte usor de localizat, cea din dreapta ducand in aval iar cea din stanga in amonte. Cum noi am optat sa urcam canionul, am ales-o pe cea din dreapta, ce coboara destul de abrupt pe la baza unui perete de stanca, pana ce intalneste firul apei. Ne-am inceput apoi ascensiunea, care a debutat cu dificultate, datorita unei trepte destul de inalte unde nu este amplasat nici un element ajutator. Mai mult, am fost obligati sa o luam si prin apa. Ne-am descurcat, folosindu-ne de o improvizatie (a altor turisti) dintr-un trunchi de conifer ale carui ramuri au fost taiate in asa fel incat sa poata fi folosite ca si scara. Mai departe, chiar daca eram inconjurati de gheata, nu am mai avut probleme. Am urcat cu grija scarile, ajutati si de cablurile de sustinere. De la iesirea din amonte, am urcat 20-30 m pe poteca despre care spuneam ca ajunge in stanga indicatorului.

Dupa ce am vizitat si Tamina ne-am vazut mai departe de drum. Dupa o scurta perioada in care am mers pe drumul forestier, am intrat iar prin padure, intr-o coborare usoara. Odata cu scaderea altitudinii semnele primaverii erau din ce in ce mai evidente. Aici zona era destul de ravasita datorita unor exploatari forestiere. In final am iesit din padure in acelasi drum forestier, care dupa 100-150 m a ajuns in drumul national 1, nu inainte de a traversa apa Timisului. Trecusera putin peste treizeci de minute de la plecarea de la cascada cand am luat contact cu asfaltul civilizatiei.

Sper ca va facut placere sa cititi povestea excursiei noastre asa cum cred ca placerea va fi si mai mare atunci veti pleca la drum pe aceste carari de munte. Noi nu vom renunta la ele si nici la aceste povestiri despre care vreau sa cred ca va vor aduce in minte si in suflet un firav colt de natura.

Si sa nu uitati: nu plecati la drum fara un echipament adecvat, fara o documentare despre traseul pe care urmeaza sa il parcurgeti, nu va abateti in nici un caz de la traseul marcat si, mai ales, fiti foarte atenti. Muntele va primeste cu bratele deschise dar este foarte probabil sa nu va ofere sansa de a gresi a doua oara.

Va doresc tuturor carari insorite.

---

VIZUALIZĂRI: 3744 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI