Peisaje de iarna, temperaturi de primavara (I)

TIPĂREȘTE

Traseu: Dambul Morii - Valea Sipoaia - Canionul 7 Scari - Cabana Piatra Mare - Varful Piatra mare

Chiar daca in peisajul urban primavara si-a intrat pe deplin in drepturi, in cel montan iarna nu se da inca infranta, nametii facand fata, cu ultimele puteri, razelor calde de soare.

Pentru a avea parte de o ultima portie de zapada in acest sezon, ne-am echipat si am pornit la drum (pe principiul, daca nu mai vine zapada la noi, mergem noi la ea). Profitand de o zi insorita, cu temperaturi destul de ridicate, am avut parte de o drumetie frumoasa si de peisaje deosebite. De altfel, intotdeauna am considerat ca o creasta inzapezita in contrast cu un cer senin ofera unele din cele mai frumoase imagini. Exact de asa ceva am avut si noi parte in calatoria noastra prin masivul PIATRA MARE.

Piatra Mare face parte din muntii Barsei, este localizat in Carpatii de Curbura si se include in categoria muntilor cu inaltimi sub 2000 m. In comparatie cu principalele masive cu care se invecineaza, treseele marcate de aici au un grad de periculozitate redus si sunt mai usor de abordat (depinde si de pregatirea fizica a fiecarui turist) chiar si in perioada iernii. Exceptand poalele muntelui, locurile de cazare sunt limitate neexistand decat o singura cabana, ce poarta acelasi nume cu muntele. In schimb, numarul surselor de apa, raportat la lungimea traseelor, este destul de multumitor. Ca principale atractii as mentiona Canionul 7 Scari, Cascada Tamina si varful Piatra Mare (am omis pe cele care nu sunt accesibile oricui, de exemplu Pestera de Gheata) iar ca puncte de plecare pe trasee: Predeal, Timisul de Sus, Timisul de Jos si Sacele.

Desi nu ne sta in obicei, datorita faptului ca stim destul de bine locurile, am plecat de acasa fara un traseu stabilit, urmand sa ne hotaram la fata locului. Pana la urma am abordat doua vai, poate cele mai cunoscute dar si frumoase, care ne-au permis sa ajungem si pe la cele trei atractii mentionate; este vorba despre Valea Sipoaia si Valea Pietrei Mici.

Drumetia noastra a inceput din DN 1, din locul numit Dambul Morii si a debutat cu o dezamagire. Altadata celebra, cabana ce poarta acest nume, zace acum in neputinta, fiind aproape o ruina. In schimb, zona a devenit un adevarat cartier cu tot ce ii trebuie (vile, spatii comerciale, biserica, posta, post de jandarmi) asa ca farmecul si linistea locului a devenit o amintire. Dupa ce am trecut de acest cartier peisajul s-a schimbat iar in fata ne-au aparut primele indicatoare ce ne-au informat despre traseele turistice ce se desprind de aici. Noi l-am ales pe cel de pe valea Sipoaia, marcat cu banda galbena, ce urma sa ne calauzeasca spre 7 Scari. Prima parte am strabatut-o usor, pe un drum forestier, avand firul apei in stanga noastra. Albia era in mare parte acoperita de gheata, doar din loc in loc avand ocazia de a vedea si apa. Nu dupa mult timp drumul se intrerupe iar poteca ce il inlocuieste urca usor prin padure (de aici firul apei ne insoteste prin dreapta noastra). Dupa un scurt popas in care am admirat o mica dar frumoasa cascada si ne-am echipat cu parazapezile, am pornit iar la drum si ne-am dat seama ca in loc de parazapezi ar fi fost mai buni niste coltari (glumesc). Temperaturile ridicate din ziua precedenta ce au topit o parte din zapada deja batatorita de drumeti precum si inghetul din timpul noptii, au facut ca poteca sa fie acoperita aproape in totalitate de gheata, ceea ce ne-a ingreunat destul de mult. Pana la urma am razbit si am reusit sa ajungem in luminisul din aval de canion, loc unde turistii au avut grija de un vechi refugiu, grija... sa-l distruga. Vazand starea acestuia, le dau dreptate celor ce construiesc refugiile asa zise “ascunse”. Cu ceva amaraciune in suflet ne-am continuat drumul si dupa alte cateva sute de metri am ajuns la Canionul 7 Scari. Voi evita sa dau detalii despre acest loc deoarece am facut-o intr-un review de anul trecut, unde am postat si fotografii din interiorul canionului. Oricum, de aceasta data am ales poteca de ocolire deoarece scarile si pasarelele erau impracticabile datorita ghetii si mai ales datorita caderilor de zapada si gheata datorate temperaturilor crescute. Dupa ce am admirat cateva blocuri de gheata si niste turturi de dimensiuni impresionante, calauziti de punct rosu, am urmat poteca ce ocoleste canionul, urcand prin padure, si ajunge in amonte de acesta, acolo unde se intersecteaza cu poteca marcata cu banda galbena, pe care am continuat drumetia. As mentiona ca marcajul a fost recent refacut, totodata modificandu-se putin traseul. Daca inainte, poteca de ocolire urca pe o culme dupa care cobora abrupt pe partea cealalta, acum, din culme traseul coteste brusc la dreapta si coboara “de-a coasta”, lent, pana ce intersecteaza cu poteca principala. Deci, nu va lasati pacaliti de vechiul marcaj care inca exista, doar ca este un pic mai sters. De la aceasta bifurcatie pana in poiana unde se afla cabana, poteca urca moderat, numai prin padure. Surprinzator (sau nu), am ajuns la cabana intr-un timp mai scurt decat daca nu ar fi fost zapada. Motivul? In unele locuri cararea facuta prin zapada urca drept, taind serpentinele pe care s-ar fi inscris in mod normal traseul. Mai mult, inca de la plecarea de la canion, nu am mai intampinat dificultati la deplasare, gheata disparand definitiv. Asadar, zapada ne-a devenit un aliat, scurtand drumul si “niveland” diversele neregularitati ale terenului. In plus, datorita faptului ca de la 7 Scari in sus, zona nu a fost prea umblata, stratul de nea era destul de afanat, oferindu-ne o aderenta optima. Ajunsi la cabana, am facut un scurt popas, timp in care ne-am jucat si i-am alintat pe Bruno si Hera, cei doi frumosi catei de aici. Nu ne-am continuat drumul inainte de a lua hotararea sa revenim cat mai curand si sa innoptam, pentru prima data, in aceasta locatie inca nefinalizata dar foarte primitoare.

De la cabana, banda galbena ce ne calauzise pana aici, a fost inlocuita de cea rosie, ce ne-a dus catre destinatia noastra. Orientandu-ne dupa noul marcaj, am ocolit fara vreo dificultate formatiunile stancoase ce se inalta semet deasupra poienii pe care tocmai o parasisem. In circa 15 minute am ajuns intr-o mica sa, unde ne-am intersectat cu o poteca marcata ce vine de la Predeal. A urmat un alt sfert de ora in care am urcat sustinut printre copaci si stanci, pentru a ajunge in final pe platoul masivului, unde urcusul a luat sfarsit. Aici am avut de-a face cu o schimbare de clima, vantul facandu-si semnificativ simtita prezenta. Socotite de la cabana, in 50 de minute (in care se includ si scurtele pauze pentru fotografii) ne-am atins obiectivul: Varful Piatra Mare. Aici, la altitudinea de 1844 m, am avut parte de o panorama deosebita. Facand un ocol cu privirea, am putut admira in voie, masivele Bucegi, Piatra Craiului, Fagaras, Postavaru, Ciucas, Grohotis si nu numai. Placerea a fost si mai mare deoarece le-am vazut, pentru prima data din acest loc, acoperite de zapada. Chiar daca am tot strabatut Piatra Mare, atingerea inaltimii maxime pe zapada a constituit pentru noi o premiera, una cat se poate de placuta. De altfel, intreaga drumetie a fost o experienta frumoasa pe care speram sa o repetam in viitor.

Voi incheia acest prim “jurnal” de drumetie cu acelasi mesaj pe care il sustin de fiecare data cand am ocazia: nu plecati la drum fara un echipament adecvat, fara o documentare despre traseul pe care urmeaza sa il parcurgeti, nu va abateti in nici un caz de la traseul marcat si, mai ales, fiti foarte atenti. Muntele va primeste cu bratele deschise dar este foarte probabil sa nu va ofere sansa de a gresi a doua oara.

Va doresc tuturor carari insorite.

---

VIZUALIZĂRI: 3397 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI