După bujorei de munte pe Vârful Gropșoarele – La Lanțuri- Vârful Zăganu

TIPĂREȘTE

Pentru vara și toamna acestui an, atât cât timpul o va permite, mi-am propus să fac cât mai multe drumeții la munte, chiar și numai de o zi, la sfârșit de săptămână.

Aveam de ceva timp pe listă să văd rododendronii infloriți, și nu oriunde, ci chiar pe muntele colorat la sfărșit de mai sau inceput de iunie in nuanțe de roz, culori care i-au dat și numele de Muntele Roșu.

Deși eram deja in 22 iunie, iar rododendronii sau bujoreii de munte infloresc cam pe la inceputul lunii, m-am gîndit că voi mai prinde câteva flori, sperând că au inflorit mai târziu, având in vedere vremea rece din această primăvară.

Nu a fost chiar așa, nu am mai prins culmile colorate total in roz, dar am mai găsit câțiva bujorei infloriți, tocmai buni pentru câteva fotografii.

Dar, să nu anticipăm și să urmăm incet traseul.

Plecare din București, cu autocarul, la ora 6.00 dimineața.

Echipament: rucsac de tură, bețe de trekking (foarte utile atât la urcare cât și la coborâre), câteva sendvișuri, ciocolată, fructe deshidratate și multă apă. Eu am avut 3 litri de apă, din care 2,5 litri i-am consumat pe traseu. Nu am intâlnit nicio sursă de apă decât chiar la finalul traseului, așa că este absolute necesar să aveți apă suficientă. Incălțăminte de munte, ghete sau pantofi de trekking. Personal recomand ghetele, care susțin și glezna. Imbrăcăminte: tricou, geacă impermeabilă, pelerină ploaie, pantaloni impermeabili, parazăpezi. Recomand pantaloni lungi, care să acopere total piciorul, pentru a feri pielea de ințepăturile insectelor sau ale urzicilor. Eu am avut și lanternă frontală, care nu imi lipsește din rucsac, pentru eventualitatea in care mă prinde noaptea pe munte.

Autocarul ne-a lăsat in Cheia, chiar in locul de unde pronește drumul spre Cabana Muntele Roșu. Ultima oară când am fost pe acest drum, cu ceva ani in urmă, șoseaua DC 22 care merge până la Cabana Muntele Roșu era aproape impracticabilă, plină de gropi și hârtoape. Acum șoseaua se prezintă in condiții foarte bune, un autoturism urcă fără probleme, dar nu și autocarele, motiv pentru care am parcurs pe jos cei aproximativ 3 km de șosea asfaltată.

Ajunși in apropierea Cabanei Muntele Roșu (cabană care este inchisă), am făcut un mic popas pentru hidratare și câteva fotografii. Era o vreme frumoasă, dar prognoza meteo anunța ploi in timpul zilei. Deocamdată ne bucuram de soare, de peisajul din jur și de aerul curat.

Am inceput să urcăm pe Muntele Roșu, urmând indicatorul ”triunghi roșu”, un urcuș susținut, solicitant in prima parte. Cărarea urcă in prima parte printr-o poiană plină cu flori de toate felurile și culorile, apoi intră intr-o porțiune impădurită după care iese din nou intr-o pajiște verde și cu multe flori de munte. Repet, este un urcuș care necesită puțin efort, de greutate mică spre medie. Mi-a venit puțin greu la inceput, deoarece nu am mai făcut sport de când am avut fractura la umăr, dar până la urmă mi-am găsit ritmul și am mers mai departe.

Am urcat până la Seismograful de pe Vârful Muntele Roșu, la altitudinea de 1766 m, unde am mai făcut un foarte mic popas de hidratare. Era păcat să ne grăbim, vremea era frumoasă și peisajul de vis. In spate, undeva jos se vedea acoperișul roșu al Cabanei Muntele Roșu, iar in depărtare se inălțau Munții Grohotiș, Valea Berii și, abia zăriți, Munții Bucegi. In stânga, mai jos se zărea Cabana Ciucaș, străjuită de Vârful Ciucaș. Totul era verde, un verde crud cum numai in acest anotimp vezi. Dacă aș fi fost pe aici in urmă cu două săptămâni, probabil că totul ar fi fost colorat in roz de către mulțimea de bujori de munte, dar acum nu mai erau decât tufele cu frunze verzi, fără nicio urmă de flori. Dar nu era supărare, erau alte flori frumoase care colorau pajiștile. Zona face parte din Rezervația Naturală Muntele Roșu și aria protejată Tigăile din Ciucaș, unde cresc foarte multe flori rare, dintre care am avut norocul să văd și să fotografiez și eu câteva (floarea de colț, cornuț de munte, bulbuc de munte sau piciorul cocoșului de munte).

Am inceput să imi revin, să-mi găsesc incet ritmul, și am plecat mai departe, tot in urcare, până am ajuns la porțiunea numită ”La Răscruce”, la o altitudine de 1805 metri. Numele nu este dat intâmplător, aici este o răscruce de drumuri, bine marcate de indicatoare. Din acest punct se poate ajunge in aproximativ 1 ½ la Cabana Ciucaș, pe un drum care coboară in stânga iar in dreapta spre Vîrfurl Gropșoarele și mai departe, pe un drum de aproximativ trei ore, până in Cheia. In partea de nord se merge spre Valea Stânei iar in sud, pe drumul pe care am venit, spre Cabana Muntele Roșu.

Aici am făcut o pauză puțin mai lungă, in care am pututu să și mâncăm ceva. Personal am preferat să mănânc doar câteva caise deshidratate și o pătrățică de ciocolată, suficiente pentru a-mi da putere să continui drumul.

Traseul incepea să devină mai ușor, mergeam pe o curbă de nivel, urmând de această dată indicatorul ”cruce roșie”, spre Vârful Gropșoarele, care se vedea deja in față, dar până acolo mai aveam incă o porțiune de urcuș. Inainte de a incepe insă ultimul urcuș spre Vârful Gropșoarele, am avut surpriza să mai găsim pe un versant, orientat spre nord, rododendroni infloriți. Am inceput să ne plimbăm printre tufele de flori, să le fotografiem, să ne bucurăm de frumusețea lor. Dar nu aveam prea mult timp, mai aveam mult de mers și cea mai mare temere a noastră era o eventuală ploaie, care, spre norocul nostru, nu se anunța, erau doar câțiva nori răzleți, cuminți, care nu prezentau o amenințare imediată.

Am ajuns pe cea mai inaltă parte a traseului nostru, Vârful Gropșoarele, cu o altitudine de 1883 metri.

Vârful Gropșoarele impreună cu Vârful Zăganu (1817 m), fac parte din culmea Gropșoarele-Zăganu, parte a Munților Ciucaș. Pentru a marca victoria cuceririi vârfului am făcut un popas mai lung și mai multe fotografii. De aici incepe coborârea, la inceput domoală apoi din ce in ce mai accentuată. Prima parte este, după părerea mea, cea mai spectaculoasă parte a drumului, care prezintă și câteva porțiuni puțin mai dificile.

După o scurtă ”plimbare” pe culmea Gropșoarele a inceput o coborâre accentuată pe o parte stâncoasă care a culminat cu porțiunea cunoscută sub numele de ”La Lanțuri”, o zonă a drumului puțin expusă peste care, ca să treci, trebuie să te ții de niște cabluri, utile mai ales in caz de vreme ploioasă sau ninsoare. Altfel, porțiunea nu este dificilă, aproape că se poate trece fără a fi nevoie să te susții de acele cabluri.

Imediat după ce am trecut de lanțuri, chiar la capătul potecii pietruite, am văzut primul buchețel de flori de colț. Delicatele flori in formă de steluțe creșteau chiar pe marginea potecii, fiind in pericol de a fi călcate de un turist mai neatent. Nu s-a intâmplat acest lucru cu noi, ele fiind doar subiect de nenumărate fotografii.

Am ajuns sub Vărful Zăganu, cu o inălțime de 1817 metri, și am trecut printr-o poartă formată de o stancă mare cu un fel de moț deasupra și Vârful Zăganu. Locul se numește ”Poarta de Aramă” sau ”Podul de Aramă” iar stânca cu moț ”Turnul de Aramă”. Nu am găsit explicația exactă sau legenda denumirii acestei stânci. Se pare că a fost dată de un iubitor al muntelui, in vremuri mai indepărtate, iar denumirea s-a transmis de la o generație la alta. La fel s-a intâmplat cu multe alte stânci/vârfuri/formațiuni stâncoase din Ciucaș. Formele lor au stârnit imaginația unor alpiniști care le-au dat diferite porecle (Babele la Sfat, Turnul Goliat, Gemenii Ciucașului, etc.).

După o nouă porțiune de coborâre pe un pinten stâncos, chiar sub Vârful Zăganu, cărarea merge mult mai lin, pe o curbă de nivel, pe Șaua Zăganu, unde ajungem din nou la o răscruce de drumuri, unde indicatoarele ne arată că putem cobori spre nord, pe partea stângă a culmii, spre Valea Stânei prin Valea Pârâului Sterp sau, spre sud, urmând indicatorul cruce roșie, spre Cheia, drum pe care noi mergeam in continuare. Șaua Zăganu este un loc foarte bun pentru fotografii. De aici se vede Cheia, Cabana Muntele Roșu, Vârful Ciucaș și Carpații de Curbură.

Din Șaua Zăganu am coborât printr-o poiană cu iarbă inaltă și multe flori, și am ajuns la o coborâre mai puțin plăcută, printr-o zonă de grohotiș.

A urmat o coborâre lungă, și destul de solicitantă, care ne-a condus la Stâna Zăganului, aflată la 1346 metri, unde, după un popas am plecat mai departe spre Cheia. Drumul cobora in continuare, dar mult mai lin, prin Poiana Zăganului intrând apoi intr-o zonă impădurită, umbroasă in care păsărelele ciripeau fericite. Și noi eram fericiți pentru că nu ne mai ardea soarele, dar, in schimb, trebuia să pășim cu mare atenție pentru că solul era foarte alunecos după nenumăratele ploi.

Am coborât prin pădure, urmând același indicator de cruce roșie, aproape 2 ore, și după ce am trecut printr-un pârâu am ajuns la DN1A unde ne ștepta autocarul.

Am parcurs o distanță de 16 Km, cu o diferență de nivel de 800 m. Am fost mândră de mine, mândrie care m-a ținut până in dimineața de a doua zi, când nu m-am putut da jos din pat.

Dar, frumusețea locurilor a meritat efortul.

Vă recomand o drumeție prin Munții Ciucaș. Nu sunt foarte inalți și nici nu sunt trasee foarte dificile. Dar sunt foarte frumoși. Sper ca fotografiile atașate, printre care și câteva flori de munte, să dovedească acest lucru.

---

VIZUALIZĂRI: 714 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI