Pe Creasta Zăganului... again

TIPĂREȘTE

Cam tot ce se poate face din Cheia sau împrejurimi în materie de drumeții, mai grele sau mai ușoare, am făcut cu peste 20 de ani în urmă, când erau copiii mici și încercam să le insuflăm dragostea pentru natură.

Atunci, ca și acum, pe lângă faptul că zona este mai puțin aglomerată, alegem Cheia/Ciucaș și pentru că la întoarcerea spre casă mai zicem bună ziua mamei și neamurilor și uite așa împușcăm doi iepuri. Acuma, cu pandemia asta, ne-am reluat și noi drumețiile, ca și alții, poate mai intens un pic, dar nu pot spune că ele au lipsit cu desăvârșire vreodată.

Cu toate că nu prea ne place la coborâre și am declarat că începând cu o vârstă o să facem doar drumeții cu diferențe de nivel de max 4-500 de m, ca să nu mai punem presiune pe genunchii noștri, nu ne ținem de cuvânt și iată-ne gata de atacat Creasta Zăganului… again.

Citeam zilele trecute articolul lui Robert despre cucerirea Moldoveanului și m-am umplut de admirație, că nu știu cum face de se scoală așa de dimineață pentru drumeții. Suntem matinali și noi în viața de zi cu zi dar pentru drumeții nu suntem în stare să facem așa eforturi.

Noi ne facem socoteala pentru drumețiile de o zi invers. Nu ne deranjează să ajungem acasă la 20-21, chiar 23, dar de pe munte coborâm înainte să se însereze, iar vara preferăm să fim jos undeva între 17 și 19. Dacă scădem orele probabile pe care zicem că le facem pe traseul ales, ne putem stabili ora de intrare în traseu și implicit ora probabilă de plecare de acasă. Cum nu ne-am propus vreodată drumeții de o zi mai lungi de 5-7 ore ne este clar că trebuie să fim la intrarea în traseu undeva între 9 și 10, iar plecarea de acasă are loc la o oră destul de rezonabilă, 6-7.

Pentru Creasta Zăganului cartea zice 5 - 5,5 ore dacă pornești din Cheia, iar pe un sait care organizează drumeții în grup am văzut că la program le sugerează participanților aprox 9 ore. Noi ne-am gândit undeva la 7 ore pentru că ne știm cum căscăm gura iar dacă vremea este frumoasă ne place să ne oprim pentru reprize scurte de plajă, în poienițe care ne fac cu ochiul.

Cheia – Cabana Muntele Roșu – Muntele Roșu – Culmea Gropșoarele – Zăganu – Culmea Buzăianu – Cheia este un traseu în circuit, destul de accesibil vara, cu porțiuni mai dificile pe creasta Zăganului.

Noi am vrut să renunțăm la primul tronson Cheia – Cabana Muntele Roșu pentru că este o drumeție pe care am făcut-o de prea multe ori. Circuitul se închide în Cheia, lângă podul peste pârâul Tâmpa, dar înainte de a ajunge în șoseaua națională este un indicator către Cabana Muntele Roșu și poți închide cercul în punctul de unde ai plecat. Însă noi n-am fi vrut nici asta pentru că prelungeam durata cu vreo oră jumate.

Prin urmare, dacă începeam traseul de la Cabana Muntele Roșu și ieșeam în Cheia aveam de rezolvat problema mașinii care ar fi rămas la cabană. Dar cum suntem norocoși de fel, s-a nimerit ca unul dintre prietenii noștri să fie la Cheia exact în week-end-ul cu pricina. L-am pescuit de la cazarea lui, a mers cu noi până la Cabana Muntele Roșu și de acolo a plecat cu mașina noastră pe care ne-a lăsat-o în stațiune.

Organizatoricele fiind stabilite, la ora 10 am intrat în traseu, iar la ora 17 eram la fostul dispecerat de cazare din Cheia, deci 7 ore, așa cum am prevăzut.

N-aș vrea să mă întind prea mult cu descrierea traseului pentru că important este să-ți dorești să drumețești iar o dată ajuns la fața locului vei fi orientat de marcaje și indicatoare suficiente pe întreg traseul. Dar un minim de informații împreună cu niște detalii organizatorice și câteva generalități despre traseu, în ceea ce privește dificultatea, timpii și sursele de apă sunt, în general, binevenite.

Am plecat pe triunghi roșu de la Cabana Muntele Roșu până pe Culmea Gropșoarele și apoi pe cruce roșie până pe Creasta Zăganului și înapoi în Cheia.

Ca și diferențe de nivel Cheia se află la 860 de m, Cabana Muntele Roșu la 1260, iar Vârful Gropșoarele, cel mai înalt de pe acest traseu la 1883 de m. Deci am urcat 623 de m și am coborât 1023, cum e mai rău, că tot ne place la coborâre. Din păcate, nu ne-am gândit să facem traseul invers, ca să evităm atâta coborâre, dar poate nici la urcuș nu ne-ar fi fost prea ușor.

De fapt, mai toată lumea făcea traseul în sensul pe care l-am făcut și noi, doar vreo 2 perechi am întâlnit pe sens invers și am mai remarcat că 90% din cei care erau pe traseul ăsta în acel week-end au mers până la Vârful Gropșoarele și apoi s-au întors la Cabana Muntele Roșu, pe același traseu pe care veniseră. Prea puțini au mers mai departe spre Creasta Zăganului.

Bine de știut că nu este nici o sursă de apă pe traseu, deci trebuie aprovizionare suficientă pentru 4-6 ore de mers. La Cabana Muntele Roșu este un izvor de unde se pot reîmprospăta rezervele de apă.

Cel mai greu urcuș este acela de început dar nu e chiar de speriat. Cu pauze de revenire și cu priveliștea superbă asupra Culmii Gropșoarele – Zăganu, cu forma aceea zimțată, aproape că n-am mai simțit efortul.

Am urcat pe lângă Stația Seismică, am ajuns pe Muntele Roșu (1763 de m) și de acolo am început să avem o superbă panoramă asupra Depresiunii Cheia. Cabana Muntele Roșu a început să se vadă din ce în ce mai mică, plimbarea a devenit din ce în ce mai lejeră, cu mici porțiuni de urcuș, dar nimic la fel de greu ca la începutul traseului și la un moment dat am ajuns într-o șa de unde se vede și Cabana Ciucaș pe care o tot așteptam.

În această zonă poteca se unduiește printre tufe de smirdar care vara (iunie-iulie) fac să pară că muntele a luat foc. De fapt de la ele i se trage și numele Muntelui Roșu. De aici orizontul se lărgește și mai și, urmează un ultim urcuș dar nimic greu până sus, pe Culmea Gropșoarele - Zăganu, în punctul numit La Răscruce. Aici sunt indicatoare în toate direcțiile, cei mai mulți drumeți fiind cei care veneau din stânga, de la Cabana Ciucaș și mergeau spre Cabana Muntele Roșu. Noi am luat-o în dreapta către Vârful Gropșoarele și apoi spre Creasta Zăganului și Cheia, pe indicator cruce roșie.

De la Răscruce începe starea de euforie. Urcușul este domol pe culme, în stânga avem Culmea Șuvițelor și Valea Pârâului Alb, panoramă senzațională ca și în dreapta unde avem Valea Tâmpei și poiana în care se află Cabana Muntele Roșu de unde am plecat, pe care o vedeam tot mai mică.

Ziua a fost superbă, priveliștea s-a văzut în toată splendoarea, iar bonus am făcut o burtă de afine la care ne-am oprit pe culme, între punctul La Răscruce și Vârful Gropșoarele. Nu credeam că mai găsim afine la data aceasta dar era plin și multe erau roșii, încă necoapte.

Cum spuneam, aceasta a fost cea mai spectaculoasă porțiune, cu vederi spre văile sălbatice cu stâncării și chei adânci, care a continuat și după Vârful Gropșoarele, cred că cea mai frumoasă porțiune din Masivul Ciucaș.

După un popas pe platoul de la Vârful Gropșoarele (1883 m), cel mai înalt de pe traseul nostru, am continuat plimbarea spre Creasta Zăganului dar de aici au fost și porțiuni mai grele puțin. A urmat o coborâre destul de abruptă printre pietre mari și porțiuni de grohotiș la care trebuia destul de multă atenție. În câteva locuri am coborât în patru membre în loc de două. De fapt punctul în care începe acea coborâre abruptă este cel de la care 90 % din plimbăreți s-au întors pe același traseu pe care au venit.

Noi am mai făcut un popas după ce am terminat coborârea aceasta și am ajuns într-o șa de unde începe să se vadă bine Vârful Zăganu. Ne-am oprit ca să mâncăm gustarea de acasă la Piatra Vulturilor, înainte de asaltul final pentru Zăganu. Dar ce să vezi, sandvich-urile noastre împreună cu ciocolata și cele două mere au rămas în mașină, iar în rucsac aveam doar apa, un covrig mare și un pachet de biscuiți digestivi. Am mâncat și noi făinoasele, le-am umflat în burtică cu apă și am plecat mai departe. Noroc cu burta de afine pe care o făcusem anterior și noroc că apă aveam suficientă.

De la Piatra Vulturilor am mai trecut pe la La Lanțuri, o mică porțiune de stânci prin care am ocolit creasta, ajutându-ne de cabluri, dar chiar dacă sună îngrijorător, acolo nu este nimic dificil. Din acest punct începe să se vadă foarte bine Turnul de Aramă și Vârful Zăganu.

Am ieșit în șaua de sub Vârful Zăganu (1817 m) , din păcate, nemarcat în vreun fel, și înainte de ultimul vârf din Culmea Zăganului (1782 de m) am luat-o la dreapta și de acolo a început o coborâre abruptă, pe alocuri pe porțiuni de grohotiș, apoi printre lapiezuri, ba prin pădure, până la Stâna din Zăganu, care ne-a fost anunțată printr-un indicator care e acolo de când lumea și pământul, dar care nu mai e de actualitate. “Atenție, câini răi” e doar un panou de lemn, câini nu mai erau la stână, dar animale da.

De la stână știam că este o potecă nemarcată care ne scotea într-o oră în Cheia, prin Valea Tâmpa, pe care am tot văzut-o de sus, dar la stână am ratat-o pentru că am făcut un popas dincolo de stână ca să trecem de animale și nu ne-am mai întors.

Prin urmare, am intrat în pădure pe traseul marcat cu cruce roșie și aici a început circul pentru că am văzut atâtea urme de urși (sau ale unuia singur), câte n-am văzut în viața mea. Am scos fluierul din dotare și m-a durut gura fluierând și vorbind (cu toate că vorbim mult, n-am mai comunicat așa cu soțul de nu mai ținem minte). Nu mai zic că exact cum am mai spus într-un ecou, am înjumătățit timpul de coborâre, așa viteză prinsesem.

La un moment dat ne-am intersectat și cu un indicator, bandă albastră, spre Poiana Valea Stânei, cu care am mers până la final, după ce am trecut prin apa Zăganului și am ieșit în șoseaua națională, lângă podul peste pârâul Tâmpa.

De acolo am mers pe Strada Vacilor, ne amuzăm mereu pe strada asta, cu case, care mai de care. Probabil, sau sigur, numele îî vine de la faptul că pe ulița aia se întorceau vacile acasă, dar când în peisaj au apărut căsoaiele alea ne tot întrebăm dacă s-o fi încercat o schimbare că parcă nu cadrează.

Am trecut pe lângă Mrea Cheia și dacă țineam drept ajungeam la camping, la Moș Martin, dar noi am luat-o spre dreapta ca să ajungem la piața din Cheia, de unde luasem niște brânză bună când am fost pe Cheile Cheiței. Ghinion, tarabele nu mai erau la ora aia (17), așa că în mare viteză am pornit către camping-ul Moș Martin, am traversat podul din dreapta lui și direct jos la râu, ne-am băgat cu picioarele în apa rece ca gheața. A fost cald în ziua aceea și picioarele ni se încinseseră, este plăcerea noastră cea mai mare să găsim o apă după trasee pe munte.

V-am spus că suntem norocoși de felul nostru și toate planetele se aliniază, în general. Prietenul care ne-a adus mașina de la Muntele Roșu a venit și ne-a luat de la camping, ca să mai scurtăm bucata de acolo până unde erau ei cazați. Ei veniseră cu niște prieteni de-ai lor la un prieten al celor din urmă. Și am picat și noi, prietenii, prietenilor, prietenilor… N-ați înțeles nimic, încurcătură mare. Cert este că am nimerit la ditai masa pe pajiște, care după covrigul și biscuiții pe care îi mâncasem toată ziua a picat la fix.

Concluzia ar fi că traseul Creasta Zăganului prin Culmea Gropșoarele – Zăganu este unul ușor spre mediu, cu câteva porțiuni, nu știu dacă dificile, dar care necesită atenție. Poate dura de la 4,5-5 ore până la 7 câte am făcut noi, în funcție de ritmul fiecăruia și de cât de multe pauze se fac. La finalul zilei aplicația de pe telefon mi-a arătat 19 km dar nu știu cât de reale sunt înregistrările astea.

Toamna pare lungă și frumoasă, așa că spor la drumeții tuturor!

Culmea Gropșoarele - Zăganu, cea mai frumoasă porțiune din Masivul Ciucaș, după părerea mea.

Relaxare maximă într-un cadru natural deosebit.

---

VIZUALIZĂRI: 1619 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI