Munții Ciucaș – O tură de 8 Martie pe un traseu deosebit

TIPĂREȘTE

Este o zicală care spune: „Ce nu faci la tinerețe vei regreta la bătrânețe.” Eu nu sunt de acord cu ea și încerc să fac acum cât mai multe dintre lucrurile pe care nu am avut ocazia să le fac mai devreme.

De exemplu, prima dată când am urcat pe Vârful Ciucaș a fost acum șase ani, iar anul acesta am ajuns deja de două ori. Am mers mai mult pe munte acum, la „a doua tinerețe” (ca să fiu mai indulgentă cu mine), decât acum 20-30 de ani. Sigur, este ceva mai dificil, dar încă pot și mai ales vreau să pot.

Când am fost în ianuarie pe Vârful Ciucaș, mi-am spus că nu voi mai merge prea curând acolo. Nu pentru că nu ar fi frumos sau interesant – dimpotrivă! Ciucașul este un munte deosebit, accesibil în orice anotimp, cu formațiuni stâncoase care îți stimulează imaginația. Primăvara e colorat în roz de rhododendroni, vara domină verdele, iar toamna pădurile de la poale se aprind în nuanțe de roșu și galben. Iarna, însă, totul e alb, adesea înghețat, iar vârful este bătut de vânturi reci.

Și totuși, fără să îmi fi propus, am ajuns din nou pe Ciucaș – a treia oară iarna! Nu am putut refuza invitația de a petrece ziua de 8 Martie pe munte, alături de un grup de femei cu aceeași pasiune.

Traseul ales și începutul turei

De data aceasta, am urcat pe un traseu mai puțin frecventat:

Cantonul Forestier Valea Dudului – Mâna Dracului – Vârful Ciucaș – Șaua Țigailor – Șaua Teslei – Casa de Vânătoare – Cantonul Forestier

Ca de fiecare dată când plec într-o tură lungă, m-am trezit devreme, la 4:30, iar la 5:30 eram la locul de întâlnire din Piața Victoriei. La ora 8:45 am ajuns la Vama Buzăului, unde ne-am întâlnit cu restul grupului, venit din Brașov, iar apoi am plecat spre Dalghiu.

La ora 10:00 am pornit pe traseu, urmând marcajul Cruce Roșie. Vremea era perfectă – soare și cald pentru începutul lunii martie.

Traseul începe abrupt, cu un urcuș susținut. La început, zăpada lipsea, fiind doar mici porțiuni înghețate, dar, pe măsură ce câștigam altitudine, stratul creștea și înaintarea devenea mai dificilă. Fiind pe versantul nordic, zăpada se topește mai greu, iar cum puțini turiști trec pe aici, nu aveam potecă bătătorită. Totuși, una dintre colegele noastre fusese în zonă cu două zile înainte și lăsase urme, ceea ce ne-a ajutat mult.

Am urcat prin pădure, prin zăpadă mare și porțiuni cu gheață, până la Șaua Ciucaș (1525 m), apoi am continuat urcușul pe lângă pereți stâncoși. O stâncă interesantă, cu o mică fereastră, era aproape complet acoperită de zăpadă. De aici am ieșit în golul alpin, unde strălucirea soarelui pe zăpadă era orbitoare.

Gemenii Ciucașului și Mâna Dracului – Stânci cu povești

Ne-am oprit lângă Gemenii Ciucașului, de unde aveam o priveliște superbă asupra celebrei formațiuni numite Mâna Dracului.

Ciobanii și drumeții care au străbătut munții i-au atribuit stâncilor nume inspirate din viața lor sau din legende locale. Se spune că Gemenii Ciucașului erau doi frați nedespărțiți, care au sfidat forțe supranaturale și, drept pedeapsă, au fost transformați în piatră.

Despre Mâna Dracului, o stâncă în formă de mână cu șase degete, există mai multe legende.

Una spune că numele vine de la o sursă de apă din zonă, considerată „otrăvită de Diavol” in timp ce o altă legendă sugerează că forma ciudată a fost modelată de forțe malefice sau că ar fi „urmele” unei lupte dintre bine și rău.

Oricare ar fi adevărul, peisajul este impresionant!

Urcarea finală și priveliștea de pe vârf

După o pauză binemeritată, am continuat urcarea. Zăpada mare, acoperită de o crustă subțire de gheață, făcea înaintarea dificilă. Unele porțiuni erau înghețate și expuse, așa că ne-am pus colțarii sau spikesii. Eu am ales spikesii pentru că sunt mai ușori, dar am simțit lipsa colțarilor, mai ales la traversarea unui vâlcel abrupt.

Înainte de vârf, am decis să urcăm pe o variantă mai sigură, făcând serpentine scurte. După cinci ore de urcuș, am ajuns pe Vârful Ciucaș (1954 m), unde ne-a întâmpinat vântul caracteristic acestui loc.

Peisajul de pe vârf era unul de zile mari. De jur împrejur se vedeau doar munți – Bucegii, Piatra Craiului, Penteleu, dar și culmile domoale ale Grohotișului. Soarele strălucea puternic, iar zăpada neatinsă scânteia în toate direcțiile. Totul era liniștit și impunător.

După fotografii și o scurtă pauză, am început coborârea pe Banda Roșie spre Șaua Țigailor.

Finalul traseului – O zi frumoasă și solicitantă

Coborârea a devenit mai ușoară după ce am trecut de Piatra Dudului, apoi am urmat un traseu nemarcat până la drumul forestier, pe care am mai mers 4 km. La ora 18:00 am ajuns la mașini, după 13,35 km și 1043 m diferență de nivel.

A fost o zi solicitantă, dar superbă, petrecută pe un munte drag mie. Recomand oricui să profite de venirea primăverii și să petreacă timp în natură!

---

VIZUALIZĂRI: 176 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI