Cutreierând de-a lungul și de-a latul insulei Evia, sau cum a decurs o altă vacanță pe sufletul meu

TIPĂREȘTE

Cum dorul de Grecia devenise din ce în ce mai arzător și vara era încă în toi pe plaiuri elene, tălpile începuseră să ne mânânce rău de tot odată cu intrarea în luna august. Deh, cu trecerea anilor, începi să nu mai ai răbdare prea multă!

Pentru vacanța elenă de anul acesta am ales ca destinație insula Evia fiindcă nu mai fuseserăm în Evia niciodată şi cum părerile celor ce vizitaseră insula erau împărţite, am plecat către aceasta cu inima puţin îndoită. Să nu credeţi că am plecat neapărat să verificăm ceea ce credeau ceilalţi despre ea, ci am plecat spre Evia întrucât vacanţa de septembrie este, în general, alocată Eladei. E drept că văzusem poze, citisem câte ceva despre Evia, însă, din experienţă, spun că realitatea poate fi uşor diferită faţă de impresia pe care ţi-o faci din faţa monitorului, de aceea am purces să explorăm şi să ne bucurăm de această insulă grecească renumită prin faptul că e mai autentică şi mai neturistică decât altele.

Câte ceva despre Evia, aşa cum am am văzut-o eu

Evia este, în general, necunoscută, chiar mulţi prieteni şi multe cunoştinţe, de altfel oameni mult umblaţi prin lume şi destupaţi la minte, auzind că plecăm într-acolo atunci când le răspundeam, mă întrebau la rândul lor unde e insula Evia “... mai dă-mi un indiciu, mai ajută-mă! ” Deşi este o insulă mare, cea de-a doua a Greciei ca dimensiune, după Creta, e un fel de nestemată ascunsă, după părera mea, ţinută în secret de greci, în special de atenieni, care o vor aproape numai pentru ei, un fel de refugiu paradisiac de care îi desparte doar vreo oră de condus şi traversat cu ferry. Se spune că uneori preferă să iasă din nebunia Atenei, venind doar să savureze o cafea în Evia, mulţi dintre aceştia, cu dare de mână, mai mică sau mai mare, având case de vacanţă în insulă, mai ales în sud şi centru. Acolo este, cu precădere, locul unde atenienii traversează Golful Evian în scurt pe la Rafina sau Agia Marina și vin weekend de weekend să-şi descrețească frunțile și să-și încarce bateriile în insulă.

Dacă în nord, turiştii au pătruns în număr mai mare, chiar şi est-europenii (sârbi, români, ruşi) fiind prezenţi printre majoritatea covârşitoare de greci, în centrul şi sudul insulei, am întâlnit puţini turişti străini, așijderea români. Mi s-a părut a fi o insulă preponderent rurală, cu drumuri bune (apropierea de Atena fiind un avantaj net), relativ mai ieftină faţă de alte insule, cu un turism incipient, neinvadată de turişti care ar transforma-o în scurt timp în ţinut comercial.

Evia este tratată diferit de ghidurile de călătorie. În timp ce unele o descriu ca pe o insulă de sine-stătătoare aşa cum este de fapt, altele o consideră ca fiind parte de continent, neţinând cont că e o insulă (mare, ce-i drept), dat fiind că e unită cu acesta prin două poduri. Chiar şi aici pe AFA, am găsit-o într-o secţiune comună cu Sporadele, vecinele sale din nord-est.

Este o insulă de formă alungită, având de la nord la sud 180 km, desfăşurându-se la sud de peninsula Pelion, în dreptul zonelor Attica şi Beoţia de pe continent de care o desparte pe o distanţă cuprinsă între 10 şi 20 km, golful Evian cu subdiviziunile lui, destul de îngust. De aceea, se confundă uşor cu continentul, e aşa o încurcătură de uscat cu apă acolo, mai ales în zona în care se uneşte cu continentul, că mulţi nu-şi mai dau seama că totuşi e vorba de o insulă, şi nu de continent. În punctul cel mai apropiat de continent, respectiv strâmtoarea Euripus, doar patruzeci de metri stau între insulă şi continent, deasupra cărora a fost construit un pod încă din antichitate.

În lăţime insula variază de la 50 km în partea sa centrală, cea mai “burtoasă”, în părţile cele mai subţiri ajungând la 15 km în nord şi doar la 6 km în sud. Predominant muntoasă, insula este destul de greu accesibilă în anumite locuri, chit că are o infrastructură bună, are multe drumuri virajate, “aruncate” pe înălţimi care depăşesc în dificultate Transfăgărăşanul şi Transalpina la un loc. Am remarcat că în nord vegetaţia este foarte bogată, aproape că nu-mi venea să cred că sunt în Grecia, nemaivăzând păduri de pini atât de înalţi şi de deşi nicăieri ca aici. Aproape aş spune că aceştia se apropie atât de tare de ţărm, că sunt gata să cadă în mare. Apoi măslinii, platanii, smochinii completează tabloul foarte verde al Eviei de nord. Din acest motiv, pe tot parcursul nostru prin această zonă, am văzut în păduri, la şosea, pompieri şi maşinile aferente, stând în posturi, gata să intervină la cea mai mică alertă, fiind ştiut pericolul de incendiile care macină în fiecare an Grecia în diverse puncte.

Localităţile sunt micuţe, nedezvoltate excesiv, păstrând un aer tradiţional, mai cu seamă cele din interiorul insulei, cele de pe coastă transformate în ultimii ani din sate pescăreşti în staţiuni, mai mult sau mai puţin, strălucitoare. În insulă se vorbeşte un dialect de greacă provenind de la albanezii ce au venit aici acum sute de ani, iar de la schimbul de populaţie cu Turcia din 1923, mulţi greci din Cappadocia s-au mutat în Evia, dând numele localităţilor lăsate în urmă în Anatolia, satelor în care s-au stabilit.

Prin urmare, distanţele considerabile din Evia au determinat ca o “investiţie” de seamă a vacanţei să fie aceea în combustibil, parcursul nostru prin interiorul insulei depăşind 1.500 km şi nu aş putea declara nicidecum că am văzut tot, însă aş putea spune că am reuşit să atingem mai multe puncte de interes. Am gândit abordarea Eviei, ţinând cont de mărimea ei însemnată (a doua din Grecia şi a treia din bazinul Mediteranei [DE EST], după Cipru şi Creta), cu jumătate de vacanţă în nord şi jumătate în sud. Socoteala nu s-a potrivit chiar de tot, întrucât am găsit cazare potrivită bugetului alocat doar în partea centrală, în Kymi, de sud nu m-am putut “lipi”, dar a fost destul de bine şi aşa căci am avut parte de cele frumoase clipe de răsărit de soare în Kymi și ne-am bucurat de superbele apusuri de soare în Loutra Edipsou, în nord-vest.

Prima parte, cinci zile în Evia de nord

Vacanţa eviană a debutat cu cinci zile petrecute în partea de nord, având baza în Loutra Edipsou, cea mai mare staţiune cu ape termale din Grecia, însă eu aş spune că, în fond, e o localitate micuţă, dar destul de animată şi cu mult farmec. Nici n-am apucat să luăm contact prea bine cu băile termale, că ziua următoare, tentaţi de oferta unei agenţii locale ce ne-a ademenit cu imagini de vis, am plecat în croazieră în paradisiacele insule Lichadonisia situate între Evia de nord-vest şi continent. După o plimbare rapidă cu micul vas printre insulele verzi, am lenevit câteva ore bune la una dintre frumoasele plaje, cu nisip aproape alb şi apă turcaoz, c-aş fi zis că sunt în Maldive. Recunosc că articolul lui @cris - vezi impresii mi-a prins bine atunci când a apărut și nu numai.

Apoi, în următoarele zile, am alternat zilele în care am stat la soare, făcând plajă acolo unde ni s-a părut mai frumos, aflându-ne deja la “la vânătoare” de exemplare frumoase de plaje, cu excursii pe munte, peripluri prin orăşele, vizite la mănăstiri vechi şi faimoase. Aşa am cunoscut şi localităţile Eviei nordice, fiecare dintre ele având ceva atrăgător: Loutra Gialtra, cealaltă staţiune cu băi termale, însă ceva mai mică, Agios Georgios ajungând până la capul Kavos, Agiokambos, sătucul unde am ajunseserăm cu ferry în insulă, Oreoi cu o antică statuie a unui taur, Pefki vestit pentru plajă şi viaţă de noapte, Artemissio renumit pentru lupta pierdută în faţa perşilor în 480 Î. C., Istiaia cu un muzeu unic de istorie naturală, Agia Anna cu o plajă lungă-lungă, Mantoudi cu casele sale strălucitor de albe, situat în interiorul insulei, la fel şi încântătorul Limni, dar situat pe coasta vestică, Rovies celebru pentru apusurile sale de soare.

Plajele din partea nordică a Eviei care mi-au plăcut cel mai mult sunt cele de pe latura nord-estică: Ellinika (Agios Nikolaos), Kotsikia, Psaropouli, Agia Anna, Pili, acestea fiind de nisip cu pietre. În nord, plajele au, în general, suport pietros, însă şi acestea au frumuseţea lor: Nisiotissa, Pefki, Agiokambos, Neos Pirgos, Oreoi. Aproximativ la fel şi în est, însă aici alternează plajele de nisip: Agios Nikolaou, Loutra Gialtra, Gregolimano, cu cele de pietre: Loutra Edipsou, Kavos.

Într-una din zile când soarele s-a ascuns în spatele unor nori neguroși din care s-au prelins ceva picături de ploaie, ne-am zis că e momentul potrivit să vizităm câteva mănăstiri vechi și cu faimă, care oricum erau pe lista noastră. Așa am urcat pieptiș 10 km de la nivelul mării din dreptul orășelului Ilia pe un drum pietruit până la mănăstirea Agios Georgios, cocoțată pe un vârf de deal, la peste 200 m, de unde priveliștea este splendidă. Acolo sus, măicuțele își așteaptă oaspeții cu dulciuri făcute în casă, ceai, cafea și rahat.

Cum vremea dădea semne de îmbunare, am purces către mănăstirea Agios Osios David care se găsește la 13 km pe un drum sinuos ce pornește tot de la nivelul mării, de lângă Rovies și urcă pantele munților Telethrion. De data aceasta, călugării sunt cei care își așteaptă oaspeții cu dulciuri de casă, ceai, cafea și rahat. De acolo am dat o fugă la cascada Drimona, situată destul de aproape, peisajul montan făcându-ne serios cu ochiul.

Apoi, am coborât la mare și, depășind cochetul orășel Limni, am luat-o 8 km spre mănăstirea Agios Nikolaos Galataki, ținând direcția țărmului. Situată la poalele munților Kandili, am găsit colinele din imediata apropiere cu păduri arse, iar urmele incendiilor din anii trecuți îți creează impresia că te afli într-o lume nepământenă.

Ultima mănăstire vizitată, cea mai nouă, dar nu și cea mai neînsemnată, a fost cea de la Prokopi, dedicată lui Agios Ioannis Rossos, acolo unde se păstrează la loc de cinste și moaștele sfântului, aduse din Turcia în 1923, unde își trăise cea mai mare parte din viață. Se spune că sunt miraculoase, că dorințele puse în preajma lor se vor împlini negreșit, de aceea se organizează către această mănăstire pelerinaje din toate țările ortodoxe, inclusiv de la noi.

A doua parte, şase zile în Evia centrală şi de sud

Următoarele șase zile ale vacanței le-am petrecut în Evia centrală și sudică având cazare în orășelul de poveste Kymi de unde am făcut aproape zilnic excursii către plaje de vis, capitală și alte orașe, locuri de interes.

Diferența între nord și centru-sud este clară și izbitoare, vegetația se rărește, cea existentă devenind pitică și nu atât de verde, lăsând loc uscăciunii și aridității, Meltemi, vântul din Ciclade ajunge până aici bătând cu putere, turismul este preponderent pentru greci, indicatoarele, de cele mai multe ori sunt numai în limba greacă, neapărat trebuie știute literele alfabetului grec pentru a te descurca. Asta pentru că localnicii nu mai vorbesc decât arareori engleza, așa încât limbajul internațional al semnelor este la putere. Deși citisem într-un ghid de călătorie că cei ce vizitează Evia, pătrunzând adânc în inima ei, au nevoie de ghid de conversație pentru limba greacă, n-am prea crezut, dar curând mi-am dat seama că limba ”gimnastică” și cele câteva cuvinte învățate în greacă în anii de experiențe turistice sunt sfinte. Curios era că nici copiii nu prea știau engleză. Din acest motiv, în Evia m-am simțit mai aproape de esența Grcciei ca niciodată.

Una dintre zile am alocat-o orașelor din sudul extrem: Marmari și Karystos până la care am mers din Kymi 95 km pe o șosea întreținută care pe porțiunea finală, de 30 km, era denumită în Evul Mediu Drumul Vulturilor deoarece se află la 600-700 m deasupra mării de unde imaginile cu marea, insulițele din golf și continentul merită toți banii (de benzină:) ). Marmari a devenit în ultimele decenii, dintr-un port pescăresc micuț, un orășel cochet și cu fițe, obișnuit cu oameni cu ceva bani. Acolo am mâncat cei mai scumpi gavroși din toată vacanța. În Marmari, după cum se deduce și din nume, se prelucrează marmura verde ce se extrage din Muntele Ochi, cel mai sudic lanț muntos al Eviei.

Karystos este chiar cel mai sudic oraș al insulei și cel de-al doilea ca mărime din Evia. Astăzi, un port fermecător, are două castele medievale, emblematice aș spune pentru acesta, obiective căutate de turiști. Unul se află pe faleză, lângă port, pe nume Bourtzi, ce găzduiește din când în când expoziții de artă, celălalt, Castello Rosso se afă la 2 km de țărm, cățărat pe munte, cu o perspectivă fabuloasă asupra mării.

Lângă satul Stira, o localitate aflată în calea noastră, prin care nu știi când ai intrat, că a și venit ieșirea, am căutat, abătându-ne spre munte pe drumuri lăturalnice groaznice (de pământ), vestitele ”dragospite”, niște case preistorice, de piatră, suspectate de a fi fost ridicate de dragoni, ființe supranaturale.

În zona centrală a Eviei am mers la ”vânătoare de plaje”, împușcând cele mai frumoase plaje ale insulei, recomandate de toate ghidurile de călătorie: Korasida, Kalamos, Chiliadou, Metochi, Soutsina, Klimaki, Agioi Apostoloi, Mourteri, Agios Georgios, Ochtonia. Unele sunt mai accesibile, beneficiind de drumuri asfaltate ce duc până la ele, în alte cazuri accesul este mai dificil, dar nu imposibil. Relaxarea la plajă, într-un cadru natural desprins parcă din povești, este cel puțin o binecuvântare.

Într-o altă zi am plecat către capitala Chalkida, iar în drum știam că vom trece și prin Eretria să vizităm situl arheologic din localitate pe care-l văzuserăm încă de când veniserăm în Paralia Kymi. Ambele ne-au ocupat toată ziua și ne-au lăsat o bună impresie, fiecare în felul său. În Eretria am urcat pe acropolisul cetății de unde am admirat panorama ce ni s-a deschis la 360° spre tot din jurul nostru: mare, munți, văi, până hăt, departe. În Chalkida am urmărit minute în șir, de câteva ori, fenomenul Euripus din strâmtoarea cu același nume: curenții marini cu viteză de 12 km/oră ce-și schimbă direcția dintr-un sens în celălalt de nu știu câte ori pe zi, dând naștere unei adevărate bolboroseli. Se spune că însuși Aristotel, supărat că n-a putut dezlega misterul său pe de-a întregul, în final s-a aruncat neputincios în mare, găsindu-și sfârșitul. Deși nu se știe dacă acesta este purul adevăr, în mod clar, se cunoaște că fenomenul curenților este unic și foarte captivant.

Despre acestea, cât și despre drumul spre/dinspre Evia, sper să pot scrie separat fiindcă am întâlnit locuri și lucruri interesante, de multe ori fascinante, aș zice, despre care ar fi imposibil de povestit aici.

Concluzii

- revenind la felul cum am început acest articol, m-am convins că Evia poate să placă sau poate să nu placă, depinde de așteptările fiecăruia dintre noi de la vacanță. Nouă ne-a plăcut, Evia este altceva, este acel ”ceva” pe care nu l-am întâlnit încă în vacanțele din Grecia și unde am tot fost în diferite părți în decursul multor ani. Evia are de toate: munte, mare, natură pură, neșlefuită, aproape sălbatică, drumuri relativ bune, plaje ce rivalizează cu multe surate celebre de pe alte insule, sate tradiționale de munte, orășele-port pline de farmec, o capitală mare, frumoasă, vestigii antice, etc. ;

- este o insulă mare (3.580 kmp), distanțele interioare fiind destul de lungi. De pildă, din nord și până în sud, e nevoie de 5-6 ore pentru a o putea parcurge de la un capăt la altul, din pricina drumurilor cotite. Așadar, trebuie să rezervați bani pentru combustibil, timp pentru șosele virajate tip ace de păr și, nu în ultimul rând, atenție sporită în călătorii;

- Evia este o insulă care poate plăcea atât celor ce vor odihnă și relaxare totală (undeva, în nord, prin Loutra Edisou ar fi locul ideal), cât și celor ce vor mai multă acțiune și intensitate, cu incursiuni mai lungi sau mai scurte;

- nu este o insulă prea scumpă, cel puțin în nord viața este chiar ieftină, în sud prețurile mai cresc, mai ales, prin prisma atenienilor, principalii turiști ai zonei;

- dacă alegeți Kymi/Paralia Kymi ca bază, rezervați timp mai mult pentru a putea ajunge și în insula Skyros, eu am rămas cu marele regret că nu ne-am putut rupe două din cele șase zile pentru o croazieră în Skyros. Programul de ferryboat este de așa manieră că nu poți pleca dimineața din Kymi și să te întorci seara, ci obligatoriu trebuie petrecută o noapte în Skyros, deci se consumă două zile în mod clar;

-Evia ar fi ideală pentru cine nu agreează aglomerația, este sigur locul unde nu te calci pe picioare cu alți turiști iar pentru cei ce caută zone cu puțini conaționali, aceasta e o opțiune de luat în seamă;

Recomandare

Vă invit, prin urmare, descoperiți-o cât încă nu este copleșită de turismul de masă și până să devină prea comercială, pentru a nu-și pierde din șarm. E frumoasă, e o altă față a Greciei, una naturală, nemachiată și neatinsă de spiritul de gloată, doar că trebuie să știi să o înțelegi. Totuși, atât de frumoasă, și în același timp atât de necunoscută!

Îl rog pe web-ul de serviciu să atașeze videoclipul melodiei Haide/Elena Paparizou https://www.youtube.com/watch?v=OLpibsnLssg și luați-l ca pe un real îndemn de a vizita Evia. A fost melodia ce ne-a însoțit pe toate drumurile Eviei răsunând de la posturile de radio locale, o melodie în mare vogă în prezent.

---

VIZUALIZĂRI: 17055 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI