De prin tara adunate, Partea a 2 a Turda

TIPĂREȘTE

Salutare tuturor membrilor AFA dar si vizitatorilor interesati de calatorii si plimbari…

Dupa ce ne-am cazat la pensiunea Poarta Apusenilor, pentru ca era destul de devreme si era si duminica 29 iunie, ne-am hotarat sa mergem la Cheile Turzii sa ne facem plimbarea de dupamasa si sa ne dezmortim. Cei cativa Km, inapoi spre Turda, si faci apoi la stanga, sunt indicatoare catre Cheile Turzii, i-am parcurs rapid cu masina si odata ajunsi ne-a luat ceva timp sa gasim un loc de parcare deoarece era un festival ceva acolo si parea ca lumea toata din zona este adunata la un loc, stiti cum e: gratare, fum, tarabe, vanzatori ambulanti, gura casca, scena, interpreti... kurtos calacs, corturi, terase, petrecareti…

Mai fusesesem aici prin anii 2006 si deoarece atunci nu erau atat de multe pensiuni deschise am ramas peste seara chiar la una din acele casute de la intrarea in Chei deoarece la cabana nu am gasit locuri libere. Ne-a surprins in mod neplacut acum faptul ca acele casute acum erau darapanate, neintretinute si parasite., de asemeni si cabana Cheile Turzii. Trist. Cine le-o administra oare? si ce interes negativ o fi avand? sau mai degraba ce dezinteres?

Cheile, pentru cei care nu le-au vazut sunt pur si simplu spectaculoase, si imi asum ceea ce spun. Zic ca sunt destul de umblat si am vazut destule locuri. Parca ar fi o falie in timp si spatiu mai ales dupa agitatia si nebunia din parcare si din zona amenajata festivalului sau ce o fi fost acolo, intri dintr-o data intr-o oaza de liniste, aer curat, vegetatie, era si mai racoare putin si ai senzatia ca dai “reset” si te intorci undeva la origini in salbaticie.

Accesul in si prin Chei este destul de usor la inceput, lin, si apoi putin mai greoi dar am vazut domnisorici pe tocuri si tineri in slapi care se intorceau vesel si incantati din plimbare, dar intalnim pe parcurs si portiuni ce solicita mai multa atentie, mai alunecoase si treceri inguste cu deoparte peretele stancos cu o sarma de care sa te tii si in cealalta parte 5-6 metri pana jos la rau.

Noi am strabatut o distanta considerabila si inainte cand fetita noastra avea 6 anisori si s-a descurcat destul de bine.

Peretii drepti si abrupti taiati parca de un gigant, strajuiau defileul de o parte si de alta de te lua ameteala privind in sus catre varfurile semete si jos la baza strecurandu-se agil si firav rauletul ce le strabate, zbatandu-se parca sa se elibereze din captivitatea si stransoarea muntilor.

Am inteles documentandu-ma pe net ca au fost facute ceva investitii dar exista loc si pentru mai bine, in special pentru pastrarea curateniei si ecologizarea zonei, poate cosuri de gunoi mai dese, asa incat meltenii sa nu-si mai arunce peturile pe unde apuca. Am citit undeva un mesaj inteligent care zicea aproximativ “daca ti-a fost sete si ti-ai carat petul plin pana aici, fa un minim de efort si ia-ti-l si gol inapoi acasa”. Mare adevar!

Multi alpinisti se antrenau escaladand peretii abrupti, unii pe traseele deja construite, altii isi bateau propriile agatatori necesare catararii in zone cu un grad mai mare de inclinare si dificultate. Am stat si noi si am admirat curajosii de la un club salvamont care se antrenau, ridicand achipamente grele si apoi coborand rapid simuland coborarea unei victime.

Grupurile de straini pe care le-am intalnit erau muti de uimire si deosebit de recunoscatori pentru frumusetile tarii pe care le avem si le putem imparti cu ei. Ii puteai recunoaste lejer in primul rand ca nu aveau papuci, ci echipament corespunzator si nu carau dupa ei, un casetofon din care sa sparga linistea gutza si salamu, de parca nu era destula poluare afara in poienita cu festival, mai trebuia sa oracaie si ecoul Cheilor: ”am bani si am valoare”.

Nu am reusit sa ajungem pana in capat, fetele obosisera si traseul devenise pe alocuri mai dificil, ba mai alunecos si cu parere de rau si promisiunea ca vom reveni, ne-am rezervat timp si pentru intoarcere spre intrare, pana sa ne prinda seara peacolo.

Se rarisera si petrecaretii in parcare si am apucat si noi catre pensiune, obositi, dar incantati de frumusetile salbatice ale zonei. Macar de ne-am uni eforturile sa pastram aceste enclave de salbaticie si frumusete asa cum le-am gasit, nu mai zic de amenajari extra care le-ar putea face mai usor si sigur accesibile, gen pasarele, poduri, balustrazi de sustinere…

Urcarea drumului in rampa abrupta este o provocare, dar neaparat cu prima treapta de viteza si ceva distanta de cel din fata care daca e mai putin experimentat are toate sansele sa o scape la vale daca se aventureaza cu a doua.

Odata ajunsi la pensiune, am mai gasit puteri sa exploram putin si imprejurimile, sa mancam visine si mere ce se gaseau din abundenta in fiecare curte si mai apoi sa ne reintoarcem franti de oboseala si fericiti in camera primitoare. De fapt putea fi si un culcus intr-o capita de fan, ca la cat de obositi eram nu mai conta.

Despre Cheile Turzii puteti gasi un review deosebit de complet si util, de fapt doua, al doilea fiind update, scrise de dorgo la sectiunea “La pas prin Cheile Turzii“ inca odata felicitari pentru tenacitate si rabdare.

Va doresc concedii placute oriunde v-ati afla, iar celor care inca nu au ajuns inca, macar sansa de a visa... Multumesc.

Continuarea urmeaza….

---

VIZUALIZĂRI: 2653 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI