O zi în Antalya

TIPĂREȘTE

Lăsăm Cappadocia cu minunăţiile ei în urmă şi pornim spre Antalya într-o minunată şi însorită dimineaţă de mijloc de octombrie.

Pentru savurarea unei cafele de către cei iubitori ai acestei licori, la ora 9:10 facem o oprire la Oresin Han, un local adus în vremurile noastre direct din perioada otomană.

Un interior tradiţional, din piatră de culoarea cerii, cu arcade curbate pe sub care erai obligat să te apleci puţin pentru a-ţi feri capul de un impact dur, cu măsuţe joase aşezate pe mândreţuri de covoare, cu laviţe de lemn comode şi acoperite în aceeaşi notă coloristică, te făcea să te simţi aidoma unui bei sau paşă în aşteptarea cadânelor care să îţi servească băutura caldă. Şi poate nu numai asta...

Majoritatea turiştilor au rămas pe terasa exterioară sau în părculeţul din faţă, foarte îngrijit şi amenajat, profitând de căldura soarelui. Parcă timpul se oprise undeva în iulie...

Drumul continuă prin câmpia extrem de uscată în care şi mersul mai grăbit al unei turme de oi ridică un colb gros de praf.

Având în vedere sumedenia de silozuri pe lângă care trecem, deducem că, totuşi, aceste ogoare şi produc. Pe terenurile irigate verdele contrastează puternic, dar plăcut ochiului, cu ariditatea restului de peisaj. Irigaţiile acoperă o vastă suprafaţă şi fac posibilă creşterea grâului, porumbului, sfeclei şi cartofului. Am plăcuta surpriză să constat saci de cartofi lăsaţi în câmp, nepăziţi. E recolta din ziua precedentă. Ia îndrăzneşte să laşi la noi, în apropierea unui asemenea drum circulat, vreo producţie sau vreun bun nepăzit...

Caravanserai Sultanhami e a doua escală a drumului. Odinioară, hanurile s-au construit pe rutele comerciale la exact 40 de kilometri între ele, aceasta fiind distanţa prevăzută a fi parcursă zilnic de animalele caravanei. Convoiul avea un măgar ca antemergător, dată fiind aptitudinea acestuia de a simţi pericolul cu 2 km înainte. Îl depista şi se încăpăţâna să mai calce un pas, sursă a zicalei „încăpăţânat ca măgarul”.

Acest caravanserai, cel mai mare şi frumos construit de selciuzi în anul 1.229, este o construcţie foarte înaltă, caracteristică necesară pentru a păstra textilele – principalele mărfuri transportate pe această rută – în condiţii optime, astfel încât să fie eliminată umezeala.

Din păcate, autenticitatea edificiului este alterată de ultimele lucrări de renovare – aflate încă în curs – care au modificat forma iniţială a ferestrelor şi au utilizat materiale neconforme cu cele tradiţionale (ca de exemplu, termopanul).

Istoricii şi oamenii de cultură locali au încercat o formă de protest, însă dat fiind faptul că lucrările de renovare au fost atribuite unei firme al cărui patron se află în anturajul preşedintelui Erdogan, demersurile lor au fost sortite eşecului.

Următoarea zi e planificată astfel încât să mulţumim şi sponsorii şi turiştii.

Când mă refer la sponsori, am în vedere firmele alături de care agenţiile turce de turism organizează aceste sejururi ca al nostru. Un program excelent, demn de menţionat, care permite reducerea preţului excursiei dar şi prezentarea şi promovarea producătorilor turci.

Astfel, transportul turiştilor în săptămâna sejurului este gratuit, nu se calculează în suma totală ce o ai de achitat, în schimb ai obligaţia să vizitezi firmele care suportă cheltuielile astfel încât tu să fii plimbat prin Turcia.

Pe lângă cea de covoare menţionată anterior, am mai fost duşi la o fabrică de articole din pielărie şi la una de bijuterii, ambele situate în aceeaşi clădire, dar pe paliere diferite, curtea din jur beneficiind de protecţia gardului ghimpat! .

La prima dintre ele asistăm la o prezentare de modă, rânduiţi de-a lungul unui podium, aidoma marilor prezentări ale ilustrelor case din lumea fashion. Spre plăcuta noastră surpriză, primul manechin a fost Volkan. Vă daţi seama de sunetele şi aplauzele din sală!

La cea de a doua ne-am ales cu verighetele lustruite gratuit de zici că ieri le pusesem pe degete...

Cum noi ne-am înscris în excursie ca turişti şi nu ca oameni de afaceri sau îndeletniciţi cu shoppingul, să ne vedem în continuare de ale noastre, deşi la ambele era musai să ne petrecem minim câte 2 ore.

Cu toate că părăsim hotelul cu imaginea unui curcubeu foarte colorat, treptat – treptat o dimineaţă plumburie şi cu ameninţarea ploii, ba chiar cu încercări ale acesteia de a ne strica buna dispoziţie, îl determină pe Volkan, ghidul nostru, să ne abatem de la ruta directă Side – Antalya şi să intrăm prin Belek şi alte staţiuni pentru a ne prezenta zestrea hotelieră a acestora.

Şi cu mâna pe inimă afirm că m-a impresionat ce am văzut acolo. Belek-ul era sinonim pentru mine cu pregătirea de iarnă a fotbaliştilor (deh, fiecare cu deformaţiile lui profesionale!). O sumedenie de terenuri cu nocturnă pe care se lucra astfel încât să fie pregătite la standarde optime în ianuarie.

Iar despre hoteluri, ce să mai spun... Cei care au fost acolo le-au testat capacitatea serviciilor şi s-au minunat deja de măreţia lor, iar pentru cei care încă nu au ajuns în zonă, să şi le imagineze ca adevărate palate.

Ne-au fost oferite scurte explicaţii despre acestea şi despre unii dintre patronii lor, unul dintre ei - Telman Ismailov – pierzându-şi investiţia de peste 1,5 miliarde de euro în cel mai luxos hotel din lume, Mardan Palace, din cauza lui Vladimir Putin.

Supărat nevoie mare pentru că a scos din ţară şi învestit atâta amar de bani în Turcia şi nu în Rusia, domnul Ismailov a fost sabotat de Putin până când stabilimentul a ajuns în faliment şi vândut în mare pierdere. Beneficiind de anumite privilegii ca mai toţi oligarhii ruşi, anume şi de favoruri politice, nenea Telman Ismailov l-a supărat pe actualul preşedinte rus care i-a răspuns crunt, falimentându-i afacerile cu statul din care îşi finanţa împrumuturile acordate de sistemul bancar rus.

Cine mai încearcă să supere ursul?

În oraşul Antalya începem cu Cascada Duden. Hmmm, nu vreau să fiu eu ăla care strâmbă mereu din nas sau e nemulţumit, dar după ce am văzut anul acesta cascadele din Islanda nu mai prea e loc de asta în ramii memoriei. Dar se cuibăreşte totuşi şi ea pe undeva, se agaţă bine şi încă reprezintă o imagine vie a ceea ce pot face turcii pentru turism.

Mi-a plăcut şi parcul amenajat în zona locului optim pentru a vizualiza căderea apei în Marea Mediterană, unul îngrijit, cu alei curate, străjuite de flori roşii şi palmieri. Nu doar spre cascadă aveai privelişte frumoasă ci şi spre mare, cu munţii în depărtare, învăluiţi într-o pâclă despicată de avioanele care coborau pentru a se aşeza linişte pe pista aeroportului.

Până ajungem în zona centrală a oraşului, lupta soarelui cu norii grei îi dă câştig de cauză primului, care pătrunde ţanţoş şi îi despică, oferindu-ne o plimbarea plăcută şi o după amiază agreabilă.

Suntem conduşi spre oraşul vechi, către Poarta Hadrian, una din porţile de acces în oraş apoi avem liber să hoinărim singuri, de capul nostru. Adică, exact ce ne place nouă.

Şi ia-o pe străduţe pietonale înguste, flancate de ziduri şi verdeaţă, cu intrări în curţi ce expun diverse mărfuri sau au fost transformate în cochete restaurante sau baruri, până pe malul mării la cetatea romană.

În drumul nostru intrăm şi în Muzeul Etnografic, interesant dispus pe două etaje naturale construite într-un deal şi ajungem într-un mic parc ce oferă o panoramă minunată în direcţia apei şi a Munţilor Taurus din depărtare care o mărginesc. Suntem martori ai unui cadru natural desprins din poveşti de care, parcă, nu ne mai săturăm a-l privi. Şi am rămâne acolo contemplând asfinţitul, numai că ora întâlnirii cu ghidul se apropie iar noi încă nu am ajuns în portul vechi, deşi avem ocazia să îl observăm undeva mai jos.

Săpat de natură cumva în stâncă şi ferit, portul este asemănător multor altora meditareneene. Micuţ şi amenajat, cu bărcuţe, veliere şi alte mijloace de locomoţie plutind liniştite pe valurile domoale ce ating ţărmul ca o mângăiere delicată, portul îţi oferă prilejul unei plimbări scurte şi plăcute la ceas de seară. Un loc în care poţi lăsa gândurile la intrare şi să pătrunzi în lumea vechilor pescari sau navigatori.

Sunt conştient că timpul avut la dispoziţie în această zi a fost ciopârţit de obligaţiile contractuale ale agenţiei de turism, motiv pentru care am rămas cu neîmplinirea unui tur mai amplu al localităţii, dar recomand celor care ajungeţi în resorturile din zonă să vă rezervaţi o şi pentru vizitarea capitalei regiunii.

Şi o altă jumătate de zi pentru un orăşel depre care nu ştiam nimic până cu o săptămână înainte de plecare şi care m-a fermecat instantaneu, Side.

---

VIZUALIZĂRI: 1093 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI