ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 05.01.2020
--- M ---
GR. VÂRSTĂ: 40-50 ani
DIN: Mediaş [SB]
ÎNSCRIS: 07.03.16
STATUS: CONSUL
DATE SEJUR
OCT-2019
DURATA: 1 zile
cuplu fara copii
2 ADULȚI

GRAD SATISFACȚIE
CADRUL NATURAL:
NU SUNT ÎN MĂSURĂ SĂ MĂ PRONUNȚ
DISTRACŢ. / RELAXARE:
100.00%
Încântat, fără reproș

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
100.00%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
TIMP CITIRE: 5 MIN

Side - să nu-l rataţi!

TIPĂREȘTE URM de aici

Pentru ultima zi a sejurului nostru aveam de ales între o excursie organizată la Alanya şi petrecerea timpului pe cont propriu.

Cum musai voiam a mă bălăci în apele Mediteranei în a doua jumătate a lunii octombrie şi îmi doream ca măcar una din zilele de concediu să mi-o petrec fără un program impus de altcineva, devin evidente considerentele pentru care am ales a doua opţiune.

Drept pentru care într-o dimineaţă de joi păşesc şi eu pe litoralul turcesc atât de asaltat inclusiv de turiştii români.

Trecem prin pădurea de umbrele pentru a ajunge la malul apei, pe repede înainte potrivesc şi eu două şezlonguri într-o poziţie care să permită soarelui să dea un arămiu uşor şi tardiv pielii noastre, după care plonjez în valuri.

De fapt odrasle de valuri, uşor înspumate (cam cum ar turna şampanie un ucenic de chelner). Apa e caldă şi soarele străluceşte, motive să mă las în voia plăcerii de a pluti şi prilej de a adresa mulţumiri pentru fericirea de a trăi asemenea momente.

Atenţi la recomandările medicilor care ne solicită prudenţă în expunerea la soare, ne conformăm şi evităm intervalul orar critic ulterior orei 12. Ne adunăm micuţul calabalâc şi ne retragem la hotel. Nu pentru mult timp, doar e păcat să lenevim cât timp zona oferă lucruri interesante de explorat.

Iar unul dintre acestea e vizitarea localităţii Side.

Autobuzul îl luăm din faţa hotelului iar biletul se cumpără de la şofer. De fapt, nu se cumpără bilet, mai corect spus cursa se achită şoferului care nu îţi înmânează nimic la schimb. Preţul transportului este la alegere: 1 euro sau 1 dolar sau 2 lire turceşti. Interesant curs de schimb valutar utilizează compania de transport!

Coborâm la capătul liniei, staţie amplasată la intrarea în zona istorică în care pătrundem prin Poarta Oraşului, construită împreună cu zidurile acestuia în perioada elenistică. Iniţial poarta era apărată de două turnuri iar, ulterior, în perioada Imperiului Roman, au mai fost adăugate coloane, nişe şi sculpturi dar, mai ales, Nymphaeum (Monumental Fountain), unul dintre cele mai importante monumente din oraş.

Side a fost unul dintre cele mai dezvoltate oraşe vechi din această parte de lume, importanţa sa crescând mai ales după construcţia portului.

Conform unei poveşti mitologice, “Side” ar fi fost fiica lui Taurus iar numele ei, în limba vorbită de cei care au locuit odinioară în sudul Anatoliei ar însemna “fruct de rodie”.

În vremea Imperiului Roman se crede că oraşul avea o populaţie foarte cosmopolită, s-a dezvoltat în perioada bizantină pentru ca, ulterior secolului VII, raidurile arabilor în Marea Mediterană să îl distrugă treptat şi să îi scadă din importanţă.

O luăm agale spre oraşul vechi pe o stradă mărginită pe partea stângă de vestigii istorice (ziduri, coloane, câmpuri pline de urme istorice) şi avem impresia că oamenii îmbrăcaţi în zale şi având coifuri pe cap trebuie să îşi facă apariţia dintr-un moment în altul în faţa noastră.

Şi totuşi nu apar pentru a ne cere vreun permis de trecere sau plata vreunei vămi, astfel că ajungem destul de curând în faţa celei mai mari clădiri antice. Bineînţeles că e vorba de Teatrul Roman, simbol care a dus faima romanilor peste timpuri, atât pentru aplecarea care au avut-o spre artă cât şi prin talentul meşterilor constructori.

Încă un simbol al arhitecturii romane, teatrul putea primi aproximativ 15.000 de spectatori la un spectacol, un număr pe care în zilele noastre extrem de puţine reprezentaţii nu-l ating pe perioada câtorva stagiuni.

În apropierea sa se află Agora de unde încă se mai pot observa şi ruinele Templului Tyche (Zeiţa Norocului).

Rătăcirea prin centrul vechi îţi oferă plăcerea de a colinda pe străduţe mici flancate de case de piatră, cu mici balconaşe de lemn la primul etaj (de altfel, toate construcţiile au doar parter şi un etaj) şi magazine la fiecare parter. De pielărie, de condimente, de patiserie, de îmbrăcăminte sau ce alt negoţ or mai fi inventat talentaţii turci.

Intrăm în unul de condimente care pur şi simplu ne-a atras prin modul de prezentare al mirodeniilor. Şi ieşim după o bună bucată de vreme cu o plasă de achiziţii care am speranţa că vor da o savoare nemaipomenită pastelor, ciorbelor, fripturilor sau salatelor ce se vor găti în bucătăria noastră.

Uite ce face prezentarea!!

În capătul străduţei pietonale găsim aleile ce duc spre port şi puzderia de oferte pentru scurte sau mai lungi croaziere.

Tot în zonă, parcă pentru a apăra intrarea dinspre apă în oraş, se înalţă Templul lui Apollo, oferind o panoramă foarte căutată de amatorii foto. Am înţeles că seara reprezintă un moment de vis, silueta templului proiectată către apusul soarelui atrăgând foarte multă lume.

În apropiere se află şi ce a mai rămas din Templul lui Artemis, respectiv câteva dintre coloanele care încadrau zona în care localnicii îşi aduceau ofrandele zeiţei fertilităţii şi vânătoarei.

Ne mai învârtim pe alte alei lăturalnice, observăm băile romane, intrăm pe sub zidurile în nişte încăperi şi curţi de pe vremea romanilor, respirăm puţin aer sărat de pe faleză şi ne aşezăm pentru o îngheţată la o terasă foarte mică, simplă dar extrem de atrăgătoare.

Deşi nu am prins înserarea în Side, fapt care cu siguranţă i-ar fi sporit farmecul, cele câteva ore petrecute acolo vor rămâne mult timp în memoria mea ca cel mai frumos punct al vizitei autumnale în Turcia.

Peste zborul cu balonul şi mai presus de condiţiile hoteliere ce au atins cote destul de înalte.

De fapt, reflectă exact ceea ce îmi place în concediu: să descopăr, la pas, locuri, oameni şi istorie.


[fb]
---
Trimis de Marius 72 in 05.01.20 16:47:03
Validat / Publicat: 05.01.20 17:55:16
INFO ADIȚIONALE
  • Nu a fost singura vizită/vacanţă în TURCIA.

VIZUALIZĂRI: 2328 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (Marius 72); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P14 Apus de soare pe plajă în Side
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol:
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 19550 PMA (din 21 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.

ECOURI la acest articol

Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
  • Niciun abonat la acest review, încă...
  • Alte impresii din această RUBRICĂDe văzut / vizitat în regiunea Antalya:


      SOCIALs
    Alătură-te comunității noastre

    AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
    SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

     
    [C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
    AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.063652038574219 sec
    ecranul dvs: 1 x 1