ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 20.12.2019
--- F ---
GR. VÂRSTĂ: 50-60 ani
DIN: Bucureşti
ÎNSCRIS: 27.07.14
STATUS: CONSUL
DATE SEJUR
NOV-2019
DURATA: 1 zile
cuplu fara copii
2 ADULȚI

GRAD SATISFACȚIE
BUCĂTĂRIE ŞI MASĂ:
90.00%
Mulțumit, mici obiecții
CADRUL NATURAL:
NU SUNT ÎN MĂSURĂ SĂ MĂ PRONUNȚ
DISTRACŢ. / RELAXARE:
95.00%
Mulțumit, aproape încântat

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
92.50%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
TIMP CITIRE: 6 MIN

Plimbare prin Antalya

TIPĂREȘTE URM de aici

Din Cappadocia ne-am întors în Antalya tot la Hotel Port River pentru trei nopți și două zile de plimbare. Noi am optat pentru excursii organizate tot cu autocarul.

Prima zi a fost de plimbare prin Antalya, excursie inclusă în costul vacanței și despre care voi încerca să spun câteva cuvinte, așa cum am trăit-o și simțit-o noi, fără date tehnice sau istorice.

Excursie Antalya – vizită la fabrică de bijuterii și de piele, Cascada Karpuzkaldran și orașul vechi.

Am plecat de la hotel la ora 7,30 spre Antalya însoțiți de ghida noastră Mihaela.

Am trecut peste rigiditatea ghidei și i-am ascultat informațiile despre Antalya.

Antalya este una dintre cele mai importante stațiuni de pe litoralul mediteranean, fiind numită și capitala ”Rivierei turcești”. Este situată între Munții Taurus și Marea Mediterană.

Este centru administrativ al provinciei cu același nume. Provincia Antalya are 640 km de plajă iar ocupația de bază a locuitorilor este agricultura și turismul. Renumitele sere unde se cultivă legume și în principal roșii se văd și din avion...

Nici nu am intrat în oraș, în zona comercială ne-am oprit la fabrica de bijuterii. Explicații, prezentare și după... intrare în marele magazin de prezentare și vânzare... Luminile puternice și vitrinele cu bijuterii de toate felurile îți luau ochii efectiv... iar doamnele sunt foarte insistente în a reuși să te convingă să cumperi ceva... pe mine nu m-au convins... prețul era negociabil... dar...

Am descoperit o piatră semiprețioasă sultanit foarte interesantă... își schimbă culoarea în funcție de lumină...

N-am zăbovit prea mult și am ieșit în parcare unde era o terasă și am băut o cafea.

Fabrica de piele era în aceeași clădire, următoarea ușă și ne-am amuzat un pic pentru că am fost duși cu autocarul cam 50 m... n-am înțeles de ce... dar mă rog... =))

Aici, în timpul explicațiilor despre procesul de fabricație a pielii am servit ceai sau vin, am fost invitați la o prezentare de modele și după aceea am intrat în magazin... sute de modele, de culori, de mărimi, recunosc că erau modele care chiar mi-au plăcut... am probat... dar nu m-au interesat... iar prețul chiar putea fi negociat destul de bine...

Singurul regret pe care îl am după aceste experiențe comerciale incluse în excursie este că nu mi-am făcut și eu poze cu hainele de piele probate... rămâneam măcar cu amintiri... :(

Și cu aceste vizite am terminat cu partea comercială a excursiilor.

Cascada Karpuzkaldran – se află în cartierul Lara unde râul cu același nume se varsă direct în mare.

În cartierul Lara am observat blocuri de locuințe foarte cochete, cu balcoane mari unde sunt amplasate câte un grătar sau cuptor cu coș comun. Ghida ne-a explicat că sunt funcționale și turcii chiar le folosesc pentru mesele în familie...

Autocarul este lăsat în parcare iar noi mergem spre cascadă trecând printr-un parc drăguț, bine îngrijit, cu alei, bănci și vegetație luxuriantă... palmieri, flori. Întâi auzim cascada și după aceea o vedeam de la zona de promenadă amenajată special pe malul mării.

Spectacolul este unic... ai senzația că apa iese din stânca de la malul mării... apa cade de la o înălțime de 10-15 metri și se vede cum își face loc în mare...

Orașul vechi – am ieșit din parcarea subterană special amenajată numai pentru autocare, exact în zona de promenadă în dreptul portului turistic. De aici de sus priveliștea este superbă, orașul vechi... portul turistic și marea...

Ghida ne-a dat câteva explicații legate de zona unde ne aflam, am stabilit ora de întâlnire și am mers împreună pe bulevardul ce separă orașul vechi de orașul nou... cel puțin asta este prima impresie, până la Poarta lui Hadrian și de aici fiecare s-a plimbat pe unde a vrut.

Mergând pe bulevard am trecut pe lângă turnul cu ceas și eram cu ochii în toate părțile, pe o parte blocuri cu spații comerciale la parter și pe partea cealaltă marea și portul, astea toate până am intrat pe străduțele înguste ale ”cetății”.

Ghida a ținut să ne arate un hotel boutique foarte șic, amenajat într-o casă veche recondiționată. Am intrat în curtea interioară pe o parte, am admirat arhitectura hotelului și am ieșit pe altă parte...

După ce am văzut Poarta lui Hadrian am coborât în port prin labirintul de străduțe pline de comercianți... și am coborât ceva până am ajuns în port... vase turistice de toate formele și terase...

Pentru întoarcere ne-am bazat pe liftul care există în zona de promenadă și coboară direct în port... dar surpriză nu funcționa... și am luat-o din nou la pas, numai că acum am urcat...

Simbolul ”cetății” Minaretul Yivli sau Minaretul Canelat se vede de sus din zona de promenadă dar l-am văzut trecând pe lângă el când ne-am întors din port pe una din străduțe... chiar era un labirint de străduțe pietonale, circulația auto fiind restricționată...

Cu ochii pe sus la casele vechi, la vitrinele colorate, la tarabele pline cu de toate aveai impresia că te rătăcești... dar nu, din port oricare străduță ajunge la bulevardul de pe faleză... și cu toate astea nu ne hotăram unde să mâncăm... Ghida ne-a recomandat să mâncăm kokoreci, mațe de oaie făcute la rotisor, servite tocate cu diverse condimente în lipie sau pâine prăjită...

Zona este plină de terase și restaurante care mai de care mai cochete cu oferte diverse și ai senzația că orice locație ai alege... parcă dincolo este mai bine... :-??

Până la urmă am mâncat la Restaurantul Sampiyon Kokorec, ce la intrare aveau rotiserie cu kokoreci, miel și pui.

Pentru 3 porții de kokoreci, o porție de doner cu miel și 4 beri Efes am achitat 188 lire sau 31 de euro. A fost interesant gustul la kokoreci...a fost prima dată când am mâncat așa ceva...dar carnea de miel se topea în gura...

Ghida a ținut să ne spună să nu plătim nimic în plus unde vom mânca, fără alte precizări... ne-am convins și noi de ce, când am primit bonul de casă, taxa era deja inclusă în prețul consumației!!!

Ne-am potolit foamea și setea și am plecat spre autocar, agale... aveam timp suficient până la ora plecării și așa am asistat la un spectacol al vânzătorilor de înghețată... nu m-am putut abține și am luat și eu o înghețată... spectacol a făcut cu noi fetele când am comandat câte o înghețată... «:-P

A fost o plimbare de cunoaștere a orașului cam pe repede înainte... dacă mai stăteam câteva ore și tot nu reușeam să vedem tot... dar pentru o primă plimbare ne-am făcut o idee despre ce este de văzut și vizitat în Antalya, orașul... nu partea de stațiune turistică cu hotelurile luxoase la malul mării.

Precizez că doar ne-am plimbat, am văzut și admirat... nu am intrat prin magazine... că altfel nu mai ajungeam la ora stabilită pentru plecare... =))

Am ajuns la hotel la o oră rezonabilă încât am fost și pe plajă unde am stat până la apusul soarelui.

Citește și CONTINUAREA aici

[fb]
---
Trimis de ANILU in 20.12.19 15:46:07
Validat / Publicat: 20.12.19 16:41:49
INFO ADIȚIONALE
  • A fost prima sa vizită/vacanță în TURCIA

VIZUALIZĂRI: 1905 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

8 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (ANILU); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P02 Antalya- cartier Lara, cascada
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol:
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 35300 PMA (din 37 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.

ECOURI la acest articol

8 ecouri scrise, până acum

AZE
[20.12.19 17:06:36]
»

@ANILU: Foarte rar nimeresc si eu un prim vot

De aceasta data am reusit articolul merita pe deplin

Sarbatori fericite

nicole33 CONS. ONORIFIC AFA / TURCIA
[20.12.19 18:24:47]
»

@ANILU:

Felicitări pentru articol și pentru plimbare!

A fost interesant gustul la kokoreci... a fost prima dată când am mâncat așa ceva... dar carnea de miel se topea în gura...

Ai fost norocoasă şi inspirată să mănânci kokoreci chiar de la prima vizită în Turcia. Mie mi-au trebuit câţiva ani de Turcia până mi-am făcut curaj să încerc acest fel de mâncare, care mi se părea că arată mai ciudat. Ulterior am regretat că nu am mâncat de prima dată şi de fiecare dată.

A fost o plimbare de cunoaștere a orașului cam pe repede înainte... dacă mai stăteam câteva ore și tot nu reușeam să vedem tot... dar pentru o primă plimbare ne-am făcut o idee despre ce este de văzut și vizitat în Antalya, orașul... nu partea de stațiune turistică cu hotelurile luxoase la malul mării.

Cam asta am văzut şi eu prima dată în Antalya, portul şi zona veche, mai puţin cascada.

Din descriere îmi pare că voi aţi ajuns doar până în Lara veche.

ANILUAUTOR REVIEW
[20.12.19 18:56:04]
»

@AZE: Mulțumesc pentru ecou și vot.

Sărbători fericite și ție alături de familie.

iulianic
[20.12.19 19:04:53]
»

@ANILU:

Ghida ne-a recomandat să mâncăm kokoreci, mațe de oaie făcute la rotisor, servite tocate cu diverse condimente în lipie sau pâine prăjită...

Interesant este că și ghida noastră - Ebru - ne-a recomandat cu insistență tot kokoreci. Când i-am spus că vreau gözleme, că am fost de câteva ori în Turcia, dar că nu am degustat această specialitate și că nu vreau să ratez ocazia acum, mi-a spus că gözleme nu este o mâncare sănătoasă. Mă rog… Am găsit și sunt bucuroasă că am încercat-o și pe asta. Până la urmă e tot o plăcintă.

ANILUAUTOR REVIEW
[20.12.19 19:10:42]
»

@nicole33: Nu mă dau înapoi din a gusta măcar preparate noi din zonele pe unde ne plimbăm, iar kokoreci era o curiozitate pentru noi... am zis să vedem cum sunt, mai ales că mâncăm oaie și derivate. Partenerii noștri de plimbare mai mâncaseră la Istambul... au tras concluzia că depinde cum este preparat de fiecare restaurant.

La final ne-am declarat mulțumiți, felul cum sunt preparate și condimentate nici nu zici că sunt mațe de oaie...

Atât cât am reușit să vedem prin oraș nouă ne-a plăcut... dar urmează Alanya...

Cascada este în cartierul Lara, nu știu să-ți spun dacă Lara veche sau nu, ghida nu ne-a precizat asta și recunosc că nici eu nu m-am documentat.

Mulțumesc de vizită și ecou.

ANILUAUTOR REVIEW
[20.12.19 19:22:59]
»

@iulianic: Și nouă ne-a spus ghida că nu mănâncă oaie în general, dar când ajunge în zonă mănâncă kokoreci, preparatul fiind specific zonei și am zis să-l încercăm...

Culmea este că prin zona unde voiam să mâncăm, majoritatea restaurantelor aveau rotisoarele cu mațe de oaie la vedere... și turcii care te îndemnau să mănânci la ei...

Cât privește gozleme... am văzut cum sunt făcut la restaurantul de pe Valea Ihlara... efectiv am asistat la procesul de fabricare... rustic, cu foc și vatră... dar nu am mâncat în vacanța asta...

Mulțumesc de vizită și vot.

Yoda
[21.12.19 11:56:21]
»

@ANILU:

La final ne-am declarat mulțumiți, felul cum sunt preparate și condimentate nici nu zici că sunt mațe de oaie...

Mi-ai trezit curiozitatea. Am fost de destule ori in Turcia pana acum, dar nu am mancat. Habar n-am de ce. Data viitoare am sa incerc cu siguranta.

Cat la suta a fost bacsisul?

Cred ca Antalya e un oras frumos.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
ANILUAUTOR REVIEW
[21.12.19 12:08:00]
»

@Yoda: Pentru mine care acum am ajuns prima dată în Turcia, chiar a fost o curiozitate... fiind un produs specific am zis să încerc. Pe la noi nu cred că se prepară acest produs... sau poate nu știu eu...

Taxa de 20 lire a fost inclusă în totalul consumației de 188 lire...

Pentru mine a fost o curiozitate felul cum trec turcii pe bonul de casă... nu fiscal... fiscal nu am primit, totalul consumației... 188 lire sau 35,47 dolari sau 31,33 euro... și plătești în ce monedă ai sau îți convine...

Mulțumesc de vizită și ecou.

Toate cele bune.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
4 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
ANILU, AZE, iulianic, Yoda
Alte impresii din această RUBRICĂLa pas prin capitala Antalyei:


    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

 
[C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.069125890731812 sec
    ecranul dvs: 1 x 1