GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
Oberwesel, podgoria adevăraților cavaleri
Am trecut în ultimii ani de mai multe ori prin Oberwesel, cu trenul, autobuzul, vaporul sau bicicleta. De câteva ori chiar am oprit pentru o oră-două în oraş, în general ca să colind cu camera foto pe meterezele vechi de sute de ani, iar apoi să degust un pahar de vin într-o locație pitorească. Pentru turistul obişnuit Oberwesel reprezintă un punct insignifiant pe hartă, undeva pe Rin. Dar am avut şansa să discut cu doi navigatori experimentați, doi căpitani olandezi, de vârste diferite şi fără înfățişarea tipică de marinar olandez, cunoscută din filme. Şi am aflat că Oberwesel nu este chiar neînsemnat, de fapt aici este un punct de control al navigației pe Rin şi mai ales de monitorizare a traficului în zona Loreley, poate cel mai dificil sector al Rinului.
De această dată, în a doua zi de Crăciun, am plecat pe bicicleta mea rablagită, pe numele de cod Camila, din Boppard, pe o vreme frumoasă, cu soare puternic, chiar dacă temperatura a solicitat utilizarea mănuşilor (de fapt viteza fenomenală pe care eram capabil s-o dezvolt era cauza). Nu am oprit în St. Goar căci nu se vedea nimic deschis, aşa că am fotografiat de afară minusculul muzeu al navigatiei şi pilotajului pe Rin (probabil muzeul cu nume mai mare decât incinta) şi am continuat de-a lungul fluviului. Am admirat celebra stâncă Loreley de pe malul stâng şi după vreo trei kilometri alte pietroaie cunoscute drept "cele şapte fecioare", care se văd doar când apele Rinului sunt foarte scăzute. Nu vă spun legenda, este uşor de găsit pe internet.
Partea veche a localitătii este împrejmuită de turnuri înalte, legate între ele de ziduri puternice. Au fost ridicate între sec. al XIII-XIV şi sunt cele mai bine păstrate fortificații de pe Rin. Bogăția oraşului a venit de la pescuit, o activitate considerată astăzi hobby (pentru ce există supermarket-uri? ) şi producerea vinului, îndeletnicire ridică la nivel de artă.
Pătrund în oraş prin una dintre multele porți existente în zidul medieval. Zona centrală are multe case vechi, unele dintre ele păstrand acest aspect datorită scheletului de bârne la vedere, şi în rest spoite cu alb (cu vopsea de calitate, căci sunt ca proaspăt zugravite indiferent de vreme). Inevitabil atenția îți este atrasă de două biserici, Liebfrauen, vopsită într-o nuanță roşiatică, şi mai la deal, St. Martin, albă şi cu turla din piatră netencuită, ambele vechi (secolele XIV-XV), construite şi reconstruite în mulți ani, fapt care a condus la o îmbinare de stiluri, romanic, gotic târziu, s. a. Învârtindu-mă pe lângă ele am văzut pietre funerare de sute de ani, pietre care sunt de fapt cronicari ai vremurilor trecute. Dar nu mai zăbovesc mult prin oraş, mă mulțumesc doar cu câteva poze, căci am escaladat deja de câteva ori turnurile fortificațiilor. Nici la terasa mea preferată nu mai opresc, pare deschisă, dar astăzi vreau să văd altceva.
Parchez utilajul lângă un indicator "spre Schőnburg", aflat vizavi de biserica cea roşie, şi încep să urc dealul. Nu pornesc vijelios căci am deja la bord 21 de kilometri pe bicicletă şi vreo doi, trei prin oraş şi aş vrea să văd cum este viața şi ca pensionar. Schőnburg este un castel construit înainte de mijlocul sec. al XII-lea, care după ce a trecut pe la mai multi proprietari cu noblețea atestată de hrisoave, a continuat prin a fi distrus de francezi în 1689, ca mai multe alte castele germane. Spiritul patriotic ce a cuprins Germania în sec. al XIX-lea a fost benefic şi aici, în 1885 începând reconstrucția parțială. Căci deja despre el poetul Ferdinand Freiligrath spusese că este "cel mai frumos refugiu al romantismului de pe Rin". Lucrările au continuat şi după război, Schőnburg-ul găzduind acum un hotel şi un hostel, Kolpingwerk. Hotelul este elegant şi foarte apreciat de oaspeți, pe TripAd...com am găsit că doar un mic procent l-au categorisit "foarte bun", cei mai mulți socotindu-l "excelent". Şi aici ar trebui să subliniez că am găsit scris pe net că nu este deschis vizitării, un alt motiv pentru care l-am ocolit mult timp.
Am ajuns după un drum de vreun kilometru, doi, transpirat, dar respirând normal. Pe drum m-am intersectat cu câțiva localnici (erau pe jos, nu cu maşina), care m-au salutat cu respect, probabil pentru că pe cap aveam o căciulă de Moş Crăciun. Şi nimeni nu vrea să se pună rău cu Moşu'. La castel în poartă bătea soarele tare de tot, prilej cu care am tras mai multe poze, din care am şters evident trei sferturi, nu fiindcă sunt exigent, ci pentru că sunt neatent când fotografiez. Intrând în incintă găsesc locurile frumos îngrijite, pregătite pentru sărbătorile de iarnă, zidurile de apărare, turnurile şi dependințele anexe arătând ca acum câteva sute de ani, poate chiar mai bine dacă țin cont cât s-a dezvoltat industria materialelor de construcție. Din păcate soarele nu făcea posibilă fotografierea în bune condiții decât dinspre vest, astfel că nu toate pozele sunt reuşite. M-am învârtit prin curtea castelului cu camera în mână, alături de alți curioşi. Există şi un muzeu al castelului, dar în perioada de iarnă este închis.
M-am uitat cu jind la uşa pe care scria că nu se vizitează interiorul, apoi la cele patru stele de clasificare şi m-am gândit cât de scump poate să fie un pahar de vin. În spatele meu un cuplu de nemți, cu vârste apropiate de a mea, mă întreabă dacă intru, iar eu le arăt restricția afişată. Ei însă dau dovadă de mai mult curaj şi deschid uşa. Mângâindu-mi cardul bancar intru şi eu în urma lor. Plini de încredere ei întreabă dacă putem să aruncăm o privire prin turn şi la invitația de a ne satisface curiozitatea mi-am şi scos camera foto. Nu m-am apucat de fotografiat en-gros, căci la mese, în decor de bibliotecă medievală, mai mulți turişti beau vin într-o atmosferă de parastas. Turnulețul avea în mijloc o masa rotundă, iar pe pereți erau tapiserii, evident imitații, dar de efect, fără a da senzația de kitch. O inscriptie ne atenționa că turnul a fost folosit pe vremea lui Otto von Stahleck, pe la 1148, drept închisoare. Probabil pentru a stimula poftă de mâncare. Ce-i drept acum avea un aer mult mai vesel. Mobilierul din încăperile pe care le-am văzut era în genul celui folosit pe vremea lui Otto, în plus se mai găseau rafturi cu cărți şi vitrine cu diferite suveniruri. Nu vă închipuiți că vindeau magneți chinezesti, ci doar suveniruri demne de un castel, adica brățări, coliere, broşe, bibelouri, jocuri de şah, lucruri de calitate şi deci scumpe. Turul fiind terminat, am întrebat domnişoara dacă există vreo posibilitate să găsesc un pahar de vin din zona Oberwesel-ului, rece, alb şi demisec, având în vedere efortul depus pentru vizită. Deşi nu aveam cele mai bune haine pe mine (sacoul nu se asorta cu bicicleta), am fost invitat să iau loc pe o banchetă comodă, la o masa unde şase persoane nu ar fi fost de loc înghesuite. Biblioteca din față se vedea plină, însă fără ochelari nu am distins decât titlurile la nişte albume de artă şi la câteva ceasloave mari despre turismul din zonă (nu am văzut Culegerea de matematică de Gheba, şi nici "Amintiri din copilărie"). Mi s-a adus o bărdacuță cu un vin excelent, anul 2013. Am închinat vinul în cinstea lui mireille, conform promisiunii făcute într-un răspuns la un ecou despre Rűdesheim. Cred că era vin pentru cavaleri, căci am simțit cum mi se încordează muşchii ca înainte de bătălie. Apoi s-au relaxat şi mi s-a făcut brusc somn. Aş mai fi băut un pahar şi pentru prietenii pe care mi i-am făcut pe site-ul AFA, dar m-am gândit că e cam scumpă o noapte într-un pat de castelan.
Retragerea s-a executat pe un drum prin spatele cetății, mai scurt dar şi mai abrupt, cu nişte pietroaie mari care mi-au amintit de munții noştri. Şi m-am felicitat încă o dată că am rezistat tentației de a degusta şi alt soi de vin. Camila mă aştepta cuminte, gata pentru încă 21 de kilometri. Drumul de întoarcere a fost mai simplu, căci deja era umbră şi nu mai trebuia să scot camera din buzunar. Dacă ajungeți pe valea Rinului încercați un pahar de vin la terasa din fotografia 8 (este pe strada principală) sau la castelul Schőnburg. Veți găsi prețuri normale (pentru Germania) şi calitate, iar ambianța medievală. Dacă mai aveau şi menestrel...
Să aveți un drum frumos în față.
Trimis de Radu Tudoran in 05.02.16 21:07:06
- Nu a fost singura vizită/vacanţă în GERMANIA.
4 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (Radu Tudoran); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
ECOURI la acest articol
4 ecouri scrise, până acum, la acest articol
Felicitari, un schonreview despre Schonburg (si nu numai despre el) ! Alles gutes, mein herr!
@Radu Tudoran... ce mică e lumea... fix în Oberwesel, am avut două nopți de cazare, într-o pensiune de familie -casa era cocoțată sus pe un deal... cu căpițe de făn în spate, podgorii și un butoi de vin alb, plantat chiar în fața ușii... Măncarea și vinul au fost excepționale... istoria a rămas în derizoriu, în fața licorilor bahice, servite generos seara de proprietar...
Recunosc în poza 6, terasa și casa veche... multumesc pt ,,paharul cu vin''.
@puiutea - Danke schőn, mein herr. Bis nächste.
@mireille - Eu ma tin de cuvant, mai ales in astfel de situatii Cred ca adevarata istorie de pe valea Rinului s-a scris cu cerneala din struguri. Si asa gasesti timp sa te apleci asupra cronicilor vechi, mai citesti un pahar, mai dai pagina la alt soi. Eu le spun turistilor mereu ca este o blasfemie sa bei bere de la Koblenz in sus pana la Rudesheim. O sa-ti trimit pe mail o poza cu mine la o "biblioteca" din Oberwesel (foto 06), in fata cu un ceaslov. Nu puteam s-o afisez direct ca-mi strica CV-ul.
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
- Jul.2017 Eltville sau vraja burgului medieval — scris în 19.11.17 de Radu Tudoran din CăLăRAşI - RECOMANDĂ
- May.2017 Zons, un burg medieval de viitor — scris în 22.03.19 de Radu Tudoran din CăLăRAşI - RECOMANDĂ
- Sep.2016 În căutarea lui Loreley — scris în 25.01.17 de Radu Tudoran din CăLăRAşI - RECOMANDĂ
- Sep.2016 Wiesbaden, mai mult decât o stațiune de odihnă — scris în 18.10.16 de Radu Tudoran din CăLăRAşI - RECOMANDĂ
- Aug.2016 Boppard, perla Rinului — scris în 20.10.16 de Radu Tudoran din CăLăRAşI - RECOMANDĂ
- Aug.2016 Kőnigswinter, tărâm de basm — scris în 03.10.16 de Radu Tudoran din CăLăRAşI - RECOMANDĂ
- Aug.2016 Andernach, poveste de pe Rin — scris în 02.10.16 de Radu Tudoran din CăLăRAşI - RECOMANDĂ