Zons, un burg medieval de viitor

TIPĂREȘTE

Pentru călătorul aflat pe la jumătatea drumului dintre Düsseldorf şi Kőln, pe malul stâng al bătrânului Rin, o frumoasă surpriză este apariția unor ziduri de cetate. Dar fără teama de a da nas în nas cu cavaleri inzăuați năvălind pe caii lor nărăvaşi sau cu oşteni fioroşi fluturând amenințător săbii lungi sau securi ascuțite. Nici nu se mai aude tunet de bombarde sau şuierat de săgeți. Apropiindu-te poți cel mult să fii întâmpinat de zarva excursioniştilor germani golind halbe de bere sau de sporovăiala guturală a turiştilor olandezi bând la fel de iute tone de cafea.

Zons a fost dintotdeauna o aşezare întărită, un bastion al stăpânitorilor din împrejurimi, fie ei aristocrați sau clerici. În centru, puternic fortificat, străjuia castelul Friedestrom. Turnul care-i servea drept poartă se înalță semeț şi în zilele noastre, cu „grația” unui trabant înarmat. Restul clădirii apare precum un edificiu elegant, dar de o eleganță provincială medievală, cu obloane vopsite în alb şi rosu şi decorațiuni alambicate din metal. În prezent este sediul unui muzeu regional, fără mari pretenții, dar care prezintă o colecție de obiecte decorative din cositor, meşterite în Jugendstil (aşa mi s-a spus). În curtea interioară nu mai găseşti cai sau mercenari căci este trasformată în parcare pentru oaspeți, iar alături s-a amenajat un mic teatru în aer liber. Spațiul verde înconjurător, cu iarbă, nu gazon, primeşte binevoitor pe toți doritorii de picnic. Şi erau destui. În partea opusă a parcului neamenajat se ridică un alt turn, mai înalt. Terminat un acoperiş baroc şi o siluetă cilindrică care aminteşte de „wurst”-ul nemțesc, Juddeturm rămâne a aminti prezența în zonă a bogatei familii Judde din Kőln.

Meterezele din Zons, vechi de peste jumătate de veac, şi turnurile masive de apărare şi observație dovedesc ca viața nu era câtuşi de puțin patriarhală. Astăzi doar poarta din sud, Südtor, mai afişează fala de odinioară, însă ambrazurile doar se ghicesc, fiind înlocuite de spații largi, asemănătoare ferestrelor. Totuşi decorațiunile originale păstrate şi pietrele bazaltice intercalate printre cărămizi roşietice îi oferă un aspect pitoresc, devenind astfel un element de decor pentru multe dintre fotografiile vizitatorilor.

Poarta de nord, numită şi „a Rinului”, a fost construită la sfârşitul sec. al XIV-lea din inițiativa (citeşte „ordinul”) arhiepiscopului colognez Friedrich von Saarwerden. A fost unită cu Turnul vămii şi a suferit de-a lungul timpului multe modificări. Azi aspectul belicos este cu totul uitat, iar statuia metalică a înaltului prelat o veghează de aproape două decenii.

Am încercat să dau ocol zidurilor, însă traseul părea prea lung şi prea puțn spectaculos. Pentru o sumă modică am urcat însă în turnul din colțul de sud-vest, un turn transformat în moară de vânt, în care sunt expuse diferite vechituri legate de viața de altădată a locuitorilor de aici. Admiram priveliştea de sus când, pe nepregătite întreg turnul a început să se clatine, bârnele groase de lemn scârțâind îngrozitor. Doamnele şi domnişoarele care până atunci zburdaseră vesele au scos strigăte înfricoşate. Dar totul s-a terminat repede-repede, căci din fericire fusese doar o simplă trezire la viață a morii, datorată unei pale de vânt.

Biserica Sf. Martin, pe care nu am văzut-o şi înăuntru, are mai puțin de un veac şi jumătate. Ea a înlocuit-o pe cea construită cu şase sute de ani în urmă de către acelaşi arhiepiscop din Kőln. Nu se mai ştie cine a proiectat actualul lăcaş cu turla sa suplă şi nepretențioasă, în stilul gotic târziu specific acelor ani.

Imobilele din oraş păstrează în general imaginea casei specifice burgului medieval, cu rețeaua de bârne vizibilă pe pereți, cu acoperişuri din țiglă cafenie şi obloane colorate la ferestre. În multe s-au deschis magazine cu suveniruri sau cu produse tradiționale, cu pretenția de „home-made”. Şi se găsesc nu doar dulcețuri şi decorațiuni pentru interior, ci şi flori de toate culorile. Ele aveau cel mai mare succes, mai ales la doamne. Dacă n-am văzut hoteluri aici în schimb am văzut case de vacanță având anunțuri pentru închiriat.

Terasele erau destule şi nu cu multe mese libere, deoarece prețul berii părea sub cel din Kőln şi cafeaua nu costa o avere ca la aeroportul Otopeni. Restaurantele îşi afişau prețurile la intrare, aşa că îți puteai face repede o idee despre ce ai putea consuma şi pentru ce sumă. Probabil olandezii rămân cei mai fideli consumatori externi, căci am găsit traducerea meniurilor şi în limba lor, alături de germană.

Am petrecut doar o după-amiază în Zons, apoi m-am alăturat altor biciclişti pe drumul către Düsseldorf. Nu am reuşit să țin ritmul şi am rămas încet, încet în urmă. Desigur Zons nu este o destinație cunoscută, cu toate că are istoria şi farmecul unui burg german. Dar sunt sigur că potențialul turistic, deşi pare puțin neglijat, în curând va fi exploatat corespunzător. Iar până atunci turiştii de weekend vor întreține atmosfera de vacanță.

Să aveți un drum frumos în față.

---

VIZUALIZĂRI: 437 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI