Câteva plaje între Balcic și Vama Veche

TIPĂREȘTE

Obiectivul principal al minivacanței de Rusalii a fost, desigur, relaxarea. Zona (nordul litoralului bulgăresc) am mai bătut-o și cu alte ocazii, nu zicem nu dacă mai descoperim ceva nou (și mereu se întâmplă), dar ne place la fel de mult să revenim în locuri în care am fost și ne-am simțit bine. Azi o să vă povestesc cam ce și cum, poate – cine știe?! – ar putea ajuta sau inspira pe careva.

Desigur, înainte de toate am făcut un pic de cercetare. Doar un pic. Am intrat de GoogleMaps, am zoom-uit, am citit recenzii și am decis să începem cu Heros Beach. Am văzut că deține și o mică parcare și m-am bucurat, cunoscând grija lui Tati să aibă unde pune mașina. Vă reamintesc că eram cazați la Kaliakria Resort, un aparthotel cu piscine minunate, dar fără plajă proprie. Dealtfel, cocoțat pe deal, la 2-3 km de mare pe orizontală și 2-300 m pe verticală. „Fără plajă proprie?” am zis când am rezervat; „nu-i bai, sunt plaje pe alese prin preajmă!”

Deci ne-am plantat în mașinuță și-am pornit. Coborârăm dealul Topolei, iar la bifurcație cotirăm stânga, spre mare. Drumul coboară alene și apoi urmează, la oarece înălțime, conturul țărmului, ducând într-o parte spre Balcic, în cealaltă spre Kavarna. Noi am virat spre Balcic și, în doar câteva sute de metri, am zărit în șosea indicator către Heros Beach. Atât de absorbiți eram de versanții de calcar alb pe sub care rulam, că am realizat că l-am văzut (indicatorul) abia după ce am trecut de el! Așa că ne-am întors cu prima ocazie.

O parte din parcare se vede de sus, din șosea, un drumeag de maxim 50 m ce oboară destul de abrupt până acolo. Se zăreau mașini parcate, dar și vreo 2-3 ce căutau să urce. „De ce crezi că se întorc oamenii ăia, Mami?! Îți spun eu: sigur nu sunt locuri!” Tati are tendința să se panicheze la faze de-astea, adevărul e că mașina noastră nu-i vreo silfidă și am pățit niște chestii în trecut. Iar Tata (tatăl meu), pe vremuri, m-a învățat un lucru: „șoferul decide când e vorba de drum” . Ok. Mă cert eu cu Tati?! Bine, logic ar fi fost să tragem pe dreapta (sau pe stânga) și să coborâm la pas, să ne lămurim. Câteodată logica îți vine în cap cu întârziere, așa că m-am trezit spunând: „Bine, atunci hai înainte, mergem la plăjuța aia de lângă Sea Paradise!”

Cu plăjuța respectivă am făcut cunoștință acum câțiva ani, când am închiriat un apartament, pentru 3-4 zile, la Sea Paradise, un aparthotel micuț gestionat de un american. Am mers cu fiica noastră, Milena, și a fost genul de minivacanță de care mi se face dor din când în când, cu aceeași zi repetată, în buclă. Când nu eram pe plajă, eram pe terasa restaurantului Laguna din apropiere, sau pe balcon, „supraveghindu-le” pe amândouă de la înălțime. Adevărul că nostalgia a învins: mi-era dor și de plaja Ikantalaka, și de Laguna...

Am parcat în apropiere pe una din laturile complexului. Plaja am regăsit-o așa cum o știam, triunghiulară și acoperită de un strat subțire de nisip. Și mult mai aglomerată. Dar, deh, era sâmbătă, mulți localnici, pe lângă mulți turiști (români)... Restaurantul Laguna ne-a salutat cu a sa terasă umbroasă, îmbrăcată în flori agățătoare. Am intrat repede pe net și m-am bucurat constatând că era la fel de bine vorbit ca pe vremuri. L-am sfătuit pe Tati să facă rezervare pentru prânz (și bine am făcut, se va fi dovedit).

Plaja nu-i organizată, în sensul că nu există șezlonguri sau umbrele, eventual vii cu ele de acasă. Noi suntem maxim de dotați din acest punct de vedere, avem de toate, dar de obicei plecăm în grabă și le uităm acasă. Așa și acum. Aveam, în schimb, ditamai prosoapele. N-am găsit loc în prima linie, nici măcar într-a doua, dar a fost ok. Bine că n-am uitat loțiunea cu factor de protecție 50, că era prima expunere adevărată a verii și riscam să ne prăjim... Apa caldă-caldă!!! Nu mi-a venit să cred cât de caldă! Cu o săptămână în urmă, la Constanța, abia de putusem să mă imersez până la genunchi.

Am stat până pe la 1 și un pic, când a devenit înăbușitor. Ca să mai treacă timpul (rezervarea era pentru ora 2), ne-am plimbat un pic spre stânga, în direcția Hotelului White Lagoon (pe care-l pândesc de mult, de fapt camerele cu ieșire direct în piscină, dar mi se par indecent de scumpe). Ne-am întors, masa noastră era ocupată (se poartă și pe la ei), însă s-a eliberat alta în timp util. Poziția deja nu mai conta, la umbră să fie.

Într-adevăr, restaurantul și-a menținut standardele pe care le cunoșteam, ceea ce mă face să-l recomand în continuare. Mâncare bună, servire eficientă, în ciuda aglomerației. Am mâncat așa: tarator (supă rece de iaurt, specific bulgărească, un fel de tsatsiki diluat), midii (bulgarii le fac cu un pic de vin alb, usturoi și leuștean), salată Cezar și calamari umpluți cu cremă de brânză și roșii uscate. A, și parlenka, lipia bulgărească. Am băut bere locală și limonadă. Totul a fost absolut divin, calamarii ăia ar putea cinsti orice restaurant de lux din lumea asta! Totul a costat 91 leva, plus tipsul cash, pe care l-am oferit cu drag, binemeritat.

Nu puteam să revenim pe plaja din apropiere, ne trebuia una cu umbrele. Mi-am amintit că în capătul celălalt al micii stațiuni este un camping (St. George) și de acolo începe o plajă adăpostită de un versant de calcar. Poate-poate... Dacă nu, ne-om duce la noi la hotel, la una din piscine...

În drum, ne-am împiedicat (vorba vine; și-a adus Tati aminte și a virat brusc) de Royal Bay. Ăsta-i un hotel de 3* (sau 4*, nu mai știu), n-am apucat să-l testăm (am avut rezervare în anul pandemic 2020, de 1 Mai), dar i-am dat târcoale de mai multe ori. Are 2 plăjuțe foarte faine și vederi spectaculoase la mare. Atenție, că a mai răsărit un corp mai în spate, fără sea-view, chiar am prins ceva discuții!... Ne-am foit, am pozat, ne-am relaxat la umbră într-un foișor, am vrut să bem ceva pe terasa lor, dar totul e cu circuit închis. Fain, de revenit la un moment dat mai cu simț de răspundere.  

Am ajuns și la St. George... Am lăsat mașina un pic mai sus, pe marginea drumului, la umbră. Infrastructura campingului arată ca după război, hotelașul nu mi-a inspirat încredere, au și corturi de închiriat, dotate ok (am zărit frigidere și cuptoare cu microunde), au o piscină frumoasă și un restaurant în vecinătatea plajei, The Pirates Bar & Food. Au prețuri afișate: un șezlong = 10 lv, la fel o umbrelă, un set (2 șezlonguri + umbrelă) = 30 lv, un baldachin = 50 lv. Doar că toate păreau ocupate. În depărtare se zărea parcarea de la Heros Beach, plaja asta se continuă cu cealaltă. Și se zărea și dealul nostru, cu cele 2 complexe: Topola Sky și Kaliakria Resort.  

Ca să nu plecăm cu mâna goală, ne-am refugiat pe terasa piraților, unde am savurat câte o licoare rece, admirând culorile superbe ale mării, bucurându-ne de atmosferă... După amiaza ne-am petrecut-o la piscina principală de la cazare. Unde n-am găsit nici șezlong, nici umbrelă, dar nu mai conta, soarele își mai domolise arșița. Și oricum am stat 90% din timp în apă.

***

Pentru ziua următoare oscilam între Bendida Beach și Argata Beach, despărțite (după cum se vedea pe hartă) de un mic promontoriu. Parcă erau mai ok recenziile de la Argata... Așa că am pus-o pe GPS și... go, Gadget, go! (cine n-are copii generația Z, să caute desenele animate din anii 2000-2010). Ne dădea vreo 25 de minute pentru doar 5-6 km!!! Pe bune?!  

În fine, ce faci în astfel de situații?! Urmezi aplicația de orientare, că te gândești că știe ea mai bine... Am coborât pe același drum precum în ziua anterioară, dar în loc s-o luăm spre Ikantalaka (dreapta), am luat-o spre Kavarna (stânga). Cu ocazia asta am descoperit și locul unde se face coborârea spre plaja Kibella (mașina o lași în șosea, dacă te încumeți).

Am înaintat, ne-au ieșit în cale niște construcții abandonate (foste corpuri de hotel ce o luaseră pur și simplu la vale odată cu terenul neconsolidat; am mai văzut asta în Bulgaria și nu numai). Pe urmă ne-a tăiat calea bariera de la intrarea în complexul Thracian Cliffs Golf & Beach Resort (5*; îl vedeam de sus, de la noi), care – în mod surprinzător – nu ni s-a împotrivit, așa că am mai rulat 1 km sau 2 până am dat de punctul numit Bendida Beach Parking și de o altă barieră care de data asta s-a ținut tare pe poziție. Aici sunt 2 parcări, una pe dreapta, pe locul marcat pentru aterizarea elicopterelor (!), alta pe stânga, un pic mai jos. Am remarcat o stație acoperită și un microbuz ce tocmai pleca pe un alt drum ce părea să coboare. Am crezut la început că-i doar pentru turiștii cazați la resortul de golf, dar nu, e pentru toată lumea. Gratis (tips allowed).  

Din a doua încercare, am avut noroc, fix 3 persoane mai erau necesare să completeze efectivul. Acuma nah, noi am vrut la Argata, nimerirăm la Bendida, dar în asemenea condiții nu era cazul să mai facem nazuri... Drumul este impecabil asfaltat, vreo 2-3 km să aibă, 2-3 minute durează coborârea (și la fel urcarea). Practic, băiatul ăla asta face toată ziua, cară turiștii la/de la la plajă, într-un microbuz de 8 persoane, climatizat. Cool!

Bendida mi-a plăcut din prima clipă! Lunguță, nu foarte lată, nisip fin, valuri albastre... Un perete alburiu de calcar (cam asta-i roca predominantă în zonă), protejând-o pe toată lungimea sa ușor arcuită. Nu încap decât maxim 3 rânduri de șezlonguri, pe alocuri doar 1 și după amiaza, când valurile mătură mai asiduu, se inundă și ăla.  

Bună parte este organizată. 2 șezlonguri și o umbrelă (de paie) costă 50 lv pentru outsideri și 40 pentru oaspeții lui Thracian Cliffs. 15 lv costă dacă vrei un șezlong extra. (Săpând un pic pe site-ul complexului de golf, am aflat ulterior că Bendida și Argata sunt plajele sale dedicate, dar – precum se vede – primesc pe orișicine.) Se pot închiria prosoape de plajă (de fapt, le-am primit gratuit) și niște corturi sub care sunt amplasate mese și scaune, unde poți socializa cu prietenii și chiar servi masa.

Plaja este deservită de un restaurant. Recenziile nu-s grozave și aveam să aflăm pe pielea noastră ce și cum. La fel ca în ziua precedentă, am fost inspirați să rezervăm încă de la sosire pentru masa de prânz. Locul pentru șezlonguri ni l-am ales dintre cele rămase libere, în rândul al doilea, ceva mai în stânga. Nu prea contează locul, marea se vede fain de oriunde, umbrelele sunt destul de spațiate. De fapt, șezlonguri ca aici n-am văzut niciunde; sunt niște suporți de lemn (partea de cap) pe care se sprijină saltelele, care dealtfel sunt plasate direct pe nisip.

La intrarea în mare e o porțiune de cam 1 m cu pietre, aproximativ pe toată lungimea plajei, nu foarte deranjată totuși. Apa se adâncește destul de repede. Noi am prins-o caldă, cu valuri perfecte, un pic cam cu alge. Culori schimbătoare pe măsură ce orele treceau și poziția soarelui se schimba pe boltă; după prânz au atins momentul lor de glorie!  

Sunt și zone libere, în capetele plajei. Am văzut și un centru de închiriat chestii pentru sporturi acvatice, însă n-am văzut pe nimeni să le practice cât am stat noi acolo.

La ora stabilită ne-am dus la restaurant. Hostesul ne-a căutat pe listă și ne-a condus la masă, făcându-ne cu ochiul: „A good, good table for you!” Într-adevăr! Good table, view de excepție, răcoare, perfect! Căutasem oferta pe net (mâncătoria se vrea cu specific mexican, a propos), altfel cred că stăteam și acum așteptând meniurile. Ne-am decis rapid și am continuat să admirând când marea, când mișcarea browniană a celor 7-8 bucăți ospătari („ca niște muște bete” – citez din Tati).  

După vreo juma de ceas, Tati s-a încumetat să-l tragă de mânecă pe unul dintre ei, care a părut surprins că ne vede (om fi fost invizibili până atunci?!) și s-a pregătit să noteze comanda. După altă jumătate de oră și alt tras de mânecă am reușit să sorbim din băuturi – bere și apă. Despre mâncare nu aveam prea multe speranțe, însă minunea s-a întâmplat. Am primit cârnăciori făcuți din miel și vită, adana kebap, orez marocan (teoretic, cu stafide, migdale și un pic de scorțișoară) și... o porție de cartofi prăjiți pe care n-o comandaserăm, dar n-am avut tupeul s-o refuzăm. Ce-i drept, n-am primit salata bulgărească, doar pe nota de plată. Când le-am atras atenția, s-au scuzat și ne-au pus-o la pachet. Deasemenea, cred că mai e o bere în plus pe nota de plată, însă lipsesc cartofii, deci tanda pe manda. 138 lv ne-a costat festinul. Evident, good table, no tips.  

Ce să zic?! Nu știu dacă am avut noi ghinion sau am fi putut evita bulibășeala asta... sigur, am fi putut s-o evităm nefiind acolo. Plaja însă e minunată, compensează din plin! A, și încă nu m-am prins cum se ajunge totuși la Argata... Temă de casă pentru data viitoare. Cică restaurantul lor e mai ok din toate punctele de vedere, servire și prețuri.  

***

În ultima dimineață am zis că ar mai fi timp de o ultimă baie în mare... Deci unde să fie ea?! Păi o luăm spre România și ne-om opri noi undeva...  

Ne-am oprit nu departe, pe plaja Kavarnei. Mereu ne e drag să ne întoarcem acolo pentru că ne aducem aminte de Villa Alegra și mai ales de delicioasele midii cu leuștean de la restaurantul Balgarka. Zona e într-o permanentă schimbare, mereu apar chestii noi. Plaja din dreapta, de sub capul Chirakman (văd că Google i-a dat și un nume, Grandmother’s Beach 😊) a dispărut cu totul, dar te poți îmbăia după ce cobori cu atenție pe pietre. A apărut o faleză de promenadă tot pe sub versant, am lăsat-o pentru altădată și pe ea. Digul e la locul lui, mica terasă cu scoici de pe promontoriul din vecinătate e doar o amintire cotropită de bălării. În schimb, arată bine fostele depozite din fostul port și o parte din ele au devenit spații turistice.  

A apărut de ceva vreme fix în mijlocul golfului hotelul AI Royal Grand (când am ajuns prima dată în zonă, era o construcție începută și părăsită, mă bucur că i s-a găsit o destinație). Plaja privată se întinde chiar în fața lui, iar intrarea în mare se face tot pe scări ca de piscină, ceea ce înseamnă că apa e adâncă. Plaja publică se află în partea stângă a golfului, acolo unde erau cândva case pescărești. Nu ne-am dus până la ea, ne-a atras mai mult terasa de la Balgarka, umbrită de smochini, unde am poposit preț de o cafea și un suc.

Pe urmă ne-am întors și, în loc să ținem drumul drept spre vamă, am cotit-o pe șoseaua ce străbate peninsula Kaliakra. Dincolo de jumătate, imediat după ce se termină ultimul șir de eoliene, se face în stânga un drum îngust (cu alveole din loc în loc), care după vreun km și ceva se termină în parcarea improvizată destinată plajei Bolata. Adăpostită într-un golfuleț arcuit, protejată de pereți stâncoși de culoare roșiatică, acoperiți parțial de vegetație, străbătută de un pârâiaș ce se varsă în mare, Bolata este probabil una dintre cele mai frumoase plaje din Bulgaria (și nu doar) ! Noi am vizitat-o în repetate rânduri, venise vremea să i-o prezentăm și prietenei care ne însoțea.  

Plaja Bolata se află în plină rezervație naturală, deci nu vei întâlni aici niciun fel de amenajare; cândva erau niște umbrele de stuf și un chioșc, între timp a rămas doar o dubiță unde se vinde înghețată artizanală. Sunt și 2 sau 3 toalete ecologice. Nefiind echipați corespunzător, n-am putut poposi prea mult, soarele ardea binișor, doar cât să facem o baie de rămas bun. În plus, deși caldă, în apă erau alge destul de respingătoare. Ne-am consolat cu câte o înghețată și o scurtă plimbare pe dig și apoi am plecat.

Am urmat varianta de drum ce urmează îndeaproape linia mării (numit 901 pe Maps) pentru că mai aveam un as în mânecă pentru Fidan: stâncile de la Tyulenovo, un veritabil spectacol al naturii! În timp ce eu și prietena mea ne plimbam pe marginea falezei, Tati ocupase deja ultima masă la umbră pe terasa hotelului Tyulenovo, ce veghează micul port pescăresc. Unde, dacă tot ne-am nimerit, am rămas să mâncăm de prânz. O salată bulgărească, o parlenka presărată cu brânză, o porție de adana kebap și un biban la grill, plus câte ceva de stropeală ne-au dus undeva pe la 66-67 leva. În sfârșit, prețuri mai normale!...

La farul de la Șabla (construit pe vremea turcilor, marcând mijlocul distanței pe mare între Istanbul și Odessa), n-am mai oprit, l-a pozat Fidan din mers. Am trecut granița fără probleme, am prins nesperat de liber. Ne-am abătut un pic prin Vama Veche și am constatat că marea avea și la noi aceleași nuanțe frumoase de turcoaz cu care ne obișnuise în ultimele zile...

---

VIZUALIZĂRI: 220 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI