GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
Lunca Narciselor din Valea Neajlovului
La începutul lunii aprilie, căutând Biserici de lemn din Dâmbovița, în satul Vișina am aflat că la marginea așezării, pe malul Neajlovului, primăvara, câmpul este împânzit de narcise. Perioada lor de înflorire maximă este prilej de bucurie pentru sătenii care organizează aici o manifestare populară cu muzică, cu mâncare, cu băutură și cu ce s-o mai găsi. În calendarul de activități al Primăriei comunei Vișina, în cea de-a doua zi de Paști, pe 2 mai 2016, figura "Sărbătoarea Narciselor". Chiar dacă nu mă dau în vânt după sărbătorile populare în aer liber când aglomerația, zgomotul, fumul grătarelor și… gunoiul distrug tot farmecul naturii, câteva clipe petrecute pe tăpșanul albit de narcise înflorite păreau foarte ademenitoare pentru mine cu atât mai mult cu cât nu văzusem niciodată această specie în sălbăticie, acoperind un câmp întreg.
Cum spuneam, când am fost întâia oară la Vișina, era începutul lui aprilie, mai exact 03.04.2016. Încercând să aflăm unde este poiana cu narcise, localnicii ne-au spus: "Dar nu o să vedeți nimic, acolo e numai iarbă acum. Ele abia cresc!" Așadar, nu ne rămânea decât să mai așteptăm o lună, iar dacă timpul ne va permite, să revenim. Și am revenit!
Pe autostrada București-Pitești, la km 70, după ieșirea pentru Ghimpați-Găești, se continuă pe DN 61. După 1 km, în satul Petrești, pe lângă Postul de Poliție al comunei, se virează la dreapta spre Vișina (DJ 611). La intersecție există și un indicator, așa încât drumul cel bun nu poate fi ratat. De aici, după alți 5 km, dincolo de podul peste Neajlov, pe partea stângă, se zărește Balta Broșteni.
La Balta Broșteni am făcut primul popas. Ne-am plimbat de-a lungul râului, am contemplat meandrele Neajlovului venind de sub pod și malurile rupte pe alocuri de viituri trecute, acum înfrumusețate de iarbă proaspătă și pâlcuri de maci roșii, înfloriți. La balta amenajată pentru împătimiții "datului la pește", ne-am delectat privind stânjeneii galbeni, stufărișul în care se încuibaseră câțiva pescari și mica insuliță pe care se ajunge pe un podeț de lemn. "La Busu" este o terasă rustică, circulară, cu bar și mese cu bănci din bârne, foarte potrivită pentru o bere, vara, la umbră. Când am fost noi, deși era deschisă, nu era nici un consumator. Un pescar care tocmai venea cu undițele în spinare ne-a lămurit cum se ajunge la Lunca Narciselor.
La indicatorul de intrare în comuna Vișina, la dreapta, un drum de pământ continuă șerpuind cam 1 km printre lanuri și fânețe până la malul Neajlovului. Aici există un podeț abordabil doar la picior. De fapt este un prefabricat din beton aruncat peste apă. Fie că a fost inițial prea scurt, fie că apa și-a croit ulterior un nou curs, cel de-al doilea capăt al podețului este în apă. Pentru a ajunge în poiana cu narcise, după ce treci peste podeț, trebuie să țopăi peste trei pietre late, stabile. Nimic îngrijorător! Probabil că prin Petrești există un alt drum, mai bun, care nu necesită și trecere prin vad.
În zare, înspre sat, o cireadă de vaci păștea liniștită iarba crudă, de primăvară. Mai aproape de șosea, un grup de oameni culegeau cu hărnicie gingașele flori. Fiecare avea în mână un mic snop de narcise.
Aici aș vrea să fac o paranteză. În drumurile mele prin țară, uneori am căutat în zadar obiective turistice marcate în ghiduri și indicatoare de la margine de drum, dar despre care localnicii nici nu auziseră vreodată. La Vișina-Petrești lucrurile stau taman pe dos. Localnicii știu despre existența poienii cu narcise, dar numai internetul informează că "Valea Neajlovului este o arie protejată de interes național, o rezervație naturală de tip floristic și peisagistic situată în județul Dâmbovița, pe teritoriul administrativ al comunelor Petrești și Vișina. Rezervația naturală cu o suprafață de 15 hectare a fost declarată arie protejată prin Hotărârea de Guvern Nr. 2151 din 30 noiembrie 2004 (privind instituirea regimului de arie naturală protejată pentru noi zone) și reprezintă o pajiște în lunca râului Neajlov cu rol de protecție pentru o populație de narcise din specia Narcissus stellaris."
Nu am văzut nici un panou care să semnaleze existența aici a unei rezervații naturale și nici o indicație pentru cei care încă nu știu că flora unei rezervații naturale trebuie protejată. Așadar, nu știu cât de mult pot fi învinuiți localnicii pentru devastarea câmpului cu narcise.
În bătaia vântului primăvăratic, ne-am plimbat printre narcisele năpădite de păiușul ierbii înalte, le-am fotografiat și ne-am încărcat plămânii cu aerul curat și suava lor mireasmă. N-am rămas prea mult pe câmpul albit de floare pentru că alte drumuri, cu alte căutări, figurau pe lista noastră de obiective în Dâmbovița.
Știu că în România sunt multe poieni cu narcise, majoritatea incluse pe lista rezervațiilor floristice. Pentru ca satisfacția unei vizite să fie deplină și pentru ca deplasarea până acolo să fie justificată, este necesar a se cunoaște care este perioada de înflorire a narciselor. Mai aproape de București, cu perioada de înflorire sfârșitul lui aprilie-începutul lui mai, se mai pot vizita rezervații naturale de narcise la Negrași-Argeș și Preajba-Gorj.
Numele de narcisă trimite la mitologia greacă și la frumosul tânăr Narcis (fiu al nimfei Liriope și al lui Cephios - zeu al apei) îndrăgostit de propriu-i chip oglindit în apă. Dacă vreți să aflați legendele lui Narcis și ale narcisei - minunata floare albă, frumos mirositoare - accesați wikipedia.
De asemenea, dacă vreți să aflați mai multe despre narcisă și în general despre genul Narcissus care cuprinde foarte multe specii - gen originar din nordul Africii, regiunile mediteraneene și Europa Centrală - apelați la internet.
Trimis de iulianic in 04.05.16 15:44:38
- Nu a fost singura vizită/vacanţă în TÂRGOVIȘTE [DB].
5 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (iulianic); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
ECOURI la acest articol
5 ecouri scrise, până acum, la acest articol
Ma bucur ca am putut acorda primul vot unui articol cald si bun de pus la suflet, contrastand puternic cu vremea si vremurile.
Am vazut anul trecut un reportaj despre Poiana Narciselor si-mi doream sa ajung si eu acolo candva.
Anul acesta ajung prin intermediul articolului tau si nu pot decat sa ma bucur.
La poze doar am tras cu ochiul acum nu-mi ramane decat sa ma bucur de ele. Votat cu mare drag si placere.
@iulianic -
Frumos articolul. Sunt plante putin pretentioase si se inmultesc usor in curti si pe camp.
Grecii antici chiar le cultivau pentru propietatile lor vindecatoare (florile) dar si pentru alcaloizii din bulbi, acestia sunt destul de toxici asa ca nu trebuiesc lasati la indemana copiilor. Se foloseau in oracolele Nekromanteikon pentru ritualurile de comunicare cu sufletele mortilor.
@iulianic - Ce frumos! Îmi plac foarte mult aceste gingașe flori de primăvară, dar mai ales mirosul lor atât de plăcut. Mă bucur să aflu despre altă zonă populate de albele narcise.
În apropiere, în județul Argeș, la circa 20 de kilometri, se află Poiana Narciselor de la Negrași. Despre această rezrvație naturală întinsă pe câteva hectare în apropierea unui râu am scris anul trecut un articol (vezi impresii). Chiar aveți ocazia să participați la Sărbătoarea Narciselor de la Negrași ce se va desfășura în weekendul ce urmează, pe 08 mai 2016. O frumoasă filmare aeriană de la Negrași puteți viziona aici: dabix.ro/filmare-aeriana- ... e-negrasi-arges.
Zonele fiind atât de apropiate și bine drenate de râuri, bălți și pâraie au constituit un teren propice răspândirii gingașelor narcise.
Frumos review şi cald cum spune Mishulică. Citindu-l mi-am adus aminte de Poiana Narciselor din Şercaia la care am fost de două ori în 1958 şi 1959 când am lucrat ca stagiară la Ucea (oraşul Victoria). Iar încep cu amintirile dar ce să-i faci? Poiana era imensă, nu se vedeau marginile, nu erau cărări şi pe atunci neştiind ce e ecologia, călcam fără milă pe flori. Ajungeam la sute de metri de drum, eram înconjuraţi de o mare albă dar nu puteam rezista mai mult de 10 minute pentru că începea să ne doară capul din cauza parfumului puternic. La plecare luam un braţ de narcise cu care împodobeam casa dar duceam şi în biroul secţiei. Acolo nu puteau rezista săracele mai mult de o zi din cauza vaporilor de bioxid de sulf. Amintiri.Am citit pe undeva că e cea mai mare rezervaţie din Europa şi anual se ţine un festival.
@All - Mulțumesc pentru ecouri și pentru aprecieri!
@tata123 - Am citit și articolul tău despre Poiana Narciselor de la Negrași. Mulțumesc pentru informația privind sărbătoarea populară, dar nu știu dacă voi putea ajunge acolo duminică. De fapt nu-mi doresc bâlci, muzică și gratare cu fum. Mi-ar fi plăcut să mă aflu din nou în mijlocul unui câmp cu narcise, dar dacă anul acesta nu se va putea, la anul am în vedere Poiana Narciselor de la Negrași.
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
- Sep.2019 Ruine în județul Dâmbovița – Văcărești (II) — scris în 07.10.19 de tata123 🔱 din BUCUREșTI - nu recomandă
- May.2016 Alte biserici de lemn din Dâmbovița — scris în 05.05.16 de iulianic din BUCURESTI - RECOMANDĂ
- Apr.2016 Nestemate din lemn la Cobia — scris în 07.04.16 de iulianic din BUCURESTI - RECOMANDĂ
- Apr.2016 Biserici de lemn din Dâmbovița — scris în 05.04.16 de iulianic din BUCURESTI - RECOMANDĂ
- Sep.2010 Cobia și smalțul strălucitor — scris în 20.10.14 de tata123 🔱 din BUCUREșTI - RECOMANDĂ
- Oct.2009 Un sat dambovitean situat la poalele Muntilor Leaota - Pucheni — scris în 07.09.10 de sandu.53 din BUCUREşTI - RECOMANDĂ