Cobia și smalțul strălucitor

TIPĂREȘTE

În toamna anului 2010 am hotărât, weekend fiind, să facem un mic tur în județul Dâmbovița/Argeș la Casa memorială Dinu Lipatti, fosta Mănăstire Cobia și la bisericile de lemn din comuna Cobia (dacă reușim să le găsim). Dar să le luăm pe rând…

Un monument dâmbovițean puțin cunoscut se află la mai puțin de 85 km de București într-o zonă pitorească de deal și trupuri de pădure. Este vorba despre biserica fostei mănăstiri Cobia, monument de arhitectură de secol al XVI-lea.

Urmând drumul vechi al Piteștiului, și anume DN 7, după ce trecem prin Tărtășești, Lungulețu și Titu ajungem în orașul celebrei mărci Arctic (acum ”pașalâc” turcesc) – Găești. Străbatem centrul, lăsăm pe partea stângă parcul orașului și după câteva sute de metri apare indicator la dreapta către Cobia (9 km), după Casa orășenească de cultură Dumitru Stanciu. Prezența mănăstirii este semnalizată prin indicatoare specifice de monument istoric. La șosea se află un mic pâlc de brazi, în mijloc o troiță; prin spatele troiței se purcede către intrarea în mănăstire. O mica pădure de nuci constituie deliciul copiilor în fiecare toamnă; atât ei, cât și adulții vin aici pentru a culege nuci.

Mănăstirea a fost ctitorită de stolnicul Badea Boloșin în anul 1572, lucru atestat de pisanie. Al doilea ctitor este nepotul de frate al lui Șerban Cantacuzino, boierul Pârvu Cantacuzino care repară biserica după anul 1680.

Biserica a făcut parte dintr-un întreg complex mănăstiresc compus din turn de poartă (ce avea rol și de clopotniță), zid împrejmuitor, stăreție, corpuri de chilii. Azi se mai păstrează, pe lângă lăcașul de cult, doar turnul de poartă: masiv, impunător, trainic, sprijinit de mici contraforturi; a fost construit pe ruinele vechiului turn din 1572, probabil în secolul al XVII-lea. Pe sub bolta acestuia se pătrunde în curtea fostei mănăstiri, unde în partea dreapta se mai observau temeliile casei egumenești.

Biserica cu hramul Sf. Ierarh Nicolae este de plan triconic fiind împărțită în mod clasic în altar, naos și pronaos. Pronaosul este mai larg ca de obicei sugerând faptul că a fost gândit ca necropolă boierească. O turlă mare străjuiește naosul, pe când alte trei, mai mici, sunt plasate pe pronaosul dreptunghiular.

Ceea ce impresionează însă și dă un caracter de unicitate monumentului sunt decorațiile exterioare. Cărămizile smălțuite în diverse culori (verde, ocru, roșu, galben, brun) acoperă total fațadele. Cromatica este intense, alternanța creează pete de culoare deosebit de frumoase, soarele după-amiezii poleiază această biserică-bijuterie. Firide oarbe, terminate în arc, decorează fațadele pe toată înălțimea.

Ușa de lemn a bisericii, realizată probabil prin secolul al XVII-lea, se păstrează la Muzeul Mănăstirii Sinaia. Pe cele două canaturi sunt sculptate imaginile bisericii, așa cum arăta la vremea respectivă, lucru ce a ajutat restauratorii să se apropie de chipul original al bisericii.

Lăcașul de cult a trecut prin mai multe cutremure și printr-o etapă de degradare, în urma secularizării averilor mănăstirești de către Al. I. Cuza și a părăsirii ei de către călugării greci. Reparații au fost efectuate de Eforia spitalelor, iar după 1989 parohul local s-a zbătut pentru restaurarea bisericii, fapt îndeplinit până în anul 1995.

Privind fotografiile postate pe Internet anul acesta de diverși utilizatori am observant o îmbunătățire a peisajului din curtea fostei mănăstiri, refacerea picturii în turnul-clopotniță, apariția unor mici anexe. De asemenea, anul acesta, 2014, s-a desfășurat a cincea ediție a Concursului de Toacă ”Badea Stolnicul Boloșin”.

Legendele orale cresc frumusețea locurilor ce le reflectă. În zonă circulă legenda haiducului Miu Cobiu și a cetei sale de haiduci ce cutreierau toată valea Neajlovului și Sabarului, până la Potlogi.

Un drum cu autoturismul în zona comunei Cobia, lângă Găești, este un prilej de relaxare, un strop de istorie și plimbare în natură.

---

VIZUALIZĂRI: 1765 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI