Pe Vârful Santilia Mare

TIPĂREȘTE

Mai este puțin până când ne vom putea bucura din nou de frumusețea munților, indiferent dacă vom merge pe cărări mai puțin umblate sau, dacă, pur și simplu vom sta pe o poieniță la poalele munților, la umbra unor brazi.

Azi vă propun un traseu prin Munții Leaota, munți frumoși, mai puțin circulați decât frații lor Bucegii, cu câteva trasee ușoare spre medii.

Este vorba de o drumeție pe Vârful Santilia Mare sau Sfântul Ilie Mare, un vârf micuț, de doar 1887 m, dar cu priveliști minunate asupra munților din jur. Am mers pe acest traseu pe 1 februarie, intr-o zi călduroasă de iarnă.

Traseul incepe de la Podu Dâmboviței, de unde am mai mers cu mașinile pe un drum forestier de-a lungul Văii Cheia, pe un drum foarte frumos, care traversează niște chei spectaculoase. Sunt câteva pensiuni in zonă, de reținut, se pot petrece câteva zile intr-o zonă foarte frumoasă, liniștită, in mijlocul naturii.

Am mers pe drumul forestier, am trecut de o primă intersecție cu Valea Bunii, de unde pornește un traseu marcat cu Triunghi Albastru, și am ajuns la intrarea in traseu, la intersecția cu Valea Crovului.

Am pornit pe marcajul Bandă Albastră, pe lângă pârâul Crovu, ale cărui ape erau inghețate. Prima parte a drumului este foarte ușoară dar și foarte frumoasă, cărarea traversând Cheile Crovului, mărginite de stânci inalte cunoscute de iubitorii de cățărări. De sus de pe stânci, câteva capre negre ne supravegheau liniștite, sigure că nu puteam ajunge acolo să le deranjăm.

Drumul incepe să urce ușor, marcajul nu este foarte des, din când in când regăsindu-l pe trunchiurile copacilor. Era un strat foarte subțire de zăpadă, vremea superbă, soarele strălucea și topea zăpada de pe crengile brazilor.

Am ajuns in Poiana Crov, unde am făcut un mic popas. Se vedeau foarte frumos Munții Piatra Craiului și Masivul Iezer-Păpușa. Nu am stat prea mult, am mers mai departe, pentru că mai aveam drum lung de făcut. O ultimă parte de urcat până in vârf, puțin mai solicitantă, printre petice de zăpadă și iarbă. Sus, de jur imprejur, peisaje de vis. Aș cum am spus, Vârful Santilia Mare nu este foarte inalt, are doar 1887 m, nu este marcat in nici-un fel, dar, de acolo de sus, se văd toți munții din jur. Intr-o parte vedeam Masivul Iezer-Păpușa urmat de Munții Piatra Craiului. Se vedea foarte bine Curmătura Pietrei Craiului și Vârful Piatra Mică pe care urcasem in vară. De cealaltă parte se vedea Vârful Leaota, cel mai inalt vârf al Munților Leaota. După un scurt popas și după ce am făcut fotografiile doveditoare că am fost acolo, am coborât și am mers mai departe. Ne intorceam spre Valea Cheii unde lăsasem mașinile dar nu pe același drum. Am părăsit drumul marcat și am intrat pe un traseu nemarcat, printr-o pădure deasă, pe o pantă foarte inclinată. A fost nevoie să ne punem minicolțarii deoarece era zăpadă inghețată și drumul era foarte alunecos. Ne-au ajutat minicolțarii dar ne-au și incurcat puțin, doarece pe jos erau și multe frunze și ace de la pini și brazi, care se lipeau de colți. Trebuia mereu să scuturăm și să lovim picioarele de câte o piatră sau pom ca să cadă intreaga incărcătură. Am mers cam o oră prin pădurea foarte deasă, după care am ajuns intr-o poiană frumoasă pe care am traversat-o cu mare plăcere, bucuroși că am scăpat de hățiș.

Am făcut un popas in această poiană, de unde se vedea foarte frumos Culmea Zacotelor, dincolo de care era drumul pe care urcasem, cel de pe Valea Crovului. Ne-am odihnit și apoi am plecat mai departe, am trecut de o stână, apoi de incă una și am intrat pe drumul marcat cu Triunghi Albastru. Până aici a fost un drum frumos și ușor, dar ceea ce a urmat nu mai fost la fel. Și nu pentru că am fi avut de urcat sau pentru că ar fi fost cine știe ce traseu dificil, ci pentru că am intrat pe un drum forestier pe care au mers tractoare și camioane și au lăsat urme adânci. Acestea s-au umplut cu apă de la ploi și topirea zăpezilor, formându-se astfel un strat gros de noroi. Nu aveai cum să ocolești noroiul. Pe marginea drumului erau hățișuri mai dese decât cel din care ieșisem mai devreme, era foarte greu să mergi printre crengi, așa că singura soluție era pe drum, prin noroi. Trebuia să mergem cu mare atenție ca să nu alunecăm, și să nu intrăm cu totul in noroi. Eram pe Valea Bunii, traseu marcat cu Triunghi Albastru și care ne-a dus până la drumul din Valea Cheii, unde am incercat să ne spălăm puțin in apa rece a pârâului.

A fost un traseu foarte frumos, cu un grad de dificultate ușor spre mediu. Poate fi făcut de orice iubitor al drumețiilor, chiar și de copii. Cred că este un traseu foarte frumos și in anotimpul cald, sper să mai merg și eu pe acolo incă o dată, cel puțin.

Ce aș putea să mai spun, fotografiile vorbesc pentru mine. O zonă frumoasă și mai puțin umblată. Un loc frumos in orice anotimp.

Pentru mine o tură pe munte inseamnă și relaxare, chiar dacă de multe ori ajung frântă acasă.

---

VIZUALIZĂRI: 4210 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI