ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 17.12.2020
DE Mika
--- F ---
GR. VÂRSTĂ: 50-60 ani
DIN: Bucuresti
ÎNSCRIS: 24.08.09
STATUS: CONSUL
DATE SEJUR
DEC-2020
DURATA: 1 zile
Prieteni
8 ADULȚI
Raport PREȚ/CALITATE:
BUN

GRAD SATISFACȚIE
CADRUL NATURAL:
100.00%
Încântat, fără reproș
DISTRACŢ. / RELAXARE:
100.00%
Încântat, fără reproș

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
100.00%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
TIMP CITIRE: 6 MIN

Pe poteci inghețate spre Dudele Mari și Bucșa

TIPĂREȘTE

După o vară și o toamnă cu câteva drumeții montane, am inceput să mă gândesc din ce in ce mai des la iarnă și la munții imbrăcați in haine albe. M-am bucurat când a nins la sfârșit de noiembrie și mi-am făcut deja planuri pentru o ieșire la munte in prima sâmbătă din iarna calendaristică.

Toamna insă a considerat că s-a dat prea ușor bătută și a revenit in forță cu vreme caldă și ploi, topind o bună parte din zăpada căzută.

Nu am renunțat insă la drumeție, sperând până in ultima clipă că voi avea parte de o zi pe munte cu mulți fulgi de nea.

Ne-am intâlnit așadar in Moieciu de Sus, loc de unde urma să plecăm in aventura nosatră prin Munții Leaota. După ce am lăsat două mașini la locul unde urma să se termine traseul, am pornit la drum.

Vom urca până pe vârful Bucșa la 1846 m, pe un traseu circular, parțial marcat.

Vremea era destul de mohorâtă dar nu foarte rece. Vârfurile munților erau acoperite de nori, dar speram totuși ca vântul să-și facă datoria și să imprăștie norii când ajungem noi sus.

Prima parte a drumului a fost un urcuș ușor pe un drum ecoturistic, marcat cu un omuleț roșu. Traseul pornește din spatele Căminului Cultural din Moieciu de Sus, și urmează o potecă printre fânețe. Pe vreme frumoasă Bucegii s-ar fi văzut in toată splendoarea lor, dar noi a trebuit să ne mulțumim cu doar o parte din Bucegi și cu stânele care se inșirau pe văi. Chiar și așa, peisajul era unul de excepție, culorile arămii ale toamnei incă mai erau prezente, căpițele de fân și micile stâne contribuind la frumusețea traseului.

După un prim urcuș ceva mai solicitant, după ce am trecut inainte și inapoi peste un gard cu sârmă ghimpată, poteca a continuat ușor pe o curbă de nivel, ajungând la poalele Vârfului La Bisericuță (1332 m). Poate că este cam mult spus vârf, este mai mult o formațiune stâncoasă pe care te poți cățăra ușor ca să admiri satele din vale. Dacă jos, la baza vârfului se simțea bătaia vântului, sus pe vârf insă vântul era să mă dea jos. Cu greu am reușit să stau și să fac câteva fotografii.

Am coborât și am mers mai departe, tot pe urmele” omulețului roșu” , pe drum ecoturistic, pe Culmea Bărbulețului. Am trecut de un panou informariv cu date despre modul de formare a Munților Bucegi și cu informații despre fauna și flora prezentă in zonă și, după aproape două ore de mers lejer, am ajuns la marginea pădurii, la o intersecție de drumuri.

De aici am părăsit traseul ecoturistic, acesta coborând prin două variante in Moieciu. Am continuat pe o potecă nemarcată dar bine delimitată, care urca ușor prin pădure. Pe măsură ce urcam vântul bătea din ce in ce mai puternic și din cer incepuseră să cadă ace de gheață.

Nu prea era o vreme plăcută de plimbări, dar ce era mai rău abia urma. Cât timp am mers prin pădure nu am simțit prea mult vântul dar, odată ce am ieșit in golul alpin, pe la altitudinea de 1600, aveam să simțim din plin forța lui.

Mergeam pe o potecă inghețată, mărginită de flori din iarbă inghețată iar vântul bătea extrem de tare, biciuind-ne fața cu acele de gheață. De câteva ori vântul m-a clătinat, fiind aproape să mă dărâme de pe potecă. Bine că aveam rucsacul in spate!

După incă o oră de urcuș ușor dar ingreunat de condițiile meteo, am ajuns in Șaua Dudele, la 1883 m.

Aici s-a terminat și drumeția noastră pe nemarcate, urmând in continuare marcajul bandă roșie, marcajul de creastă al Carpaților.

Din fericire poteca mergea pe sub Vârful Dudele Mari care ne-a mai apărat de vânt. După aproape jumătate de oră am ajuns la un indicator care ne spunea că spre dreapta, in 10 minute, ajungem pe Vârful Bucșa. Dar, ceața acoperea vârful, de fapt nu prea aveam vizibilitate decât la câțiva metri in jurul nostru. Ne-am decis că nu avea rost să mai mergem până pe vârf, unde sigur vântul bătea cu putere și de unde, din cauza ceții, nu puteam să vedem nimic.

Am renunțat așadar la cucerirea acestui vârf și am inceput să coborâm pe marcaj triunghi roșu.

Coborârea nu a fost ușoară, ba aș spune că a fost cea mai solicitantă parte a traseului. Poteca șerpuiește in serpentine pe Valea Grohotișului, și este abruptă, cu porțiuni stâncoase sau acoperite de grohotiș. Foarte solicitantă pentru picioare și mai ales pentru genunchi. Dar cel puțin eram in pădure unde vântul pătrundea mai greu.

După aproximativ o oră și jumătate de coborâre am ajuns la un drum forestier, pe care urma să mergem până la mașini.

A urmat o plimbare plăcută. Vântul nu mai bătea și era destul de cald. Am mers de-a lungul Vâii Bângăleasa, am trecut de cantonul părăsit, apoi de inceputul traseului spre Poiana Guțanu și Vârful Bătrâna. Am ajuns la o barieră care marca sfârșitul drumului forestier și inceputul asfaltului.

Aici in apropiere de Resortul Mistral, ne așteptau mașinile. Planul a fost să ajungem la ora 17.00 la mașini, dar noi am ajuns mai repede cu aproape trei sferturi de oră. Ne-a impins vântul de la spate!

Cheiar dacă a bâtut vântul pe o parte din traseu, a fost totuși o drumeție frumoasă. Am petrecut o zi in natură și am făcut mișcare.

Dacă mergeți in zona Bran-Moieciu vă recomand unul din traseele ecoturistice. Sunt trasee ușoare dar foarte frumoase. Detalii despere aceste trasee găsiți pe site-ul Centrului de Ecologie Montană.

Dacă sunteți mai antrenați, vă recomand unul din traseele care urcă in Munții Leaota sau Bucegi, spre Vârful Bătrâna, Poiana Guțanu sau Vârful Bucșa.

Sper ca fotografiile atașate să vă convingă de frumusețea traseului parcurs.


LOCAȚIE și ÎMPREJURIMI

Intreaga zonă Bran-Moieciu are foarte multe de oferit din punct de vedere turistic. Se pot face drumeții mai ușoare sau mai grele prin Munții Bucegi sau Leaota sau plimbări ușoare pe dealurile cu fâneșe și priveliști frumoase. Se poate vizita Castelul Bran sau se poate schia pe partiile din zonă.


[fb]
---
Trimis de Mika in 17.12.20 22:07:16
Validat / Publicat: 18.12.20 07:44:10
INFO ADIȚIONALE
  • Nu a fost singura vizită/vacanţă în M-ții LEAOTA.

VIZUALIZĂRI: 583 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

3 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (Mika); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P20 Pe traseul ecoturistic
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol:
[900 PMA] [450 PMA]
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 30800 PMA (din 32 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.

ECOURI la acest articol

3 ecouri scrise, până acum

Dan&Emascris / TELEFON [18.12.20 08:30:47] »

Superbe florile de gheata din golul alpin. Probabil de la vantul inghetat aveati si voi drumetii ace de gheata pe fata.  O tura aparent simpla, dar in conditii de vreme aspra. Si mi-a placut traseul care imbina o portiune eco cu omulet, un nemarcat si apoi un clasic marcat. ​​​​

Felicitari pentru drumetie si articol! Numai bine! ????

Mika [18.12.20 11:29:37] »

@Dan&Ema:  Da, a fost un traseu ușor, ingreunat doar de vânt și acele de gheață.   Dar drumețiile pot avea farmecul lor și pe vreme mai puțin prielnică.   Nu știu dacă voi mai avea prilejul așa că iți doresc acum Sărbători fericite, un an nou bun pentru tine și intreaga familie. Un an fără pandemie și cu multe călătorii frumoase!

Floryn81 CONS. ONORIFIC AFA / ROMÂNIA [18.12.20 12:43:32] »

@Mika:  La sfârșitul lunii iunie am ajuns și noi pe vârful Bucșa, împreună cu alți câțiva drumeți inimoși. Am pornit de la Mistral (unde lăsasem mașinile), am continuat la pas pe Valea Bângăleasa, apoi am urcat pe poteca marcată cu triunghiul roșu (pe acolo cred că ați coborât voi acum). Acea urcare destul de abruptă a fost solicitantă pentru noi, mai ales că veneam după restricțiile de deplasare din primăvară (nu aveam mai deloc antrenament atunci).

Vârful Bucșa oferă priveliști superbe către partea vestică a Bucegilor, iar faptul că am găsit încă rhododendron înflorit a fost un lucru de care ne-am bucurat. Noi am abordat atunci în circuit traseul, alegând să continuăm prin Șaua Strungulița și apoi Șaua Strunga, cu o coborâre abruptă apoi către Valea Bângăleasa (pe marcajul cruce roșie). A fost o drumeție cam dificilă pentru noi la momentul respectiv, dar oboseala s-a dus în câteva zile și am rămas cu multe amintiri frumoase.

Felicitări pentru toate drumețiile și articolele tale din acest an! Sărbători cu soare în suflet vă dorim!

Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
2 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
Dan&Ema, Mika
Alte impresii din această RUBRICĂDrumeții în Munții Leaota:

    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

 
[C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.048535823822021 sec
    ecranul dvs: 1 x 1