Calea spre Vârful Bucșa și continuarea pe Culmea Bărbulețului

TIPĂREȘTE

Pentru că in București iarna a fost, cel puțin până acum, fără zăpadă, am plecat in căutarea ei pe alte meleaguri. Și cum cel mai potrivit loc pntru a găsi zăpadă sunt potecile munților, in ultima sâmbătă din ianuarie am plecat, din nou, intr-o frumoasă drumeție.

De această dată am mers intr-o drumeție de o zi, pe Munții Leaota, mai aproape de casă.

Ținta drumeției – Vârful Bucșa, cu urcare din Valea Bângăleasa și coborâre pe un drum nemarcat pe Culmea Bărbulețului.

Traseul fiind stabilit, ne-am intalnit dimineața la 9, in Moieciu de Sus, la capătul străzii Valea Bângăleasa, vis-a-vis de Hotelul Mistral.

Vfremea se anunța așa și așa, cu perioade innorate dar și cu speranța la ceva soare. Tot era bine că nu se anunța vânt puternic.

Am plecat pe drumul forestier de pe Valea Bângăleasa până la intersecția dintre Valea Grohotișu și Valea Bărbulețu. Aici se află două indicatoare: unul spre Șaua Strunga pe marcajul Cruce Roșie și celălat spre Vârful Bucșa și Șaua Strungulița, marcaj Triunghi Roșu.

Am pornit spre Vârful Bucșa, urmând poteca care urca pe Culmea Grohotișului. Știam acest traseu, că este o potecă destul de abruptă, dar acum nu mai coboram ca in alte drumeții, ci il urcam in condiții de iarnă.

Urcușul este foarte susșinut in prima parte a traseului, dar se mai domolește puțin in cea de a doua parte. Poteca urcă prin pădure, trece prin două locuri de belvedere de unde am putut admira abrupturile Bucegilor și, după aproximativ o oră și jumătate, ajunge in golul alpin unde un indicator ne spunea că pentru Vârful Bucșa trebuia să urcăm pe culmea din stânga, tot pe marcaj triunghi roșu.

Când am ajuns in golul alpin soarele tocmai alungase norii, așa că ne-am grăbit să ne continuăm urcușul spre vârf sperând că vom beneficia de priveliști wow de jur imprejur. Numai că, pe măsură ce urcam, ceața ne invăluia spulberându-ne pe moment speranțele la vizibilitate bună.

Ultima parte am urcat pe zăpadă inghețată, unii dintre noi și-au pus gheruțele, eu am reușit să urc fără.

Am fost norocoși. Chiar când ajungeam pe vârful Bucșa, la 1846 m, ceața s-a ridicat iar munții care ne inconjurau s-au arătat in toată splendoarea - Colții și Șaua Strungii, Strungulița, Leaota. Peisajul era de vis, a meritat din plin efortul depus până acolo.

De pe vârf am pornit pe marcaj Bandă Roșie, coborând ușor până la Vârful Secundar Bucșa, la 1757 m. Creasta era acoperită de zăpadă inghețată, motiv pentru care fiecare s-a echipat cu colțărei sau colțari.

Am urcat din nou, spre Dude, de această dată prin zăpadă mare, neatinsă. Cand am ajuns sub vârful Duda Mică, a inceput să ningă și ceața a pus iar stăpânire pe munți.

Nu mai era timp de pierdut, am inceput coborârea pe un drum nemarcat, pe Culmea Bărbulețului. Ningea din ce in ce mai tare și, până să intrăm in pădure, ne afundam in zăpadă până mai sus de genunchi. Am intrat in impărăția albă a pădurii. Crengile brazilor se incovoiau sub greutatea zăpezii, totul era alb, ningea ca in povești. Până la urmă am găsit și un marcaj după care să ne orientăm, dar, nu era orice fel de marcaj, era unul special, numit” Urma Vulpii” . O vulpe plimbăreață a coborât din vizuina ei spre sat, și noi ne-am luat după ea. Cine ar putea să știe mai bine drumul decât un locuitor al pădurii?!

Am continuat să mergem prin pădure, am ajuns intr-o poiană unde era o stână părăsită, am intrat din nou in pădure și am ajuns intr-o poteca ecoturistică cu fumoase priveliști asupra stânelor și caselor de pe dealurilor din zona Moieciu. Poteca ne-a dus până la mașini.

A fost o zi frumoasă in care ne-am bucurat și de priveliști dar și de o zăpadă și ninsoare ca-n povești.

Traseul este unul mediu, mai ales pe prima parte, când urcușul este destul de susținiut. Poate fi parcurs in orice anotimp dar cu pregătire suplimentară pe timpul iernii.

---

VIZUALIZĂRI: 554 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI