Circuit Scărița Belioara - ianuarie 2022

TIPĂREȘTE

Cum era mai bine să începem anul 2022, dacă nu printr-o drumeție la munte?

Iar pentru a doua zi a acestui an, am ales Circuitul Scărița Belioara, nu foarte departe de Cluj, dar destul de solicitant cât să ne trezească dupa zilele de vacanță. Deși este un traseu dificil iarna, recomandat celor experimentați și cu echipament adecvat, ultima săptămână a adus în zonă temperaturi de primăvară, iar cele 7 grade cu un soare puternic nu ne dădeau deloc impresia că e iarnă. Deși ne-am dus pregătiți cu colțari și parazăpezi, până la urmă aceștia au rămas în rucsac, iar parazăpezile au fost bune și pentru protecția pantalonilor de murdărie.

Rezervația Scărița Belioara este situată în grupa muntoasă Muntele Mare, pe teritoriul județului Alba, la circa 70 km de Cluj Napoca. Din Cluj Napoca, pe traseul Turda –Câmpeni, în localitatea Poșaga de Jos, se face dreapta pe drumul care duce spre centrul localității, după vreo 10 km asfaltați, la ieșire din Cheile Poșegii, asfaltul se transformă în pietriș, dar drumul este într-o stare bună pentru orice mașină și se intră în micuța localitate Poșaga de Sus, până la Punctul Gastronomic Local Scărița Belioara, un mic restaurant care era închis în perioada aceasta. Aici am parcat mașina, am văzut că era trecut de ora 10, ne-am echipat și am luat-o vreo 200 de metri pe drumul pietruit până la indicatoarele cu începerea circuitului.

Deja de la începutul drumului peisajele sunt absolut fabuloase, cu abruptul calcaros care se vedea înainte, stâncile golașe și pereții verticali de sute de metri înălțime, cu soarele care scălda acest munte și o zăpadă timidă văzută doar sus spre vârf.

La intrare pe traseu se găsește un panou infomativ cu harta circuitului, zonele periculoase de pe traseu și precizarea că e un traseu dificil iarna. Fiind un circuit, la intrare sunt două opțiuni, începerea din partea stângă sau dreaptă. Datorită unei zone mai dificile, am hotărât să începem din stânga, pentru a aborda această zonă la urcare, la începutul traseului, fără a risca să ne prindă noaptea pe zonele periculoase. Deși durata traseului e precizată la 5 -5.5 ore, nu știam exact care sunt condițiile sus și dacă există zăpadă să ne încetinească.

Așadar, pentru urmărirea circuitului, marcajul punct roșu (PR) ne însoțește tot drumul, marcaj des și vizibil, refăcut recent. De asemenea, sunt multe porțiuni comune cu alte trasee, însă nu ar trebui să fie o problemă de orientare. Noi am avut totuși harta în format fizic, cât și aplicația pe care o folosim de obicei pentru drumețiile montane de la Munții Noștri.

Intrarea pe traseu se face printr-o poartă de lemn simbolică, specifică zonei, apoi o zonă de urcare susținută pe o potecă care era destul de îmbibată cu apă și noroi, dar pe care am străbătut-o tot întorcându-ne să admirăm masivul calcaros care se ridica în spatele nostru. O mică cabană rămâne în partea stângă, apoi intrăm într-o zonă de pădure de foioase, acum golașă, pentru câteva sute de metri. Precipitațiile din ultimele zile precum și căldura care a topit zăpada ne fac să fim atenți căci poteca e noroioasă tare.

La ieșirea din pădure urmează zona “La Stânci” , după părerea mea cea mai periculoasă de pe acest traseu, mai ales daca este gheață sau zăpadă ori stâncile sunt ude. Noi am întâlnit stâncile ude, bocancii erau destul de noroioși și am abordat-o extrem de încet și atent, sunt zone în care e nevoie să te prinzi cu mâinile, căci peretele e foarte înclinat. Iarna, pe această zonă, fără colțari, nu ai ce căuta.

După vreo 15-20 de minute, am trecut cu bine de această zonă și am continuat urcarea prin pădure, pe poteca marcată, am ieșit într-o mică poiană, apoi altă zonă de pădure până la poiana “La Mateoia” . Conform hărții, aici ar trebui să existe un izvor, noi nu l-am căutat căci aveam provizii de apă.

Din poiană intrăm iarăși într-o zonă de pădure, depășim altitudinea de 1000m, foioasele încep să fie însoțite de conifere și după aproximativ 1 oră și 45 de minute ajungem la Șaua “La Rascruce” , la 1279 m altitudine. Aici traseul nostru se intersectează cu cel care duce spre Muntele Băișorii, indicându-ne 2 h și 45 de minute până la stațiunea de ski. Cu binoclul, vedem în depărtare numeroasele cabane, dar noi urmăm în continuare PR spre circuitul Scărița Belioara.

Întâlnim un strat subțire de zăpadă pe culme, aici deja nu mai sunt copaci, iar în partea stângă încep să ni se deschidă superbele peisaje cu stâncile abrupte, noi fiind acum deasupra lor. Timizi, pozăm, dar fără să ne apropiem prea tare de marginile potecii, căci abruptul are sute de metri. Pe următorii 1.5-2km suntem pe Platoul Șesul Craiului, până la Vârful Scărița – 1382 m, altitudinea maximă a traseului, peisajul e pur și simplu impresionant, pozăm în voie, dar cu grijă la poteca care pe alocuri e expusă.

Intrăm din platou într-o mică zonă de pădure cu conifer, coborâm câțiva zeci de metri pe o potecă, apoi ajungem la o ultimă zonă de belvedere, din partea de sus a traseului, lângă Vf. Scărița. Din loc în loc, pe platou întâlnim panouri informative despre fauna și flora acestei impresionante rezervații care ne fac să ne dorim să revenim în plin sezon.

După Vf. Scărița, urmează o zonă de pădure care a fost puternic afectată de incendii în 2020, cu un peisaj dezolant, arbori căzuți și carbonizați, dar până la urmă ăsta e mersul naturii. După partea aceasta a pădurii carbonizate, urmează o coborâre abruptă în serpentine, uneori mai stâncoasă, care trebuie tratată cu atenție, în condițiile în care pietrele sunt ude.

După această coborâre, traseul urmează tot prin pădure, pe un drum forestier marcat, până ieșim în Culmea Brădățel. Aici avem o priveliște impresionată spre grota Coșul Boului, cu un portal aproape perfect circular de 60 metri în diametru și o gaură în tavan de 30 metri. Deși, teoretic accesul în rezervație e interzis, circuitul înconjurând rezervația, iar grota este încadrată în rezervație, zărim o potecă care ar duce spre ea. Însă acum decidem să o lăsăm neexplorată și ne bucurăm să vedem această minunăție de la distanță.

După un popas binemeritat, pe pajiște, cu o vedere superbă și un soare care nu ai zice că e în ianuarie, o luăm din nou pe potecă, trecem pe lângă o veche cruce de lemn și câteva colibe cu o “arhitectură” specifică zonei, și intrăm din nou pe un drum forestier care ne va duce la începutul traseului, punctul de start al circuitului.

A fost un traseu spectaculos, numai bun de început de an, specific Apusenilor, cu zone stâncoase, carstice, peșteri și grote, care ne-a făcut să ne începem anul într-o manieră pozitivă pe care vrem să o continuăm, cu cât mai multe drumeții pe munte.

Ca și date tehnice:

Traseu: Punct Gastronomic Local Scărița Belioara – Intrare pe Circuit “Scărița – Belioara” (stânga) – La Stânci –Poiana “La Mateoia” – Șaua “La Răscruce” – Platou “Șesul Craiului” – Vf Scărița – Poiana “Cornul Pietrii” – Culmea Brădățel – Punct începere Circuit “Scărița – Belioara”

Lungime traseu: 12.58 km

Diferenta de nivel: 778 m, cu altitudine maxima 1.382 m

Marcaj: punct roșu (PR), bine marcat și vizibil pe toată lungimea circuitului; porțiuni comune cu alte trasee și marcaje

Durata: 5h:35 minute, din care timp efectiv de mișcare 4h:35 minute

Link Strava: strava.com/activities/6461507245

---

VIZUALIZĂRI: 1604 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI