Cascada Vălul Miresei și Circuit Pietrele Albe

TIPĂREȘTE

Și cum era mai bine să începem anul 2021, dacă nu printr-o drumeție care să ne dea avânt să le depășim pe cele făcute cu un an în urmă.

Hotărâți pe repede-nainte, în primul weekend din ianuarie am zis că trebuie să mergem undeva să vedem și noi zăpada, căci prin Cluj nu era gram de omat. Ne-am orientat rapid ce drumeții putem face prin zonă de o zi și ne-am decis asupra Cascadei Vălul Miresei și un circuit pe Pietrele Albe.

Fiind prima drumeție de iarnă pe care am făcut-o, nu pot să zic că am avut 100% echipament complet, tocmai eu care vara mai certam turiști care se avântau pe creste în șlapi. Bine, nu am fost nici noi chiar în șlapi, dar ne-au lipsit parazăpezile și colțarii (noroc că nu a fost nevoie de colțari, dar cred că sunt un “must have” pe timpul drumețiilor de iarnă). Am încercat noi cu o zi înainte să mergem pe la ceva magazine cu profil sportiv, care au fost deschise la începutul anului, dar se pare că stocul de parazăpezi era gata.

Cu hainele potrivite, îmbrăcați corespunzător în straturi, cu termosul plin cu ceai cald, am pornit pe la ora 8 din Cluj, pe ruta Cluj-Huedin-Răchițele. Drumul în stare bună, fără zăpadă până în Răchițele, l-am parcurs într-o oră și douăzeci de minute. Din Răchițele, se face dreapta pe drumul care duce la Cascada Vălul Miresei, există un indicator mare, nu aveți cum să îl ratați.

Drumul asfaltat, dar destul de îngust, deja cu zăpada depusă, la început cu case de o parte și de alta, apoi însoțit de pădure, merge aproape 4.5 km până ajungeți la intrare pe drumul forestier care continuă spre cascadă. Aici este un indicator care interzice accesul mașinilor după acest punct, deși drumul e practicabil în continuare cu orice tip de mașină. Am avut și noi o tentativă să mergem mai departe cu mașina, dar ne-am răzgândit, căci și indicatorul acela are rostul lui, nu aș fi vrut să încep anul cu o amendă de la Jandarmeria Montană în parbriz :).

Am parcat mașina pe marginea drumului, ne-am înfofolit bine cu gecile, și am luat-o pe drumul forestier înainte. Distanța este de 1 km până ajungi la Cascada Vălul Miresei, pe un drum bun, o plimbare “de parc” , cascada fiind vizitată de multă lume, majoritatea oprindu-se aici. Fiind destul de dimineață, nu mai era nimeni la cascadă, așa că am putut să facem poze în voie, nestingheriți de nimeni.

Lângă cascadă există și un panou informativ mare, cu traseele care se pot face cu pornire de aici, hartă, marcaj și alte informații disponibile. Noi în mare parte știam traseul, căci am mai avut o tentativă de a urca Pietrele Albe în vară, dar ne-am oprit sub ele, din cauză că nu eram singuri și pentru cealaltă persoană deja începea să fie un traseu greu.

Așa că de la Cascada Vălul Miresei exista un panou informativ că distanța până la Pietrele Albe se parcurge în 2.5 H, pe marcaj albastru. O luăm la pas în continuare pe drumul forestier, și în aproximativ 15 minute ajungem la Refugiul Salvamont, unde este și o mașină parcată, care ne depășise anterior cu niște drumeți, dovada că drumul chiar e practicabil cu mașina. Traseul continuă tot pe drumul forestier, nu pot să zic că am vazut marcaje, căci este foarte intuitiv pe următorii 4 km, până în zona Mina Veche.

Aici deja încep să se vada Pietrele Albe, soarele care strălucește puternic și zăpada neatinsă care a început să capete dimensiuni de 15-20 cm, ne face să dăm față cu un peisaj autentic de iarnă. Din zona aceasta încep 3 trasee diferite, unul spre Vârful Vlădeasa, unul spre Cabana Vlădeasa și traseul nostru Circuit Pietrele Albe, cu durată trecută pe tăbliță de 3-4 ore.

Ajunși aici în jur de ora 11 în condiții de iarnă, clar traseul o să dureze mai mult, zăpada părea că o sa crească în dimensiuni iar faptul ca nu aveam parazapezi ma ingrijora un pic. Decidem să continuăm, să vedem pe parcurs cum stăm cu timpul, cât reușim să parcurgem în 2 ore, și dacă considerăm că ne-ar prinde noaptea, ne întoarcem înapoi în timp util.

Zis și făcut, începem să urmăm punctul galben al traseului, pe firul Văii Seci, un mic pârâu care era înghețat. Cerul de un albastru imaculat, niciun nor, soarele batea cu putere pe zapada albă, vântul nu sufla deloc, chiar dacă erau în jur de -5C, vreme perfectă, vizibilitate impecabilă.

În dreapta panorama spre Pietrele Albe e absolut impresionantă și încă sunt reticent că o să ducem traseul la bun final, căci zăpada deja era de vreo 40 de cm, și înaintam tot mai greu. Marcajul pe timp de iarnă se vede destul de greu, țineam minte din vară că marcajele erau pe multe pietre, care acum sunt acoperite de zăpadă, și pe tulpinile brazilor se văd greu, aceștia fiind aproape îngropați în zăpada de pe crengi.

Faptul că nu era făcută o potecă în fața noastră și intram cu picioarele în zăpadă până la brâu, ne-a obosit destul de tare. După 1 km și ceva ajungem la punctul la care “renunțasem” la traseu în vară, acolo ne întâlnim cu câțiva turiști, cei care își lăsaseră mașina la refugiu, regăsim marcajul și continuăm traseul fără să pierdem timpul. Ceilalți decid să se întoarcă. Mergem cam 1.5 km pe marcaj, pe firul Văii Seci, zăpada destul de mare, nicio potecă în fața, și apoi pierdem marcajul. Pietrele Albe se văd în dreapta noastră, destul de aproape, traseul e intuitiv, nu sunt șanse să ne pierdem, dar cumva ajungem să urcăm de-a dreptul spre zona de creastă.

Energia și entuziasmul scade, înaintăm foarte greu, lipsa de mișcare din ultima vreme începe să își spună cuvântul, mă uit la ceas și văd că e ora 13:00, simt că mi-e rău …. ne punem jos si decidem să renunțăm. Bem o cană de ceai, mâncăm o ciocolățică, și vedem că totuși creasta Pietrele e aproape, așa ca ne îmbărbătăm și decidem să continuăm, nu aveam de gând să renunț fiind așa aproape.

Cu ultimele puteri facem cărare prin zăpadă, conștienți că nu pe acolo e traseul, dar nici gând să mă apuc să cobor să îl caut și după un efort considerabil cu energia scăzută tare, ajungem în creastă, la poteca marcată. Deja aici eram super entuziasmați, panorama superbă spre creastă, în spatele nostru traseul care duce spre Vârful Vlădeasa, energia ne revine ca prin minune.

De aici marcajul se vede, și sunt hotărât să nu îl mai pierd, mai bine o să mă întorc să il caut decât să o iau iarăși de-a dreptul în sus. După un popas binemeritat, înaintăm pe creastă, și mai vedem doi montaniarzi care urcă tot de-a dreptul, probabil pe cărările făcute de noi, îmi pare rău că i-am ghidat pe drumul greșit, dar măcar au ajuns și ei în creastă.

Traseul pe creastă merge în principiu chiar pe marginea Pietrelor Albe, cu mici zone de intrat în padure, dar în principiu pe coama lor. Nu ne apropiem foarte mult de coamă, prăpastia în jos e mare, stratul de zăpadă poate fi instabil, dar măcar nu e gheață și aderența nu e o problemă. Ne întâlnim cu două grupuri de turiști care fac circuitul din sens invers și suntem bucuroși că avem cărarea în față. Deși nici marcajul nu îl mai pierdem, fiind zonă de creastă zăpada e mai suflată și se vede bine marcajul de pe copaci.

Continuăm pe creastă, apoi intrăm în pădure, ajungem la o bifurcație care ne indică un punct de belvedere. Fiind în grafic cu timpul, o luăm spre punctul de belvedere, adică spre punctul maxim de altitudine de 1504 m, și în 10 minute suntem pe Vârful Pietrele Albe. Priveliștea e minunată, vreme bună, vizibilitate maximă, vedem în zare grupuri de turiști pe toate traseele, stăm și admirăm această panoramă minunată.

De aici o luăm din nou pe marcaj și traseul continuă prin pădure încă vreo 2 km, și încet ieșim spre Valea Seacă, spre punctul în care a început traseul. Bucuroși că ne-am încadrat în timp și deși am avut momente când am dorit să renunțăm, dar impulsionați de vorba lui Tibi Ușeriu “Atunci când nu mai poți, mai poți puțin” , ajungem din nou la drumul forestier, o luăm spre Cascadă și la ora 16.30 suntem la mașină.

Cu bocancii plini de zăpadă, cu o oboseală cruntă, dar de aia care te face bucuros, cu niște cadre faine surprinse, am mai învățat și în drumeția asta câteva lecții, și am intrat rapid pe un site cu articole de munte, sa ne comandăm două perechi de parazăpezi :)).

Un traseu fain, atât vara cât și iarna, care a fost perfect pentru un început de an și ne-a arătat că se poate și iarna pe munte, și încă ce fain e!

Ca și date tehnice, am parcurs 17.36 km în 6.30 h, cu o diferență de altitudine de 731m și vreo 2500 kcal arse :)

Drumuri bune și sigure tuturor!

---

VIZUALIZĂRI: 4017 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI