Spre Varful Piatra Craivii, Muntii Trascau. Pitoresc. Extrem de pitoresc.

TIPĂREȘTE

Traseu: Sat Poiana Galdei- Paraul Bulzului- Piatra Bulzului- Vf Piatra Craivii (1083m) si retur

Durata: 9 ore dus-intors cu tot cu pauze

Marcaje: banda rosie + triunghi rosu+ punct albastru

Dificultate: mediu in general, dar urcarea spre varf grea

Nu am mai fost in Apuseni de cativa ani, si mi s-au parut mai mult decat potriviti pentru o plimbare de toamna, la sfarsit de octombrie. Dar unde sa mergem oare? Sunt atatea variante… Din intamplare am gasit detalii despre traseul pe care l-am ales intr-un final, si ca de obicei pozele m-au convins sa ii dam o sansa. Am citit apoi si ca are un trecut aceasta locatie, Piatra Craivii este considerata de multi istorici ca fiind ultimul refugiu al lui Decebal, din calea expansiunii romane. Acest loc se presupune ca ar fi locul unde a fost construita cetatea dacica Apoulon. Pentru ca arheologii au descoperit de-a lungul timpului dovezi in acest sens.

Revenim insa la prezent. Gasca noastra a fost formata din patru cupluri tinere. Din Timisoara am facut aproximativ 3 ore pana in Poiana Galdei pentru ca mare parte a drumului am mers doar pe autostrada (Timisoara-Deva-Alba Iulia). Mereu faina soseaua care se desprinde din autostrada sau din nationala, catre destinatia noastra. Am traversat cateva sate pline cu flori si cu casute frumoase si curand am ajuns in Cheile Galdei, unde simteam ca stancile cad pe noi. Deci inceputul este promitator.

Ajunsi in satul Poiana Galdei se vede marcajul banda rosie, pe stanga inca din sat, dar noi trebuie sa iesim din sat si sa cautam punctul unde puntem traversa paraul pe malul celalalt. Foarte important este faptul ca acest traseu este pe stanga drumului cum iesi din Poiana Galdei. Fiind traseul de creasta marcat cu banda rosie, o sa vedeti ca si in dreapta drumului puteti merge spre alte atractii din Trascau.

Ca si reper cautati pe malul celalalt, in stanga drumului, o cabanuta neagra de lemn. Cam pe acolo incepe traseul. Deci aproape de ea cautati sa traversati paraul. In pozele articolului de unde m-am documentat nu era prezentata problema cum ca nu ai pe unde traversa, era aproape secat de tot paraul. Dar in octombrie e total opusul, apa curgea cu putere si efectiv nu gaseam unde sa putem traversa fara a ne uda de la inceput la picioare. Erau 10 grade afara.

Intr-un final unul din baieti a gasit un loc unde doua trunchiuri uriase de copaci erau puse peste parau ca un pod, dar la inaltime destul mare deasupra apei, cam la 1,5m- 2m. Asa ca trebuie sa stati bine cu echilibrul si cu raul de inaltime, daca alegeti varianta noastra. Si nici nu erau lipite cele doua triunchiuri, ci cu spatiu intre ele, sa fie treaba, treaba. Mie imi place sa ma descurc singura si am luat-o usor si cu calm pe ‘’pod’’ incercand sa nu ma uit in jos. Doua fete au avut nevoie sa le duca iubitii de mana, pentru ca efectiv tremurau, dar important e ca au reusit si ne-am vazut finally pe celalalt mal cu totii. Deci am fost scosi din zona de confort inca de la inceput, e exact ce astept de la o drumetie pe munte.

Am gasit rapid intrarea lata in padure chiar aproape de cabanuta neagra, si paraul Bulzului pe cursul caruia am urcat, pe banda rosie. Era totul atat de ruginiu! Un covor imens de frunze uscate ruginii si galbene erau asezate pe pamant, ne scufundam in ele. Era si mult namol in prima parte a traseului dar datorita frunzelor, am fost totusi feriti de el.

Urcarea in padure se face treptat, cat sa ne incalzim muschii. Era atat de linistita si frumoasa padurea. Ma tot opream sa fac fotografii, la frunze, copaci, parau. Am vazut si doua veverite poznase cu coada stufoasa care pareau grabite tare.

Am ajuns dupa aceea intr-o poienita, deja luasem altitudine pentru ca aveam un view superb in spatele cararii cu Piatra Cetii. Stancoasa si enigmatica, domina tinutul. Si mult timp mergem cu ea in spatele nostru, ceea ce ne face sa ne tot intoarcem sprea ea. La scurt timp am gasit o casuta in copac pentru ca am intrat din nou in padure. O casuta de lemn, simpatica tare, in care ne-am urcat sa facem poze si sa admiram peisajul.

Cel mai mult m-am bucurat cand am iesit de tot din padure, pentru ca am ajuns la Piatra Bulzului, tare frumoasa si ea. Se ivea in spatele spicelor aurii batute de vant, ascutita si indrazneata. Si prima pauza mai serioasa am luat-o cand am ajuns intr-un punct unde se vede si Piatra Cetii si Piatra Bulzului, intr-o sa insorita. Sa fii undeva deasupra padurii, cu cerul de un albastru perfect, ce poti sa ceri mai mult?

Iti spun eu, nu poti cere nimic in plus. Am urmat in continuare banda rosie care ne-a dus prin platouri superbe, cu niste culmi impadurite, cu stejari batrani cu coroana perfecta, galbena. Cararea noastra pitoreasca a trecut pe langa casute de lemn solitare asezate perfect in acel decor de poveste, care pareau tinuturi de hobbiti.

Toate ca toate dar vedem in fata Varful Piatra Craivii. Pare si departe si abrupta urcarea. La momentul ala chiar nu imaginam cum putem urca atat, pentru ca noi chiar eram intr-un mood no stress, cararea ne-a bagat in starea asta de relaxare.

Ne apropiem in cele ce urmeaza tot mai mult de piatra si ne induce in eroare un indicator, desi stiam ca noi trebuie sa gasim triunghi rosu in continuare. Indicatorul ne-a dus tot inainte, era precizat ca pe acolo este traseul spre Vf Piatra Craivii, desi acolo trebuia sa facem dreapta si sa cautam triunghiul rosu. Ajunsi cumva la baza pietrei, dar pe drumul gresit asa cum vedeam pe harta de pe telefon (am descarcat o aplicatie si aveam gps pe acest traseu) ne-am vazut nevoiti sa o accesam prin padure drept in sus prin iarba enorma, alunecand prin frunze, dar ne era groaza sa ne intoarcem.

A fost grea aceasta parte si ne-a cam stors de energie incat gasca mea a ezitat daca sa ne mai ducem pana in varf cand am iesit din padure. Eu ma arunc de obicei inspre necunoscut si nesigur, asa mi-e felul, in drumetii, nu sunt o persoana precauta. Asa ca le-am spus ca eu vreau sa merg pana la destinatie daca tot am ajuns pana aici, ei erau ingrijorati sa nu ne prinda noaptea pe traseu. In sinea mea stiam ca ei pot avea dreptate, dar sincer nu imi pasa. Eu vroiam doar sa ajung acolo sus, sa pot sa savurez privelistea de la altitudine. Si bine am facut, i-am convins asa ca am mers in continuare, aproape toti.

Am gasit imediat punctul albastru care ne ducea pana pe varf, dar l-am si piedut curand pentru ca ne fura peisajul si aveai impresia ca e clar pe unde trebuie sa urci, erau doar stanci albe si multa iarba uscata, aurie, nu aveai pe unde sa te incurci.

Asa a si fost, nu puteai sa te incurci, ci doar sa o iei pe calea mai grea, abatandu-te de la marcaj. Cum spunea unul din baieti: “Noi ne chinuim singuri, parca suntem dusmanii nostrii, ca tot aiurea am mers in drumetia asta! ’’ :D Ce am mai ras si ne-am mai distrat, dar de la oboseala am fi ras si daca ne aratai un deget cred.

Apoi usor cararea devine mai prietenoasa si se strecoara printre stanci ca un sarpe si ne duce pana in varf. Tare frumos se vede oriunde te uiti. In departare Valea Muresului, Muntii Cindrelului si Sebesului, orasul Alba Iulia.

Si in rest multe culmi domoale ale Apusenilor, aurite usor a toamna. Povarnisuri pe care cade lumina blanda dandu-le un aer mistic. Nu este un traseu usor, il cataloghez ca mediu comparandu-l cu alte trasee. Daca mergeti pentru prima data o sa vi se para chiar greu.

Dragi Apuseni, o sa va regasiti in jurnalele mele viitoare, sunteti plini de farmec. O sa imi amintesc cu nostalgie de aceasta tura cu cantec de greieri pretutindeni. Unde cararea te poarta spre locuri de poveste. Poti zbura cu gandul unde iti doresti si te simti mai liber ca o pasare. Acolo sus, deasupra padurii, unde timpul parca bate pasul pe loc.

---

VIZUALIZĂRI: 466 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI