O plimbare la Old Pyli, bonus... un castel!

TIPĂREȘTE

O plimbare la Old Pyli, bonus... un castel!

De îndată ce am plecat din fermecătorul sat Zia, despre care v-am povestit aici, am studiat iar puțin harta să vedem cum vom continua drumul, dat fiind că deja ne dăduserăm planul peste cap. Pentru că tot eram prin centrul insulei, pe drumuri de munte, Dikaeios, cel mai înalt vârf din insulă, ne-am hotărât pentru satul Pyli. Nici nu e departe de drumul principal care trece prin satul Zipari și merge spre sudul insulei, adică la doar 2 km, deci am luat-o pe drumul către sat. Satul ne-a întâmpinat cu casele frumoase, tradiționale, așezate de-a lungul străzii principale, una destul de lungă, cu multe magazine și terase, cafenele. Am oprit în parcarea unei cafenele, pentru puțin timp, cât să ne învârtim pe acolo și să facem niște poze. În centrul satului, într-o mică piațetă, este o biserică foarte frumoasă, Agios Georgios. Nu am stat prea mult, pentru că ne-am propus să mergem în satul vechi, Old Pyli, ne gândeam că ar trebui să fie interesant... Drumul către sat îl zărisem deja chiar înainte de intrarea în satul nou, un drum la stânga, de vreo 3-4 km, foarte îngust pe ultimele porțiuni, cu foarte multe curbe, dar și cu o prăpastie adâncă pe ambele părți. Pe ultima jumătate de km nici nu mai era asfalt. Oare era bine să venim?

Am ajuns în cele din urmă la capăt de drum, de aici era doar off-road, am văzut câteva mașini de teren ce continuau traseul. Noi am lăsat mașina în mica parcare, chiar în buza prăpastiei, uitându-mă în jur, la stâncile dintr-o parte și alta, făcând deja primele poze, încercând să surprind cât mai bine frumusețea locurilor.

Hopa! Uite sus, acolo e un castel! :) Vreau și eu acolo!

Soțul încă aranja prin mașină, luând rucsacul și apa, luat prin surprindere, s-a uitat la mine, cu o privire ce-mi spunea, dar e acolo, sus, crezi că... ? O, da! :)

Mai erau cca patru, cinci mașini prin zonă, nu eram chiar singurii „nebuni”, unii urcau deja, alții coborau!

Am mers la baza muntelui, care începea cu o pădurice, unde ne aștepta un bărbat îmbrăcat în costum popular, care avea un păun și puteam face poze cu ei. Sigur, de doreai, puteai să-i și oferi ceva. :)

De aici, cărarea se împărțea în două: una în dreapta, prin pădure, alta la stânga, pe un drum pietruit, care mergea pe marginea stâncii, ocolind cumva muntele. Pentru că oferea o panoramă superbă, deși eram aproape convinși că nu e drumul spre castel, am luat-o totuși pe aici. Într-adevăr, se vedeau minunat munții, stâncile golașe, sau marea în față. Am mers un timp, alături de alți plimbăreți, cu mare grijă, pentru că suprafața pietrei era foarte lucioasă și alunecoasă, iar de balustradă nici nu putea fi vorba! În stânga era doar... prăpastia!

Când ne-am convins pe deplin, că pe „aici nu se trece”, ne-am întors, luând-o evident pe drumul prin pădure, foarte plăcut de altfel, pentru că umbra era tare binevenită. Poteca era pietruită, printre rădăcinile copacilor, urma un traseu în zig-zag, pinii miroseau sublim, iar după câteva minute de urcuș, evident, am început să zărim primele așezări vechi, ruine ale caselor din vechiul sat Pyli. Satul era terasat, casele construite din piatră, parțial în picioare. Pereții caselor din partea de nord-vest a dealului arată că zona a fost locuită încă din perioada minoică, iar cercetătorii au descoperit că în zonă se află Sanctuarul Dimitra.

Old Pyli sau Paleo Pyli, se află la o distanță de cca 17 km de Kos Town și în timpul Imperiului Bizantin a fost capitala insulei.

S-a dezvoltat la poalele dealului, având multe biserici, iar noi ajungeam deja la una, rămasă în stare foarte bună, fiind și foarte frumoasă, Biserica Taxiarhion (Sf. Asomati).

Este construită în trei faze, prima în perioada bizantină, atunci fiind construită partea estică a clădirii. În timpul Cavalerilor, s-a adăugat o cameră suplimentară și un acoperiș în partea de vest, iar în a treia perioadă, s-au adăugat arcade care sprijineau porticul în partea de sud. Biserica are două intrări în partea de vest și două ferestre dreptunghiulare. Și în interior, biserica care datează din sec. XIV-XVI, are o decorare bogată.

Mergem mai departe, ne adâncim în pădure, urcând tot mai mult, vedem tot mai multe case, case de formă dreptunghiulară în general, cu uși mici și ferestre dreptunghiulare. Au fost construite din piatră, dar s-au folosit tencuieli în colțuri și îmbinări, dar și cărămizi mici.

Am întâlnit și o fântână otomană, loc unde ne-am și odihnit puțin, apoi am mai mers până ce am ajuns din nou la o biserică frumoasă Mânăstirea Sf. Maria Kastrianou - Biserica Maicii Domnului (Ypapanti) . A fost fondată de călugărul Christodoulos Latrinos, același care a fondat și mânăstirea din Patmos, despre care eu deja v-am povestit, călugăr care părăsind Asia Minor, a venit în Kos, aici în Paleo Pyli. Clădirea bisericii este cu o singură cameră și are mai multe etape de construcție. Prima, datează din 1080, aparține lui Christodoulos, ulterior s-a mai construit în perioada bizantină.

Îmi pare rău doar că erau închise, nu le-am putut vedea, pentru că se spune că este o statuie a Fecioarei Maria deosebit de frumoasă, dar și fresce minunate, picturi murale, coloane din templul dedicat Demetrei, sau un altar sculptat în lemn. În zona din vecinătate s-au găsit morminte, cu multe indicii ca fiind din perioada otomană.

Plecând de la această biserică, am ajuns la alta, la fel de veche, dar mult mai simplă, tot cu o singură cameră. E vorba de biserica Sf. Ioan Theologos, în partea estică a dealului, care datează din perioada cavalerilor.

Și tot așa pe cărări de munte, se cam termină pădurea, ajungem acum pe un platou, apoi ne apropiem mult mai tare de stânca pe care stă castelul. Atât de aproape și totuși mai avem de mers...

Castelul Peripatos este construit în special pentru apărare, împotriva otomanilor dar și a atacurilor piraților. Castelul bizantin, construit în timpul dinastiei macedonene, prin sec. IX-XI, a fost reamenajat prin fortificații noi, în timpul Cavalerilor Ioaniți, undeva prin sec. XIV. Se spune că poarta centrală a castelului este făcută de un civil bizantin, un slujitor, folosind tehnica „cărămizilor ascunse”, tehnică arhitecturală unică în Dodecaneze. Forma castelului este dreptunghiulară, urmând perfect forma dealului, are șapte turnuri, care asigurau apărarea zonei. În interior am putut vedea două cisterne în care se colecta apa de ploaie.

Se pare că sfărșitul castelului a venit undeva prin 1820, după o epidemie de ciumă. :(

Nu mai spun de poziția privilegiată pe care o are, putând zări până hăt-departe spre insula Kalymnos, Pserimos dar și țărmurile Turciei, fără ca de pe mare să poată fi văzut.

Ultima porțiune este cam de escaladat, pe stânci, cu greu pot spune că sunt trepte, au fost ele poate cândva, săpate în stâncă, dar s-au degradat binișor, așa că este nevoie de multă atenție.

Tot efortul este însă răsplătit atunci când ajungi în vârf, în punctul cel mai înalt, unde prin resturi de ziduri, „ferestre” create de natură, vezi toată valea până la mare și mai departe de atât, la insulele din jur. Aici vântul bate parcă mai tare, perfect ca să mai domolească căldura, mai ales după efortul susținut de la urcare. Ne odihnim, mă duc la toate „găurelele ”din zid, privesc spre toate zările, pentru că este așa de frumos!

Puteți face drumul înapoi sau puteți face o oprire pe partea cealaltă a dealului unde o tavernă Oria, în mediu natural, verde, vă invită la ceva răcoritor!

Mai departe nu pot decât să vă invit să vedeți și pozele, pentru a ilustra tot ce v-am povestit!

Webmaster, o rugăminte muzicală:

youtu.be/Ml3tohdBf94

mulțumesc frumos!

---

VIZUALIZĂRI: 1346 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI