ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 02.03.2019
--- M ---
GR. VÂRSTĂ: 50-60 ani
DIN: Bucuresti
ÎNSCRIS: 22.04.12
STATUS: TITAN
DATE SEJUR
FEB-2019
DURATA: 5 zile
familie cu copii
2 AD. + 2 COPII -- v: 14; 8

GRAD SATISFACȚIE
CADRUL NATURAL:
90.00%
Mulțumit, mici obiecții
DISTRACŢ. / RELAXARE:
90.00%
Mulțumit, mici obiecții

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
90.00%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
TIMP CITIRE: 5 MIN

In recunoastere in zona Malaia

TIPĂREȘTE

Intr-o dupa amiaza de februarie, dupa o portie buna de sanius luata pana la pranz la Domeniul schiabil Transalpina, foarte fain loc pe culmile Muntilor Latoritei, intre masa de pranz si cea de seara de la Casa Bucureasa vezi impresii, ne-am urcat in masina si am facut o tura de recunoastere in Malaia si imprejurimi.

Malaia – istorie si legenda

Fragmente ceramice descoperite de arheologi langa Ciunget considerate a apartine culturii Glina III si necropole din cultura Halstatt gasite langa Brezoi, arata ca zona a fost locuita inca din neolitic. Traci si daci au calcat pe aceste meleaguri. Un coson de aur vorbeste in felul lui despre trecut.

Dar iata ce spun legendele locului… Pe Valea Lotrului, zice-se, ar fi trait cete de haiduci care ieseau sa praduiasca negustorii care traversau Defileul Oltului. In limba arhaica romaneasca “lotru” ar insemna hot, om rau. Dupa ce haiducii s-ar fi lasat de pradatorie s-au asezat pe ici pe colo. Breazu s¬-a stabilit la varsarea Lotrului in Olt in Brezoiul de astazi, Mălai in Mălaia de astazi, Ciungu pe Valea Latoritei in Ciungetul de acum, iar Voinea la Voineasa.

Mălaia este atestata documentar la 1 septembrie 1515. Astazi este o comuna in nordul judetului Valcea compusa din satele Mălaia, cel mai mare dintre ele, Săliştea şi Ciunget.

Cu masina in amonte si in aval de Malaia

Calauza ne-a fost DN7A. Am pornit mai intai catre Voineasa. Soseaua serpuieste si iese dupa 3 km din satul Malaia. La iesirea din localitate remarcam silueta tot mai conturata a unei biserici albe cocotate pe un pinten muntos. Cum nu era pe partea noastra de deplasare, ne continuam traseul si la 4,7 km de la pornire intalnim o ramificatie marcata catre stanga, dar cum nici aceasta nu era partea noastra, o depasim. Soseaua devine si mai sinuoasa si urca lin pe langa raul Lotru. Traversam satul Valea Macesului si la 12,6 km de la pornire suntem in singura intersectie importanta din Voineasa, unde imediat ce traversam podul, facem un unghi foarte ascutit catre dreapta sa urcam cu masina in statiunea Voineasa.

Din intersectia amintita porneste si DJ105G care traverseaza muntele si granita judetului Valcea si ajunge pe Valea Sadului in judetul Sibiu dupa 35 km off road. Am vazut un filmulet cu drumul asta si mi-am propus sa il parcurg si eu candva.

Sa revenim la Voineasa. Care Voineasa? Desi impanzita cu mai multe unitati de cazare, multe erau inchise. Un peisaj gri si trist. Credeti-ma, foarte trist. Simbolul statiunii, Hotelul Lotru, este in paragina. Nici zapada nu era indepartata de pe carosabil desi nu mai ninsese de o saptamana, astfel ca nu a fost chiar lesne sa manevrez masina cand m-am intalnit cu un alt vehicul venind din sens opus. Desi situata intr-o zona pitoreasca, mai “in munte” si mai aproape de zona schaibila si de Soseaua Transalpina, nu vedeai picior de turist. Nu ma pot abtine: fosta statiune turistica Voineasa!

Info: Daca aveti nevoie de un bancomat in zona sa stiti ca exista unul singur aflat pe soseaua principala, putin mai sus de primarie.

Revenim in intersectia principala din Voineasa si luam drumul inapoi, urmand a puncta acum locurile remarcate pe partea dreptului a sensului de mers Voineasa – Malaia.

Dupa 7,9 km ajungem la intersectia de care am amintit la urcare, de unde se desprinde DJ701D catre satul Ciungetu, catre o zona de pensiuni, dar mai ales sa spun catre unul din cele mai pitoresti trasee din tara, Valea Latoritei. Pana in Ciungetu parcurgem 6 km, cotim jumatate stanga la o ramificatie, trecem pe langa uzina electrica si mai mergem putin, dar nu ne aventuram caci drumul nu este dezapezit si mai continua inca 21 km prin superbele Chei ale Latoritei catre Lacul Petrimanu si Lacul Galbenu, dar la cate am citit despre aceste locuri, musai sa revenim aici.

Ne intoarcem in drumul principal si urmam drumul catre Malaia (sat). Dupa 750 metri, inainte sa intram in localitate facem un alt unghi foarte ascutit catre dreapta si urcam foarte abrupt pe asfalt vreo 200 metri pana la Manastirea Malaia. Facem roata prin curtea ei, o pozam si continuam traseul nostru de recunoastere.

Intram in satul Malaia. Se insiruie mai multe pensiuni pe langa sosea. Nici Malaia nu arata foarte populata cu turisti, dar este pe cale de a umbri faima Statiunii Voineasa. In stanga soselei se vede Lacul Malaia, dar noi suntem cu ochi mai mult la viaductele pe care le traversam peste paraiele care se varsa in lac.

Facem cu mana pensiunii noastre, o depasim si continuam drumul la vale. Dupa alti 500 de metri este un alt punct important de retinut si marcat cu indicatoare din ambele sensuri de mers. In dreapta in lungul Vaii Bucureasa, se formeaza drumul de acces catre Cascada Scorusu care a devenit asa peste noapte o celebritate ajungand din necunoscuta in vedeta TV. Un drum neasfaltat, acum impracticabil inlesneste pe o scurta distanta apropierea de cascada, dupa care o drumetie de o ora te conduce la obiectiv. Si aici vom reveni cu siguranta.

Cascada Scorusu candideaza pentru titlul de cea mai inalta cascada din Romania. Este vorba de fapt de doua cascade legate printr-un canion ingust de 4 metri si lung de 150 metri. Inaltimea totala ar masura 101,5 metri. Caderea principala ar fi de 80 de metri inaltime avand o latime de 3 la 7 metri.

Prezentari ale traseului de acces la Cascada Scorusu au facut amicul @zlatna aici vezi impresii si amicul @Crazy_Mouse aici vezi impresii.

Continuam pe “deneu” si intram in zona centrala a satului Malaia. Am inaintat de la Valea Bucureasa 8 km catre Brezoi. Pe acest sector drum am vazut multe indicatoare si reclame catre diferite pastravarii, aviz amatorilor. Cei 8 km se incheie la Barajul Bradisor, unde fotografiem lacul de acumulare si stavila de beton si ne amintim ca la sosire cand am facut aici un scurt popas, am vazut lacul acoperit in cea mai buna parte cu zapada, acum insa oglinda apei ne zambea la ceas de seara.

Urma sa facem cale intoarsa. De acum am avut in dreapta noastra Lacul Bradisor, mai in amonte firul raului Lotru peste care am pozat o punte suspendata, apoi Lacul de acumulare Malaia la coada caruia ne asteptau la Casa Bucureasa gazdele noastre speciale si dragi, carora le-am promis ca vom reveni cel mai probabil in luna iunie caci ati vazut cate obiective turistice am remarcat in zona, obiective pe care nu le-am putut bifa acum din cauza zapezii.

Cei ce vor sa ni se alature in iunie, sa ma contacteze si poate facem o trupa pe cinste sa batem mai putin cunoscutii Munti ai Latoritei.

Si daca vreti sa vedeti ce ascund Muntii Latoritei cititi aici petrimanu.ro/obiective-tu ... -latoritei.html.

Ca o simpla provocare de vara, eu doar enumar in continuare posibile tinte de atins in Muntii Latoritei: Cheile Latoritei, Lacul Petrimanu, Lacul Galbenu, Lacul Iezerul Latoritei, Lacul Violeta, Lacul Vidra, Barajul Petrimanu, Barajul Galbenu, Cascada Moara Dracilor, Cascada Boroncioaia, Cascada Apa Spanzurata, Rezervatia Iezerul Latoritei, Rezervatia Miru Bora, Rezervatia Padurea Latorita, Varful Fratosteanu Mare, Varful Bora, Varful Puru, Transalpina Sky Resort.

Numai de bine tuturor!


[fb]
---
Trimis de Dan&Ema in 02.03.19 08:29:04
Validat / Publicat: 02.03.19 09:00:10

VIZUALIZĂRI: 2564 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
selectat ca MiniGhid AmFostAcolo
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

5 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (Dan&Ema); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P10 Casa Bucureasa
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol:
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 47900 PMA (din 52 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.

ECOURI la acest articol

5 ecouri scrise, până acum

dalumian
[02.03.19 09:20:49]
»

Mulțumesc Dan pentru ponturi.

Datorita tie am rezervat o săptămână in vara la Casa Bucureasa. ????

webmaster
[02.03.19 09:38:12]
»

Articolul a fost selectat ca MiniGhid AmFostAcolo pentru această destinaţie.

Dan&EmaAUTOR REVIEW
[02.03.19 09:50:51]
»

@dalumian:

Vacanta faina inca de pe acum.

Este un loc unde te poti relaxa si activ si pasiv. Poti sta locului si sa respiri aer tare sau poti sa te plimbi pe unde vrei si unde poti dupa posibilitati. Pe picioare sau pe roti. Sau mixt.

Iarba si pe schiuri, sanie sau pe fund.

Pacat ca nu au amenajat ceva activitati pe lacuri.

Numai de bine! ????

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
Mitica49
[02.03.19 11:38:04]
»

@Dan&Ema: Hop cu superbonusul!

Am citit și articolul despre Casa Bucureasa. L-am citit și pe acesta și m-a încercat o ușoară nostalgie amintindu-mi de drumul făcut de la Petroșani la Brezoi, în 1985, pe o șosea vai de mama ei! (dar și de-a noastră), de era mai mai să plâng de mila susupensiilor dragei mele DACIA 1100. Și pentru ca această excursie să nu se uite am și o amintire aproape neplăcută: pe un drum pustiu, pe care am întâlnit doar 2 mașini și 2 ciobani cu oile lor, pe o vreme mohorâtă, facem pană și, așa cum era normal, a început ploaia exact când m-am dat jos din mașină ca să rezolv problema.

Oricum articolele tale m-au determinat să ne mai ducem pe acolo (tot de la Petroșani la Brezoi - sau invers, cum s-o lega treaba), prea este frumoasă valea aia ca să nu o revedem.

Apropos: cum mai e șoseaua pe acolo?

Drmuri bune și excursii frumoase!

Dan&EmaAUTOR REVIEW
[02.03.19 11:55:04]
»

@Mitica49:

Zona este superba, indiscutabil!

Brezoi - Petrosani via Obarsia Lotrului am facyt-o si eu in mai multe randuri. Starea drumului a variat in general de la prost la foarte prost pe sectorul Obarsia Lotrului - Petrosani. Dar am fost o dat si dupa, de fapt in timpul unei operatiuni de asfaltare. Parfum!

Nu a tinut insa mult. Covorul astfaltic! El e de vina! Nu, nu persoane, companii, autoritati, nu, nu, nu!

Acum drumul e din nou in stare deplorabila, dar se poate circula, cu asumarea unei pene sau atentie si la alte afectiuni posibile ale masinii!

De la Obrasia Lotrului pana ce drumul se desparte de Lacul Vidra, carosabilul e comci comca. Apoi pana la Voineasa este asfaltat cu mai putin gropi dar foarte valurit, iar apoi ok. Asta pe scara de apreciere romaneasca a celor care parcurg drumuri auto de munte.

Numai de bine!

Un Herculane - Cascada Vanturatoarea, ceva?

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
2 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
Dan&Ema, Mitica49
Alte impresii din această RUBRICĂDescoperă zona Voineasa:


    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

 
[C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.41081881523132 sec
    ecranul dvs: 1 x 1