,,Preambul'' pt Cheile Latoriţei - Defileul Lotrului

TIPĂREȘTE

Cam aşa-i spuneam colegului @vega06 pe la începutul verii, după ce citisem primul său articol despre această zonă (vezi impresii) iar după ce l-am citit pe-al doilea (vezi impresii) am fost convins că nu va dura mult timp până-mi va sticli ochişorii pe-acolo! :))

Iar ocazia nu s-a ivit imediat, aşa cum îmi propusesem iniţial, ci cu ocazia vacanţei de toamnă a nepoţeilor noştri, de la începutul lui noiembrie când, aidoma celor din ultimii doi ani (Sibiel şi Sâmbăta), am avut parte de o vreme excelentă, după sufletul oamenilor iubitori de natură, aş zice! :))

Ziua 1. Drumul Bucureşti – Ciungetu şi cazare la Vila Ursu.

Plecăm fără niciun stres, duminică 1. XI. 2015, pe la 12.00 din Bucureşti sect 4, ieşim din oraş pe la 12.30, avem drum liber inclusiv pe tronsonul Piteşti – Rm. Vâlcea, de la 14.40 până la 15.00 oprim la OMV Cozia pt o gustare, virăm stânga la Brezoi, admirăm lacurile Brădişor şi Malaia, iar la ora 16.00 eram la Vila Ursu din Ciungetu, gazda noastră pt următoarele 4 zile, o gazdă aleasă datorită colegilor @Safta Radu şi @vega06, care au descris-o atât de bine după cazările avute aici destul de recent, încât oricât m-ar ,,ispiti’’ web-ul de serviciu :)), n-am să scriu un articol separat deoarece nu prea aş mai avea ce să spun!

Aşadar ne-a întâmpinat proprietara, tanti Gabi de la Vâlcea (nu de la Cluj! :))), care ne-a cazat, ne-a prezentat curtea şi ne-a luat comanda pt masa de seară - scurt şi la obiect adică (ador această abordare din partea proprietarilor!), fără prea multe întrebări şi descoaseri din partea gazdei care, aşa cum aveam să ne convingem pe timpul sejurului, era o persoană deosebit de volubilă şi... nevorbită, ca mai toate oltencele! =))

După acomodare, purcedem la câteva partide de ping-pong şi volei, o scurtă plimbare în amonte cu multe pietre aruncate în pârâul Rudăreasa (inclusiv eu, fără să-mi dau seama mă pun la mintea copiilor! :))), timp liber în apartament, unde aveam un singur televizor dar un wi-fi bun în compensare, iar de la ora 20.00 eram prezenţi la cină (conform înţelegerii) unde am servit 2 porţii de păstrăv şi 2 de porc la tavă plus desert, sucuri, vin şi apă minerală.

Ziua a 2-a. Reîntâlnire cu Voineasa, Vidra şi Obârşia Lotrului.

Următoarea zi, după micul dejun, un set de ping-pong şi o hârjoneală cu simpaticii căţei ai proprietarilor, plecăm spre Voineasa, în primul rând pt a ne completa cele necesare (o minge, nişte dulciuri şi ceva medicamente printre altele, în Ciungetu negăsind aşa ceva!), dar şi pt a le arăta nepoţilor unde, elev fiind, am fost în tabără şi mai apoi mi-am făcut un concediu înainte de ’89, iar după Revoluţie am trimis unul dinte copii în cantonament, fiind cazat la acelaşi hotel la care am fost şi eu (hotelul Lotru), dar am mai şi înnoptat, în tranzit fiind, în vreo două rânduri – aşadar o staţiune pe care o cunoşteam destul de bine!

Sau cel puţin aşa credeam până atunci pentru că am avut parte de o imagine dezolantă a simbolului staţiunii, hotelul Lotru, dar şi a complexului de lângă acesta şi a vilelor aflate mai sus, toate părăsite sau nepopulate în acest moment; am coborât mai în centru unde am găsit ceea ce căutam, am zăbovit puţin în părculeţul de vizazi de principalul complex comercial al staţiunii, după care am plecat spre Obârşia Lotrului, admirând la un moment dat un hotel mai răsărit pe partea dreaptă (Zan Hotel), una dintre puţinele pete de culoare ale unei staţiuni cenuşii.

Drumul până la Obârşie este destul de bun, în serpentine până la Staţiunea Vidra iar de acolo şerpuind o bună bucată pe marginea lacului cu acelaşi nume, am oprit în vreo două rânduri pt a lua apă de la un izvor şi pt a ,,rupe’’ nişte ţurţuri, iar în jurul orei 12.00 ne aflam deja pe platoul din faţa cabanei ,,Obârşia Lotrului’’, jucându-ne cu mingea proaspăt cumpărată o miuţă la care ni s-a alăturat şi un băieţel de vreo 6 ani, a cărui mamă lucra la bucătăria restaurantului cabanei.

Dealtfel puştiul, un bun agent de marketing :)), ne-a convins să servim masa acolo, în ciuda faptului că nu era curent (se lucra în zonă) – am servit 3 ciorbe de vită, una de burtă, smântână, pâine, ardei, 2 porţii papanaşi (câte 3 la porţie, a fost prima dată când am văzut aşa ceva!), toate bune şi destul de ieftine (61 lei); pe parcursul mesei ne-am întreţinut cu un iubitor de trasee montane care vroia să ,,facă’’ Transalpina spre Rânca cu maşina, chiar dacă aceasta fusese declarată oficial închisă – tipul, un bun cunoscător al zonei din câte mi-am dat seama, era foarte sigur pe el că nu o să aibe nicio problemă în demersul său iar vremea de afară părea să-i dea dreptate!

Am plecat de la Obârşie în jurul orei 14.45, am oprit puţin la domeniul schiabil Transalpina (nu era mare lucru de văzut, după cum probabil ştiţi, pârtiile arată ,,naşpa’’ fără zăpadă!), după care am intenţionat să mergem în staţiunea Vidra pt a vedea în ce stadiu se mai află dar, când am ajuns la bifurcaţia de dinaintea staţiunii, nepoţelul cel mare a citit (pt că ştie! :))) pe un panou ,,Barajul Vidra’’ şi a ,,decretat’’ scurt că acolo vom merge, iar eu nu am stat pe gânduri pt că, în ciuda faptului că tranzitasem zona în mai multe rânduri, acolo nu ajunsesem niciodată!

Am trecut pe lângă staţiune, am văzut aceeaşi imagine sinistră a acesteia pe care o ştiam (păcat, mare păcat, am sperat că odată cu deschiderea domeniului schiabil Transalpina, aceste clădiri vor fi renovate, dar m-am înşelat!), iar după cca 4 km ajungem la impunătorul baraj pe care am poposit preţ de vreun sfert de oră după care, întrebându-i pe cei doi oameni care stăteau de vorbă acolo (unul era paznic) unde duce şoseaua forestieră din aval de baraj (nu aveam hartă, nu m-am gândit că o să am nevoie de aşa ceva într-o zonă cunoscută!), aceştia ne spun că drumul ajunge în Voineasa după câţiva kilometri, deci mai scurt decât cel pe şoseaua asfaltată (am cugetat eu! :))) şi că e destul de practicabil pt o maşină de teren. Curat chilipir, am gândit şi am purces la drum! M-am înşelat însă! Dar n-am regretat!

Aţi auzit de ,,Cheile Lotrului”? Nuuu?! Nici eu, dar ele există, cel puţin în viziunea mea!

Ei bine, dacă până atunci nu fusesem încântaţi decât de peisajele superbe nu şi de locaţiile vizitate (staţiunea Voineasa în paragină, Obârşia Lotrului cam pustie la acea dată, domeniul schiabil Transalpina încă în amenajare iar staţiunea Vidra o ruină!), acest drum a fost surpriza plăcută a acelei zile, oferindu-ne o altă imagine a Lotrului decât cea pe care o ştiam deja (cea dintre Brezoi şi Voineasa), una sălbatică dar de o frumuseţe răpitoare, o vale străjuită de stânci înalte şi semeţe care se ridică din mijlocul unei vegetaţii bogate şi frumos colorată în nuanţele specifice toamnei, ornată pe alocuri cu ţurţuri aidoma unor cristale (spre deliciul nepoţilor care m-au oprit în câteva rânduri pt a-i rupe!), o vale care se îngustează pe alocuri făcându-mă să-mi pun întrebarea dacă nu cumva ne aflăm pe nişte chei cunoscute doar tăietorilor de lemne care nu vor ca acestă zonă să fie prea mult popularizată, din motive lesne de înţeles!

Toate bune şi frumoase, priveliştea superbă, drumul relativ bun dar parcă nu se mai termina odată, nu se zărea nicio luminiţă la capătul tunelului :)) ca să zic aşa, iar datorită deselor opriri pt peisaje şi ţurţuri erau auspicii să ne prindă întunericul prin pădure – indicatoare nu prea erau, gps-ul nu funcţiona, hartă nu aveam, aşa cum v-am spus, iar pt o clipă m-am gândit că am rătăcit drumul şi mi-am adus aminte de o întâmplare de prin 2002 pe care, cu riscul de a vă plictisi, daţi-mi voie să o inserez aici, asta ca să nu faceţi ca mine! :))

În vara acelui an aveam unul dintre copii la hotelul Lotru, într-o tabără-cantonament cu profesorul de sport, iar eu, soţia şi băiatul cel mic, fiind într-un circuit prin ţară, le-am făcut o vizită la hotel, ne-am cazat acolo pt o noapte, iar a doua zi trebuia să ajungem la Poiana Braşov, unde aveam cazare la hotel Ruia. Numai că am considerat eu (iar soţia m-a aprobat!) că ar fi prea banal să mergem pe traseul pe care ar merge orice om normal, prin Brezoi şi Valea Oltului, astfel că am luat o hartă locală foarte detaliată chiar de la recepţia hotelului şi am văzut că era schiţat un drum peste munţii Lotrului care ajungea la Sădurel, iar de acolo (pe un drum pe care-l făcusem cu vreo 4 ani înainte, venind de la Păltiniş), prin Râu Sadului şi Sadu, ajungeam la Tălmaciu. Ce nu luasem noi în calcul era faptul că drumul nu era circulat mai deloc (ne-au făcut cu mâna nişte ciobani la baza muntelui dar noi am crezut că din simpatie! :))) şi plouase cu câteva zile înainte foarte tare, drumul fiind surpat în multe locuri, torentele săpându-şi adevărate galerii-capcane pe sub acesta, la una dintre acestea reuşind să strâmb lonjeronul de la maşină, astfel că ceea ce trebuia să fie un traseu off-road plăcut era să se termine foarte neplăcut, nefuncţionând nici telefoanele mobile – am ajuns cu bine totuşi pe valea Sadului iar când am văzut primul tractor parcă l-am văzut pe Mântuitor (scuzaţi comparaţia dar asta am simţit atunci!).

Revenind la traseul din acest an, mi-am dat seama repede că nu am luat-o pe acel drum de coşmar din moment ce am mers doar pe lângă Lotru, iar în momentul când am dat de un lac artificial (ulterior am aflat că se numeşte lacul Balindru şi că face parte din sistemul hidroenergetic Lotru-Ciunget) mi-am dat seama că suntem pe drumul cel bun, valea se transformă într-un veritabil defileu iar Lotru oferă pe o distanţă de vreo doi kilometri câteva dintre cele mai spectaculoase peisaje din zonă – Cataractele Lotrului, pe numele lor, aşa cum aveam să aflu de la un cabanier 2 zile mai târziu că le cheamă.

Pe măsură ce ne apropiam de staţiune valea se lărgeşte, exploatările forestiere sunt în floare (păcat că se fac fără cap de multe ori!) şi încep să-şi facă apariţia şi ceva clădiri aparţinând ciobanilor şi celor din districtul Voineasa, o cabană a vânătorilor ( ,,Piatra Lotrului’’) iar când ne întâlnim cu şoseaua principală acul kilometrajului arată fix 25 km de la barajul Vidra, făcuţi în cca 2 ore, un traseu superb pe care vi-l recomand fără rezerve, chiar şi fără maşină de teren drumul este accesibil!

Am ajuns pe la ora 17.30 la Vila Ursu unde am avut program de voie până la cină ,,masă pe care am ,,ras-o’’ chiar dacă viţelul la tavă a fost cam uscat iar cartofii ţărăneşti au fost... prăjiţi! ,,De vină’’ a fost partida de fotbal de la Obârşie, ţurţurii, aerul tare şi adrenalina de pe ,,Cheile Lotrului’’!

---

VIZUALIZĂRI: 3768 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI