Kanoni, plăcute canoane

TIPĂREȘTE

Peninsula Kanoni, în partea de sud a actualei capitale, Kerkira, este de fapt azi suburbie a acestui oraș, un loc plăcut cu panorame deosebite pe care l-am vizitat și noi într-o dimineață de mai, destul de înnorată. Am preferat să ajungem acolo dimineața pentru că aveam de vizitat și un muzeu iar grecii au un obicei, bun pentru ei, rău pentru turiști, muzeele au program scurt, unele până la ora 13, altele până la 15.

Pentru a ajunge în inima peninsulei, indiferent din ce parte se vine - Corfu Town sau mica așezare Perama, se urmează drumul local 25 (acesta este și drumul dinspre capitala spre Achilleion) până la indicatorul către aeroport și de acolo totul este simplu, aproape fără să-ți dai seama ajungi pe drumul principal cu sens unic sau, pe scurtături, pe străduțe înguste cu multe flori superbe în curți. Distanța din centrul capitalei, cu mașina, este cam de maxim 4 km iar pe jos pe scurtături, de aprox. 2 km. Se poate ajunge și cu autobuzul local, Blue Line nr. 2.

Pe această bucată de pământ s-a aflat vechea cetate Kerkira, fondată undeva prin sec. VII î. H. de tiranul Periandros al corintienilor, cetate din care astăzi se mai pot vedea doar câteva ruine ce au făcut parte din zidul de apărare și turnul de veghe, la capătul terminalului dinspre munte al aeroportului. De fapt, unde este pista pentru aeronave, a fost în vechime portul cetății, părăsit și el dar și peninsula din motive încă neclare, unii spun că zona portului vechi s-a colmatat prea mult, alții că nu se putea asigura apărarea cetății împotriva invadatorilor, astfel că orașul se mută pe locul actual al Cetății Vechi iar teorii mai noi spun că invadatorii vizigoți au distrus complet cetatea în sec. V și puținii locuitori rămași în viață s-au mutat mai sus și au construit alt port. Care este adevărul încă nu se știe dar există și azi în zona anticului port lacul Khalikiopoulos, mlăștinos, parțial drenat, locul favorit al rațelor sălbatice. Mistere sunt multe legate de trecutul insulei, de popularea în antichitate a acestei peninsule al cărei port se deschidea peste un lac. Dar pe această peninsulă, în timpul stăpânirii britanice, din dorința de a avea case în afara deja înghesuitului centru a actualei capitale, se ridică câteva locuințe care, împreună cu resturile zidurilor vechi, cu lăcașuri de cult, crează o mică așezare, interesantă, cu vederi superbe spre mare.

Numele se pare că i se trage de la tunul - kanoni în grecește- instalat la capătul insulei în 1798 de către francezi, pentru apărare. Un preot susține, neoficial, altă variantă, anume că aici a fost locul unde au venit primii misionari creștini pe insulă și au convertit localnicii, în sec. X, impunând regulile - canoane - ortodoxe.

Oricare ar fi etimologia numelui, Kanoni este un loc superb ce merită vizitat, mai ales că nu ia mult timp, depinde de preferințe, pentru cei amatori de ruine desigur că este necesar ceva mai mult.

Mon Repos și Muzeul Paleopolis

Încep cu acest palat și grădinile lui din două motive: dacă mergeți să vizitați peninsula Kanoni, palatul Mon Repos de pe dealul Analipsis ar trebui să fie văzut primul căci muzeul se închide la ora 15, deci ora 14 poate fi ultima la care să intrați în clădire pentru o vizită din care să vă rămână ceva în memorie - parcul se închide însă la ora 19. Al doilea motiv este că într-o aripă a palatului funcționează Muzeul Paleopolis unde sunt artefacte găsite pe domeniul palatului dar și pe toată peninsula Kanoni, expuse frumos, cu o bună prezentare cronologică a istoriei acestei părți a insulei.

Palatul Mon Repos a fost ridicat în jurul anului 1830 (pentru cei ce vor cifre exacte 1828- 1832) de scoțianul Sir Frederick Adam - a cărui statuie se află în parcul Palatului Sf. Mihail și Sf. George - fost Înalt Comisar al Insulelor Ionice, guvernator de fapt, foarte iubit de corfioți pentru meritele lui, cea mai mare realizare fiind apeductul ce pleca din Benites și alimenta capitala cu apă de izvor, terenul acesteia fiind impropriu pentru fântâni cu apă potabilă. Sir Adam s-a căsătorit cu o corfiotă mai tânără și pentru ea a ridicat această clădire de care nu s-au bucurat, fiind mutat în Indii de regele Angliei. Devine reședința comisarilor britanici iar după 1864 când insulele sunt alipite statului grec, regele George I ajunge proprietar sau beneficiar, nu-i clar și-i spune parcului și clădirii "Mon Repos". Nepotul regelui George I, născut aici în 1921 este prințul consort Philip, devenit prin căsătorie duce de Edinburg, soțul reginei Marii Britanii dar care nu a copilărit aici decât până la vârsta de doi ani. În 1967 familia regală pleacă în exil forțată de ceea ce a fost revolta coloneilor. Palatul este abandonat, începe să se degradeze lent. În 1991 intră în posesia statului grec iar în 1992 este deschis ca muzeu.

Casa sau palatul este în stil neoclasic, cu intrare impunătoare prin coloanele mari, în camere de la parter sunt expuse documente autentice, picturi, stampe, litografii, mobilier autentic, obiecte personale, hărți vechi, cronici, în general lucruri ce au aparținut primilor proprietari sau mai bine zis ce s-a mai putut salva din ce a deținut clădirea. Are un aspect de clădire veche neîngrijită, necesită ceva reparații și refacerea sălii botanice unde nu am găsit decât acuarele și plante uscate, se pare mostre de plante ce au existat în această zonă, rămase de când aici a funcționat grădina botanică a Academiei Ionice.

La etaj este Muzeul Paleopolis cu exponate găsite pe peninsula Kanoni, toate din perioada orașului antic.

Vizita în parc poate continua după închiderea muzeului, pentru iubitorii Eladei o vizită la izvorul Kardaki trebuie gândită bine căci legenda spune că dacă un străin bea apa aceea, uită de țara natală și rămâne pe vecie acolo. Tot acestui izvor i se datorează descoperiri arheologice importante, puteți citi pe net - dacă aveți răbdare să căutați. Deoarece nu ne luasem cu noi și menajeria (căței, pisică), am lăsat gustarea apei pentru o vacanță viitoare!

Tot în parcul englezesc, îngrijit cândva, dacă vă țin picioarele, găsiți teatrul antic, uneori ocupat ca atunci când am mers noi - se pregătea ceva pentru o sărbătoare - o mică peșteră, docul și plaja regală, ruinele băilor romane, ruinele bisericii Agia Kerkira, ruinele templului Herei, ale lui Poseidon și Apollo (acestea la izvorul Kardaki), ale bisericii Sf. Pantelimon, multe altele, depinde cât vă țin picioarele într-o zi caldă!

Palatul Mon Repos este deschis de marți până duminică între 8.30 - 15, parcul se poate vizita de la 8 la 19; am plătit pentru vizitarea palatului 4 €/persoană, pentru parc nimic iar mașina am lăsat-o pe stradă, parcarea din apropriere fiind plină de autocare cu turiști ce se cazau la hotelul cu același nume aflat ceva mai sus de porțile domeniului.

Biserica paleocreștină.

Vis a vis de intrarea în Palatul Mon Repos sunt ruinele unei bisericuțe. Este biserica bizantină construită prin 450 d. H., se spune cea mai mare biserică creștină a orașului vechi, ridicată pe locul unui teatru antic, la construcție folosindu-se marmura și piatra templelor zeilor din zonă. A fost distrusă de trecerea popoarelor migratoare, de turci, refăcută mereu mai frumoasă, ultima dată de un călugăr cretan în sec. XVII apoi este adusă în starea în care este astăzi de bombardamente germane din 1944. O fotografie veche din 1880, arată, deși în alb/negru, toată splendoarea interiorului ei la acea vreme.

Am văzut-o pe dinafară, nu și mozaicul parțial refăcut după război. Se fac cercetări arheologice în zonă așa că totul era închis.

Mânăstirea Vlacherna

Este micuța și spectaculoasa biserică albă, cu hramul Fecioarei Maria, de fapt o capelă, ridicată pe o insuliță stâncoasă, la care se ajunge trecând un fel de dig de aprox. 300 m. Actuala clădire a fost ridicată în sec. XVI și a fost lăcaș de maici. O perioadă a fost în proprietatea familiei compozitorului grec Mantzaros (probabil cei ce ați făcut Paștele în Kerkira vă amintiți acest nume purtat azi de una din filarmonicile corfiote), apoi începe să decadă, ultimele maici plecând de aici când s-a deschis aeroportul, motivul lor fiind gălăgia care le împiedica rugăciunile.

Mi-a plăcut curățenia din interior, bogăția florilor și faptul, ca de altfel la majoritatea bisericilor grecești, este deschisă tot timpul. Iar singurul chiparos de pe insuliță îi ține de urât cu evlavie lăcașului alb ce ascunde spre uitare poveștile femeilor ce s-au retras cândva aici, pe vremea când nu se ajungea decât cu barca. Are un mic magazinaș cu suveniruri și dulciuri.

Numele este interesant și sunt destule controverse asupra etimologiei, cu atât mai mult cu cât sunt două biserici cu numite Vlacherna, una la turci.

Insula Pontikonisi și Mânăstirea Pantokrator.

Insula este frumoasă, verde, bogată în pini, la care se ajunge doar cu barca, se înalță la 2 m deasupra apei. Biserica bizantină Pantokrator / Atotputernicul, cu hramul Schimbarea la Față, clădită aici, după unele păreri în sec. XIII, are un șir de scări albe ce se remarcă printre plante și care, văzute de departe, dau impresia unei cozi de șoricel, de unde și numele de insula Șoricelului, pontikonisi în grecește. Este frumoasă pe interior, icoanele vechi în stil Baroc și frescele din sec. XVII, după reconstrucție, se păstrează destul de bine. Un șir de plăci funerare de marmură te întâmpină, unele purtând nume cunoscute în istoria insulei Corfu. Despre legenda formării ei prin împietrirea corăbiei primite de Ulise ca dar pentru a ajunge acasă, știți deja.

După plimbarea plăcută, aici pe insula Șoricelului, la o cafea, puteți admira, dacă vă plac, avioanele dar și superbele priveliști ale insulei Corfu.

Aeroportul

Nu se poate aminti o vizită la Kanoni fără a spune despre avioanele ce trec foarte des pe deasupra capului, mulți turiști fiind mai interesați de acestea decât de comorile istorice. Nu m-a atras prea mult, am locuit într-un cartier unde, cel puțin după '89, mă gândeam în stația de tramvai dacă n-ar fi mai rapid să fac autostopul la avion pentru a merge la piață.

Este aeroport internațional din 1972 - gândiți-vă ca turismul de masă a înflorit în Grecia după anii ''60 - și poartă numele primului guvernator britanic iubit de corfioți, Ioannis Kapodistria (citeam undeva că numele real al guvernatorului este Capo d'Istria, după familia din care se trage). Despre pista micuță, despre spectaculozitatea trecerii peste cele două insulițe, s-a povestit deja iar alte informații găsiți și pe pagina de net a aeroportului.

O vizită pe peninsula Kanoni este deosebit de plăcută. Necesită 1/2 zi dacă doar vizitați cele mai importante obiective dar poate dura și mai mult dacă vă place să admirați priveliștile, fascinante, din vârful dealului, de la cele două locații unde puteți sta la masă și servi ceva; ideal este să mergeți dimineața, deși se spune că apusul este fabulos privit de aici - dar unde în Grecia apusul nu este supranatural?

---

VIZUALIZĂRI: 2925 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI