Kerkyra Town, capitală a insulei Corfu – musai de văzut! // Partea a II-a

TIPĂREȘTE

Cu forțele refăcute am „atacat” cetatea veche.

Cândva, cele două cetăți erau unite printr-un zid, făcând oamenii să se simtă mai în siguranță. Ulterior zidurile au fost dărâmate, iar astăzi dintre cele patru porți de intrare în oraș, mai există doar două: Spilia Gate (Porta di Spilia) în fața portului vechi, sau cunoscut ca și Arcul Boati, exact lângă piațeta unde am poposit noi, lângă Mavros Gatos și San Nicola (Porta Agiou Nicholaou) , la capătul Espianadei, în spatele palatului regal, pe care-l veți vedea în poze.

Cetatea veche, Palaio Frourio, a fost construită în timpul dominației bizantine, continuată apoi sub cea venețiană, prin arhitectul Michelle Sanmicheli, cu scopul apărării orașului Corfu dar și pentru a controla toată coasta de est a insulei. Venețienii au mai adăugat metereze, bastioane- Savorgnan la dreapta, înspre golful Garitsa și bastionul Martinengo spre golful Kerkyra, numite așa după inginerii italieni care le-au proiectat. Apoi au întărit zidurile și ulterior au amenajat- șanțul cu apă- Contra-fossa, toate pentru a apăra orașul cât mai bine de invazia otomană.

Putem spune așadar că cetatea este construită pe un promontoriu aflat între golfurile Kerkyra și Garitsa, între orașul vechi și Cape Cavosidero. Ea este unită cu orașul doar prin pod.

Statuia Contelui Johann Matthias von der Schulenburg se află chiar înainte de intrarea pe podul care duce spre cetate, în amintirea eforturilor sale în lupta dusă împotriva turcilor.

Am plătit taxa de intrare, 6 euro de persoană, doar că am nimerit destul de prost, undeva pe la ora 13. Există o pauză de câteva ore, din cauza căldurii sufocante, motiv pentru care nu se poate vizita partea de sus a cetății. Parcă jos nu era cald :)) Asta e, vedem ce putem!

Copii pot intra gratuit, studenții și pensionarii plătesc doar 3 euro, iar pentru grupuri sunt ceva reduceri.

Traversăm podul care unește orașul de cetate, șanțul mare fiind folosit azi pentru andocarea bărcilor de pescuit.

Există mai multe clădiri în cetate, Biblioteca Publică, o capelă militară-Madonne del Carmine, imediat după intrare pe dreapta, un vechi spital militar în ruine, la nivelul superior, o școală de muzică, parte a Universității Ioniene-de fapt este Centru de Cercetare a Muzicii Elene, da, știu, e o denumire „sofisticată” , o închisoare construită în 1786, sau imediat lângă poartă, Arhiva Istorică, ce cuprinde peste 6 secole de istorie din Corfu, precum și o colecție de sculpturi și picturi din perioada bizantină.

Biserica Sfântul George, Agios Georgios amplasată în zona de est a cetății, construită în 1840, de către englezi, are astăzi icoane aduse de la Biserica Sfântul Spiridon. Clopotul mare, este chiar în interior, lucru ce este foarte rar, dar este cu totul foarte aparte această biserică, frumoasă, dar cumva diferită. Are forma unui templu antic grecesc, cu colonade mari în față și scări largi. Veți vedea în poze. De aici puteți urca pe niște scări la un platou mai înalt, unde se află o terasă, cu vedere frumoasă, cu o cafenea pentru cei ce doresc o mică pauză, sau pur și simplu ceva răcoritor.

În curtea de jos, imediat după intrare este o clădire unde se organizează expoziții temporare, iar la data vizitei noastre- se intitula- Greek Contemporany Art- erau expuși artiști greci cu tablouri interesante-mare parte dedicate lui Ioannis Kapodistrias- Conte Capo d' Istria, ministru de externe al Imperiului Rus, un distins diplomat al Europei și mai târziu, primul șef de stat al Greciei independente- a se înțelege guvernator. Deasemenea este considerat fondatorul statului grec modern.

Ar mai fi de amintit alte încăperi, depozite de armament, foste barăci ale soldaților, cazarma ofițerilor, cisterne, etc.

Vizita noastră în cetate s-a încheiat mai repede întrucât imediat după ce am trecut și de o fântână venețiană, poligonală, din 1732, foarte frumoasă și Turnul cu ceas, vizibil de foarte departe- am dat peste gratiile care ne împiedicau să urcăm treptele ce ne-ar fi dus la nivelul superior.

Desigur, de am fi avut norocul să urcăm, aș fi putut admira de aproape Marea Cruce și Farul- la Cape Cavosidero, chiar acolo pe stânca cea mai înaltă.

Aici trebuie să fac o paranteză și să vă spun că nivelul superior al cetății, stânca are două vârfuri, iar denumirea veche de Korifos-în greacă și Koryfo-bizantină înseamnă „orașul vârfurilor” . De aici se trage numele de Corfu.

Cele două vârfuri fortificate sunt denumite Turnul Pământului și Turnul Mării, iar zona dintre ele este Cittadella. Acolo au existat și casele în care locuia populația.

Mai multe informații despre cetate găsiți aici: odysseus. culture. gr

Oricum, mă bucur că am ajuns chiar și până acolo, priveliștea este oricum superbă, oriunde privești, spre nord-est se vede mica insuliță Vido înspre golful Kerkyra la nord, sau golful Garitsa spre sud și nu în ultimul rând spre orașul Kerkyra, până departe la domeniul Mon Repos, încât prin zoom am văzut și moara de vânt.

Câteva vorbe despre insula Vido- Βίδο.

În timpul luptelor din primul război mondial, soldați și civili, în mare parte sârbi, au fost transferați din Corfu pe mica insulă de nici 1 km diametru, pentru a fi tratați și mai apoi îngropați în mare. Se spune că aici zac mai bine de 5000 de oameni, iar apele mării din jurul insulei se numesc Mormântul Mării Albastre - Plava Grobnica- în limba sârbă. Pe insulă există un monument dedicat armatei sârbe și o biserică Agios Stefanos.

Nici nu știu dacă mai trebuie să specific că e musai să aveți apă și pălărie, sau șapcă ceva, loțiune pentru soare, aici nu prea există umbră...

Să vă spun câte ceva despre frumoasa Panagia Maria Mandrakina, zugrăvită în roșu și portocaliu, încadrată perfect în mijlocul grădinii, cu vedere la mare, situată practic între cetatea veche și palatul regal.

Poartă hramul Fecioarei Maria a cărei icoană a fost găsită de marinari în portul din apropiere, Mandraki. Mai poartă și hramul Sfântului Pantelimon. Are o clopotniță frumoasă, iar biserica este restaurată după 1950, pentru că a suferit avarii mari în război.

Se spune despre ea că este preferată de credincioși pentru farmecul ei, în special pentru nunți și botezuri.

Cadrul natural este absolut deosebit, până aici se întinde Grădina Poporului, care este de fapt grădina palatului regal de la Poarta Sfântul Mihail, sunt mulți arbori și arbuști exotici, eucalipți, chiparoși și flori multicolore, statuete și fântâni.

Mă uit în jur și descopăr o panoramă minunată spre portul Mandraki și spre Poarta Agiou Nikolaou. Se vede și Conacul Kapodistrias, casa în care s-a născut Ioannis Kapodistrias, primul guvernator grec. Actualmente aici sunt birouri ce aparțin de Universitatea Ionică, iar pe vremuri a fost Prefectură.

Romantic și frumos se zărește bisericuța din capătul peninsulei, Panagia Agiou Nikolaou ton Loutron și plaja Faliraki.

Plimbarea noastră continuă lent spre portul vechi, unde ne-am „odihnit” ochii cu albastrul inconfundabil al mării, am privit cum micile ambarcațiuni se legănau lent, odată cu valurile. Totul în jur are o lentoare plăcută, este ora siestei, chiar și parcul este liniștit, la fel un loc de joacă pentru copii la baza dealului Agios Markos, pe care stă ca un observator fin, cetatea nouă.

Am făcut poze, locul este tare fotogenic, am privit spre zidurile masive de piatră cenușie și ne întrebam dacă acolo vom putea oare intra, fiind tot orele prânzului, tot foarte cald.

Ne-am pornit agale pe lângă ziduri, căutând niscaiva frânturi de umbră. Ajungem curând la una dintre cele două porți ale cetății, cu emblema venețiană cu lei, simbolul pentru Sfântul Marcu. De fapt cetatea nouă se numește și Fortăreața Sfântul Marcu sau Fortezza Nuova.

De construcția noii cetăți s-a ocupat arhitectul italian Ferrante Vittelli și a durat între anii 1576 și 1645.

Francezii au adăugat niște metereze iar britanicii au finalizat construcția masivei cetăți. De-alungul laturii de vest există un șanț, uscat, tipic pentru arhitectura de secol XVII, ce ține din piața de legume până în portul nou, de unde se poate admira cetatea dacă ajungi venind pe mare în Corfu.

Ea a fost parțial distrusă în timpul celui de-al doilea război mondial, dar s-a refăcut în cea mai mare parte.

Se spune că există tuneluri subterane care ajung până la cetatea veche sau în orașul vechi.

Bineînțeles că am avut din nou dreptate și era închisă :(așa că i-am admirat doar zidurile masive, puternice, parcă de netrecut.

Cetatea are două niveluri, inferior și superior. Nivelul inferior are două intrări și încă una suplimentară, un bastion de formă pentagonală, dar și Punta Perpetua, o clădire masivă, din cărămidă, cu trei etaje, din secolul al XIX-lea, ce folosește astăzi ca bază nautică. Se vede frumos din portul vechi. Imediat alături, ca o mică pată de culoare portocalie, este Panagia Spilaiottissas Neo Frouriou, despre care am citit ulterior că este cel mai vechi templu public săpat în stâncă, din secol XVII.

La nivelul superior există o clădire impozantă, din timpul stăpânirii britanice, folosită în prezent pentru expoziții.

Totuși, încercarea noastră de a vedea și această fortăreață impunătoare s-a dovedit utilă, deoarece așa am ajuns și în alte zone frumoase din orașul vechi, pe care altfel poate le ratam, în piațete pline de verdeață, cu palmieri, ori chiar străduțe în trepte.

Un grup statuar interesant, sugestiv, era chiar în apropiere de stația navală, ce amintea de victimele Holocaustului.

Pe străduța în pantă care duce spre poarta cetății am văzut una din cele mai frumoase biserici, Santa Maria del Carmine Tenedos-sub o „ploaie” de bouganvillea, despre care am aflat mai apoi că de fapt este o mânăstire. Ea a fost construită în ultimele decenii ale secolului XV de către călugării catolici din insula Tenedos, din marea Egee. Ei au plecat de acolo forțați de împrejurări, atunci când turcii au ocupat insula. Călugării au adus cu ei icoana Maicii Domnului din Carmine, căreia i-au dedicat și mânăstirea. Este vorba de Carmine sau Carmelo, numele muntelui Carmel, unde era Mânăstirea Carmelitanilor. Francezii au transferat icoana, care mai apoi a fost distrusă în timpul războiului.

În anul 1723 mânăstirea a fost renovată, astăzi putând admira arhitectura sa, clopotnița și cupola roșiatică în formă de turlă. Iar dacă îmi este permis aș spune că este o frumoasă „pată” de culoare pe lângă zidurile cenușii și austere ale noii cetăți la baza căreia se află.

Plimbarea noastră a continuat de acum în sens invers, am luat-o pe alte străduțe înguste ale orașului vechi și ne gândeam că e momentul să ne întoarcem, așa că ne îndreptăm către orașul nou.

Stația pentru Green Bus este la o distanță apreciabilă față de orașul vechi, undeva la 2km. Nu pot înțelege totuși de ce au procedat așa, pentru că aproape toți turiștii vor să vadă orașul vechi.

În cele mai multe orașe vechi, știu eu, Rhodos Town, Chios Town, sau Kos Town- autobuzele duc chiar în centru... dar cine suntem noi să-i judecăm, nu?

Ce-i drept cea mai mare parte a turiștilor o fac în tur oficial, cu autocarul, iar acelea au parcare lângă Espianada, lângă Cetatea Veche-Palaio Frourio. Dar, suficient de aproape de un alt punct de reper turistic vorbind, de Peristilul lui Maitland, un monument neoclasic, construit în 1821 în onoarea lui Sir Thomas Maitland, comisar al Insulelor Ionice.

Cred însă cu tărie că mai sunt „umblăcioși” ca noi, la taxi nici nu ne gândeam, deci nu aveam de ales, decât să mergem pe jos. Oricum, știți deja că nouă ne face plăcere;) doar că acum era foarte, foarte cald. Prin urmare, am poposit câteva minute pe strada Theotoki, pe băncuțe, la umbra copacilor, privind oamenii, porumbeii care se plimbau, cerșind o privire sau ceva de mâncare. Ne-am hidratat, sunt multe cafenele, cofetării, chiar și în orașul nou, parcă la tot pasul, apoi am pornit la drum.

Încă mai făceam poze, iată, ăsta e unul din multele avantaje ale mersului pe jos, vezi multe locuri și lucruri! ;)

De departe am și zărit o clădire foarte frumoasă, azi în paragină din păcate, Villa Rosa, despre care am socotit imediat că trebuie să fi avut un trecut glorios.

Căutând acasă, am aflat că Villa Rosa a fost construită în 1864 de familia Aspiotis, de artistul-pictor Nikos Aspiotis. Arhitectura sa este inspirată de neoclasicul italian combinat cu tipul conacelor englezești. Numele provine de la culoarea roșiatică atât de des întâlnită în Corfu Town, aproape ca o particularitate. Mai peste tot am întâlnit această culoare, inclusiv la cetatea veche, biserici, clădiri.

Vila avea 24 de camere, fiind un punct de întâlnire pentru nobilimea acelor vremuri. Se dădeau recepții grandioase, sălile răsunau de cântece, veselie și dans, invitații fiind mereu oameni importanți, diplomați, sau chiar membrii ai familiei regale.

Vila Rosa avea grădini, teren de tenis, totul era de o grandoare nemaipomenită.

A fost una din cele mai importante clădiri din Corfu, prima despre care se spune că a avut electricitate, iar familia Aspiotis a avut un rol important pentru viața economică și socială, au avut inovații tehnologice în industria locală, ca de exemplu înființarea prime fabrici de tipografie din întreaga Grecie.

De atunci însă, din generație în generație, vila a prins vremuri tulburi și tot mai grele, ceea ce au adus-o în starea actuală.

În 1997 vila a revenit statului grec, însă degradarea este vizibilă, din nefericire.

În loc de încheiere: dacă ați văzut Kerkyra Town prin ochii mei, probabil că v-a plăcut. Mie una da, orașul vechi este o bijuterie, exact așa cum am spus încă de la început, este frumos și curat, pur și simplu de neratat.

Nu în ultimul rând trebuie să vă spun despre Paștele din Corfu, care este unic, fiecare zi din săptămâna mare are un anumit ritual, sunt multe procesiuni, de la Biserica Sfântul Spiridon, sau Panagia Spileotissa, totul este special, mâncarea, obiceiurile, ulcioarele roșii pline cu apă, aruncate de la balcoane și aș putea continua. Poate voi avea ocazia cândva de a trăi pe viu toate acestea!

Dacă nu v-am convins destul, vă invit să vedeți și pozele!

Sigur că vă recomand s-o vizitați!

Webmaster, o rugăminte muzicală: youtu.be/6Ye0NOn7nrI mulțumesc frumos!

---

VIZUALIZĂRI: 960 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI