ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 29.07.2014
--- M ---
GR. VÂRSTĂ: 30-40 ani
DIN: Râmnicu Sărat
ÎNSCRIS: 09.05.11
STATUS: AUGUSTUS
DATE SEJUR
JUL-2014
DURATA: 1 zile
familie cu copii

GRAD SATISFACȚIE
CADRUL NATURAL:
100.00%
Încântat, fără reproș
DISTRACŢ. / RELAXARE:
100.00%
Încântat, fără reproș

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
100.00%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
TIMP CITIRE: 8 MIN

Atracțiile stațiunii Cheia

TIPĂREȘTE

Chiar dacă în ultimii ani am ales frecvent să traversăm munții către zona Brașovului urmând DN 1A, de fiecare dată ne-am grăbit și nu am oprit decât poate preț de câteva minute în frumoasa stațiune turistică Cheia. În luna iulie ne-am propus să petrecem un weekend în Poiana Brașov și, pe drum, am hotărât să facem o pauză de câteva ore pentru a descoperi atracțiile stațiunii Cheia.

Această stațiune este localizată în partea nordică a județului Prahova, pe raza comunei Măneciu. Situată la altitudinea medie de 875 metri, Cheia are o poziție privilegiată la poalele masivului Ciucaș, fiind înconjurată de păduri de foioase și de brad, care asigură un aer curat, puternic ozonat. Accesul în stațiune se realizează pe o cale unică de acces, rutieră - DN 1 A, drum ce facilitează legătura între Vălenii de Munte și Brașov. Ca distanță, stațiunea Cheia se află la 65 de kilometri de Ploiești și 50 de kilometri de Brașov.

Noi am ajuns la Cheia într-o zi de vineri, în jurul orei 11.30. Întrucât soarele se ascunsese după o perdea dantelată de nori, care amenința să dezlănțuie stropii răcoritori deasupra localității, nu am stat pe gânduri și am oprit în fața primul obiectiv pe care ne propusesem să îl vizităm – Mănăstirea Cheia. Am parcat mașina la intrarea în curtea lăcașului de cult, lângă DN 1A, la marginea unei alei străjuite de brazi înalți. Am intrat în curtea mănăstirii trecând pe sub clopotnița lăcașului de cult. Ajunși în curte, am observat în partea dreaptă a intrării o încăpere în care se vând diverse obiecte cu specific religios (cruciulițe, vederi cu mănăstirea sau diverse brățări ori broșuri). După ce am achiziționat câteva suveniruri, am intrat pe micuța alee mărginită de flori multicolore și am ajuns în fața intrării în biserica mănăstirii, care poartă hramurile ”Sfânta Treime” și ”Adormirea Maicii Domnului”. De pe un micuț panou informativ aflat în partea stângă a intrării am aflat că în tradiția zonei se consemnează pentru prima dată existența unui schit de lemn ridicat de niște ciobani pe aceste meleaguri în a doua jumătate a secolului al XVIII-lea. Actuala biserică a fost ridicată în anul 1835 și a fost sfințită de către episcopul Chesarie de Buzău la 20 iulie 1839. Fresca interioară și cea exterioară sunt opera pictorului Naum Zugravul, iar icoanele împărătești sunt opera renumitului pictor român Gheorghe Tăttărescu.

Am terminat de lecturat scurta informare despre istoricul lăcașului de cult și am pășit în biserică. Pictura veche, dar caldă, ne-a făcut să zăbovim minute în șir admirând diversele scene biblice sau chipurile sfinților, dar și catapeteasma aurită. După ce am ieșit, am ocolit biserica pentru a observa cât mai bine picturile exterioare din partea superioară a zidurilor. Am observat că biserica este înconjurată de chilii și alte anexe ale mănăstirii. Am mers pe aleea din partea stângă a mănăstirii, am trecut pe lângă un Paraclis și am ieșit în curtea din spate, unde am găsit un cimitir micuț. Ne-am întors încet către ieșirea din curtea mănăstirii, nu înainte de a arunca o ultimă privire către acest frumos lăcaș de cult.

Am urcat în mașină și ne-am întors puțin pentru a intra în partea centrală a localității Cheia. Am observat rapid o clădire albă sub forma unui turn pe care scria mare ”Muzeu”. Ne-am apropiat, am parcat în fața acestei clădiri și am aflat de pe un panou informativ cu fond albastru că am ajuns la Muzeul de Antropologie ”Francisc I. Rainer” Cheia. Așadar am ajuns la un obiectiv despre existența căruia nu știam întrucât nu mă documentasem foarte bine înaintea plecării... Eram extrem de curioși, întrucât nu aveam idee despre ce vom găsi aici. Despre antropologie știam doar că este o ramură a medicinei care se ocupă cu studiul omului. Conform DEX, antropologia este ”Știința care studiază originea, evoluția și diversele tipuri fizice ale omului, în corelație cu condițiile naturale și social-culturale. ”

Am intrat în curtea muzeului și am ajuns lângă o anexă unde am plătit biletele de intrare (3 lei/persoană adultă) și taxa fotografică (5 lei). Am observat că tot de aici se pot achiziționa și câteva suveniruri care nu păreau să aibă vreo legătură ce ceea ce urma să vizităm, așa că nu am cumpărat nimic. Întrucât i-am spus că ne grăbim, doamna de la intrare ne-a invitat să vizităm singuri muzeul, dumneaei fiind ocupată cu un grup de turiști care studiau suvenirurile.

Deoarece nu am beneficiat de explicațiile unui ghid, am zăbovit în fața fiecărui panou informativ pentru a culege câteva date despre obiectivul vizitat. Am aflat că această clădire cu două etaje a fost casa de vacanță a savantului Francisc Iosif Rainer (1874-1944), ce avea să fie profesor pentru eminentul savant George Emil Palade, singurul român laureat al premiului Nobel. Francisc I. Rainer s-a implicat în studii complexe de antropologie fizică, satisfăcându-și astfel pasiunile pentru fotografie și etnologie. Savantul este considerat părintele antropologiei din România, el fiind cel care a pus bazele Institutului de Antropologie din București în anul 1940.

Muzeul este format din săli micuțe pe fiecare nivel. Am descoperit pe rând biroul la care lucra Francisc I. Rainer, un bust al acestuia, diverse panouri informative cu multe idei scrise ale savantului. Am admirat busturile unor oameni de știință români cu care Rainer a colaborat: Victor Babeș, Ion Cantacuzino sau Thoma Ionescu. În sălile muzeului sunt expuse și multe informații despre sistemul osos al omului, existând diverse planșe cu scheletul uman. În muzeu există un dvd conectat la un televizor care oferă turiștilor informații despre savantul Francisc I. Rainer, dar și un display informativ care oferă diverse informații anatomice. Noi am lecturat aici câteva informații despre structura dinților și sănătatea acestora.

Ultimul nivel al clădirii ne-a adus în fața unei alte surprize plăcute, mai ales că eram împreună cu cel mic. Un telescop este instalat aici și te invită să observi în detaliu crestele Munților Ciucaș. Bineînțeles că am profitat imediat! De fapt, juniorul nu se mai dădea dus! Doar promisiunile noastre referitoare la ciocolata din portbagajul mașinii l-au convins să părăsească locul faptei!

În sfîrșit, am coborât și am notat programul muzeului pentru a-l putea prezenta aici: de Marți până Duminică, între orele 09.00 – 19.00, iar Luni este închis.

După ce ne-am onorat promisiunea referitoare la ciocolata juniorului, am întrebat un localnic despre locația ultimului nostru obiectiv – Muzeul Flori de Mină din Cheia. Am fost sfătuiți să mergem pe jos, întrucât acest obiectiv se află la aproximativ 200 de metri de Muzeul de Antropologie ”Francisc I. Rainer”, pe partea dreaptă.

În câteva minute am ajuns în fața Muzeului Flori de Mină. Pe geam, în stânga intrării, am găsit afișat programul de vizitare: de Marți până Duminică, între orele 09.00 – 19.00, iar Luni este închis. Tarife: 3 lei/persoană adultă și 5 lei/taxă fotografică. Am achitat biletele de intrare și am trecut repede prin cele două săli mai mici de la intrare în care se găsesc expuse diverse suveniruri. Am ajuns într-o sală lungă ce adăpostește diverse piese din colecția de flori de mină ”Mihai Viteazul”. Acestea sunt așezate în cuburi din sticlă dispuse pe ambele laterale ale încăperii. Printre aceste exponate se găsesc anumite panouri informative care prezintă date despre florile de mină expuse, tipul sau geneza acestora. Am aflat că florile de mină se întâlnesc în vecinătatea rocilor eruptive, ele formându-se din vapori supraîncălziți și ape fierbinți emise de vulcanii activi. Piesele expuse în acest muzeu provin din zona Baia Mare și sunt rezultate în urma unor erupții vulcanice neogene desfășurate în mai multe etape.

După ce am lecturat cele câteva informații prezentate, am trecut la partea cea mai interesantă a vizitei noastre: am admirat fiecare piatră în parte; am găsit aici bucăți de cuarț, calcit, citrin, rodonit, gips, agat, calcit roz, apofilit, baritină, fluorină verde și alte minunății. Cele mai impresionante piese ale colecției sunt geodele, așezate în spatele încăperii: unele dintre ele au înălțimea unui om, după cum se va vedea în fotografiile pe care le voi atașa.

Am trecut de două ori pe la fiecare vitrină, am făcut numeroase fotografii și, după circa 45 de minute petrecute aici, timp în care am fost singurii vizitatori, ne-am îndreptat către ieșire. Nu puteam să plecăm fără să cumpărăm ceva care să ne amintească de frumusețile pe care le-am admirat aici, așa că am luat o bucată de citrin, șlefuită sub forma unui ou de găină, pentru care am achitat 5 lei.

Întrucât ceasul indica ora 14.15, ne-am urcat în mașină și am dat o tură prin stațiune, pentru a vedea posibilitățile de cazare, în caz că ne vom decide pe viitor să petrecem câteva zile aici. Am găsit numeroase pensiuni, câteva hoteluri, dar și cel puțin o locație unde se putea campa. Așadar, destule posibilități pentru orice buzunar. Nu am oprit pentru a întreba prețurile la cazare, întrucât știam că ofertele sunt ușor de identificat pe internet. La plecarea către Brașov, am trecut pe o străduță din apropierea Centrului de Comunicații Spațiale Cheia. Văzând acele antene uriașe, bineînțeles că am oprit pentru a face câteva fotografii.

În încheiere, pot spune că stațiunea Cheia ne-a surprins plăcut, putând constitui oricând o destinație interesantă pentru câteva zile de relaxare, iar obiectivele vizitate de noi pot fi îmbinate cu plimbări pe diversele trasee montane care pornesc din stațiune sau din apropierea acesteia. Pentru că de cele mai multe ori toate cuvintele nu au valoarea unei imagini, vă invit să vizionați câteva dintre fotografiile realizate de noi în scurta, dar plăcuta noastră vizită la Cheia...

Citește și CONTINUAREA aici

[fb]
---
Trimis de Floryn81 in 29.07.14 00:20:37
Validat / Publicat: 29.07.14 02:52:05
INFO ADIȚIONALE
  • Nu a fost singura vizită/vacanţă în CHEIA.

VIZUALIZĂRI: 12901 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
selectat ca MiniGhid AmFostAcolo
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

1 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (Floryn81); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P01 Am ajuns la Cheia. Vom intra în curtea mănăstirii pe poarta de sub clopotniță.
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol:
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 23600 PMA (din 24 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.

ECOURI la acest articol

1 ecouri scrise, până acum

webmaster
[29.07.14 02:43:55]
»

Articolul a fost selectat ca MiniGhid AmFostAcolo pentru această destinaţie.

Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
  • Niciun abonat la acest review, încă...
  • Alte impresii din această RUBRICĂDescoperă zona Cheia:


      SOCIALs
    Alătură-te comunității noastre

    AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
    SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

     
    [C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
    AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.06146502494812 sec
    ecranul dvs: 1 x 1