GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
Orașele mici au și ele farmec!
De când scriu pe AFA am învățat câteva lucruri, unul din ele fiind acela că nu există loc pe lumea asta lipsit complet de interes turistic. Până și cel mai mărunt târg ori sat are o poveste de spus, de multe ori neașteptat de palpitantă, un colțișor, oricât de ascuns, care îți trezește stări de nostalgie, bucurie sau tristețe și te îmbie să meditezi și să visezi.
Despre Teiuș, căci el face obiectul reviewului de față, îmi aminteam vag din școală, de la orele de geografie (materie la care nu am excelat) că este un important nod de cale ferată. Mai multe nu știam, cu toate că am trecut de zeci de ori prin acest oraș, în special în anii ʼ90, când făcusem pârtie pe E81 în drum spre alte localități transilvănene unde mă mânau obligațiile profesionale. În Teiuș nu am oprit însă niciodată, chiar nu am habar de ce, nici măcar pentru a cumpăra un covrig.
”Ei, nu se poate, dacă tot e să traversez Teiușul ca să ajung la Mănăstirea Râmeț, măcar să văd ce zice tanti Vichi (aka Wikipedia) despre el”, mi-am zis în ziua când am început să mă documentez în pregătirea mini-sejurului petrecut în satul Rimetea vezi impresii. Și evident că am descoperit suficiente argumente încât să consider oportună o oprire în Teiuș, soldată cu cel puțin o amintire surprinzător de plăcută, dovadă că afirmația din debutul prezentului articolul se verifică, și chiar cu brio, la fața locului.
Pentru a intra în atmosferă, o să încep totuși cu
Câteva date generale
Prima informație pe care am aflat-o de pe net, și pe care mă grăbesc să v-o împărtășesc și vouă ca să mă laud că memoria nu m-a lăsat chiar de tot =)) , este că Teiușul a rămas un important nod de cale ferată și că gara, construită de Societatea căilor ferate ungare de est și inaugurată în 1871, odată cu darea în funcțiune a liniei Teiuș-Alba Iulia, este și acum operațională. (În 1908 s-a construit totuși o nouă clădire).
Cât despre numele localității, încetățenit abia în secolul trecut, în perioada interbelică, sunt vehiculate mai multe ipoteze. Cea mai demnă de încredere, având în vedere corelarea cu limbile maghiară și germană, este aceea că ea ar deriva din ungurescul Tövis, însemnând ”spini”, vegetație probabil predominantă într-o anumită epocă în zonă. Un argument în plus este și numele german al orașului, Dornstadt, adică ”orașul spinilor”, deși pe la mijlocul secolului al XIX-lea i se spunea Dreikirchen (”trei biserici”). Un istoric maghiar îi explică însă etimologia prin referire la familia Thyvys, proprietara moșiei și cetății Teiuș la începutul Evului Mediu, în timp ce alți specialiști sunt de părere că localitatea a fost întemeiată de coloniştii saşi, aduşi în Ardeal de Regele Ungariei Géza II.
Prima menționare scrisă datează din anul 1290, când apare în documentele papale sub numele de Villa Spinarum iar mai târziu ca Thyues, Tyuis, Oppidum Teowys. O perioadă fastă cunoaște sub domnia lui Iancu de Hunedoara și mai apoi a lui Matei Corvin, iar în 1603 devine târg (”oppidum“), în semn de recunoaștere a importanței sale ca centru comercial. Urmează însă declinul și revenirea la statutul de sat.
Astăzi Teiușul, declarat oraș în 1994, are o populație de circa 6.700 de locuitori, din care 82% români, 9% rromi și restul maghiari.
Așa cum vă spuneam, este așezat moț pe E81, șoseaua care face legătura dintre sud-estul țării, respectiv Constanța, trecând prin București, Pitești, Râmnicu Vâlcea, Sibiu, Alba Iulia, Cluj-Napoca și Zalău, cu nord-vestul, recte Satu Mare, de unde se scurge frumușel către vecinii ucrainieni.
Pe E81 am rulat și noi într-o zi îngrozitor de ploioasă, asta până ce am trecut munții, când vremea s-a mai îmbunat – dar nu de tot :(. Și pe la 15:30 am ajuns în Teiuș.
Eram în inima României, în Depresiunea Transilvaniei, în apropierea locului unde Târnava își varsă apele în Mureș, la 17 km de Alba Iulia și 12 de Aiud.
CE AM VĂZUT ȘI VIZITAT ÎN TEIUȘ
Pătrundem în oraș și după 2-3 minute, timp în care trecem pe lângă un șir de case modeste dar bine întreținute, ajungem în centru. Aici apar câteva blocuri cu trei etaje, având la parter obișnuitele sedii de bănci, farmacii și mini-marketuri. Deja din depărtare zăresc nu una, ci două biserici. Astea să fie cele pe care le caut?
Nu, pentru a ajunge la lăcașurile de cult care chiar prezintă o însemnătate istorică va trebui să depunem un pic de efort. Depășim așadar stația Lukoil, apoi indicatorul care ne anunță că la stânga, la 18 km, se află Mănăstirea Râmeț, și înainte de hyper-marketul Penny cotim la dreapta pe strada inspirat numită ”Bisericii”.
Care e parțial pietruită și are o atmosferă pronunțat rurală: căsuțe albe cu flori în ferestre, garduri nu foarte înalte, curți pavate și niște biciclete rezemate de porți. În capătul ei – capăt de linie, că doară ne aflăm într-un nod de cale ferată :) – se ițește o turlă. Prima oprire o facem așadar la
Biserica greco-catolică
De ce am ținut morțiș s-o văd? Pentru că de ea este legat numele unui personaj celebru la un moment dat, un gentleman cu papion descins la începutul anului 1990 în țărișoara noastră pentru a ne explica într-o românească chinuită, cu accent englezesc, cum este cu democrația. Multă lume l-a luat în râs, dar mie mi-a plăcut din prima, și nu (numai) pentru că sunt o anglofilă convinsă, ci și pentru că omul respira un aer de normalitate, adică exact ceea ce ne lipsea nouă atunci (și ne lipsește și acum, într-o mare măsură :( ). Desigur, v-ați dat seama că este vorba de Ion Rațiu.
Potrivit pisaniei bisericii, ramura din Teiuș a vechii familii nobiliare Rațiu, reprezentată de Petru Raț (Rácz), soția sa, domnița Zamfira, și de Mihail Rácz, rudă de grad necunoscut, a ridicat acest lăcaș cu hramul Intrarea în Biserică a Maicii Domnului cel mai probabil între 1586-1598, blazonul indicând data construcției ca fiind ulterioară anului 1585, când Petru a fost înnobilat cu titlul Rácz de Galgó, și totodată anterioară morții acestuia în anul 1599, în bătălia de la Șelimbăr. Este cea mai veche ctitorie a familiei Rațiu, neam atestat încă din secolul al XIV-lea, din timpul domniei lui Sigismund de Luxemburg.
Biserica în stil bazilical păstrează nava dreptunghiulară și turnul clopotniță originale, ambele din piatră. Zidurile sunt sprijinite pe toate laturile de contraforturi. În 1810 naosul a fost extins, lucrările fiind executate din cărămidă și piatră. Nu am putut s-o vizităm în interior, fiind închisă, dar am citit că pictura inițială a fost conservată pe pereți și pe bolta vechiului naos, restul fiind adăugiri făcute în 1810,1985 și 2001-2002.
Spre finele secolului al XVII-lea comunitatea ortodoxă din Teiuș a trecut la greco-catolicism iar famila Raț (Rácz) a militat activ pentru unirea cu Biserica Romei, finalizată în 1700. După 1948 biserica a redevenit ortodoxă, pentru ca în 1990 să fie retrocedată greco-catolicilor.
În cimitirul care o înconjoară am găsit câteva morminte și cavouri aparținând descendenților familiei Rațiu și după ce am dat ocol clădirii, admirându-i proporțiile armonioase, ne-am îndreptat către a doua noastră destinație din Teiuș, și anume
Biserica reformată (evanghelică)
Cel mai vechi lăcaș religios din Teiuș era, fără îndoială, un ”must see”, numai că n-am avut parte de niciun ”see” altul decât al turnului cu ceas :( , vizibil încă de pe strada Bisericii. N-am reușit să aflu de ce era închisă poarta de acces, dacă se efectuau cumva lucrări de reparații sau pur și simplu după slujbă preotul pleacă și ia cu el toate cheile, dar cert este că n-am putut să o fotografiez decât de dincolo de gard, printre ramurile de copaci și din fața unei curți în care am pătruns, în speranța că ducea către biserică, dar care s-a dovedit în final a fi o curte de casă din care am fost ”luați la întrebări” de un câine =))
Biserica se află pe o străduță care pleacă în stânga de pe cea a Bisericii și al cărei nume nu este precizat pe Google maps. Dacă veți fi mai norocoși ca noi și o vei găsi deschisă, iată totuși câteva date: este o construcție romanică dar cu influențe gotice timpurii, datând, după unele surse nedocumentate, din a doua parte a secolului al XIII-lea și ridicată pe fundațiile unei basilici mai vechi. Stilul romanic, introdus de ctitorii sași și maghiari după invazia tătară din 1241, marchează începutul unei perioade de înflorire a Teiușului, fapt confirmat, din câte am înțeles, și de dimensiunile generoase ale lăcașului, care nu ar fi putut aparține decât unui oraș mare. Biserica a fost masiv refăcută la finele secolului al XVIII-lea, din clădirea originală rămânând doar o parte din stâlpii de piatră, vechiul arc de triumf semicircular și turla, căreia în 1910 i-a fost adăugat orologiul. Inițial a fost catolică, dar în anul 1525 a fost transformată în biserică reformată.
I-am dat ocol, în strădania de a dibui o intrare, și astfel am ajuns într-un soi de scuar format la intersecția străzilor Decebal și Vilelor. Aici am dat cu ochii de o tarabă cu pepeni, o terasă-restaurant goală din pricina ploii, un magazin de confecții, o patiserie, un așa-zis hotel cu sală de fitness?! și pizzeria cu nume haios ”La întâmplare”. Ce o fi vrut să zică? :-?? Ceva mai multă animație, semn că adevăratul ”centru” al Teiușului acolo se găsea, nu pe șoseaua principală. O clădire mai impunătoare ne atrage atenția: este Liceul Teoretic din localitate, și poate că nu-i lipsit de interes să menționez că cea dintâi școală din oraș s-a înființat în 1755.
Dar cel mai tare mă nedumeresc cele două biserici din capătul îndepărtat al scuarului, asta până să pricep că sunt cele zărite din mașină pe E81, văzute însă acum din spate: Biserica Sfânta Treime, fostă unitariană, acum ortodoxă, aflată chiar pe strada principală, și puțin în spatele ei, Biserica Sfântul Nicolae, ortodoxă. Au fost ridicate simultan, între 1925-1926.
Nu avem timp să le studiem mai îndeaproape, e târziu și a reînceput să plouă, așa că ne suim în mașină și pornim pe DJ 750C către Mănăstirea Râmeț. Dar mai facem o ultimă oprire în Teiuș, la
Biserica romano-catolică
De pe DJ 750C cotim la stânga pe prima stradă. Se numește - deloc întâmplător - Iancu de Hunedoara și e fermecătoare, cu case mici, fără etaj, înecate în flori și bolți de viță de vie, și cu cuiburi de berze pe hornuri. Este tot pietruită, dar nici că ne pasă, căci de la vreo 100 m depărtare zărim un turn impunător din piatră. Ne apropiem și pătrundem pe o alee mărginită pe o parte de case iar pe cealaltă de un gard de sârmă ce împrejmuiește proprietatea. Verdele crud încă al ierbii pune parcă și mai mult în valoare, prin contrast, albul marmorat al zidurilor.
O plăcuță fixată pe zidul lateral ne oferă toate explicațiile:
”Date istorice din trecutul bisericii:
- 1449: Inscripție pe poarta principală: În anul Domnului 1449 Joan Hunyadi, Guvernatorul Ungariei
- 1447: Inscripția Voivodului Ardealului Dengelegi Joan Pongrácz: Aici este înmormântat Nobilul Joan
- 1603: Gheorghe Basta a incendiat Biserica și Mănăstirea. Biserica a rămas fără acoperiș timp de 100 ani. Zidurile și sacristia au rămas neatinse de foc, împreună cu stema lui Hunyadi.
- 1701-1703: În anul 1701 Apor Stefan conte a reconstruit Biserica și Episcopul Andrei Illyés a consacrat-o la 8 Sept. 1704, restaurând totodată și Mănăstirea
- 1895: Inscripția pe altarul principal: Ridicat în cinstea Nașterii Maicii Domnului de Francisc Csato și construit de Alexandru Kelemen, sculptor din Ighiu
Altarele, amvonul și corul scuptate din piatră sunt considerate unice în țară. ”
Suntem așadar în fața unei ctitorii a lui Iancu de Hunedoara și în completarea datelor de mai-sus aduc câteva informații, dintre cele surprinzător de puțin găsite pe net: biserica și mănăstirea aferentă, împreună cu o cetate au fost dăruite teiușenilor de către Iancu de Hunedoara, care stăpânea moșii în Ștremț și Teiuș, în semn de apreciere pentru participarea lor la bătălia cu turcii de la Sântimbru din 1442. Din documentele păstrate rezultă că pentru parohia din Teiuş el a dat o moară şi viile din Alba Iulia şi a plătit suma de 4000 de coroane pentru biserică şi 1000 de coroane pentru altar. Fiul lui, Matei Corvin, a extins biserica și în 1464 a emis o diplomă prin care Teiușul primea privilegiul de cetate liberă regească. Deoarece unii locuitori l-au sprijinit pe Mihai Viteazul în timpul campaniei sale din Transilvania, generalul Basta a incendiat Teiușul în 1603. Orașul a înregistrat distrugeri masive și cu ocazia invaziei turco-tătare din anul 1658, fiind necesară reconstrucția bisericii în 1701-1703.
Dincolo de aceste evenimente istorice, ceea ce impresionează este soliditatea construcției, una dintre cele mai frumoase în stil gotic din Transilvania, cu contraforturi și un frumos portal pe care apare sculptat blazonul familiei Huniazilor: un corb ce ține în cioc un inel. Deși biserica era închisă la ora târzie la care am ajuns noi, ușa nu era încuiată, așa că am putut arunca o privire în interior și fotografia altarul, amvonul și corul, într-adevăr lucrate în piatră.
N-am reușit în schimb să aflu cine este autorul sculpturii înfățișându-l pe Sfântul Petru, amplasată în fața intrării în biserică, și ce caută ea acolo. Alături am găsit o bancă veche de piatră iar ceva mai departe alte bănci, de data aceasta noi și din lemn. Pe una din ele stăteau doi îndrăgostiți (împrejurimile sunt foarte romantice ;) ), pe care am îndrăznit să-i deranjez cu întrebarea dacă biserica e funcțională. Mi-au răspuns că da, și între timp m-am lămurit și eu, căci în partea laterală dreapta am văzut clădirile anexe dispuse în formă de L care adăpostesc casa parohială și acareturile.
Bucuria descoperirii acestui lăcaș de cult neașteptat de frumos (și la fel de neașteptat de puțin promovat :( ) ne-a fost întregită de liniștea desăvârșită, spartă doar de țârâitul greierilor, ca și de peisajul bucolic, cu câteva răsaduri de flori parfumate, pajiști și dealuri profilându-se la orizont, și de apariția unui câine jucăuș cu care Adrian ”s-a întreținut” îndelung :)
Da, ctitoria lui Iancu de Hunedoara este surpriza plăcută de care am avut parte în scurta incursiune în Teiuș și despre care pomeneam în debutul reviewului. Și uite așa, imaginea mea despre acest târgușor ca nod de cale ferată și atât s-a preschimbat și-mi vor rămâne în minte străzile pietruite cu iz de poveste romanțioasă, casele mici, înconjurate de verdeață, și mai ales cele trei biserici vechi și două noi.
Orașele mici au și ele farmec!
Trimis de Carmen Ion in 11.07.17 16:41:02
- Nu a fost singura vizită/vacanţă în AIUD & TEIUȘ.
27 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (Carmen Ion); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
ECOURI la acest articol
27 ecouri scrise, până acum, la acest articol
Articol selectat ca fiind „de interes editorial crescut” (interes crescut din pdv al politicii saitului!)
— e fie (1) dintr-o destinaţie apreciată ca „inedită”, fie (2) despre un obiectiv/destinație la care, la momentul publicării, nu existau impresii recente.
Voturile FB/FU, B/U sunt de valori semnificativ mai mari.
(Eventualele voturi exprimate anterior selecţiei au fost «convertite» în unele de 1300 PMA, respectiv 600 PMA)
===
Articolul a fost selectat ca MiniGhid AmFostAcolo pentru această destinaţie.
@Carmen Ion: Eeeeee, nu se poate! Am prins primul vot! Am crezut initial ca este vorba de Aiud, dar citind articolul am descoperit un targ, despre care stiam ca este un nod important de cale ferata. Teiusul era situat pe magistrala 300, Bucuresti, Brasov, Sighisoara, Cluj, Oradea, dar mai avea o legatura prin Alba Iulia, Vintu de Jos (linia 208, daca nu ma insel) cu magistrala 200, Brasov, Sibiu, Deva, Arad. Magistrala 200 era electrificata pe portiunea Arad, deva, Vintu de jos, iar trenurile rapide de la Arad, ocoleau prin Vintu, Alba Iulia, Teius, Sighisoara, Brasov, Bucuresti. Chiar daca ocolea, traseul era pe cale dubla electrificata iar drumul pana la Bucuresti dura mai putin. Prin anul 1980, s-a realizat o bretea de la Coslariu, inainte de Teius, direct in magistrala 300, iar rapidul de la Arad nu mai oprea in Teius. Chiar daca am trecut de cateva ori prin Teius, spre rusinea mea nu am retinut mai nimic. Citind acest articol imi completez lipsurile, fapt pentru care va multumesc.
Numai bine si calatorii placute!
@liviu49: Mulțumesc pentru vot, aprecieri si completări. Călătorii cât mai multe si mai frumoase va doresc.
M-a derutat titlul!!! Citisem azi, deja, un articol interesant despe Aiud. Cel al lui Tata123.
Cand am vazut din nou: "Descopera Aiudul si imprejurimile! , dar, de data asta, scris de alt autor, mi-am zis: "ce loc frecventat a devenit Aiudul"!!!
Apoi, am cititit un articol inedit... despre Teius!!! Aflat la 12 kilometri de Aiud!!!
Frumos judet, judetul Alba!
@cristina47: Mulțumesc pentru aprecieri, ecou și vot. Alba e într-adevar un județ plin de frumuseți naturale și obiective de neratat
@Carmen Ion:
Foarte bun articolul dar si inceputul lui. Imi place ca tu creezi cu adevarat mini ghiduri si scutesti pe cei interesati de o munca obositoare.
Prin Teius am trecut de mai multe ori doar cu trenul, acum multi ani si l-am considerat mai putin important. Ei bine, iata ca nu este asa, multumesc pentru atatea informatii interesante.
Si iata cat de utila este AFA cand se scrie documentat si cu pasiune!
Am prins ideea. Ar trebui să-ţi dau comision pentru Know-how. La anul dacă ne ajută Dzeu, luăm câte un nod de cale ferată şi stabilim acolo baza, apoi ˝trenule, maşină mică˝începem cercetările în jur. Iniţial am fost debusolată de lipsa maşinii, după aceea m-am gândit că nu m-am născut în ea, mai sunt şi trenuri şi curse auto- dacă vrei, poţi!
Foaie verde si-o sibica
Trenule masina mica,
Unde-l duci pe Ionica
...
Tu mi-l duci si-l ocolesti
Din Craiova la Pitesti
Si-l dai jos la Bucuresti
Marioara lui nenicu' mai-mai
...
@elviramvio: Mulțumesc mult, Elvira.
Descoperirea unei biserici ctitorită de Iancu de Hunedoara într-un târgușor aparent uitat de Dumnezeu precum Teiușul a fost o mare surpriză pentru mine, cu atât mai mult cu cât este o construcție frumoasă și așezată într-un peisaj superb.
Am trăit însă și un sentiment de amărăciune, legat de lipsa de promovare a unui monument istoric de o asemenea valoare. Nu numai autoritățile par nepăsătoare, dar nici pe net nu am găsit prea multe informații. Mare păcat!
@Michi: Energică și optimistă ca întotdeauna, Michi!
”Dacă vrei, poți! ” Foarte adevărat: trenul e o soluție
@Michi: Spre rusinea mea nu am mai fost cu trenul de mai bine de 20 de ani. Pana in 1994, aproape toate delegatiile le faceam cu trenul, autobuzul, vaporul sau avionul. Plecam lunea de acasa si ma intorceam vinerea sau sambata. Mersul trenurilor era cea mai importanta carte din biblioteca mea atunci si ajunsesem sa stiu pe dinafara multe trasee feroviare. Pentru cei care nu au cunoscut acea epoca le spun ca exista si un mers al autobuzelor cu cursele interjudetene. Si turismul se facea cu trenul. Dupa 1 septembrie 1979, cand s-au scumpit carburantii si s-a limitat initial la 200, apoi la 300 de kilometric distanta permisa a fi parcursa cu autocarul zilnic, organizam excursii combinate cu trenul si autocarul. La una din ele organizata de mine am plecat din Bucuresti cu acceleratul 551, pe la zece noaptea si am ajuns in Vatra Dornei, dimineata in jurul orei 7. De la gara ne-a preluat un microbus care ne-a plimbat cate 300 de kilometric zilnic, cu revenire in Vatra Dornei. Ceva asemanator am realizat in iulie 2009, cand am fost in concediu la Vatra Dornei si in fiecare zi am strabatut cate un traseu prin Bucovina. De data aceasta transportul grupului a fost asigurat de doua autoturisme. Mai erau de asemenea calatoriile in circuit cu vagonul de dormit. Un asemenea circuit am facut in liceu, timp de zece zile prin Moldova, Ardeal, Apuseni, cu intoarcere prin Brasov. Vagonul se atasa la trenurile normale, iar in statia de destinatia se detasa din garniture si se gara pe o linie pe care nu se circula.
Numai bine si calatorii placate!
@liviu49:Condiţiile de mers în vagoane s-au îmbunătăţit de când s-au cumpărat vagoane second hand din Germania. Din păcate, viteza este foarte mică iar preţul prohibitiv. Maxi-taxiurile fac o concurenţă acerbă trenurilor şi avantajul lor, pe lângă un preţ cu puţin mai mic este că pe rutele circulate circulă la intervale scurte de timp, deci nu eşti legat de o anumită oră. Înainte de a ne cumpăra prima maşină, prin ´65 luam bilete în circuit cu 3 opriri fixe a min. 24 ore şi aşa am văzut o mare parte din ţară.
Un vot din toata inima, un vot aducator de superbonus.
Vacante cat mai frumoase!
@DOINITA: Mulțumesc pentru aprecieri și vot. Vacanțe frumoase și ție!
@Carmen Ion: Susțin și eu afirmația: Orașele mici au și ele farmec!. În ultimii vreo doi ani am tot poposit prin orașe mici și aproape peste tot am descoperit obiective interesante, chiar dacă nu de importanță națională.
Statuia de piatră din curtea Bisericii Romano-Catolice din Teiuș îl reprezintă pe Sf. Ioan Nepomuk (sursa: it.home.pl/ioan-nepomuk).
Legat de statutul de „nod feroviar” am observat că în apropierea Gării există un Parc feroviar cu câteva exponate specifice în aer liber.
Toate acestea sunt enumerate pe saitul turistic al orașului - da, Teiușul are o asemenea pagină web: viziteazateiusul.ro.
Mulțumim pentru prezentarea orașului.
@Michi:
Eu faceam naveta Dej - Galați - București - Craiova - Dej, 3 opriri pentru a-mi plati darile la Galati, Bucuresti sa-mi vad feciorul ce ramasese la bunici si Craiova sa-mi plombez dintii la prieteni ????!! Si ma costa si foarte putin trenul caci luand circuit cu trei opriri aveam destula reducere! Amintiri, amintiri!
@tata123: Mulțumesc pentru completări, ecou și vot.
@elviramvio: De acord, da´câţi ani aveai? Eu lucram ca stagiară la Ucea (C. Ch. Victoria), nu aveam sâmbătă liberă, mă urcam după amiaza în tren să-mi văd copilul, ajungeam noaptea la Bucureşti, a doua zi plecam pe la prânz şi ajungeam după ce se întuneca. Noroc că în gara Ucea aştepta la tren un autobuz al combinatului. A durat doi ani până ce m-am transferat în Bucureşti ca să lucrez în trei ture, alţi doi ani.
@Michi:
Doar ☺ fix 29 de ani. Si a fost cea mai geroasa iarna, trebuia sa-mi iau fara plata si sa opresc in fiecare loc acel minim 24 de ore care se reduceau daca intarzia trenul. Si daca se intampla sa nu gasesc loc la cuseta mergem 9- 10 ore noaptea ca ziua, adica pe post de popandau in scaun. Daca nu apucam loc la cuseta unde mereu era cald, faceam si experiente de rezistenta prelungita la temperaturi artice. Asa s-a calit otelul! ????
@elviramvio: Da, aşa s-a călit şi sfidând legile metalurgiei s-a transformat în stâncă.
@Carmen Ion: Ce mă regăsesc în primul tău paragraf! Super tare ai concluzionat! Așa este, orice locușor are farmecul lui pe care și eu îl caut mai abitir, de când cu AFA.
@Aurici: Păi ce ne-am face dacă am năvăli cu toții numai la Paris, Londra, Roma ori București, Iași și Cluj?
Să acordăm o șansă și târgurilor mai mărunte, unde de multe ori dai peste niște locuri interesante la care nici nu visai...
Mulțumesc pentru ecou și vot.
@Carmen Ion: Total de acord. Am descoperit week-end-ul trecut un sat în Prahova de care m-am îndrăgostit pe loc. Cred că așa gospodării frumoase și atâtea flori nu am mai văzut într-un sat de pe la noi. În tot satul, nu doar pe strada principală. Și ce parc amenajat de curând care era plin de mămici cu copii! Într-un sat de munte de care n-am auzit vreodată. Și câte altele or mai fi? Așa că, de ceva timp, am deschis un program de week-end, pe care l-am numit "prospectarea rurală" și cât de des putem, sâmbăta sau duminica, dacă nu plecăm din București, o luăm pe o șosea principală și ne abatem după indicatoare de sate. Ce să zic, fiecare cu piticii lui!
@Carmen Ion: Sunt foarte de acord cu tine ca orice loc are ceva de arătat, după ce am scris articolele despre Focsani, o localnica îmi spunea ca orașul Focsani este urat și nu are nimic frumos de văzut. Nu am vrut sa intru in polemici, poate ca orașul este mic stai o viața acolo poate ca îl parcurgi destul, de repede, însă sunt sigura ca nu știe multe despre orașul ei.
Am descoperit și eu multe lucruri frumoase de când am încercat sa văd orașele cu alți ochi și atunci mi-am dat seama ca de multe ori trecem pe lângă locurile frumoase fără sa le vedem.
Ai povestit atât de frumos despre Teius încât dacă nu as fi știut ca este vorba de un loc din țara noastră m-as fi gândit in ce țara se afla lucrurile frumoase despre care povestești aici.
Felicitări, votat cu mare plăcere.
@mishu: Dacă de Focșani a fost în stare o localnică să spună că este un oraș frumos, atunci despre un târgușor ca Teiuș ce ar putea zice?
Mulțumesc pentru comentariu, aprecieri și vot.
@Carmen Ion: Felicitări pentru articol.
Am fost de foarte multe ori la Teiuş, dar spre surprinderea mea îl descopăr din acest articol. Nu ştiam că în acest mic orăşel sunt atâtea obiective turistice. Acum parcă îl privesc cu alţi ochi şi când o să mai ajungem în zonă o să încerc să-l redescopăr.
Toate cele bune şi multe concedii plăcute.
@zlatna: Pentru mine, revelația scurtei opriri în Teiuș a fost biserica ctitorită de Iancu de Hunedoara: solidă dar armonioasă și așezată într-un cadru natural plin de verdeață.
Vacanțe frumoase și ție și mulțumesc pentru aprecieri, ecou și vot.
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
- May.2024 Împreună la drum — scris în 20.05.24 de Marius 72 din MEDIAş [SB] - RECOMANDĂ
- Jun.2019 Festivalul Roselor - Ciumbrud 2019 — scris în 30.06.19 de Oana07 din ALBA IULIA - RECOMANDĂ
- May.2019 Un tărâm de vis – Vălișoara, Colțești, Rimetea — scris în 08.05.19 de tata123 🔱 din BUCUREșTI - RECOMANDĂ
- Feb.2019 Rezervația naturală Cheile Vălișoarei (numite și Cheile Aiudului sau Cheile Poienii), M-tii Trascaului — scris în 05.03.19 de Dana2008 din TîRGU MUREş - RECOMANDĂ
- Jul.2018 Unirea — Vințul de Sus de altădată — scris în 23.09.18 de AZE din SIBIU - RECOMANDĂ
- Jan.2018 Vizită în Teiuș - Dornstadtul de altădată — scris în 04.02.18 de AZE din SIBIU - RECOMANDĂ
- Nov.2017 O scurtă vizită la Aiud — scris în 17.12.17 de AZE din SIBIU - RECOMANDĂ