Castelul de Haar sau locul unde poveştile devin realitate

TIPĂREȘTE

A fost odată ca niciodată un prinț tânăr şi bogat care s-a însurat cu o prințesă frumoasă şi foarte bogată. Dar revenind la adevărul vieții reale, prințul nu era chiar prinț ci doar baron, deşi se putea făli cu o ascendență dovedită de praful care se aşternea peste cronicile în care numele înaintaşilor săi era menționat. Etienne Gustave Frédéric, baron van Zuylen van Nyevelt van de Haar, avea un nume lung, cei trei de "van" subliniind o istorie îndelungată a familiei. El era bogat, dar nu foarte bogat. Baroneasa Hélène de Rothschild era o moştenitoare a cărei familie se mândrea cu conturi în bănci la fel de impresionante precum arborele genealogic al lui Etienne. Ea nu era foarte bogată, ci extraordinar de bogată. În 1887 cei doi şi-au unit destinele şi nu ştiu dacă petrecerea care a urmat a întrecut "Nunta Zamfirei" în fast, dar "luna de miere" a lor a durat doar vreo doi ani, petrecându-se pe meleaguri asiatice.

Credincios familiei şi numelui său, Etienne a dorit restaurarea castelului părintesc, în fapt o ruină romantică atestată documentar înca din 1391. Situat în apropierea oraşului Utrecht, el a aparținut inițial familiei van Haar, iar secolul următor celei van Zuylen van der Haar. Având în mai multe rânduri proprietari fără moştenitori castelul a fost practic liantul pentru continuarea genealogiei unei familii. Prin a doua jumătate a secolului al XVII-lea se afla într-o stare atât de jalnică încât francezii nu s-au mai complicat să-l cucerească şi distruge.

1892 este anul în care s-a început reconstrucția castelului, o lucrare ambițioasă şi foarte costisitoare. Dar susținerea financiară de care se bucura tânărul cuplu a făcut ca totul să se poate realiza. Celebrul arhitect Pierre Cuypers a fost însărcinat cu grandiosul proiect. Cuypers este autorul multor clădiri din Olanda, repere ale arhitecturii naționale, precum Rijksmuseum şi gara din Amsterdam, pe care le ştie orice turist venit în capitala olandeză. S-a lucrat timp de două decenii, până în 1912, rezultatul fiind un castel ca în poveşti, cu vreo două sute de camere. Examinând exteriorul şi interiorul în fotografiile ataşate veți regăsi multe stiluri artistice, îmbinate cu îndemânare. Însă doar aspectul general era medieval, căci castelul a fost dotat cu cele mai noi invenții care să facă viața uşoara şi comodă. Lumina electrică, încălzirea centrală, baia turcească, liftul sau bucătăria modernă sunt doar câteva dintre ele. Se spunea că nici regina nu se putea lăuda cu atât lux.

Turul începe în Sala principală, imensă ca dimensiuni, aici fiind curtea vechiului castel de Haar. În sală erau întâmpinați oaspeții, deoarece castelul devenise un loc de întâlnire, intim, retras, odihnitor, departe de zarva marilor oraşe. Multe dintre decorațiuni fac referire la istoria familiei Van Zuylen, vitralii şi statui portretizând personalități care au marcat viața şi dezvoltarea familiei, începând cu episcopul de Utrecht sau nobilul Boekel van de Haar. Acoperişul, aflat la vreo douăzeci de metri înălțime, este din lemn de stejar, sculptat cu măiestrie şi îmbogățit cu frunze aurii. Imaginea generală oferă o împletire între o catedrală gotică şi holul unui mare hotel. Într-un colț este amplasată o lampă în stilul art nouveau, cu influențe japoneze, adusă din Asia din voiajul de nuntă. Undeva sus este agățată o tapiserie făcută la Bruxelles în jurul anilor 1500, zugrăvind Crucificarea desfăşurată în mijlocul luptei dintre bine şi rău. Jos, o uriaşă jardinieră asemănătoare cu un sarcofag făcut după moda barocă este plină cu gheață în care se odihnesc sticle de şampanie mari cât damigeana. O achiziție de după război din anii '50 a baronului Egmont, moştenitorul castelului, este "Madonna alăptând", o sculptură în piatră, din Franța, datată la mijlocul sec. al XIV-lea.

Salonul pentru cinele fastuase ținute aici este un exemplu de eleganță. Printre invitații baronului Etienne, apoi ai fiului Egmond şi nepotului Thierry s-au numărat actori faimoşi, artişti celebri, oameni de afaceri cunoscuți sau capete încoronate. În fotografiile aşezate ici şi colo o poți recunoaşte pe Elisabeth Taylor, Brigitte Bardot, Maria Callas, Gregory Peck, Roger Moore, Andre Malraux, Erich Maria Remarque, Coco Chanell, Yves Saint Laurent (pe el nu l-am recunoscut, dar i-am citit numele), Aristides Onassis, regina-mamă Emma, prințul Bernhard. Şi aici sunt atârnate două tapiserii, realizate după desene ale lui David Teniers cel Tanar, pictor din sec. al XVII-lea, prima cu o petrecere țărănească, a doua imaginând vara. Tacâmurile aranjate ordonat pe masă au fost făcute manual în Franta, dupa schițele desenate chiar de Cuypers, având capătul mânerelor în formă de inimă cu trei frunze minuscule. Tot Cuypers a desenat şi fotoliile îmbrăcate în piele purtând pe spate blazonul Josinei van Zuylen. Ideea generală a decorațiilor este dragostea împlinită, sugerată de tapiserii şi de sculptura de deasupra şemineului, având în centru pe Adam şi Eva (inconfundabili în prezența unui pom înlănțuit de un şarpe). Nu trebuie trecută cu vederea nici macheta castelului realizată din zahăr de un cofetar care a muncit la ea vreo două luni. Macheta era cât pe ce să fie distrusă la final, fiind uitată în bucătărie la căldură. Deasupra uşii care duce către Sala principală a fost inscripționat "Van allen dingen houdet mate" (Moderație in toate), un aforism care nu prea îşi găseşte locul în acest castel unic.

Biblioteca pare mai mult un birou, conținând doar un corp cu cărți care a fost executat tot în atelierul lui Cuypers. Una dintre comorile păstrate aici, vândută în 1998 la Casa de licitații Christie's, a fost prima ediție a Enciclopediei lui D'Alembert şi Diderot. Tot în bibliotecă s-au adunat lucrările de artă pe care Etienne şi Helene le-au cumpărat în călătoriile lor prin Europa, Asia sau America.

Sala cavalerilor este locul unde Cuypers şi-a arătat întreaga sa dragoste față de perioada evului mediu, o larga gamă de referiri mai subtile sau mai directe către cavaleri medievali, lupte sau turniruri apărând în decorarea ei. Inspirația se spune că a găsit-o vizitând castelul Pierrefonds, din apropiere de Compiegne, Franța. Şi eu l-am vizitat, dar fiind lipsit de talent artistic n-am creat nimic . Candelabrul uriaş din fier forjat şi alama reprezintă trei călăreți în armură şi este inspirat din desenele lui Eugene Viollet-le-Duc, cel care a refăcut castelul mai sus menționat. Pe perete sunt sculptați regele David, împăratul Carol cel Mare şi Wilhelm al II-lea, rege al Sfântului Imperiu Roman. O statuetă cu un înger care cântă, cu un fundal albastru şi înconjurat de o coroană de flori te duce cu gândul la della Robbia, celebra familie de artişti din Florența. Lucrare veritabilă sau copie ieftină pentru turiştii bogați? O întrebare la care nu pot da raspunsul.

Am urcat la etaj, am găsit dormitoare cu mobilier greoi din lemn masiv, sculptat pe fiecare centimetru pătrat. Doar că patul din camera de oaspeți (una dintre ele) apărea foarte similar cu un car funebru. Noptierele, dulapurile, scaunele şi un birou abia lăsau un culoar de trecere pentru vizitatori.

Trecem şi prin bucătărie, unde pe o panoplie stau aliniate militareste vreo 150 de oale, crătiți, tigăi, tăvi din cupru, de toate dimensiunile. Un set de bucătarie mai complex nu se găseşte în Olanda decât la Palatul Regal din Piața Dam din Amsterdam. Cum folosirea cuprului nu este prea sănătoasă, în 1984 a fost înlocuit cu un set din oțel inoxidabil. Maşina de gătit, cu cărbuni, lungă de aproape 5 metri, ultramodernă la vremea ei, este la pensie din 1970. Doua cuptoare, boilere şi un rotisor completează decorul imortalizat de toată lumea în memoria digitală a aparatelor foto sau telefoanelor. Dintre toți chef-ii este menționat Pierre Amory, un francez care a lucrat la castelul De Haar patruzeci de ani. Moda banchetelor cu câte zece feluri a început în 1893 şi chiar dacă meniurile de acum sunt mai simple decât cele servite pe la 1900, cina a început întotdeauna cu supă, urmată de peşte, apoi carne de porc sau pasăre, salată şi desert. Desigur dieta nu le era cunoscută. Informațiile prezentate despre orarul de masă ne dezvăluie un program de-a dreptul cazon, baronul punând mare preț pe punctualitate.

Parcul şi grădinile au început a fi realizate simultan cu castelul. Cum Etienne dorea o privelişte spectaculoasă au fost aduşi arbori de 40 de ani din întreaga provincie Utrecht, transportându-se în continuu aproximativ 7000 de copaci. Poze de epocă dovedesc cum cu frânghii, scripeti şi macarale destul de rudimentare pădurea începea să ia contur. În parc s-a amplasat grădina care cuprinde 1200 de trandafiri de 79 de tipuri. Nu am avut norocul să găsesc trandafirii înfloriți, în schimb verdele cucerea deja pădurea. Rețeaua de canale care poate lipsi de pe o proprietate olandeză completează un peisaj de basm.

Am încercat să dau câteva din informațiile găsite pe notele informative din castel. Textele însă nu pot suplini imaginile pe care le-am descoperit aici şi pe care le ofer tuturor. Dacă petreceți mai mult de o zi în Utrecht uitați de altceva şi veniți la Castelul De Haar.

Să aveți un drum frumos în față.

---

VIZUALIZĂRI: 2163 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI