ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 23.05.2023
--- M ---
GR. VÂRSTĂ: > 60 ani
DIN: Târgu Mureș
ÎNSCRIS: 28.03.10
STATUS: AUGUSTUS
DATE SEJUR
JUL-2022
DURATA: 10 zile

GRAD SATISFACȚIE
CADRUL NATURAL:
90.00%
Mulțumit, mici obiecții
DISTRACŢ. / RELAXARE:
90.00%
Mulțumit, mici obiecții

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
90.00%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
TIMP CITIRE: 6 MIN

Vara la Sovata (II)

TIPĂREȘTE URM de aici

Vara la Sovata (II)

Sovata e-o statiune unica. Uneori am impresia ca statiunea e-o padure mare de conifere ce acopera cateva coline ale Transilvaniei, printre care s-au aciuit cateva lacuri sarate si dulci, cateva strazi si multe vile si pensiuni. Si multi turisti. Cineva mi-a zis ca la Sovata "se doarme bine". Pai cum sa nu dormi bine intr-o statiune aflata in inima padurii, unde nu exista nici o sursa de poluare (decat stirile TV de la ora 5), care pe mine ma inebunesc, intr-un loc unde seara te culci pe fundul unei mari de oxigen si dimineata te trezesti pe cel al unei mari de ozon, printre brazi si stejari ce emana esente aromatice?

Sovata e situata intr-o zona intens impadurita, pre-montana (altitudine 550-650 m) iar, de la nivelul lacului Ursu daca priviti in departare, veti vedea culmea Cireselul, situata la 1050 de metri. Nu departe de statiune, exista si platoul Repas (1200 metri) dotat cu telescaun, folosit atat vara cat si iarna, cand acesta devinde partie de ski.

Sovata, prin aerul sau sarat si ozonat, prin apa sa sarata concentrata si namolul sapropelic si mineral si prin traseele sale in zone bogate in aerosoli salini (drumul sarii), este o statiune de terapie polivalenta, ce poate ameliora afectiunile reumatice, ginecologice, respiratorii sau... stres-ul, ce incepe sa sugrume, din ce in ce mai mult, intreaga omenire.

Ultimele studii asupra efectelor mineralizante, vasculotrope si antiinflamatoare ale namolului, apei sarate si a radiatiilor ultraviolete asupra micului bazin (la barbati), au transformat Sovata nu numai intr-o statiune cu efecte certe asupra natalitatii ci si asupra fecunditatii si ameliorarii problemelor barbatesti. Asadar sloganul feminin "Du-ma mama la Sovata, ca sa vad cine e tata" se schimba, incet, incet in "Du-ma nevasta la Sovata, ca mi s-a gripat prostata~"

Lacul Ursu

Este lacul simbol al statiunii. E rezervatie naturala. E singurul lac ce pezinta fenomenul de heliotermie, greu de atins.

Sovata isi deschide lacul "vedeta mondiala", atunci cand heliotermia si-a facut datoria, adica pe 15 Iunie, cam atunci sunt in vacanta si elevii. In prima jumatate a lunii iunie, apa lacului Ursu, incepe sa se incalzeasca la 25-27 grade Celsius, in timp ce la Marea Neagra, ea are, de-abia 17-22 grade. Apa sarata din Lacul Ursu, dupa 7-10 zile de soare (insolatie) ajunge si la 30 grade C la suprafata si la 36-38 grade C. la 1,5 m adancime (acolo unde se afla soldurile, genunchii si micul bazin). Prinde bine celor cu artroze de sold, genunchi sau la femeile suferind de probleme gineco. De jur imprejurul lacului, ai coline impadurite, esti doar la 550-650 m altitudine. Odata intrat in lac, ispiri si aer sarat (apa sarata ce se evapora), asadar, "volens-nolens", in lacul Ursu, faci si o sedinta de aerosoli sarati Programul lacului e acelasi: 10-13 balaceala, 13-15, pauza pentru reasezarea straturilor de apa si 15-18, balaceala din nou.

Ce e heliotermia? E incalzirea puternica a stratului de apa sarata foarte concentrata (220-250 g NaCl/litru) din profunzime, (aflat la 17 m adancime) direct de la soare, caldura care ramane in lac ca intr-un cuptor lichid si care e impiedicata sa evadeze, datorita unui strat de apa dulce, adus de a 4 izvoare de apa dulce ce se preling de pe versanti, deasupra apei sarate, si care, impiedica eliminarea caldurii din lac. Echilibrul termic acvatic, trebuie in permanenta pastrat intr-acest monument al naturii. Plaja "de scandura" din jurul lacului Ursu, s-a marit mult in ultimii ani, pentru a primi cat mai multi clienti. Un sfat, pentru a nu sta atatea ore pe un cearceaf asezat pe scanduri, luati cu voi un scaun pliant sau o saltea gonflabila.

Vara mai e deschis, non stop, de la 10 la 18, si lacul sarat Alunis, care nu prezinta fenomenul de heliotermie, deci apa lui e ceva mai rece. E-un lac mai mic, linistit, situat langa lacul Ursu si preferat de cei care vor sa scape de aglomeratia lacului Ursu.

Lacul Mierlei

Ca sa faci o baie sarata si de namol in Lacul Mierlei, poti, din orasul meu, Tg. Mures, sa mergi "cu ziua", adica de dimineata pana seara, (pe drumul prin Isla) sunt doar 57 Km si drumul nu e deloc aglomerat. In general, in Lacul Mierlei nu sunt niciodata mai mult de 30-40 de persoane. Asta, poate, pentru ca n-am zis nimanui si (nici pe FB in public) cum se ajunge acolo! ????. E-un lac ascuns in padure, deci e secret! Dar voua va zic. O porniti intr-o plimbare circum-lacustra (adica in jurul lacului cel mai mare, Ursu) si, dupa ce-ati trecut de Lacul Alunis si de cele doua lacuri "colorate", Rosu si Verde, veti vedea o sageata ce va "baga-n padure" si pe care scrie "Spre Lacul Mierlei si Turnul Belvedere". E de urcat o multime de scari, timp de vreo 15 minute, dar peisajul compenseaza oboseala drumului. S-aveti la voi slipul si o sticla cu apa dulce. Lacul Mierlei se afla nu departe de lacul Alunis, exista si un drum prin padure ce leaga cele doua lacuri. Apa sarata a lacului Mierlei este foarte concentrata si plina de namol, lacul are o suprafata de 1500 metri patrati si adancimea maxima de 1,7m (in jumatatea sa stanga).

Nu stiu de ce-mi place mie atat de mult Lacul Mierlei, cu toate ca in jur, n-ai cabine de schimb, n-ai apa dulce, n-ai soare decat vreo 5-6 ore pe zi, (atata timp cat trece soarele deasupra padurilor ce il inconjoara), "plaja" e alcatuita din cateva esplanade si bancute de lemn, plus scara de lemn ce te coboara in lac, e cam abrupta, iar cand intri in apa, un sfat... faceti-o catinel (cu slapi) ca fundul apei e denivelat (pietros). Totul aici, in jurul lacului, e "in panta" si impadurit, dar ai macar avantajul ca poti sa-ti pui hainele pe crengile unui copac (de care e bine sa te tii strans cand vrei sa cobori spre lac direct din padure) si... poti sa-ti schimbi costumul de baie, pitit dupa o tufa mai mare.

Nu sunt foarte multi amatori de bai in Lacul Mierlei, datorita amenajarii sale doar partiale... dar unora, chiar asta le place, mai ales turistilor obositi de luxul cele 5 stele ale hotelurilor...

O intamplare ciudata.

Int-o zi caniculara, hop si eu pe-acolo. In lac nu erau mai mult de 20 de persoane. In jumatatea din stanga a lacului se poate practica "balaceala", apa are ceva adancime, nu prea atingi fundul lacului cu picioarele, in jumatatea din dreapta insa, il atingi, apa iti ajunge doar pana la piept, dar inaintezi greu, caci acolo, calci pe un strat de jumatate de metru de namol. La capatul lacului, poti culege cat namol vrei, in casolete si sa-l depui pe mal. Asa e obiceiul pe-aici. cei care cunosc lacul, aduna namol si-l depun pe mal. Ospitalitate romaneasca. Fiecare se poate autoservi din namolul de pe mal. Mai ales reumaticii.

Asadar, intr-o zi, culegeam si eu namol de pe fundul lacului si-l ofeream oricui dorea. Deodata, apar in lac, in partea "balacibila", 3 domnisoare simpatice! "Doriti namol? ", pun si eu o intrebare. "Tocmai ma duc sa aduc". Ele nu inteleg limba. Se pare ca sunt din alta tara. Incerc limba lui Shakespeare. "Do you want some mud? ". Doua dintre ele imi raspund. "Oh, no, thanks, we are just swimming". "Where are you from? ", continui eu cu intrebarile, dornic sa-mi fac o relatie si intr-o tara anglofona (ca de francezi m-am cam saturat). From Sovata! vine si raspunsul. Fetele nu stiau romaneste dar, apoi ne-am distrat de minune. Caci stiam eu ungureste si toata lumea, englezeste. Am ajuns la mal bine dispus, bucurandu-ma in sinea mea ca pe mamamond, s-a inventat si limba asta universala "la lingua di tutte le lingue", engleza, limba in care reusesc sa se inteleaga perfect si romanii cu ungurii din unele zone din Ardeal.

Asadar, v-astept la vara la Sovata!


LOCAȚIE și ÎMPREJURIMI

O statiune intens impadurita


despre DISTRACȚIE & RELAXARE

Distractia principala e baia sarata, plaja, plimbarea, relaxarea e maxima


[fb]
---
Trimis de dorgo in 23.05.23 11:19:46
Validat / Publicat: 23.05.23 12:54:43
INFO ADIȚIONALE
  • Nu a fost singura vizită/vacanţă în SOVATA [MS]. A mai fost în/la: Hotel Alunis, Muresul, Relax, vila Muntenia

VIZUALIZĂRI: 1578 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

2 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (dorgo); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P04 Bazinul pentru cei mici
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol:
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 22700 PMA (din 23 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.

ECOURI la acest articol

2 ecouri scrise, până acum

LucienPHONE
[23.05.23 14:21:05]
»

Referitor la Lacul Mierlei, îmi place foarte mult ideea de turism alternativ. Adică să mergi unde merge tătă lumea, dar să abordezi locul puțin diferit. Să încerci să-l redescoperi. De exemplu eu mă duc la Lacul Sfânta Ana ca să văd Tinovul Mohoș. Dacă rămâne timp și picioare, merg și la lac.

Referitor la Lacul Ursu, după știința mea, acesta nu este singurul lac helioterm din lume, ci este lacul unde a fost prima dată explicat științific fenomenul de heliotermie și este probabil cel mai mare lac helioterm din lume. Lacuri helioterme sunt multe, răspândite în întreaga lume.

dorgoAUTOR REVIEW
[23.05.23 18:00:34]
»

@Lucien: Da, asa este, mai exista lacuri helioterme prin lume, doar ca Lacul Ursu e cel mai mare si cel mai studiat. Sudiile au inceput in jurul anului 1900. In ultimii ani insa, lacul si-a pierdut din calitatile sale datorita amestecului permanent al apei sarate cu cea dulce si subtierii stratului protector de apa dulce (izvoarele cu apa dulce ce se varsa in lac, au debit tot mai mic). Am lucrat prin anii 81-85 (in sezonul estival) la Sovata si vara simteam ca apa lacului, la 1,5 m adancime, e fierbinte (!!). De fapt se faceau experimente de genul... se scufunda un ou pana la fundul lacului (17 m) si peste o jumatate de ora, il scoteai fiert, dovada ca acolo, in adancuri, temperatura apei sarate era de peste 60 de grade Celsius, (temperatura la care albuminele coaguleaza).

Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
2 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
dorgo, Lucien
Alte impresii din această RUBRICĂDescoperă Sovata:


    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

 
[C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.058087110519409 sec
    ecranul dvs: 1 x 1