ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 22.08.2018
DE AZE
--- M ---
GR. VÂRSTĂ: 40-50 ani
DIN: Sibiu
ÎNSCRIS: 02.07.12
STATUS: TITAN
DATE SEJUR
JUN-2018
DURATA: 1 zile
familie cu copii
2 AD. + 1 COPII

GRAD SATISFACȚIE
CADRUL NATURAL:
100.00%
Încântat, fără reproș
DISTRACŢ. / RELAXARE:
90.00%
Mulțumit, mici obiecții

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
95.00%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
TIMP CITIRE: 10 MIN

O scurtă plimbare în perla Carpaților

Ilustrație video-muzicală
TIPĂREȘTE

Nu văd România de astăzi ca pe o moştenire de la părinţii noştri, ci ca pe o ţară pe care am luat-o cu împrumut de la copiii noştri.

Regele Mihai I al României

Ce legătură are citatul regelui Mihai I al României cu plimbarea noastră banală din Sinaia? Poate nici una. Dar are legătură cu țara noastră, iar văzând frumusețile orașului Sinaia revăzut după 5 ani m-am gândit inevitabil și la regele Mihai și al său discurs din parlamentul României din 2011, mai exact citatul de mai sus. Și este mult adevăr în acest citat al regelui, mă pune pe gânduri.

Așa cum am povestit au fost două plimbări scurte în două seri din Sinaia. Scopul vizitei în zonă a fost alta de fapt excursiile noastre pe care le-am povestit în ultimele 3 articole.

vezi impresii

vezi impresii

vezi impresii

Dar a rămas timp și pentru revederea orașului îndrăgit încă din copilărie.

În prima seară după lungul drum dinspre litoralul românesc și vizita la Ploiești primul lucru a fost să ne facem cumpărăturile la un Penny din Sinaia, și să alimentăm mașina. Fiind benzinăria Petrom în plin centru mai exact în dreptul casinoului numai la locul de cazare nu mi-a stat gândul așa că am început vizita revăzând Castelul Peleș așa mai fugitiv și doar din exterior despre care Regele Mihai a scris:

Castelul Peleş este un simbol al independenţei şi puterii ţării noastre. Cea mai frumoasă coroană regală este încrederea şi dragostea românilor, iar valoarea ei stă în proprile merite ale României".

Pe urmă am petrecut aproape o oră la Mânăstirea Sinaia , complex căruia în trecut nu i-am acordat suficient timp. Restul timpului am folosit vizitând casinoul din exterior și parcul superb cu numele de Dimitrie Ghica din centrul localității montane.

A doua seara după escapada din Munții Bucegi mult mai obosiți am făcut doar o plimbare pe artera principală din centrul orașului Bulevardul Carol I mai exact de la parcul Dimitrie Ghica până la Hotel Internațional și retur, atât am putut doar am admirat clădirile istorice de pe această stradă.

Revederea Castelului Peleș a fost plăcută. De și vizita fugitivă, clădirea regală mi-a plăcut întodeauna, și mă voi întoarce s-o revâd de fiecare dată când mă aflu în drum chiar și pentru câteva minute. Am povestit în trecut aici:

vezi impresii

Dar momentul serii a fost totuși vizita mânăstirii Sinaia. Dat la o parte în trecut cu o vizită fugitivă, de această dată mi-am luat timp o oră pentru revederea complexului monahal.

Despre complexul monahal și istoria sa putem citi un articol foarte bine documentat aici:

ro.wikipedia.org/wiki/M%C ... 83stirea_Sinaia

eu prefer să descriu așa cum am văzut eu. După un scurt traseu pe o stradă în pantă de la Casinoul Sinaia ne-am oprit în parcarea aproape goală din fața mânăstirii. Adresa exactă este strada Mânăstirii 2A. Parcarea s-a animat puțin mai târziu prin apariția unui autocar bulgăresc cu turiști din această țară. Am intrat în curtea cea nouă (amenajată în 1842-1846 o dată cu biserica mai recentă) folosind o poartă frumoasă și larg deschisă așteptând pelerinii din toate colțurile lumii. În dreapta porții este imposibil să nu observi turnul clopotniță cu soclul din piatră.

Intrând în curte am revăzut biserica nouă care poartă hramurile Sfânta Treime, Schimbarea la Față și Adormirea Maicii Domnului. Am reușit să și intru și am observat interiorul splendid dar destul de întunecat, poate nu a fost momentul potrivit vizitei, fiind și o zi de lucru, candelabrul imens cu numeroasele corpuri de iluminat era stins. Ieșind afară locul unde se aprind lumânările pentru cei morți și pentru cei vii l-am găsit elegand seamănă cu un pavilion de sticlă, mă rog așa e și practic, vântul nu mai stinge lumânările. În apropierea pavilionului și bisericii am găsit un mormânt vechi ce al unui duhovnic dar nu am reușit să descifrez ceea ce scria pe piatra funerară.

Am înconjurat biserica nouă observând și anexele de lângă după care am văzut un indicator spre biserica veche. Am intrat pe sub clădirea care desparte cele două curți și am văzut biserica cea veche cu anexele aferente toate construite în 1695. Ctitorul mânăstirii a fost Mihai Cantacuzino

„Am zidit din temelie și am înălțat un schițișor, numindu-se Sinaia, după asemănarea Sinaiei cei mari și după-cum arată și Patriarchul Țarigradului Gavriil (1702), pe care Sinaia au numit-o bine făcând, îndemnându-se de multă dragoste și cucernicie ce avea către sfântul și de Dumnezeu umblatul muntele Sinaiei”.

Biserica mică are forma de cruce latină și poartă hramul Adormirea Maicii Domnului. Curtea care este mult mai mică și este înconjurată de anexele mânăstirești mi s-a părut mult mai frumoasă decât curtea cea mare, zonele verzi și grădinile de flori nu lipsesc nic aici, precum și o fântână arteziană înconjurată de trandafiri dar nefuncțională la momentul vizitei.

Ieșind din complex am preferat să coborâm în zona casinoului pe jos folosind o alee în pădure care era în renovare la momentul vizitei, alee care se oprește în dreptul Cimitirului Eroilor din Sinaia. A fost amenajat în amintirea celor căzuți în primul război mondial dar și eroilor din al doilea război mondial. Cimitirul este mic, pe pietrele funerare apare destul de des inscripția erou necunoscut în limba română iar în colțul din dreapta apare și în limba maghiară un monument mai înalt cu pietrele funerare aferente cu inscripția un ostaș ungur / egy magyar hős. sînt comemorați și eroii americanii căzuți în al doilea război mondial.

În dreptul cimitirului eroilor se află cea de a doua intrare la Casinoul Sinaia precum și parcul superb Dimitrie Ghica. Casinoul spre rușinea mea nu l-am vizitat nici de această dată, m-am mulțumit cu fațada fotogenică a clădirii construite în 1912. Dar avem articole aici pe AFA care descriu foarte bine atât exteriorul cât și interiorul clădirii.

Fotogenică este și zona de parc din fața casinoului cu fântâna arteziană amplasată la intrare, am butonat aparatul foto la propriu cât am putut, Parcul Dimitrie Ghica a fost înființat în 1881 după numele unui primi ministru al României (1868-1870) De fapt în dreptul fântânii arteziene de la casinou apare și bustul lui Dimitrie Ghica. Am început o plimbare în parc din dreptul clădirii hotelului Palace construit în 1911. Am ajuns la un pavilion de muzică și de acolo am început să coborâm spre Hotelul Caraiman o clădire istorică construită în 1881. Am amintiri de cazare la acest hotel cu mult timp înainte, excursie școlară, cameră spațioasă cu vedere spre parc și lacul artificial, tavan foarte înalt, televizor alb-negru și colegii de clasă și cameră care încercau saltele paturilor folosindu-le ca trambulină. De la Hotelul Caraiman nu mai este mult până la bulevardul Carol I până acolo ne mai desparte un loc de joacă amenajat destul de complex. Era foarte populat în momentul vizitei. De aici ne-am întors spre casinou dar pe altă alee. Din punct de vedere peisagistic parcul este frumos amenajat, se pare că și-au pus amprenta specialiști în domeniu. Mi-a plăcut. O idee ciudată și colorată au fost rădăcinile scoase ale unor copaci vopsite în diferite culori. Nu este cine știe ce frumusețe dar este inedit, atrage atenția.

Un alt obiect interesant din parc este banca din piatră construită în 1905. Este adevărat rece, dar eficient, nu se poate distruge. O clădire mică adăpostește Muzeul Rezervației Bucegi, foarte interesant, dar spre rușinea mea nici aici nu am fost înăuntru (să vină o dată pensia aia o să am mai mult timp de muzee și alte interioare de vizitat...)

Să nu uităm de busturile amplasate din parc în afară de a lui Dimitrie Ghica. Astfel ne vom întâlni și cu Mihai Eminescu, Ion Creangă, Nicolae Bălcescu, Iancu Brezeanu și alții dar doar în formă de... bust, e bine și așa rău, ne întoarcem în timp oarecum în gândurile noastre.

După vizita parcului destul de obosiți ne-am adus aminte de cazarea rezervată, ajunși acolo gazda ne-a spus sincer că nu credea că mai ajungem. Am răspuns că noi sîntem din ăia mai plimbăreți dar în moment ce am promis că ajung acolo indiferent dacă am plătit sau nu un acont o să și ajung acolo. Impresiile despre cazare aici:

vezi impresii

A doua seară coborând de pe munte și mai obosiți, decât să ne oprim în fața pensiunii (doar era în drumul excursiei noastre din ziua respectivă) am circulat mai departe spre centrul Sinaia măcar pentru o oră de plimbare (atât am și reușit o oră)

Imediat după intrarea pe bulevardul Carol I dinspre DN1 am oprit să vizitez biserica Sfântul Ilie construită în anul 1939. Pe lângă regulile firești cu ocazia vizitei unui lăcaș de cult acestea fiind inscripționate pe peretele bisericii am observat încă o tăbliță pe care scria:

-dacă ești credincios intră și te roagă

-dacă nu crezi intră și vizitează

-dacă nu ești nici una nici alta admir-o pe afară și continuă călătoria (această ultimă frază valabilă și pentru cei cu foarte puțin timp sau deloc)

Eu am intrat și am dat nas în nas cu preotul care tocmai se pregătea să încuie, am schimbat câteva cuvinte în care am întrebat câte ceva despre lăcașul de cult. Despre biserică prin intermediul saitului creștinortodox.ro aici:

crestinortodox.ro/biseric ... aia-143500.html

După vizitarea bisericii am circulat mai departe până aproape de parcul Dimitrie Ghica vizitat cu o seară înainte. Am găsit parcare din cele cu 4 lei/oră, atât am și plătit. Familia foarte obosită pur și simplu a rămas în mașină iar eu am făcut câțiva pași vizitând bulevardul Carol I și cu ochii predominant pe clădirile/vilele istorice. Bineînțeles că am remarcat și clădirile mai noi orice destinație de exemplu hotelul Rina, dar după aceea am observat o clădire istorică în care funcționează ocolul silvic. Clădirea în care funcționează Rina Cerbul Hotel mi s-a părut istorică dar frumos renovată. Am observat pe urmă o lată clădire pe fațadă scria Casa Domnească. După câțiva metri Hotelul Bucegi făcea cu ochiul poate intru pe acolo măcar în restaurant. Poate și-a adus aminte că în trecut cândva am mancat acolo.

Am ajuns până la urmă în dreptul unui parc foarte îngrijit este parcul care desparte bulevardul Carol I de școala George Enescu. Imediat după parc se vede o altă clădire istorică în care funcționează un restaurant, pe urmă încă una pe care scrie Daniela Salon și părea să fie un centru de făcut femeile mai frumoase (eventual și pe bărbați??? glumesc desigur, )

Am ajuns până la urmă în dreptul hotelului International de unde am făcut cale întoarsă circulând pe trotuarul de pe partea opusă. Hotelul pare de treabă cel puțin așa povestește booking.com.

Venind înapoi am observat un hotel pe nume Păltiniș extrem de gri și în formă de... spital?? (scuze dar asta îmi vine în minte acum revăzând poza făcută de mine) Până să ajung în zona primăriei am mai observat câteva clădiri istorice private mai mult sau mai puțin renovate.

Am admirat și clădirea primăriei Sinaia care funcționează bineînțeles într-o clădire istorică. Clădirea este puțin mai retrasă față de bulevard iar zona verde frumos amenajată nu lipsește de aici. Mi-am făcut timp să studiez câteva minute și panourile de informații despre traseele montane și pârtiile de schi care au fost amplasate în această zonă.

Cam asta a fost plimbarea de a doua seară, de și un loc ultracunoscut și greu accesibil în zile de weekend și sărbătoare recomand vizita locului. Rog WM să atașeze, mulțumesc

youtube


[fb]
---
Trimis de AZE in 22.08.18 22:25:27
Validat / Publicat: 23.08.18 08:43:26
INFO ADIȚIONALE
  • Nu a fost singura vizită/vacanţă în SINAIA.

VIZUALIZĂRI: 1309 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

7 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (AZE); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P08 Hotel Caraiman văzut din parc
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol:
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 43850 PMA (din 47 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.

ECOURI la acest articol

7 ecouri scrise, până acum

Michaell
[23.08.18 08:53:44]
»

@AZE: Esti sigura ca P15 arata hotel Bucegi?

Michi
[23.08.18 09:22:01]
»

@Michaell: Mai degrabă Rina Cerbul Hotel, v. foto 17 dar reviewul este excelent şi eu ca sinăiancă pe sfert susţin că subiectul a fost complet şi bine tratat. Apreciez că a făcut şi trimiteri pentru că copy- paste l-ar fi făcut prea stufos. Aveam şi eu pregătite poze de la ultima mea vizită în Sinaia dar nu mai am ce scrie în plus.

Storia
[23.08.18 09:32:03]
»

@Michaell: Aveti perfecta dreptate. Este Hotel Rina Cerbul, vedere spre parcul Ghica.

AZEAUTOR REVIEW
[23.08.18 09:36:12]
»

@Michaell: Corectat, am încurcat pozele

tata123 🔱
[23.08.18 09:57:55]
»

@AZE: Mulțumim pentru plimbarea revigorantă prin Sinaia. Luând la pas toate ungherele stațiunii montane găsim frumoase urme ale trecutului: vile cu o frumoasă arhitectură, construcții decorative de piatră, biserici și monumente.

Hotelul Păltiniș a constituit o emblemă a turismului balnear de altădată din Sinaia. Clădirea a fost construită în 1913-1914 la comanda bancherului Aristide Blank și a purtat numele de „Hotelul Băilor”. În timpul celui de-al Doilea Război Mondial aici au fost cazați și îngrijiți prizonierii de război americani. Pe când mai funcționa (înainte de 2011), avea peste 60 de camere duble pentru cazare și circa 15 garsoniere și apartamente. Baza de tratament se adresa celor cu probleme reumatismale, nevroze, afecțiuni circulatorii și alte afecțiuni.

Michi
[23.08.18 13:00:02]
»

@tata123: Înainte de a mă opera în 2011, am făcut 4-5 ani tratament de două ori pe an la Păltiniş. Avea o bază de tratament bună deşi demodată, cea cu aparatură nouă fiind la Mara, care-mi era peste mână. În schimb pacienţii se văitau de frig în camere şi în general de condiţii proaste. Auzisem că-l cumpărase Popovici dar la ora actuală este lăsat de izbelişte cu toate că structura de rezistenţă e bună. Păcat!

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
Michaell
[23.08.18 13:32:21]
»

@Michi: Da, mare pacat de aceasta cladire frumoasa. In urma cu citeva zile luam masa la restaurant-ul hotelului International si, pina sa vina preparatele comandate, priveam pe fereastra si ma gandeam ce frumos ar putea arata hotel-ul dupa o renovare serioasa. Cred ca s-ar gasi si destui clienti care ar dori sa beneficieze de un tratament balneo. Eu as fi probabil printre primii... -

Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
6 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
AZE, Michaell, Michi, Storia, tata123 🔱, Zoazore
Alte impresii din această RUBRICĂDescoperă Sinaia și împrejurimile:


    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

 
[C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.062574863433838 sec
    ecranul dvs: 1 x 1