Un oraş sobru cu nume de vin...

TIPĂREȘTE

Da, mare dreptate avea laureatul Premiului Nobel pentru Literatură: imaginea primordială rămasă pe retina turistului după o vizită la Porto este cea a fluviului Douro, în al cărui estuar este aşezat oraşul, şi a celor şase poduri spectaculoase care îl traversează. În minte însă, pentru cei mai mulţi vizitatori (inclusiv pentru mine), numele celui de-al doilea oraş ca mărime al Portugaliei rămâne asociat cu cel al celebrului vin obţinut în micile podgorii de pe Valea Douro.

Acestea fiind zise, mă aşteptam la un oraş mai exuberant. Nu neapărat împânzit de beţivi, ci doar vesel. Ei bine, nu aşa mi s-a părut Porto. Poate şi pentru că veniserăm din Lisabona, unde, pe 12 iunie, am avut parte de o distracţie nemaipomenită la sărbătoarea Sfântului Anton din cartierul Alfama vezi impresii. Şi dacă tot am pomenit de capitala lusitană, voi continua comparaţiile, oricât de hazardate ar fi ele. De ce? Fiindcă am observat că în toate conversaţiile pe care le-am avut cu oameni care vizitaseră Portugalia sau intenţionau să o facă, mi s-a pus aceeaşi întrebare: „Ce ţi-a plăcut mai mult, Porto sau Lisabona? ”

Nu voi răspunde direct – vă voi lăsa pe voi să deduceţi. Cele două au destule în comun: sunt oraşe mari, cu peste un milion de locuitori, ambele aşezate în estuarul unor fluvii: Porto pe Douro iar Lisabona pe Tejo. Sigur, Tejo e mult mai lat decât Douro la vărsarea în Atlantic iar podul Vasco da Gama care îl traversează - o minune inginerească pe care până şi eu, o fiinţă total atehnică, am apreciat-o la superlativ, nu se compară cu Ponte Dom Luís I, oricât de frumos ar fi el şi oricât ar aminti de Gustave Eiffel şi proiectele sale. A doua asemănare vine tot din sfera geograficului: dealurile. Atât Lisabona cât şi Porto sunt oraşe colinare care pun la grea încercare picioarele şi tălpile pantofilor, mai ales pe străzile abrupte pavate cu piatră cubică. Da, dar şi când ajungi sus, ce privelişti te aşteaptă!

Asemănările se cam opresc aici. Porto mi s-a părut mai curat, mai ordonat şi mai „aşezat” decât Lisabona, mai puţin „colorat” etnic (am remarcat numărul mic de brazilieni), iar atmosfera generală mult mai sobră decât în capitala lusitană şi oamenii mult mai serioşi şi puşi pe treabă. (Cu puţină vreme în urmă am citit, cu totul întâmplător, că portughezii chiar au o zicală: „Lisabona petrece, Porto munceşte şi Coimbra studiază”). De ce am avut această impresie? Pentru că oraşul era pustiu la orele amiezii, când presupun că lumea se afla la serviciu. Pe de altă parte, este posibil să-mi făcut o opinie greşită, căci din cele cinci zile cât am stat la Porto, trei le-am rezervat aproape integral explorării împrejurimilor şi nu am avut timp să cunoaştem oraşul mai în amănunt: într-o zi am vizitat Guimarães, Bom Jesus do Monte şi Mosterio de São Martinho de Tibães, cu o scurtă oprire în Braga, o altă zi am dedicat-o relaxării în Alveiro, supranumit „Veneţia Portugaliei”, şi plajei în staţiunea Costa Nova do Prado (vezi impresii), iar o alta încântătoarei Văi Douro şi Casei Mateus (vezi impresii). N-am regretat nicio secundă excursiile făcute şi chiar recomand din toată inima Porto ca bază pentru descoperirea unor locuri minunate din nordul Portugaliei.

Pe de altă parte, Porto mi s-a părut un oraş mai unitar ca aspect comparativ cu Lisabona, capitala fiind mai amestecată ca stiluri arhitectonice, mai haotică şi mai contrastantă, un loc unde, de pildă, din labirintul de străduţe înguste cu case neîngrijite din Alfama răsare brusc majestuosul Castelo de São Jorge. Deşi foarte vechi, fiind întemeiat de fenicieni în secolul IV î. Hr., Porto a păstrat foarte puţine vestigii din antichitate, din perioada Evului Mediu sau a marilor descoperiri geografice, când a jucat un rol major, epoca sa de maximă înflorire, concretizată în dominaţia construcţiilor eminamente baroce, plasându-se în secolul XVIII şi datorându-se în principal... englezilor şi apetitului lor pentru vinul din regiune, pe care l-au îndrăgit atât de tare, încât l-au transformat în substantiv comun – „port”. Tot englezii, dintr-o confuzie, îi spun oraşului „Oporto”, şi asta pentru că au preluat articolul hotărât „o” din denumirea portugheză. Apropo de originea numelui oraşului, pe marginea acestui subiect s-au vehiculat diverse teorii, ştiut fiind că romanii i-au spus „Portus Cale”. Dacă „portus” e clar că înseamnă „port”, în schimb „cale” a dat de furcă lingviştilor: termenul poate să fi provenit din grecescul „kalós” („frumos”), din latinescul „canāles” („canale”) ori din rădăcina galică „qel, qal” („a ascunde”). Oricare ar fi etimologia, numele aşezării a stat la baza celui al ţării – „Portucalia - Portugalia”.

Vă povesteam că mare parte din cele 5 zile alocate oraşului n-am stat de fapt în Porto. Cu titlu de amuzament, aflaţi că o după-amiază am petrecut-o spălând şi călcând rufele: nu râdeţi, vă rog, ne aflam la jumătatea unui sejur de 24 de zile, din care 5 la Madrid şi restul în Portugalia – pe bune, câte valize ar fi trebuit să cărăm după noi dacă n-am fi ales special la Porto un apartament ultradotat - HN Serviced Apartments Boavista Palace (vezi impresii)?

Hotelul ne-a oferit condiţii excelente dar a avut şi un minus: era situat departe de centru şi într-un cartier rezidenţial şi de business atât de liniştit, încât ni s-a părut aproape suspect, motiv pentru care am evitat ieşirile în oraş pe întuneric. Drept rezultat, nu am văzut Porto noaptea şi am ratat probabil experienţa unei ambianţe mai animate. În schimb, am putut constata cât de eficient şi mai ales cât de modern este metroul, toate cele şase linii ale sale fiind construite după anul 2000 iar una făcând legătura cu aeroportul, amănunt important pentru cei ce sosesc pe calea aerului.

De fiecare dată când am mers în oraş am luat metroul din apropierea hotelului, din staţia Carolina Michaelis, pentru a ajunge în centru, la Estacão de São Bento, gara superb decorată cu plăci de ceramică (azulejos) pictate cu scene din viaţa cotidiană şi bătălii istorice. În imediata sa apropiere se află Praça da Liberdade, centrul de facto al oraşului. Este înconjurată de clădiri elegante de birouri şi sedii de bănci construite în stil Art Nouveau la finele secolului XIX şi începutul secolului XX iar una dintre arterele largi care porneşte din intersecţie, Avenida dos Aliados, duce către Paços dos Concelho, primăria oraşului, cocoţată în capătul unui bazin cu apă şi al unei scări impunătoare. În centrul pieţei se află statuia ecvestră a lui Dom Pedro IV (1798-1834), care a domnit sub acest nume în Portugalia timp de numai şapte zile în 1826, după care a abdicat în favoarea fiicei sale Dona Maria II, bunica regelui nostru Ferdinand. Acelaşi Pedro a fost totodată primul împărat al Braziliei, ca Pedro I, între 1822-1831; în această calitate a declarat independenţa Braziliei în 1826, câştigându-şi porecla de „Eliberatorul”.

Din piaţă se ajunge urcând pe lângă câteva prăvălii simpatice la unul dintre cele mai interesante şi cunoscute monumente din Porto, Igreja dos Clérigos, cu celebrul său turn de peste 75 m înălţime inspirat de campanilele toscane, un simbol al oraşului. Biserica în stil baroc, datând din secolul XVIII, este opera arhitectului italian Niccolò Nasoni, care a proiectat în Portugalia, printre multe altele, şi Igreja de Bom Jesus şi catedrala din Lamego, pe care am avut ocazia să le admirăm în excursia pe Valea Douro. În apropiere se află o altă biserică, b]Igreja do Carmo, aparţinând unei foste mănăstiri carmelite, la care punctul principal de atracţie este faţada acoperit de azulejos.

Din Praça da Liberdade în jos, către Douro, se întinde Ribeira, cartierul cel mai pitoresc şi turistic al oraşului, declarat în 2011 parte a Patrimoniului Cultural UNESCO. Aici, pe culmea unui deal stâncos, în capătul unei esplanade mărginite de ziduri din spatele cărora întreg oraşul ţi se aşterne la picioare, se află Sé – catedrala, un exemplu curios de îngemănare de stiluri arhitectonice despărţite în timp de câteva secole, cel romanic şi cel baroc. Şi asta pentru că din construcţia iniţială din veacurile XII-XIII s-au păstrat faţada şi rozeta de sub arcul crenelat, însă acelaşi Niccolò Nasoni i-a adăugat cele două turnuri gemene încununate de cupole, la care a folosit granitul, un material des întâlnit în partea de nord a Portugaliei. Exteriorul relativ sobru contrastează cu opulenţa barocă din interior. În curtea catedralei se află un pelourinho – un stâlp al infamiei, însă cu rol pur decorativ: nimeni nu a fost pedepsit pe acest loc.

Coborând spre Douro, se ajunge în Praça do Infante Henrique, având în centru statuia ridicată în 1894 a lui Henric Navigatorul (1394-1460), prinţ al Portugaliei şi celebrul descoperitor al insulelor Azore şi Canare. Este înfăţişat – cum altfel? – cu un glob pământesc la picioare. Jur împrejurul pieţei se înalţă clădiri emblematice pentru Porto, cea care ia ochii fiind impunătoarea Igreja de São Francisco, construită între 1245-1425 şi aparţinând unei foste mănăstiri franciscane. Şi aici se observă intervenţiile baroce. Imediat alături se află Palácio da Bolsa, clădirea neoclasică de la finele secolului XIX care adăposteşte bursa. Iar vizavi de ea se înalţă o altă biserică, în stil neoclasic şi baroc – Igreja de São Nicolau, datând din 1671. După un incendiu din 1758 a fost refăcută iar în 1832 faţada a fost placată cu ceramică albastră.

Pe măsură ce te apropii de râu, străzile devin tot mai înguste şi casele, multe din ele împodobite cu azulejos, tot mai înguste. Se vede că sunt vechi şi nu foarte funcţionale – îi plâng pe locatarii bătrâni şi artritici... Dar când ajungi pe chei, spectacolul este într-adevăr minunat: vezi cele şase poduri, între care se detaşează arcul metalic al Ponte Dom Luís I, proiectat de un elev al lui Gustave Eiffel şi inaugurat în 1866, pe care noi l-am traversat cu tramvaiul – în fapt metroul uşor, linia D, pentru a ajunge în Gaia.

Pe celălalt mal al fluviului Douro se înalţă cartierul Vila Nova de Gaia, care cuprinde, în afara zonelor rezidenţiale, mai multe centre de afaceri cu blocuri turn. Dar pentru turişti nu ele sunt relevante, ci cramele înşirate pe mal, care oferă la mare concurenţă degustări din celebrul vin de Porto şi tururi ghidate.

Pentru după-amiaza zilei în care am fost la Aveiro şi Costa Nova do Prado am rezervat şi noi telefonic un tur la una dintre cele mai cunoscute şi mai vechi astfel de companii – cramele Sandeman. Firma a fost înfiinţată în 1790 la Londra de un scoţian pe nume George Sandeman şi funcţionează într-o clădire de granit din 1811 situată chiar pe mal, foarte aproape de podul Dom Luís I. E imposibil de ratat din cauză că numele stă scris cu litere uriaşe pe acoperişul clădirii, alături de emblema firmei, un cetăţean înfofolit cu o mantie neagră şi cu o pălărie neagră pe cap. Turul în limba engleză, făcut alături de alte 10-12 persoane (scandinavi cred, după înfăţişare) a durat circa 45 de minute şi a cuprins pivniţele unde sunt ţinute la maturare vinurile, ca şi o sală ce prezintă fotografii de epocă şi documente privitoare la istoria firmei. Despre vinurile de Porto am scris câte ceva în articolul dedicat Văii Douro, aşa că nu voi mai reveni. Turul s-a încheiat, bineînţeles, cu o degustare de 4 sau 5 sortimente. N-am cumpărat vin de la Sandeman – erau prea scumpe pentru noi, dar o butelcuţă tot am achiziţionat din Obidos şi-mi amintesc că am „descântat-o” cam o săptămână, bucurându-mi înainte de culcare papilele gustative cu această licoare dulce şi tare.

Dacă ideea unui tur la o cramă nu vă atrage, vă puteţi relaxa la un pahar de Porto sau de altceva la una din terasele înşirate pe ambele maluri ale fluviului Douro. Sau puteţi face o croazieră cu vaporaşul ori cu rabelos, vase cu pânze folosite pe vremuri pentru transportul butoaielor de pe Valea Douro până la Gaia, transformate acum în ambarcaţiuni de agrement.

La această întrebare mă grăbesc să răspund cu un DA mare cât roata carului. După 19 zile petrecute în această ţară şi la capătul unor articole nepostate în serie, ci pe apucate (cum nu îmi stă în obicei), cred că pot trage câteva concluzii.

Prima din ele este aceea că Portugalia reprezintă o destinaţie extrem de ofertantă:

- peisaje variate, de o frumuseţe incredibilă: coline acoperite cu păduri de stejari de plută, zona muntoasă din nord, ţărmul stâncos de la Cabo da Roca, plajele minunate din Algarve, Valea Douro, panoramele fluviilor Tejo şi Douro văzute din miradouros

- monumente religioase extraordinare: castelul şi mănăstirea templierilor de la Tomar, complexele de la Batalha, Bom Jesus do Monte, Mosteiro dos Jerónimos

- muzee interesante: Calouste Gulbenkian, Museu Nacional do Azulejo, Muzeul caleştilor sau Museu de Marinha, toate aflate în Lisabona

- oraşe cu tradiţie: Lisabona, Porto, Coimbra, Evora

- mici localităţi pitoreşti: Sintra, Obidos, Aveiro, Cascais

Şi enumerarea poate continua, fiecare element putând fi adăugat pe lista de argumente pro.

Ce altceva ar mai putea pleda în favoarea alegerii Portugaliei ca destinaţie de vacanţă?

- preţurile rezonabile la cazare şi mâncare: Portugalia e una din „rudele sărace” dintre mai vechii membri ai UE iar tarifele practicate de hoteluri şi restaurante reflectă puterea de cumpărare mai scăzută a portughezilor

- infrastructura bună: şoselele şi autostrăzile bine întreţinute permit deplasarea rapidă şi în siguranţă iar în interiorul oraşelor mari (Lisabona şi Porto) transportul public este extrem de eficient

- amabilitatea localnicilor reprezintă întotdeauna un aspect important într-o călătorie, singurul punct negativ la acest capitol fiind necunoaşterea altor limbi străine decât spaniola

- ambianţa generală: atmosfera relaxată şi prietenoasă este un mare atu de care se bucură această ţară

- zborurile directe Bucureşti-Lisabona: desigur ştiţi că începând din această vară două companii low-cost operează curse pe destinaţia Lisabona, ceea ce reduce considerabil costurile unui sejur

- pentru cei dornici să cunoască mai bine ţara, luna iunie este o perioadă bună, atât în privinţa temperaturilor, cât şi pentru distracţia de Sf. Anton (12 iunie) din Lisabona, în timp ce Sf. Ioan este sărbătorit cu mare fast pe 23-24 iunie în toată Portugalia; pentru o vacanţă pe litoral aş miza totuşi pe august, când şansele de a face baie în mare sunt cele mai mari

Recomandarea mea este aceea de a vizita Portugalia pe cont propriu, închiriind o maşină şi umblând cât mai mult cu putinţă, inclusiv pe cărări mai puţin bătute. Dacă, din varii motive, acest lucru nu vă e la îndemână, agenţiile noastre de turism au programe destul de complete (deşi foarte obositoare) şi la preţuri decente. Mai nou, au apărut şi oferte de sejururi pe litoral, în Algarve, sau doar de zboruri charter cu aterizare pe aeroportul din Faro.

Portugalia ne e din ce în ce mai aproape!

Webmaster, rog ataşaţi următoarea ilustraţie muzicală: https://www.youtube.com/watch?v=YHVjR3IHsgk

---

VIZUALIZĂRI: 3835 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI